Aţi căutat, vă răspundem. 20.

Nu face obiectul blogului ăstuia, da’ dacă tot m-aţi întrebat, să vă răspund:
Aveţi aici vreo 10 reţete de limoncello. Să m-anunţaţi când e gata, pentru controlul de calitate.

Test de românitate

Aici.
L-am luat de la Ioan T. Morar.
Eu i-aş adăuga la coadă axioma următoare:

Dacă scrii î-mi, crează, zii! şi a-ţi căutat, în mod sigur eşti român verde!

(Mie mi-au ieşit 49 de puncte. Adică mi-e ruşine. )

Mircea Marian (EVZ), al cărei limbă românească…

Eu n-am nimic cu Mircea Marian. Pe bune.
Numa’ că el are ce are cu limba românească de-o vorbesc şi eu. Şi anume, o chinuie. Căci dl Marian, cum ziceam mai devreme, e jurnalist de opinie, nu-i jurnalist de ortografie. Şi nici jurnalist de gramatică. Căci, în cazul dlui Marian, opinia şi limba română corectă nu fac casă bună împreună. Prin urmare, dl Marian a ales: e jurnalist de opinie. Limba română corectă a lăsat-o, pare-se, altora.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/845178/EDITORIALUL-EVZ-Si-Crin-are-Elenele-sale/

Domnule Mircea Marian, jurnalist de opinie, forma corectă este:
Ramona Mănescu, al cărei unic merit.
Căci, domnule Marian, în cazuri ca acesta acordul se face încrucişat: posesor (Ramona) cu “cărui/căreia/cărora“, obiectul posedat (merit) cu “al/a/ai/ale“.
Ca şi în:
Mircea Marian, al cărei limbă românească suferă.
Sună prost, nu-aşa, domnule Marian? Căci Dvs., domnule Marian, jurnalist de opinie, vă acordaţi cu “cărui/cărei“, şi limba Dvs. (românească au ba) se acordă cu “al/a“.
Adică:
Mircea Marian, a cărui limbă românească şchioapătă.

Detalii despre cum se face acordul găsiţi aici, domnule Marian. Pân’atunci, cinste şi gramatică, vorba bunului nostru amic Tudor Cojocaru.

Aţi căutat, vă răspundem. 18.

Care numeral, vă rog?…

Mircea Marian (tot el) se joacă de-a limba română.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/844924/EDITORIALUL-EVZ-Politisti-cinstiti-Nu-cunosc-niciunul/

Tălică, domnu’ Marean, în loc să te joci de-a ziaristica, ar trebui să mergi la nişte ore de gramatică la clasa a V-a – numa’ că şi acolo s-ar putea să se râdă copiii de matale, că mulţi dintre ei ştiu deja când se scrie dea şi când de-a.
Să-ţi explic, domnu’ Marean, că poate n-ai avut parte când erai mic:
- dea e conjunctivul lui a da; apare numai în structura (el/ea) să dea;
- de-a apare în structuri de genul a se juca de-a, a se da de-a rostogolul, a se da de-a dura.

Domnu’ Marean, drept să-ţ’ spui, mi-e lehamite şi mi s-a sterpezit miştoul între dinţi. Că mă uit la articolu’ ăla şi nu-mi vine-a crede. Da’ na, tălică aseară erai la Realitatea, dându-ţi cu opinia (prin viu grai, din fericire, că acolo nu se văd nici i-urile miniştrilor şi nici cratimele), că doară tălică eşti jurnalist de opinie, nu jurnalist de ortografie, ce mama mă-sii, nu?

Mircea Marian (EVZ) şi i-urile. Reloaded.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/844924/EDITORIALUL-EVZ-Politisti-cinstiti-Nu-cunosc-niciunul/

Mircea Marian (EVZ) tot n-a învăţat să-şi numere i-urile. Şi doar v-am zis, domnu’ Marian, doar v-am zis. V-am explicat pe îndelete aici. Dacă n-aţi înţeles, trebuia să veniţi să mă-ntrebaţi, că vă mai explicam înc-o dată. Da’ na, n-aţi vrut, treaba dumneavoastră. Io i-urile nu pot să vi le bag în cap cu forţa…

Aşa, acu’ să vă mai explic înc-o dată, în caz că vă strecuraţi p-aci pe furiş:
Deci, domnu’ Marian, nu scriem ambii miniştrii, că avem două articole hotărâte (i în ambii şi înc-un i în miniştrii) şi n-avem voie, ne trebuie numa’ unul singur. Şi ăla e la ambii, în cazul de faţă.

Să vă mai dau un exemplu, domnu’ Marian:
deştepţii miniştri ai PSD-ului / vs / miniştrii deştepţi ai PSD-ului
Vedeţi? Dacă adjectivul e înaintea substantivului, atunci articolul hotărât stă pe lângă adjectiv (deştepţii miniştri). Dacă sintagma începe cu substantivul, iar adjectivul vine după, atunci articolul merge la substantiv (miniştrii deştepţi).
Clar, domnu’ Marean, sau vă mai explic o dată?

Ion Cristoiu n-are şi cu.

http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/interesul-baronilor-locali-502211.html

Domnu’ Cristoiu, sunt de acord, Crin Antonescu e un tip deştept – plus că pe vremea când preda la şcoala mea era proful cel mai cool, cum umbla el cu pleata-n vânt, aşa…
Numa’ că nu despre Crin Antonescu vreau să vă vorbesc, domnu’ Cristoiu. Ci vreau să vă întreb: cum e aia “un dialog cum n-am avut cu [...], dar şi cu [...]“? Că nu-nţeleg, zău. Ori aţi avut, ori n-aţi avut, şi-n caz c-aţi avut, cu cine aţi avut? Lămuriţi-mă, vă rog, că am pierdut şirul.
(Domnu’ Cristoiu, între noi fie vorba, eu zic că acolo trebuia să fie “un dialog cum n-am avut nu doar cu politicieni, dar nici cu oameni de cultură”. Nu-aşa? Duceţi-vă şi corectaţi, repede-repede, până nu bagă de samă careva să vă ia la mişto.)

Obţinerea nu poate fi dată.

http://www.zf.ro/opinii/numai-amenintarea-competitiei-va-forta-bancile-sa-reia-creditarea-4071082/

Problema obţinerii e că nu poate fi dată.
Nu-nţeleg. Adică: dacă eu obţin ceva, înseamnă că altcineva îmi dă ceva, nu? Adică de ce obţinerea mea să nu poată fi dată? Ce, după ce-am obţinut obţinerea, nu mai am voie s-o dau mai departe, altora, sau cum?

Virgula – mai iahii, mai iaha.

http://www.realitatea.net/circa-35-000-de-salariati-din-agricultura-si-industria-alimentara-ar-putea-fi-concediati–in-2009_481827.html

E bine că aţi pus virgula. E foarte bine.
Acuma mutaţi-o mai hacana, vreo patru cuvinte mai la dreapta.

Sondaj

Pro sau contra antetului ăstuia nou?

(Şi dacă da, de unde naiba schimb culoarea textului interfeţei?!)

(PeSe: Pare-se că nu pot s-o schimb, aşa-i?… Uf.)

Aţi căutat, vă răspundem. 17.

Înseamnă “scris corect”.

Cf. DEX:
ORTOGRAFÍE, ortografii, s.f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia.
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparţine ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei.
www.dexonline.ro

Cunoştiinţele dlui Giurescu (Opinia studenţească)

Domnu’ Giurescu, aflaţi de la mine că cunoştinţele nu-s nişte conştiinţe, nici măcar atunci când se referă la ştiinţe.

http://www.opiniastudenteasca.ro/beta/index.php?option=com_content&task=view&id=11679

(Mulţumiri Cristinei pentru semnalare.)

Venite pe mail. 1b.

Aşa, să trecem acum la partea a doua, ce vs care:

Umblă o vorbă prin târg cum că pronumele relativ care se referă la fiinţe şi ce se referă la lucruri. Cum e de fapt?

Vorba umblă, da’ e incorectă.

Ce se referă numai la lucruri atunci când e pronume interogativ, nu relativ:
- Ce-ai făcut? / – La ce te gândeşti?

Însă ca pronume relativ, ce este sinonim cu care, şi deci se poate referi şi la fiinţe. E drept că o structură de genul Toţi prietenii ce-au fost de faţă nu prea e folosită în limbajul curent, însă dacă înlocuieşti toţi prietenii cu cei, structura devine Cei ce-au fost de faţă. Unde ce se referă la cei, deci la toţi prietenii, deci la fiinţe. (Dintre structurile de genul ăsta, singura care nu acceptă ce în loc de care este cea care; nu se spune cea ce.)

Bon, discuţia e mai lungă – când e adjectiv interogativ, ce se poate referi şi la persoane (- Ce vedete cunoşti?) etc. – dar n-are rost să intrăm în detalii aici.

Venite pe mail.1.

Dragii mei, ei bine, da, diacritica a ajuns să primească pe mail cereri de consultanţă lingvistică de la gazetari – nu spui cine.
Iaca şi răspunsurile, spre folosul întregului popor. (Doamna Andronescu, io v-am mai zis de chestia aia cu utilitatea publică, da’ nimic, nu s-aude pân’ la Dvs., cre’ că sunteţi prea ocupată cu tăiatul orelor de limbi străine din programă. Dacă le-aţi înlocui cu ore de română, aş mai zice, da’ aşa?… Adică nici română nu vorbim ca lumea, da’ nici alte limbi să nu-nvăţăm, ca să nu le stâlcim şi p-alea. Normal.)

1. din /vs/ dintre:

60% din respondenţii unui sondaj sau 60% dintre respondenţii unui sondaj ? Jumătate din clienţii magazinului sau jumătate dintre clienţii magazinului ?

Dacă e să mă iau după ce ne-a zis nouă la liceu domnul Calenic, odihnească-se în pace, din se foloseşte pentru o parte dintr-un întreg, în timp ce dintre se foloseşte ca să separi unul/două/ţî elemente dintr-o mulţime de elemente. Acu’, ce-i drept, i-am pus aceeaşi întrebare domnului Pruteanu (odihnească-se şi el în pace!) şi mi-a răspuns că asta ar fi mai degrabă un soi de hipercorectitudine, că-s valabile ambele variante, în contexte de genul ăla.
Cu toate astea, eu, una, prefer să spun:
- 60% din tort, dar 60% dintre feliile de tort. (Bine, de fapt asta n-am zis-o niciodată.)
- 60% dintre respondenţi – că nu zic 60% din români (e macabru de-a binelea), ci 60% dintre români. Or, structura e aceeaşi.
- jumătate dintre clienţii magazinului – pe acelaşi principiu: jumătate dintre români, şi nu jumătate din români, că iarăşi e macabru, deja văd jumătatea cu picioarele românilor şi alăturea jumătatea cu capetele românilor.

2. (ei) o să facă /vs/ (ei) or să facă

Deşi se zice din ce în ce mai mult or să facă (o zic şi eu), forma corectă e  cu o să, la toate persoanele. E forma a doua de viitor indicativ: o + conjunctivul prezent al verbului. Adică o să peste tot: o să fac, o să faci, o să facă, o să facem, o să faceţi, o să facă.
Forma a treia de viitor indicativ fiind cea cu prezentul indicativ al lui “a avea” + conjunctivul prezent al verbului:
am să fac / ai să faci / are să facă / avem să facem / aveţi să faceţi / au să facă. (Formele de pers. I şi II pl nu-s folosite, da’ oficial, în conjugare, există şi-s corecte.)
Forma asta cu or vine, de fapt, de la prezumtiv:
oi face / oi face / o face / om face / oţi face / or face.
Care, după cum am învăţat, e cu totul altceva decât viitor.

3. on-line/online; rock-ul/rockul; non-verbal/nonverbal
on-line/online
Nu mi-am bătut capul pân-acuma, da’ văd că Merriam-Webster îşi zice online, într-un cuvânt, aşa că nu văd de ce să fim mai catolici decât Papa. Dacă englezii aşa-l scriu, cre’ că şi noi putem să-l scriem la fel.
rock-ul/rockul
Pare-se că DOOM-ul preferă versiunea fără cratimă: rockul, rockerul.
non-verbal/nonverbal
Habar n-am. Mă întreb dacă e normată pe undeva chestia asta, s-ar putea să fie acceptate ambele variante. Urmând logica de mai devreme, mi s-ar părea normal să se scrie nonverbal, ca să scădem numărul de liniuţe din capul românului, să nu mai aibă în ce să se încurce.

4. la (data de) 5 august / pe (data de) 5 august
Iarăşi habar n-am, şi nici gramatică de referinţă n-am.
Dacă e să mă gândesc niţel, cred că diferenţa majoră ţine de context:
La îmi pare că se foloseşte mai degrabă când descrii o stiuaţie, o stare, la data de / la 5 august. O chestie de aspect continuu (ceva care vine din trecut şi continuă până la, inclusiv, şi poate şi după).
Pe îmi pare că se foloseşte când e vorba de un eveniment care are loc pe data de / pe 5 august, deci aspect momentan, sau, oricum, nu continuitate.
Aşa îmi sună mie, că e chestie de aspect, da’, cum ziceam, e doar părerea mea, n-am surse oficiale la îndemână.

Aşa, asta-i doar prima parte. Urmează acuşica partea a doua: care / vs / ce.

Aaa, şi-ncă ceva: dac-aveţi chef să polemizaţi pe chestii de genu’ “ce te bagi în seamă cu aspectu’, că ăla e categorie verbală” sau să evanghelizaţi întru î sau întru â, don’t! Scopul blogului ăstuia e doar să lămurească, în măsura-n care mă pricep, nişte umile chestiuni mărunte de gramatică românească. Lingvistica avansată şi românistica din categoria “Iorgu Iordan” nu fac subiectul acestui blog, deci nici polemicile legate de.

Aţi căutat, vă răspundem. 16.

Ca şi s-a: când e vorba de-un perfect compus:
Credeam c-a trecut pe la tine.
Mai pe scurt: când poate fi înlocuit cu “că a“:
Credeam că a trecut pe la tine.

De altfel, că-ul se poate combina cu toate persoanele perfectului compus:
Credeam c-am (că am) fost deja acolo. /vs/ E cam (destul de) greu de cap.
Credeam c-ai (că ai) fost deja acolo. /vs/ un cal – doi cai
Credeam c-a (că a) fost deja acolo. /vs/ E frumos ca tine şi deştept ca mine.
Credeam c-am (că am) fost deja acolo.
Credeam c-aţi (că aţi) fost deja acolo.
Credeam c-au (că au) fost deja acolo.