Nu-s feministă. Dacă e să predic pentru ceva, atunci predic pentru egalitatea de şanse şi de drepturi, iară nu pentru “egalitatea femeii cu bărbatul”, că n-am cărat în viaţa mea sacu’ de grâu de o sut’ de kile şi nici n-am de gând s-o fac vreodat’. Plus că-s all’antica şi nu ţin morţiş să-mi plătesc partea atunci când mă invită un bărbat în oraş.
Car’ va să zică, nu-s feministă. Cu toate astea, textul ăsta m-a uluit.
M-a uluit teza, m-a uluit subtextul, m-a uluit că apare într-un ziar financiar, m-a uluit că în anul 2009 un om dus pe la şcoli înalte mai poa’ să scrie aşa ceva. Plus că analiza de discurs e revelatorie, fascinantă de-a dreptul pentru psihologia autorului (scuzaţi vorbele mari).
Dl Chirvasiu, cale de două treimi din textul său, ne lasă să credem că va să vorbească despre Paşte şi despre rolul femeii în sărbătoare. Şi ne zice aşa, vorbind despre mama dumisale:
Imperturbabilă, înnoieşte aşternuturile, coace cozonacii în ţest, înroşeşte ouă, prepară cu o grijă chirurgicală drobul, trage ţuica din butoi. Ştie că trebuie să facă toate acestea, fără să se întrebe vreodată de ce anume trebuie. Privind-o cum roboteşte, am priceput [...] că rostul decăzut azi al timpului sacru provine din abdicarea voluntară a femeii de la rangul înalt al propriei feminităţi.
Deducem deci că problema cu desacralizarea Paştelui nu vine de la abdicarea popii de la rolul de popă (vezi anunţurile de genul “cine aduce la biserică altceva decât ulei de măsline va fi afurisit” de pe uşile unor biserici), ci de la abdicarea femeii de la rangul înalt al propriei feminităţi. Care feminitate, în opinia dlui Chirvasiu, înseamnă că femeia tre’ să înnoiască aşternuturile (spălate la râu, presupun, cu săpun făcut în casă de ea însăşi – d’ăla care i-a nenorocit mâinile lu’ bunică-mea, Dumnezeu s-o hodinească), să coacă cozonaci (după ce i-a frământat ea însăşi, normal; caz în care nu mai are în veci nevoie de fitness, c-a făcut deja spate de înotător) şi diverse etc-uri, pur şi simplu pentru că trebuie şi, mai ales, fără să se întrebe vreodată de ce trebuie.
Deci da, ăsta e, în opinia dlui Chirvasiu, rangul înalt al feminităţii femeii – să robotească diverse, pentru că trebuie, fără să-şi pună vreodată întrebări. (Domnu’ Chirvasiu, după mine, rangul înalt al masculinităţii Domniei Voastre ţine de următoarele: să vă duceţi tălică un pic la răzbel, să vă luptaţi corp la corp cu inamicul, să omorâţi oameni, să araţi câmpul, să spargeţi lemne, să vânaţi ca s-aduceţi de mâncare nevestei şi copiilor, să aruncaţi mânuşa şi să vă duelaţi, iar când veniţi acasă să trântiţi femeia în aşternut -sau pe unde apucaţi, mă rog- şi să i-o puneţi nonstop, cât îi noaptea de lungă (caz în care putem presupune că femeia chiar că şi-ar atinge rangul cel mai înalt al propriei feminităţi). Iar a doua zi în zori să plecaţi la semănat câmpul. Cân’ colo, tălică scriţi la gazetă, dintr-un birou. Nţţţţ… cum rămâne cu rangul înalt al propriei Dvs. masculinităţi?…)
Bon, pân’aci pare că dl Chirvasiu are doar o problemă de, să-i zicem, maschilism – fimeea să şadă la locu’ ei şi să-şi vadă de trebile casei, să nu se facă manageriţă, directoare, infractoare. Numai că dl Chirvasiu adaugă, spre sfârşit, fraza magică:
Feminitatea aceea ancestrală, care funcţiona cu iubire, sexualitate şi maternitate, pare să se fi pierdut ireversibil.
Car’ va să zică, dl Chirvasiu are, de fapt, o problemă cu iubirea, sexualitatea şi maternitatea – şi anume cu lipsa lor. Care iubire, sexualitate şi maternitate , aşa cum rezultă din argumentul pe care ni-l dă însuşi dl Chirvasiu (citatul din Grigore Leşe), n-au nimic de-a face cu aşternuturile înnoite, cozonacii frământaţi, ouăle vopsite şi ţuica trasă din butoi de mâna femeii – alea de le proslăvea mai sus.
Dl Chirvasiu, la categoria “Scrierea degeaba”, scrie 470 de cuvinte – într-un ziar financiar! – ca să ne spună că-i lipsesc iubirea, sexualitatea şi maternitatea şi că din cauza asta el nu a simţit “sacralitatea acestei ritualice primeniri”.
Domnule Chirvasiu, noi, cititorii Dvs., putem înţelege că idealul Dvs. este o femeie care să vă iubească, să se lase footootă cu voioşie şi-ntr-un mod aţâţător, să fie mămoasă cu Dvs., să robotească pentru că trebuie şi fără să pună întrebări, toate întru “sacralitatea primenirii”. Înţelegem toate acestea. Numai că nu ne-nteresează.
Domnu’ Chirvasiu, Dvs. scriţi bine, da’ scriţi degeaba!
PeSe1: Dl Chirvasiu încheie apoteotic, cu o contrazicere. De unde la început era vorba de abdicarea voluntară a femeii de la propria feminitate, în ultima frază dl Chirvasiu admite că “am alungat femeia asta din sărbătoare”. (Cale lungă, semantic vorbind, de la “abdicarea voluntară” la “am alungat-o”.)
PeSe2: N-am înţeles totuşi de ce tre’ să tragă femeia ţuica din butoi şi de ce e ăsta semn de feminitate de rang înalt…
(geamgiu-geamgii-geamgiii)
(Mda, cam complicat, da’ mi-i lene să explic mai pe-ndelete.)
