Aţi căutat, vă răspundem. 57.

Da. Când şi unde?

Am o pălărie, chiar foarte mişto, numa’ că n-are diacritice. Merge şi aşa?

Şi eu am aceeaşi nelinişte: cum aş putea eu, cetăţeanca diacritica, să lipsesc de libertate pe cineva în mod legal? Am întrebat în stânga şi-n dreapta şi mi-au zis fie că să mă fac poliţist şi-atunci pot să lipsesc de libertate pe cine vreau eu, fie să mă mărit – caz în care l-am lipsit de libertate cât se poate de legal şi cu acte.

Vă confirm că se scrie confirmaţi-mi. De la voi confirmaţi + îmi/mie. Confirmaţi se scrie întotdeauna într-un singur cuvânt. Doar confirmă-ţi se scrie cu liniuţă: de la tu confirmă! + îţi/ţie.

V-am mai zis: zii nu există.
Există substantivul zi – zile. Car’ va să zică, ce zi.
Şi există imperativul zi ! , de la a zice.
Şi mai există zi-i (lui, ei), tot de la a zice.
Şi vă rog din suflet să n-amestecaţi zile cu zi-le.
Că scriem zile când e vorba de zilele săptămânii, de exemplu.
Şi scriem zi-le când putem completa cu lor: zi-le lor!.

Aţi căutat, vă răspundem. 56.

Of. V-am mai zis: când se termină în -i, de obicei se termină într-un singur -i. Ele, verbele, vreau să zic.
A trăi, voi trăi, aş trăi.
(Ok, dacă e să ne jucăm de-a perfectul simplu, ajungem – cred – la eu trăii, da’ p’ăsta cred că nu-l scrie aproape nimeni. În caz că-l spune careva.)

Dacă aveţi dubii despre i-urile din coada verbului, cel mai bine e să puneţi un singur i. Că riscul de a greşi e muuuuult mai mic. Adică dacă puneţi -ii, în 99% dintre cazuri e greşit. Dacă puneţi un singur i, în 99% dintre cazuri e corect.

Manager de şcoală nouă

După mine, domnu’ meneger de la Astrom United e învăţăcel al dlui Pruteanu, care susţinea că e ok să împrumutăm cuvinte din alte limbi, numa’ că tre’ să le scriem conform regulilor românei.
Nu mi-e clar care-i părerea domnului meneger de la Astrom United despre scrierea cu î din a vs scrierea cu â din i.

http://www.bestjobs.ro/firme/astrom-united/2152174/1

Sănătatea peştelui.

Nu ştim, dar apreciem nespus preocuparea Dvs. altruistă pentru peştii din mările altora. Numai că nu ştiu dacă există la noi medici veterinari specializaţi în peşti, ca să-i caute la sănătate.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/857042/DOCTOR-EVZ-E-sanatos-pestele-din-Vietnam/

Aţi căutat, vă răspundem. 55.

Eu zic că puteţi să încercaţi şi neortografic. Că nu-ntotdeauna e relevant…

Ion Cristoiu şi notorietatea.

Dl Cristoiu s-a milostivit şi ne dă lecţii despre cum va să vină treaba cu notorietatea în politică.

[...] notorietatea nu e totul în cazul unui politician. Poţi fi un demnitar, un primar sau chiar un preşedinte bun fără a avea notorietate.

Dom’ Cristoiu, nu ştiu Dvs., da’ eu încă n-am auzit de primar – bun sau rău – care să nu fie cunoscut la el în sat. (Zic în sat, că doară ne raportăm la publicul-ţintă, nu? I mean, notorietatea primarelui din Cuca Măcăii o raportăm la targhetul votant din Cuca Măcăii. Nu?)

I mean, dom’ Cristoiu, notorietatea nu v-ajută să fiţi un ziarist bun. Da’ ca să vă cumpere lumea emisiunea de-o faceţi la teve, tre’ să aveţi notorietate. La fel şi cu primarii, nu’ş’ dacă mă-nţelegeţi…

http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/elena-udrea-dezvaluie-mecanismul-politicianului-traian-basescu-512983.html

Ştii-vom au ba?

Voi ce părere aveţi?

Eu am votat pentru “nu vom ştii niciodată“. Asta doar pentru că nu exista varianta “nu vor şti“. Şi anume ei, scriitorii la gazetă, care nu vor şti în veci să scrie corect. Deşi ortografia se poate învăţa – spre deosebire de conturile lui Ceaşescu, care se pot, cel mult, afla.

Şi iată şi rezultatele finale:

http://www.adevarul.ro/

PS: Pentru copiii de-a cincea şi pentru domnii de la Adevărul, verbul a şti are doi i doar în tu ştii, tu să ştii. În rest, infinitivul (a şti), viitorul (voi şti), condiţionalul (aş şti) au un singur i – la toate persoanele (dacă-i vorba de moduri şi timpuri personale, normal).

N-am căutat, da’ poate-mi răspundeţi.

De ce domnitorii, pe vremuri, se înscăunau, iar popii acuma se întronizează? Adică ce, domnitorii cu ce erau mai prejos?

Aţi căutat, vă răspundem. 54.

Îmi pare rău, e târziu, la ora asta nu mai luăm comenzi, s-a închis bucătăria. Da’ dacă vreţi o bere cu nişte alune, de la bar, se face.

Ca regulă generală, acolo unde nu e cazul. Şi, în special, între subiect şi predicat.

În general, la persoana a II-a singular, imperativul afirmativ se formează de la persoana a III-a singular a prezentului indicativ, iar imperativul negativ se formează de la infinitiv:
Mănâncă! (tu mănânci / el mănâncă) – Nu mânca! (a mânca)
Spune! (el spune) – Nu spune! (a spune)
Citeşte! (el citeşte) – Nu citi! (a citi)
Scrie! (el scrie) – Nu scrie! (a scrie).

Evident, cu excepţiile de rigoare:
Fă! (dar: el face) – Nu face! (a face)
Fii! (de la (tu) să fii; dar: el este) – Nu fi ! (de la a fi, infinitiv, cu un singur i)
Zi! (dar: el zice) – Nu zice! (a zice)
Du! (dar: el duce) – Nu duce! (a duce)

În general, forma de genitiv-dativ a substantivului feminin, singular, porneşte de la forma de nominativ-acuzativ plural, plus terminaţia -i:

fată – fete – fetei . De la fete (N-Ac, pl) + i
mamă – mame – mamei. De la mame (N-Ac, pl) + i
egalitate – egalităţi – egalităţii. De la egalităţi (N-Ac, pl) + i.

Meta-ziaristul.

Ziaristul scriitor despre sine însuşi, sau despre cum să-ţi iei norma de bani făcând norma de semne, atunci când n-ai nimic de spus.
Florian Bichir: Distrugătorul de panarame
Fix echivalentul scrierilor autoreferenţiale ale doamnei Schwartzenberg, zisă şi Rădulescu.

Cred că am dreptul să apăr România, după 23 de ani de şcoală. Poate am şi eu ceva de spus. Cred că am dreptul să asigur o minimă igienă mintală acestui popor.

Uluitor.
Domnu’ distrugător de panarame, eu n-am adunat decât fo dooj de ani şcoală, dar, cu voia Dvs., aş avea şi eu ceva de spus. Sau mai degrabă de-ntrebat:
Domnu’ distrugător de panarame, prin igienă mintală înţelegeţi şi igiena ortografică a poporului?
În caz că da, vă recomand alţi 23 de ani de şcoală înainte să v-apucaţi să asiguraţi igiena poporului – poate pân’ la urmă veţi învăţa că nu se scrie î-L, ci îl. Şi că structurile de genul “Am decis să particip [...] pentru a exista şi altă părere” murdăresc limba poporului a cărui igienă vă foarte preocupă. Deci, mă gândesc, domnu’ distrugător de panarame, că poate-ar fi cazul să vă luaţi competenţa lingvistică cu Dvs. sub duş ca s-o igienizaţi un pic. Căci – mă scuzaţi – cam pute.

Culmea stâlcirii logicii

Acu’ că avură parte de apocalipsă, şi anume incendiul Mileniului, televiziunile tre’ să-şi dea cu părerea despre cauze.
Bon.
Realitatea TV. Cristina Şincai şi doi invitaţi. Un Giugulea (?), consilier prin primărie, îmi pare, şi Sorin Ioniţă.
Şi-l întreabă Cristina Şincai pe Giugulea: “Ce părere aveţi, domnu’ Giugulea, vă plac blocurile astea?”. Trecând peste întrebarea tâmpită, cu răspuns corect clar definit, m-a fascinat răspunsul numitului Giugulea, ca mostră uluitoare de logică distorsionată pe principiul bine cunoscut “dac-ai tras un pârţ, dă vina iute-iute pe vecinul de-alături”.
Bon.
Răspunde aşa domnu’ Giugulea:
“Sigur că nu-mi plac [ele, blocurile cele înalte]. Dar aici trebuie să intru în contradicţie cu domnul Sorin Ioniţă, ca reprezentant al societăţii civile, că dacă societatea civilă nu trecea de partea puterii, aşa ceva nu se întâmpla.”
Nu ştiu voi, da’ pe mine m-a fascinat.
Car’ va să zică, blocurile cele înalte&urâte şi incendiile qui viennent avec sunt din vina societăţii civile. În care, după cum ştim, intră de la Asociaţia pentru Protecţia Gândacilor de Bucătărie Şchiopi de-un Picior până la coaliţia “Opriţi Codurile!”.

E fascinant, să mor. I mean, am ajuns la o oareşce vârstă, am apucat să văz oareşicâteva campanii electorale şi multe stâlcirii ale logicii mi-a fost dat s-auz / să citesc, da’ ca asta cred că nu. N-o egalează nici măcar “credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?” – că aia intră doar la categoria “ce-are sula cu prefectura?”.

Domnu’ Giugulea, aferim!

Cine plăteşte?

Mare adevăr grăit-aţi. Scris-aţi, mă rog. Numa’ daţi-mi voie să fac câteva completări:

Bărbatul plăteşte si-n oraş, ş-acasă, şi toate oalele sparte.

Sau, mai pe scurt:    Bărbatul plăteşte. (Orice, oricând, oriunde. Nu şi oricui, evident.)

Nu?

Amintiri despre amintirile altora.

Bon, acu’ c-a trecut şi incendiul de proporţii (că veni vorba: n-am înţeles niciodată de ce semnificaţia implicită e “de proporţii mari”, iară nu “de proporţii mici”), vorbim iarăşi despre Maicăl, la Realitatea TV.

Domnişoara ştiristă blondă o are invitată pe domnişoara editoare brunetă, ca specialist în măsură să-şi dea cu părerea în direct. Ambele domnişoare, june tare.
Domnişoara ştiristă o-ntreabă pe domnişoara editorialistă “ştiu că în ’92 erai prea mică, da’ totuşi, cum a fost?”. La concertul lui Maicăl, I mean.
“Ah… da, eu eram prea mică, dar am prieteni care mi-au povestit, a fost nemaipomenit, a fost minunat, fantastic.”

Deci, să vă zic:
Când cu Beatles, de exemplu, eu nu că eram prea mică, da’ nici nu mă născusem. Da’ mi-a zis mie cineva care se născuse, da’ n-a fost la concerte din cauză de cortină de fier, da’ ştia informaţia transmisă pe cale orală, că a fost super mişto la concertele Beatles, minunat, fantastic, nemaipomenit.

Iadul, un singur.

Iadul e singur.

Mă-ntreb, ipotetic vorbind, cum ar fi să nu mai fie iadul singur? S-ar împrieteni – el, iadul – cu alte iaduri? Şi iadurile ar ieşi seara în gaşcă, la o bere? Şi s-ar duce noaptea în club? Ar ieşi la agăţat de domnişoare iaduri? (Iaduţe s-o fi zicând?!) Şi dacă un iad se-mprieneşte c-o iaduţă, oare unde se duc ei, iadul şi iaduţa, să… se bucure-mpreună?

Da’ na, cum ziceam, e doar o ipoteză de lucru, căci am învăţat noi la ora de religie că iadul e unul singur (deci da, “singur ca iadul” e, tehnic vorbind, corect) şi pe lângă el mai există doar raiul, care tot unul singur e. Deci, tehnic vorbind, s-ar putea spune şi “singur ca raiul“, nu? Căci opţiunea “raiul şi iadul şi-au unit singurătăţile şi au ieşit împreună la o bere” nu există. 

Deci, dragă Redacţie EVZ, o-ntrebare am şi eu, vă rog: dacă şi iadul e singur, şi raiul e singur, iar iadul şi cu raiul din construcţie nu se-nsoţesc,  de ce aţi ales să ziceţi “singur ca iadul” şi nu “singur ca raiul”? Ce, raiul ce-are?! 

http://www.capital.ro/articol/moartea-celor-singuri-ca-iadul-michael-si-elvis-121487.html

Ce vrei la masă?

Oh, Doamne, nu!
Mai degrabă nişte roşii cu brânză, mulţumesc.
Şi dup-aia o cafea, dacă nu cer prea mult.

http://www.gardianul.ro/«O-vrei-pe-Monica-la-masa»-Compune-i-un-imn-lui-Nati-Meir!-s137618.html