Încerc – pe bune, mă străduiesc – să-nţeleg ce anume e atât de greu, pentru un ziarist, în declinarea lui membru sau a lui ministru. Pân’acu’ n-am reuşit să pricep. I mean, un ziarist ar trebui să facă diferenţa între -i desinenţă de plural şi -i articol hotărât. Sau, dacă nu se ştie la metalimbaj de genul ăsta, ar trebui să facă diferenţa, semantic vorbind, între cei 100 de membri ai comisiei şi membrii comisiei.
![]()
Logica lui membru-membri-membrii (ca şi cea a lui ministru-miniştri-miniştrii sau negru-negri-negrii) e identică cu cea a lui mândru-mândri-mândrii, pe care am explicat-o aici.
Pot să-nţeleg că omu’ de pe stradă are dubii, pot să-nţeleg şi că ziaristul are dubii, dar ce nu pot să-nţeleg în ruptul capului e cum de ziaristul ajunge să publice aşa ceva.
Deci, domnişoara Nicoleta Ene, membrii are sens atunci când poate fi înlocuit în context cu membrele (pluralul de la membră, evident).
Comisia are doi membri. / Comisia are două membre. – plural simplu, nearticulat.
Cei doi membri ai comisiei. / Cele două membre ale comisiei. – plural simplu, nearticulat.
Membrii comisiei. / Membrele comisiei. – plural articulat.
Nu spunem (şi nu scriem) cei doi membrii ai comisiei, după cum nu spunem cele două membrele ale comisiei.
La fel pentru ministru. Punem cazul c-ar avea limba română feminin pentru ministru – să-i zicem ministră. Sau doamnă, mă rog.
Miniştrii se scrie miniştrii numa’ dacă ar putea fi înlocuit, la o adică, cu ministrele sau, să zicem, cu doamnele.
Guvernul are ţî miniştri. / Guvernul are ţî ministre. – plural simplu, nearticulat.
Cei ţî miniştri din guvern. / Cele ţî ministre din guvern. – plural simplu, nearticulat.
Miniştrii din guvernul X. / Ministrele (doamnele) din guvernul X. – plural articulat.
Bonus:
Ambii miniştri / Ambele ministre
Limpede, domnişoara ziaristă?
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/859412/SRI-a-vegheat-examenul-de-titularizare/
PS:
La fel şi pentru:
- maestru, maeştri, maeştrii
- celebru, celebri, celebrii
- arbitru, abitri, arbitrii
- socru, socri, socrii
- metru, metri, metrii
- kilmetru, kilometri, kilometrii
- centimetru, centimetri, centimentrii
- litru, litri, litrii
- ilustru, iluştri, iluştrii
- albaştru, albaştri, albaştrii
Etichete: "ambi" sau "ambii"?, "celebri" sau "celebrii"?, "maeştri" sau "maeştrii"?, "mândri" sau "mândrii"?, "membri" sau "membrii"?, "miniştri" sau "miniştrii"?, Evenimentul Zilei, Nicoleta Ene, Stâlcirea limbii
17/07/2009 la 8:24 am
Nişte monştriii, miniştriii ăştia. Cu multe membrele.
29/07/2009 la 1:50 pm
breeeeeeee îmi placi la nebunie!
11/09/2009 la 10:24 am
[...] By diacritica Băi, mult vă mai trebuie ca să pricepeţi când scrieţi cu un i şi când cu doi i?! Ce dracu’ aţi făcut la şcoala aia de ştirişti?! Şi, în general, ce-aţi făcut din [...]
22/10/2009 la 9:42 pm
[...] Domnu’ scrib de la Vela Entertainment, aflaţi aici când scriem celebri, cu un i, şi celebrii, cu doi i. Pe scurt, ar suna cam [...]
01/11/2009 la 9:31 am
Arbitrul nu ştiu ce a arbitrat, eu nu am înţeles nimic. În unele momente nu a aplicat regulile jocului. Dacă vrem arbitrii străini, atunci să avem arbitrii străini. Arbitrul din seara asta a condus un singur meci în Ucraina. Cei care aduc arbitrii străini cred că vor să ne descurajeze şi ne aduc arbitrii care nu arbitrează pe nicăieri. Nu se poate aşa ceva. Nu noi am cerut arbitrii străini, ci cei de la Craiova, noi doar am fost de acord”, a spus Meme Stoica la Fanatik Show
sursa:http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/am-fost-net-superiori-craiovei-aveam-mare-nevoie-de-victorie-5071467
De fiecare data au vrut toti arbitrii straini?
06/11/2009 la 8:11 pm
In luna noiembrie Digi Film prezinta povestea unei familii de excepţie, ai cărei membrii au făcut carieră de-a lungul timpului ca ofiţeri in N.Y.P.D. :
http://www.digitv.ro/digi_film_comanda.html
11/12/2009 la 4:35 pm
Mă enervează Mediafaxu’ ăsta cu gazetarii lor de doi bani cu tot. Ultimul paragraf:
«(…) o parte dintre actualii miniştrii interimari ai PDL (…)»
11/12/2009 la 4:54 pm
Of.
Adevăru-i că mi-i lehamite.
Sau doar am ostenit, nu ştiu.
Ideea e că nu-mi mai vine să scriu nimic.
Şi nu ştiu ce orori ar trebui să producă ziaristu’ ca să mă scandalizez suficient încât să-mi revină cheful de scris.
11/12/2009 la 5:06 pm
[...] rest, dacă vreţi să vă deşteptaţi, citiţi aici despre miniştri – [...]
11/02/2010 la 12:27 am
dar cum se scrie ochi la plural? am gasit in diferite articole ochilor sau ochiilor.
01/03/2010 la 7:04 pm
[...] 8. Voi scrie miniştrii, cu doi i, numai dacă miniştrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu ministrele sau doamnele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna ambii miniştri, ceilalţi miniştri, cei 15 miniştri ai cabinetului. (Detalii.) [...]
22/01/2011 la 11:11 pm
uite o temă de discuție care mă zgîrie pe creier – prim-ministrul / primul ministru. zbîc!
23/01/2011 la 6:02 am
Deja discutat. Aici.
27/01/2011 la 12:11 pm
Si totusi inca nu au invatat:
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/trei-candidati-inscrisi-pentru-presedintia-udmr-perioada-de-depunere-a-candidaturilor-s-a-incheiat-214712.html
si e scris si de 2 ori “10.164 membrii UDMR” si “6853 mmebrii UDMR”.
08/03/2011 la 8:44 pm
Foarte utile informaţiile, totuşi, puţin mai multă grijă la “kilmetru” şi “albaştru”.
05/05/2011 la 2:21 pm
Sa inteleg din toate acestea ca in contextul “Zona de membri” e scris corect cu un singur “i” ?
05/05/2011 la 2:24 pm
În structura cu pricina, da.
15/08/2011 la 10:27 am
multumesc.
09/10/2011 la 11:56 pm
q
14/12/2011 la 4:39 pm
Felicitari pentru articol. Sper ca nu te superi ca am gasit si eu o mica greseala la tine: cuvantul “straduiesc” nu exista; corect este “stradui”. Stiu ca suna ciudat, si eu am fost corectat de catre un cititor, si am dat fuga la DEXsa ma conving… avea dreptate!
O zi faina sa ai!
14/12/2011 la 4:43 pm
Sunt valabile ambele forme (strădui / străduiesc), ca la a cheltui, a chinui.
Caută-n DOOM 2.
14/12/2011 la 9:21 pm
Bine ca m-ai lamurit…ce ti-e si cu limba romana, Se schimba saptamanal, de dragul de a schimba!
15/12/2011 la 9:48 am
Perfect deacord si va felicit pentru initiativa de a corija gramatica romanilor. Am sa va atrag insa atenia ca functiile in limba romana nu trec la feminin. ex. Domnul doctor, doamna Doctor; Domnul secretar, Doamna secretar; Domnul ministru, Doamna ministru. Aceasta regula va asigur ca se aplica si la plural. Sa aveti o viata buna si prospera.
15/12/2011 la 10:25 am
Io zic ca mai întâi să fii de acord şi p-ormă poţi să-ţi dai cu părerea despre femininul foncţiei.