Despre scindarea planurilor realităţii ziaristului român

Acestea sunt concluziile unui studiu efectuat de diacritica asupra unui eşantion reprezentativ de ziarişti.
De fapt, concluzia e doar una, şi anume:

Realitatea ziaristului român are două planuri: planul A şi planul B.
Planul A şi planul B nu au nici un punct în comun, ele fiind două realităţi distincte şi paralele între care se divide sufletul ziaristului.

Bun. Acum să detaliem:

Planul A, în care ziaristul român îşi dă cu părerea în ziar sau la TV.
Caracteristicile planului A sunt următoarele:
A1. Ziaristul, ca să fie ziarist, nu trebuie să fi făcut facultatea de ziarişti. Este necesar şi suficient ca el să aibă opinii – de preferat, în cât mai multe domenii.
A2. Ziaristul, prin însuşi faptul că este ziarist, are dreptul să exprime opinii despre orice şi oricine.
A3. Ziaristul, ca să îşi exprime opiniile cu pricina, nu trebuie să fi făcut facultatea de specialitate. Este suficient că are opinii – acestea fiind pertinente prin însuşi faptul că ziaristul e ziarist.
A4. Ziaristul, când îşi exprimă opiniile cu pricina, munceşte în folosul ţărişoarei, întru iluminarea şi/sau bunăstarea cetăţenilor acesteia. Prin urmare, ziaristul nu pierde vremea niciodată, timpul său fiind preţios la scară naţională.
A5. Având în vedere punctul A4 şi importanţa naţională a ziaristului, nimeni nu are voie să-l facă pe ziarist “măi, animalule” sau “măi, tonomatule”.
A6. Ziaristul, prin însuşi faptul că e ziarist, şi fără să fi făcut facultatea de ziarişti, vorbeşte şi scrie corect româneşte.

Planul B, în care cititorul ziaristului îşi dă cu părerea despre articolul în care ziaristul şi-a dat cu părerea, conform punctului A.
Caracteristicile planului B sunt următoarele:
B1. Cititorul, ca să poată fi cititor al articolului în care ziaristul îşi dă cu părerea, trebuie să fi absolvit facultatea de cititori de gazete, după cum am aflat noi aici de la o distinsă şi frumoasă ziaristă.
B2. Dacă nu a absolvit facultatea de cititori de gazete, cu diplomă de licenţă care să ateste faptul că “se pricepe la presă”, cititorul nu are dreptul să exprime opinii despre articolul în care ziaristul îşi dă cu părerea. După cum am aflat noi aici de la aceeaşi doamnă ziaristă.
B3. Cititorul, chiar dacă a absolvit facultatea de cititori de gazete, nu îşi poate exprima opinia despre articolul ziaristului dacă nu a absolvit şi facultatea de specialitate din domeniul despre care îşi dă cu părerea ziaristul.
B4. În cazul în care cititorul nu întruneşte condiţiile expuse la punctele B1, B2 şi B3, dar îşi dă cu părerea despre articolul în care ziaristul îşi dă cu părerea, se cheamă că el, cititorul, are prea mult timp liber, pe care îl pierde aiurea (spre deosebire de ziarist, cf. punctului A4) şi deci ar trebui să facă dracului ceva util.
B5. Având în vedere punctele de la B1 la B4, atunci când cititorul care nu şi-a câştigat dreptul la opinie îndrăzneşte să opineze despre articolul ziaristului, ziaristul este pe deplin îndreptăţit să folosească termeni şi expresii precum “Eşti o nefutută”. (Caz în care ţin să precizez că, deşi prietena noastră fina susţine că nobody will fuck your brains, pe mine mă fute la cap cel puţin un ziarist pe zi, cel puţin o dată pe zi. De unde rezultă că afimaţia cu pricina nu se susţine. Defel!) De asemenea, ziaristul este pe deplin îndreptăţit să folosească oricare dintre termenii şi expresiile listate (pe-ndelete şi pe-ndelung) de Marius Tucă în articolul Despre bloggeri, semnalat de prietenul nostru Adrian. Ziaristul fiind, de altfel, pe deplin îndreptăţit să folosească orice termeni şi expresii la adresa cititorului care îndrăzneşte să opineze despre articolele ziaristului fără să-şi fi câştigat acest drept, cf. B1-B4.
B6. Greşelile de limbă română din articolele semnate de ziarist nu îi aparţin niciodată ziaristului. Ele sunt fie typos (în special când e vorba de î-L), fie din vina corectorului (care, evident, corectează noştri în noştrii). Şi, în orice caz, greşelile de limbă sunt absolut lipsite de importanţă, raportat la valoarea opiniilor exprimate de ziarist.

Axioma pe care se fundamentează cele două planuri ale realităţii ziaristului fiind, după cum v-am mai spus: Ziaristul este întotdeauna şi a priori mai deştept decât cititorii săi.

Etichete: Stâlcirea logicii