Acu’ vreo câteva zile o sună pe diacritica prietena ei Simona din Constanţa. Şi-i zice Simona diacriticii:
- Vezi că zice de tine în Casa şi grădina.
- Unde?? se miră diacritica.
- În Casa şi grădina. E ceva cu o aniversare şi în loc de cadou fac o recomandare – şi anume, diacritica. Ceva de genu’ ăsta.
- Ei, na! Pe bune?! se miră din nou diacritica.
- Da, mă, pe bune.
Diacritica se miră, se hlizeşte şi p-ormă se ia cu altele.
Azi diacritica şi-a adus aminte şi s-a dus la chioşc să-şi ia Casa şi grădina. Că na, diacritica stă într-o garsonieră amărâtă, de-nchiriat, la mama naibii, aşa că nu cumpără Casa şi grădina decât când e vorba de ea însăşi 
.
Şi s-apucă diacritica să răsfoiască revista. Şi răsfoieşte, şi răsfoieşte, şi nimic. O ia de la capăt (că diacritica-i mioapă) – şi nimic. Că, na, se uita după vreo casetuţă mititică într-un colţ de pagină. Şi când colo, pomenirea diacriticii era pe ditai pagina “Bine primiţi”, fix sub trimiterea către interviul cu Horaţiu Mălăele.
A zâmbit diacritica şi a avut vreo câteva flashbackuri unu’ după altu’: cum de şi-a ales ea numele de diacritica; cum s-a enervat pe Ikea; cum a pornit ea blogul ăsta fără nici o intenţie nobilă, numa’ cu chef de făcut mişto; cum a scris ea articolul despre fi şi fii şi cum se minuna când articolul ajunsese la 200 de vizualizări (azi are vreo 2.600); cum i-a venit ideea cu “neliniştile ortografice”; cum s-a apucat ea să scrie Limba română: terms of use într-o seară când avea chef de glume.
Mda.
Diacriticii nu i-ar fi trecut în veci prin minte cum că fi / fii o să ajungă la atâtea vizualizări, darămite c-o să se vază într-o bună zi la gazetă! (Da, bine, ştiu, Casa şi grădina nu-i Dilema, da’ nu fiţi cârcotaşi. 
)
Şi da, diacritica încă se miră că uneori sare de 1.200 de vizualizări, că are la vreo 200 de vizitatori oficiali, că, mă rog, are un oareşce succes. Pen’că eu, ochelarista cu mâna căreia scrie diacritica, în toată perioada asta n-am făcut decât să evadez în diacritica, dintr-o realitate care la un moment dat devenise mult prea greu de suportat. Şi am avut, aşa, un moment de reflecţie despre cum experienţele nasoale se transformă uneori în diacritice.
Casa şi grădina, mulţumesc. Numa’ că, dacă-mi daţi voie, eu titlul articolului l-aş fi pus între ghilimele sau măcar l-aş fi scris cu italice.
(Vezi şi partea a doua.)
