conjugarea verbului lamuri perfect simplu
a citi perfect simplu negativ
a scrie la perfect simplu
Car’ va să zică, noi în limba română avem patru categorii de verbe, numite conjugări, după cum urmează:
Conjugarea I: verbe terminate în -a (a cânta)
Conjugarea a II-a: verbe terminate în -ea (a plăcea)
Conjugarea a III-a: verbe terminate în -e (a face)
Conjugarea a IV-a: verbe terminate în -i (a citi) şi -î (a hotărî)
Acu’:
Perfectul simplu se formează cam aşa:
Conjugarea I
verbe terminate în -a > -a-
intrai
intraşi
intră
intrarăm
intrarăţi
intrară
Conjugarea a II-a
verbe terminate în -ea > -u-
tăcui
tăcuşi
tăcu
tăcurăm
tăcurăţi
tăcură
Conjugarea a III-a
verbe terminate în -e > -u- / -se-
cerui
ceruşi
ceru
cerurăm
cerurăţi
cerură
rămăsei
rămăseşi
rămase
rămaserăm
rămaserăţi
rămaseră
Conjugarea a IV-a
verbe terminate în -î > -â-/-î-
coborâi
coborâşi
coborî
coborârăm
coborârăţi
coborâră
verbe terminate în -i > -i-
dormii
dormişi
dormi
dormirăm
dormirăţi
dormiră
Bon.
Acu’, problema cu i-urile se pune la conjugarea a IV-a, la persoana I singular şi (deşi, în fine, eu sper că nu) la persoana a III-a sg.
Car’ va să zică, când verbul se termină în -i, persoana I sg. e în -ii (la perfect simplu, normal!, că de el e vorba aici):
a citi – eu citii / a dormi – eu dormii / a reuşi – eu reuşii / a iubi – eu iubii / a veni – eu venii.
Caz în care persoana a III-a sg. se termină în -i:
a citi – el citi / a dormi – el dormi / a reuşi – el reuşi / a iubi – el iubi / a veni – el veni.
Numa’ că există câteva verbe care da, se termină în -i, că aia-i terminaţia verbelor de conjugarea a IV-a, numa’ că şi radicalul se termină în -i-, ceea ce face, după cum am învăţat noi la artmetică în clasa-ntâi, doi i, adică -ii: a pustii, a se sfii, a prii, a înmii.
Caz în care persoana I sg. se va termina în -i- (din radical) plus -i- (din terminaţia infinitivului) plus -i- (terminaţia de perfect simplu), adică în total fix trei i, adică -iii:
a pustii – eu pustiii / a se sfii – eu mă sfiii / a înmii – eu înmiii / a prii – eu priii.
(Bine, ok, trecem peste eventualele probleme de (non)sens.)
Iar persoana a III-a sg. rămâne cu -i- din radical plus -i- din terminaţia de infinitiv, adică doi i, adică -ii:
a pustii – el pustii / a se sfii – el se sfii / a înmii – el înmii / a prii – el prii.
Şi, pentru numele Ălui de Sus, la forma negativă nu facem decât s-adăugăm un nu în faţă! Forma negativă n-are treabă cu numărul de i-uri decât la imperativul negativ al lui a fi. I-urile perfectului simplu rămân aceleaşi, indiferent că-i formă afirmativă sau negativă!
Vezi şi:
Înmiesc, înmiii
Venişi, mă? Venii, bă!
Murişi, mă? Murii, bă.
Citişi, mă? Citii, bă!
Avui, avusei. Fui, fusei
Etichete: "avui" sau "avusei"?, "înmii" sau "înmiii"?, "fui" sau "fusei"?, "i" - "ii" - "iii", "prii" sau "priii"?, "pustii" sau "pustiii"?, "sfii" sau "sfiii"?, a înmii, a prii, a pustii, a se sfii, i sau ii?, Nelinişti ortografice, perfect simplu
03/10/2009 la 10:49 pm
[...] Vezi şi i, ii sau iii: perfectul simplu. [...]
04/10/2009 la 12:00 am
uau !
asa greu’i ?
04/10/2009 la 10:45 am
E greu?
În fine, eu aici voiam să mă refer numa’ la i-urile de la pers. I sg., da’ m-am gândit că n-ar strica şi câte ceva despre perfectul simplu în general.
Şi da, româna e grea, e al naibii de grea. Tot respectul pentru străinii care reuşesc s-o înveţe, precum cetitoriul nostru marcuzzo.
05/10/2009 la 4:41 am
Bug report: ai gresit la rămăserăm, pers. II plural
“Voi rămăserăm” nu exista.
05/10/2009 la 4:58 am
@diacritica: Limba romana e grea zici? Sa vezi limba engleza, unde, din cauza LIPSEI de diversitate in cuvinte, nu se mai intelege om cu scotian
Suna la un call center, gen Tesco Customer Support, care se gaseste in Scotia. Aia nu vorbesc nici de departe engleza lu’ Bruce Willis.
I mean, pricepe-i pe astia (nu-s scotieni, da’ iti da o idee):
Rab, din clipu’ asta, e scotian totusi (si Kenny, ala in scaunul cu rotile, da’ pe ala-l inteleg):
Eu am ajuns la un moment dat la concluzia ca limba romana nu e grea. E doar multa. Un kil de limba.
05/10/2009 la 5:51 am
05/10/2009 la 9:18 am
Uite, vezi la ce-i bun un ochi englezit?
Thanks.
05/10/2009 la 9:29 am
Radu, eu mă-ndeletnicesc uneori cu predarea românei la străini. Şi, cu mâna pe inimă-ţi zic, româna e cea mai grea dintre limbile pe care le vorbesc eu. Pe lângă română, franceza e o limbă simpatică şi foarte regulată.
) mi-a zis că cu lexicul se mai descurcă, dar că gramatica e naşpa rău. Şi domnu’ posedă metalimbaj de specialitate (de genu’ “ăsta e reflexiv?”, “ăsta e genitiv, nu?” “da’ de ce spunem Republicii Moldova şi nu Republica Moldovei?”), pen’ că vorbeşte, pe lângă engleza lui maternă, şi portugheză, şi limbi slavice din sud, şi turcă – adică are toate premisele să-nţeleagă mare parte dintre cuvintele româneşti. I mean, dacă un om care vorbeşte ţî limbi zice că gramatica românească e grea, apăi e grea, bilivmi. 
Ia de-i explică străinului de ce spunem casă-case-casei, dar fată-fete-fetei. De ce fată are alternanţă fonetică în radical, iară casă nu – că doar îs asemănătoare. Plus indicativul prezent, care-i osebit de enervant – nu doar că-s patru conjugări/categorii de verbe, da’ în interiorul fiecăreia există jde modele de conjugare cu jde tipuri de alternanţe fonetice.
Nenea cu care fac io acuma română de-o săptămână (
Şi, mă rog, ideea e că nu tre’ să ai de-a face cu străini care-nvaţă română. E de ajuns să te uiţi cum scriu românii pe net (da’ nu numai pe net) ca să te prinzi că româna-i grea tare.
06/10/2009 la 4:27 am
Despre casa-case-casei vs fata-fete-fetei, sa stii ca nu doar nu romana gasesti variatia asta. Si germanii au smecherii dintr-astea. Citire din Google Translate: “Haus, Häuser, des Hauses, der Häuser” (casa, case, al/a casei, ale caselor). Vezi a-ul ala cu doua puncte (trema?) de la plural?
Concluzia mea, cand am vazut dintr-astea, a fost ca motivul e “de aia”. Sau, mai exact, “pt. ca suna mai bine si stramosii au preferat forma asta”. Cand incercam sa incep sa invat niste germana, recomandarea pt. substantive a fost sa le invat intotdeauna cu articol si niciodata fara, ca dup-aia-mi vine mai greu. Cam pe aceeasi idee, substantivele din limba romana ar trebui invatate enumerativ: “o fata, doua fete” (si poate ceva in plus, ca “fetei”, da’ nu-mi aduc aminte cum se cheama asta) si ABIA DUP-AIA faci analiza ca asta e “feminin”; la fel “un ceas, doua ceasuri” – asta e neutru; si “un baiat, doi baieti”. Asa se invata astea, ca pe axiome: pe de rost si fara comentarii
Reguli? Bah! Cand a respectat romanu’ vreo regula, oricare ar fi ea? 
)
Dupa ce le invata pe astea, ii explici chestii mai complicate, precum “nivele vs niveluri”, “vise vs visuri”, “virusi vs virusuri”, etc.
Dar tot axiomatic. Practic, iti trebuie memorie mai multa si mai putina logica. Logica intervine atunci cand trebuie sa alegi intre forme foarte apropiate, dar diferite ca sens.
La urma urmei, de aia-s romanii destepti da’ prosti
Multa memorie, putina logica. (Manelistii aia kre skri q tot felu’ d cuvinte “cool” n-au nici macar memoria aia necesara, de unde logica?).
Si daca e englez, intreaba-l cum e toate felurile de a vorbi engleza pe teritoriul Marii Britanii. Ca e unu’ care se tot plimba pe la hotelul unde am stat, inainte sa ma mut in apartament, care a zis ca pronuntia difera de la oras la oras. Omu’ circula atat de mult, incat putea spune de unde esti, daca esti britanic, doar dupa cum vorbesti (eu aveam “o nuanta europeana”). Iti spunea exact orasu’. Deosebeste tu un botosanean de un vasluean sau de un nemtean. Toti is moldoveni
Nu poti spune care-i din Coarnele Caprei si care e din Dealu Neted 
)
Si mi-am adus aminte de o chestie de cand eram mic
Auzisem eu prima data de “munte”, asa ca eram curios sa stiu unde-i. Acu’ nu stiu de unde mi-a intrat mie in cap ca se articuleaza “muntea” si nu “muntele” (deci intrebarea era “unde-i muntea?”), si taica-meu nu stia cum sa ma corecteze, pt. ca eu eram batut in cap incapatanat si ziceam ca ma minte si ca eu spun corect 
Si eu l-am intrebat atunci “de ce”, si raspunsul a fost “pentru ca asa se zice corect”. Mie “muntele” imi suna in ureche de parca era de pe alta planeta. Lucky for him, a trebuit sa tina lectia asta de limba romana cand eram deja bagat in pat sa dorm, asa ca, dupa ce m-a piscat bine de fund, ca sa tac si sa ma culc, n-am mai folosit cuvantul prea curand, timp in care s-a corectat el singur.
06/10/2009 la 4:49 am
Si cand se plictiseste nenea englezu de bagat limba romana in cap cu melesteu’, invata-l ceva cu adevarat util: http://old.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/romania-obscena/2976/
06/10/2009 la 4:50 am
“Util”, adica istorie, nu cuvinte porcoase
06/10/2009 la 12:55 pm
Culmea, chiar ştiu!
Umlaut îi zice, aşa ne-a-nvăţat pe noi Schultz într-a cincea. Domnu’ Enică,de fapt, mă scuzaţi.
În orice limbă care are categoria genului, substantivele se învaţă împreună cu articolul, pentru că de obicei nu există vreo regulă clară care să te-ajute să identifici genul după “forma” cuvântului.
Mulţumesc pentru lecţia de metodică a limbii române pentru străini.
Io nu prea pot să-nvăţ “axiomatic”, prin urmare nu prea pot nici să predau “axiomatic” vreo limbă – cu atât mai puţin limba mea maternă, când tre’ s-o predau unui străin care mă-ntreabă “de ce?”. Tre’ să găsesc o explicaţie care să-l ajute înţeleagă, ca să ţină minte.
Românii-s aşa pentru că aşa se predă româna românilor. Sau, în fine, aşa era “pe vremea mea”. Nu-ţi explică nimeni alternanţa fonetică înşel-înşală, da’ p-ormă se minunează că de ce încurci cu
înşeală. Asta la categoria gramatică şi ortografie, ca să nu intru în povestea cu comentariile. Am urât chestiile alea şi dacă cineva mi-ar fi zis acu’ 20 de ani c-o s-ajung să predau română, fie şi câte unui străin rătăcit, aş fi zis “no way!!”. Jamais de ma vie.07/10/2009 la 5:07 am
OK… ma duc la loc de intrebat cu capul
07/10/2009 la 4:00 pm
Azi noapte, inainte sa adorm (ca atunci sunt cel mai destept
), ma gandeam la niste exemple ceva mai pe langa casa englezului. Si am gasit asa: “man, men”, “woman, women” si, daca astea-s prea simple, “child, children”. Daca mai intreaba “de ce”, intreaba-l si tu “de ce” in legatura cu astea, ca-s curios 
Dupa mine, raspunsul e acelasi, in ambele directii. Verbele neregulate intra tot la “de ce”-uri cu acelasi raspuns, si anume: “de aia” (scris cu nespusa inspiratie de Eu 
)
07/10/2009 la 6:24 pm
Io nu-l întreb, că io vorbesc numa’ română cu el, ăsta fiind principiul de bază.
07/10/2009 la 6:43 pm
Păi îl întrebi în română: “Întreabă un fraier… vreau să spun un cititor al blogului meu, de ce ‘man’ devine ‘men’ la plural în engleză și nu ‘mans’, și a menționat și de ‘woman’, cu pluralul ‘women’ – nu ‘womans’, și ‘children’ – nu ‘childs’. De ce?”
Și el să răspundă tot în română. Sau nu e atât de avansat încă? 
07/10/2009 la 6:44 pm
Auzi, da’ nu găseşti tu pe net răspunsurile la neliniştile astea ale tale?
15/10/2009 la 12:39 am
[...] Dacă nu v-a lămurit articolul despre i-urile din perfectul simplu, nici articolul despre verbele care se termină în -i şi nici cel despre înmiesc, înmiii, vă [...]
11/12/2009 la 9:22 am
Misto articolu’, in sfarsit am inteles si eu cum sta treaba cu Perfectu’ asta. Tnx.
11/12/2009 la 9:23 am
Să creşti mare.
05/01/2010 la 8:38 pm
sami bag pwla in romana voastra sunteti niste prosti
05/01/2010 la 8:39 pm
dava in pula mea toti sa ma sugeti de ou si de pwla
05/01/2010 la 8:42 pm
Asemenea, să ne trăieşti.
01/03/2010 la 4:55 pm
Cum e perfectul simplu pentru „ a fi”, campionul conjugării neregulate ?
Eu fusăi Eu fusei Eu fui
Tu fusăşi Tu fuseşi Tu fuşi
El fusă El fuse El fu
Noi fusărăm Noi fuserăm Noi fùrăm
Voi fusărăţi Voi fuserăţi Voi fùrăti
Eu fusără Ei fuseră Ei fùră
Dacă se conjugă după modelul „ a rămâne” , atunci a doua coloană e corectă, aia cu „eu fusei”, deşi corectorul de word mi-l subliniază ca incorect
(nu că m-aş baza prea mult pe el !) .A treia formă seamănă cu cea de passato remoto pentru italianul essere (fui/fosti/fu/fummo/foste /furono) 
. In Oltenia se folosesc toate trei, in diferite combinaţii, de nu mai eşti sigur care-i aia corectă.
Mulţămesc mult pentru explicaţii, trecute, prezente şi viitoare.
Nicoleta
01/03/2010 la 4:58 pm
fusei / fui.
„fusăi” cred că-i variantă de pronunțare regională.
Vezi și prin comentariile de aici:
http://diacritica.wordpress.com/2009/07/15/ati-cautat-va-raspundem-64/.
Știu căm-am uitat special la un moment dat în DOOM sau îndreptar, și-s valabile ambele forme.
01/03/2010 la 5:07 pm
Atunci, analog si jijital, “a avea”, la perfectul simplu se conjugă : avusei/avui ?
Săr’na!
01/03/2010 la 5:14 pm
Nu știu și n-am la îndemână DOOM.
04/03/2010 la 8:20 pm
nu stiu e putin gruu dar imi fine trebuie sa invtm dar astfel nu vom stii nimic eu imi place pur si simplu limba romana si am o prof foarte buna d sa credeti sunt din luna d sus cluj napoca
26/07/2010 la 11:55 pm
Că tot dădură neliniștile gramaticale și peste mine. Un “rule of thumb” (doar o coincidență fericită) pentru cazurile mai dificile de perfect simplu cred că ar putea fi:
1. – -t =
2. = + -i/-și/-0/-răm/-răți/-ră
Nu explică “dădură”, are nevoie de o alternanță pentru “intră”, dar merge binișor pentru “copsei”, “cusui”, “cosii” etc.
Chiar îmi pare rău că perfectul simplu românesc a ajuns doar un shibolleth aproape rușinos. Cestlavie.
26/07/2010 la 11:56 pm
Of, filtrele lu’ pește:
1. participiu – -t =radical
2. perfect simplu = radical + -i/-și/-0/-răm/-răți/-ră
27/07/2010 la 8:18 am
Nu înţeleg “regula” asta.
16/08/2010 la 4:03 am
Bai nene, “e grele”, nu-i asa?
Daca nu sunteti in stare sa va documentati corect,nu mai scrieti articolul, nu mai dezinformati!
@diacritica: nu intelegi regula lui Alin?? e simplu: sunt niste terminatii, cele scrise de el, care se aplica la toate verbele,indiferent de conjugare…tu le luasi pe conjugari, dar scrisesi acelasi lucru la toate…era mai simplu sa zici radicalul vb-ului + terminatiile respective(dupa caz se mai schimba cate un a in ă etc)
si chestia cu i-urile?? in clasa a V-a la scoala,ce inveti??invatasi,daca-ti amintesti,ca asa ceva NU exista!
16/08/2010 la 7:55 am
Mulți, și toți deștepți…
06/01/2011 la 1:02 am
1. In Oltenia utilizarea perfectului simplu (acela greu!) este regulă. Deşi la şcoală nu se insistă pe el. În Oltenia povestitorul foloseşte sistematic perfectul simplu cînd face referire la fapte consumate mai devreme, în aceeaşi zi. Ar trebui sa i se spună perfect recent pentru a marca foarte clar această utilizare.
Formele din seria “fusei” sunt cele preferate, cu excepţia persoanei a III-a pentru care par preferate “fu” şi fură”. La ţară, unde regula e mai tare ca la oraş, apare şi “fusăi” şi celelalte cu “ă”.
La fel pentru a avea: ” avusei”, “avuseşi”, “avu”, “avuserăm”, “avuserăţi”. “avură”.
Există o filozofie interesentantă în această utilizare a perfectului simplu. Timp de o zi prezentul si trecutul recent coexistă (faptele sunt nedefinitive, corectabile). Abia după asfinţit totul devine istorie.
2. Plural neregulat?
Fată, feată (aromână şi regional), fete. La fel pată, pete. Ca pentru beată, bete.
La casă, înmuierea e mai redusă. Merge cu ă (căsoi), dar nu cu e, pentru că s-ar schimba sunetul de la kasa la cheasa. Regional: casă, căşi.
Limba standardizată a venit după ce asemenea alterări faţă de cuvîntul originar s-au produs.
15/12/2011 la 5:36 pm
perfectul simpluy mi se pare prea greu.
03/01/2012 la 12:52 pm
fara folos