Scriind adineauri despre foi, foie şi fois, mi-am adus aminte de una dintre neliniştile – sau mai bine zis una dintre greşelile recurente ale amicului John. Care ulterior a devenit una dintre neliniştile mele legate de limba română.
Amicul John zicea (şi cred că mai zice) o oară, pentru o oră. Că dacă pluralul e ori, ca în de două ori, de trei ori, atunci singularul e oară şi se aplică la oră.
Bun.
Aici m-am neliniştit eu, încercând să-i explic. Adică mi-am prins urechile.
Car’ va să zică:
Când vorbim de oră, e oră, cu pluralul ore. O oră, două ore.
P-ormă avem ori. Ca în ori, adică sau, şi în ori, ca în de două ori.
Dar, evident, deşi zicem de două ori, nu vom spune o oară. Vom spune o dată. După cum nu vom spune, deşi pare logic, de două dăţi.
Vom spune, complet ilogic (deci în buna tradiţie a limbii române), o dată, de două ori.
Să nu te-mpuşti?!
Cum naiba să explici aşa ceva şi mai ales cum naiba să pricepi aşa ceva?! (Trecând peste faptul că pentru urechea de străin ora, oră, ori şi ore sună cam la fel.)
Etichete: Nelinişti ortografice
31/12/2009 la 6:13 pm
Foarte interesant. Si eu tot John sunt
) Am si eu un articol pe blog despre “Greseli de Limba Romana”
01/01/2010 la 8:26 pm
… şi, dacă mai spunem şi “prima oară – a doua oară”
sau
“primele dăţi – ultimele dăţi”…
e clar că rămânem fără urechi.
02/01/2010 la 1:44 am
auzi, da’ sa-si ia englejii broblemele lor cu pluralul si sa si le tina. ca si io m-am chinuit pana sa-nvat ca’s leaves desi la singular e leaf, ca matza are 9 lives si noi one single life, ca bou’i ox si turma’i de oxen, in schimb castravetii’s la fel tot timpu’, simplu cum ai spune cucumber.
wtf.
poa’ sa invete si ei in romana cateva reguli “hard-coded”, pe principiul “asa am vrut noi sa zicem”
02/01/2010 la 1:58 am
Crede-mă, nu-ţi doreşti să fii străin, de indiferent ce fel, şi să-nveţi româna.
Vorbesc 3 limbi străine şi am oarece idee despre încă vreo 2-3, dar româna e cea mai grea.
Ca român, ajungi să-ţi dai seama de asta abia când ţi se-ntâmplă s-o predai, cum mi s-a întâmplat mie. Şi, brusc, franceza cu care mi-am bătut io capu-n tinereţile mele (şi de care toţi copiii se plâng că-i naşpa) mi s-a părut drăgălaşă.
02/01/2010 la 7:45 pm
interesant!
la fel ca pluralul de la mâna : mâini.
de ce nu mâină, la singular?
o mâină, doua mâini! asa ar fi corect !
(deci moroşenii vorbesc corect : o mâna, doua mânuri
))
02/01/2010 la 7:57 pm
Acolo-i altceva, cred. Îmi pare a fi alternanţă fonetică în radical, o mână – două mâini, ca în o fată, două fete.
Or, la o dată – de două ori e vorba de structuri diferite. Cuvinte diferite, mă rog: dată – ori.
Că fiecare îşi face pluralul conform “regulii”: dată – dăţi; oară (ca în prima oară) – ori (ca în de două ori).
Pe mine mă confuzionează chestia asta.
Când zic oară, când zic dată, când zic ori, când zic dăţi?
Şi dacă zic prima dată, de ce nu pot să zic şi a doua dată?
Şi dacă zic o dată, de ce nu pot să zic de două dăţi?
Şi dacă zic de două ori, de ce nu pot să zic o oară?
Eh?
02/01/2010 la 8:11 pm
da, dar pâine : pâini
de ce nu mâine : mâini?
a?
02/01/2010 la 8:39 pm
Da, bine, ai şi casă-case, dar fată-fete, nu fată-fate.
E acelaşi lucru ca pâine-pâini, mână-mâini. De altfel, mă gândesc că evoluţia a fost de genul pâne-pâni, mână-mâni, pe la începuturi, şi s-au “separat” dup-aia.
Există pe undeva o explicaţie a alternanţelor ăstora fonetice, da’ mi-e lene s-o caut.
(Sau, mai bine: casă-case, dar masă-mese. Trecem peste masă-mase, că e neologism şi-i cult. Limba română are particularitatea asta alternanţelor fonetice în radical, la formele flexionare, indiferent că-i vorba de substantiv, de adjectiv sau de verb. Şi-i enervant şi greu de priceput şi reţinut pentru un străin.)
În fine, ideea articolului nu era despre pluralul mai mult sau puţin neregulat, ci despre cum singularul şi pluralul unui acelaşi substantiv nu se pot înlocui reciproc într-o aceeaşi sintagmă, când asta trece de la sg. la pl. Non so se mi spiego, ca să zic aşa.
E ca şi cum la singular ai zice bărbat, dar la plural oameni.
03/01/2010 la 8:15 pm
Partea buna a lucrurilor, nu se inghesuie prea multa lume sa ne invete limba.
Iar pentru noi nu e o problema chiar atat de mare, oricum nu stiu prea multi sa scrie corect, deci… inca o parte plina a paharului.
Cat despre cei carora le pasa, ei bine, te avem pe tine.
03/01/2010 la 10:18 pm
Mi-am amintit una bună:
Pentru că, de obicei, copiii greşesc la pluralul pentru casă (căşi), bară (bări) şi încă vreo câteva, din când în când le pun pe tablă pentru repetare.
Iată rezultatul la clasa a II-a:
o bară – două beri
Pe bune!