Ba mă-pish eu pe pronunţia voastră!
http://history.howstuffworks.com/european-history/real-count-dracula.htm
(De la amicu’ Béranger, ofcors!)
Ba mă-pish eu pe pronunţia voastră!
http://history.howstuffworks.com/european-history/real-count-dracula.htm
(De la amicu’ Béranger, ofcors!)
Şi iţele ei.
De la o aţî – două aţi, vorba lu’ aciddu.
_______
Copii, scriem “aţi”, într-un cuvânt, numa’ dacă putem adăuga un “voi”. Dacă nu, e “a-ţi“. A-ţi recâştiga iubirea, adică iubirea ta. Care era a ta, că-ntre timp o fi devenit a altuia, dacă tu nu te-ai mişcat la timp şi te-ai pus pe-nvăţat trucuri psihologice, în loc să te duci la ea să-i zici “iartă-mă, am fost un prost”.
Despre aţi / a-ţi, aici.
Titlu:
Bărbatul care s-a aruncat în faţa metroului, victimă a disponibilizărilor din 2009
Şapou:
Dragoş Bratu avea 24 de ani şi era programator la o firmă IT din Bucureşti. Tânărul îşi pierduse locul de muncă anul trecut, însă între timp fusese angajat de o altă firmă.
Şi la final să dăm şi numele capitalistului dracului:
Anul trecut, Dragoş a fost nevoit să-şi găsească un alt loc de muncă, după ce firma la care lucra, 4E Software Bucureşti, l-a dat afară.
Ce contează că-ntre timp omul îşi găsise altceva de lucru.
Ce contează că nu s-a sinucis după ce a rămas fără job.
Ce contează că “poate a clacat fiindcă nu i-a ieşit ceva la serviciu”. Ăla actual, pe care, adică, îl avea, deci nu mai era “disponibilizat”.
Al dracu’ capitalist, cum concediază el oameni şi-i împinge la sinucidere!
________
PS. Ştiu cum e să stai pe tuşă (mai ales când nu eşti IT-ist şi nu mai ai 24 de ani). Ştiu cum e să vrei să te-arunci în faţa metroului. Ştiu cum e să măsori distanţa de la etaju’ şapte până jos şi să te întrebi “oare?…”. Ştiu. Cu toate astea, heirupismele manipulatorii de sorginte proletară îmi întorc stomacul pe dos.
(Să-ţi fie ruşine, Sorin Vântu, capitalist împilător care eşti!)
O perlă găsită de amicu’ Béranger.
(Editura Litera, Top 10. Bruxelles. Ghid turistic vizual, 2007.)
Vorba lu’ amicu’ Béranger, dacă-n versiunea în engleză zice hardware, ce altăceva poa’ să fie, dacă nu calculatoare?! Şi anume calculatoare de la 1900 toamna, cum aflăm noi de pe saitu’ quincaillerie.be, pe care ni-l indică chiar ghidu’ cu pricina:
Nu costă decât vreo 30 de lei noi ca să aflaţi că primu’ magazin de calculatoare din lume a existat în Belgia, pe la 1900.
La fel cum scrieţi cu proclitice şi cu enclitice, mă gândesc.
(Despre diacRitice, adică şâţe, aici.)
“Facilitează călcarea rufelor”.
Semana.
Că nu poa’ s-o uşureze, că-nţelege românu’ altăceva.
(Din seria “trainer şi facilitator”. Să mori de râs.
)
Îndreptarul din 2004 îl conjugă pe modelul a întârzia (învii, învii, învie).
DOOM 2 acceptă şi conjugarea după modelul a lucra (înviez, înviezi, înviază).
Car’ va să zică:
Indicativ prezent:
învii / înviez
învii / înviezi
învie / înviază
înviem
înviaţi
învie / înviază
Conjunctiv prezent:
să învie / să învieze
Gerunziu:
înviind
Totul cf. DOOM 2 (2005).
(De ce e înviază, şi nu înviează, ca lucrează – vezi aici, 2.c.)
Când blogu’ lu’ blogăru’ Ţî are mai multe vizualizări decât articolul lu’ Nenea Ziaristul, va să zică că-i nasol.
Iar când Nenea Ziaristul se pune să explice că blogăru’ Ţî (un neica nimeni, cititor anonim pe care acu’ 5 ani l-ar fi luat în considerare numa’ la numărătoarea tirajului) nu-i jurnalist, va să zică că-i încă şi mai nasol.
Cornel Nistorescu ne explică că Faptul că unii dintre bloggeri ajung la un număr de cititori mult mai mare decât ai unui ziar sau ai unei reviste nu-i transformă automat în jurnalişti.
Trecem peste dumele de genu’ “mii, zeci de mii de persoane au descoperit plăcerea comunicării” (iaca na, pân’ ce s-apară blogu’, oamenii fie nu comunicau, fie n-aveau plăcere în a), zicem ca domnu’ Nistorescu (blogării nu-s automat jurnalişti, ok, de acord), şi ne-ntrebăm: ce anume îl face pe un ziarist ziarist?! I mean, în afară de contractul de muncă / PFA / drepturi de autor. Ce-l face pe angajatu’ de la SC Ziaru’-lu’-Peşte SRL ziarist? Ăăă?
Pertinenţa opiniilor – prea rar. (Aici de multe ori blogării, cel puţin ăia pe care-i citesc eu, le dau clasă de la şapte poşte-n faţă.)
Cunoaşterea domeniului – nici atât.
Limba română de-o scriu – vai ş-amar.
Informaţia verificată din ţî surse? Desigur, după cum bine ştim.
Nu, pe bune, ce-l face pe ziarist ziarist? Faptu’ că scrie la ziar?!
La întrebarea asta vă răspunde mai bine amicu’ Turambar. Parol! (Nu vă luaţi după poze, aşa e el.)
Mda.
P-asta încă n-o văzusem. Mulţumesc, Antena 3!
Copii, ce-o fi aşa de greu cu demonstrativul ăsta de identitate şi declinarea lui?!
Adică:
aceeaşi fată – aceleiaşi fete
aceiaşi băieţi – aceloraşi băieţi
acelaşi băiat – aceluiaşi băiat
aceleaşi fete – aceloraşi fete
Categoria “eu ştiu mai bine decât diacritica ce ar trebui să facă diacritica, da’ nu fac, că io n-am vreme de pierdut”. Un clasic, după cum bine ştim.
Bună,
Încerc să-ţi urmăresc blog-ul şi în acelaşi timp să citesc transcrierile emisiunilor domnului Pruteanu, dar găsesc cam fără scop unele dintre postările tale. De ce? Pentru că doar faci băşcălie – în cutare ziar s-a scris greşit, dar nu spui uite aşa ar fi fost indicat să se exprime autorul.
Dacă obiectivul tău cu acest blog e să ajuţi cititorii să se exprime corect din punct de vedere gramatical, logic şi fonetic, nu cred că îl poţi atinge fără să arăţi cu degetul greşeala.
Aşa…
Acu’ răspunsurile.
Încerc să-ţi urmăresc blog-ul [....], dar găsesc cam fără scop unele dintre postările tale.
În cazul ăsta de ce-l mai urmăreşti?
Dacă obiectivul tău cu acest blog e să ajuţi cititorii să se exprime corect din punct de vedere gramatical, logic şi fonetic, nu cred că îl poţi atinge fără să arăţi cu degetul greşeala.
Iată un al doilea, foarte bun, motiv să nu mai urmăreşti blogul ăsta. Pentru că e evident că-l urmăreşti degeaba.
Articolele se încheie de obicei cu un “copii, noi spunem şi scriem corect aşa” sau cu link către unul sau mai multe articole în care am tratat deja chestiunea cu pricina.
De asemenea, în meniul din dreapta scrie mare CUPRINS, iar fix dedesubt e un loc de-ntrebat ajuns la volumul al II-lea, urmat de un index ortografic şi de o lungă listă de nelinişti ortografice mai mult sau mai puţin fundamentale. Unde, desigur, fac doar băşcălie, ceea nu-i ajută defel pe cititori să se lumineze.
Cum ziceam, nu fac colecţie de vizitatori unici, nu-i pun la puşculiţă, iar clickul din mouse funcţionează fix la fel ca telecomanda. Nu-ţi place blogul sau îl găseşti fără scop – drum bun şi cale bătută. Eşti din categoria “cititorii noştri, mai deştepţi chiar decât ei înşişi” – călătorie sprâncenată, de asemenea. Netul e mare, sunt milioane de alte bloguri care-şi ating scopul şi merită urmărite.
(Sugestiile despre teme pe care încă nu le-am abordat aici sunt binevenite, ca şi întrebările diverse, după cum bine ştiţi deja. Mailurile ca cel de mai sus, nu.)
___________
Vezi şi:
Rostuiri
Clienţi şi consumatori de poame
diacritica: misiune, viziune, valori
Capra lor, capra mea
Reproşuri. Recapitulare.
Tradiţia recentă zice c-ar fi dormitoru’. Da’ nu vă cramponaţi de. Se poate şi-n bucătărie, şi-n baie, şi pe hol, şi-n pivniţă. Da’ nu vă cramponaţi nici de asta, că, din fericire, strămoşii noştri n-au aşteptat să aibă camere ca să facă sex. În peşteră, pe nisip, în fân, la umbra copacului sau printre răsadurile de roşii ar putea fi la fel de interesant.