V-am tot zis de Paul. Paul Dicu, amicu’ meu.
V-am zis aici şi vă mai zic.
Vă zic ce zice Paul:
Trebuie sa recunosc ca, atunci cand onoratul nostru prieten, Radu Mihailov a initiat aceasta “scrisoare”, nu ma asteptam la o sustinere atat de mare. Ma obisnuisem, pur si simplu, cu replica “oamenii mor de foame si-si pierd slujbele si tie-ti arde de Sahara?”. Si-mi e tare greu sa le explic de ce TOCMAI in aceste momente, oamenii trebuie sa CONSTRUIASCA. Tocmai cand ai gura plina de nisip, trebuie sa-ncerci sa faci castele din nisipul ala.
Nu, nu e un moft. Nu e o vacanta trendy – ha, nu vreti sa mergeti in vacanta asta, va spun eu, mai ales ca la cursele astea chiar se moare, fara exagerare. Nu e nici macar vreun pariu facut cu mine.
Si nici vreo cale, calea o fac eu, cu fiecare pas facut in nisipul asta. Si-atunci, de ce? Ce treaba avem noi cu desertul, cu ce ne priveste pe noi cursa asta? De ce-ar trebui ca fiecare din noi s-o facem? Pentru ca singurul lucru care ramane e ceea ce construiesti. Singurul dar pe care ti-l poti face fara sa te uiti la pret, e sa TE construiesti pe tine. Si cursa asta te dezghioaca si te reconstruieste, si-ti canta un prohod existential, si te renaste la sfarsit, precum un pantec turbat si afectuos.
Si ne mai priveste pentru ca, din taxa asta de participare se duc niste bani, la fel ca si la Sahara Marathon, spre oameni bolnavi de cele mai groaznice maladii, carora noi le intoarcem spatele, facandu-ne ca nu exista. Si ce, mi-au zis unii, noi n-avem bolnavii nostri? Ba da, ii avem, dar asta nu inseamna ca n-avem dreptul de a ne alege felul in care sa ne spalam pacatele. Da, asa-mi tin eu genunchiul jos si-asa-l invat sa se ridice. Avem fiecare deserturile noastre in care ne pierdem, tipam, muscam si ne bem sangele propriu. Si, la capatul lor, cei mai norocosi renasc. Si-nteleg cine sunt.
Am sa ma opresc aici. Nu vreau sa plictisesc. Si nici macar nu contez eu in demersul asta, sincer. Nu sunt deloc vreun model. Am incercat doar sa arat de ce “ne priveste” acest fel de curse.
Va multumesc pur si simplu, tuturor celor care aveti aceasta nebuneasca incredere in mine.
PS: Si mai multumesc celor care mi-au atras atentia ca n-am publicat contul. Acesta este:
RO65INGB0000999901815872 ING Romania, cont in lei.
alt PS: Si-am mai promis ceva. Daca se vor strange mai multi bani decat voi avea nevoie, voi dona restul catre urmatorul roman care va vrea sa plece acolo, data viitoare.
Ţin mult la chestia asta. Mult de tot.
Îmi doresc ca Paul să ajungă la Marathon des Sables şi să-l ducă la bun sfârşit.
Îmi doresc să-l văd la TV, aşteptat de reporteri la aeroport.
Dacă puteţi, daţi o mână de ajutor.
http://www.facebook.com/#!/notes/paul-dicu/marathon-des-sable/117530454970883
Etichete: Paul Dicu
