Voi ajunge, v-oi ajunge

cum se scrie corect v-oi ajunge

Eu voi ajunge la timp.

V-oi ajunge eu din urmă (pe voi / pe dumneavoastră).

Despre prestanţă

Andreea Catrina, joy

Eu credeam că în pat prestanţa domnilor vine de la pijamaua cu dungi şi cu revere şi cu buzunar la piept.

Nuntaşi

Înţeleg că ăia de-l învaţă pă Popor să osebească Binele de Rău în politică se dau acuma cu helicopterul păste nunta lu’ Dinamo, năşit de Steaua.

Toate ca toate, da’ Evelina Badea, critica dă mondeni şi mondene, cu freză de early 80′s, a comentat papionu’ lu’ ginerică au ba? Şi a zis că-i de movegu să te-mbraci în alb la nunta fetii? Că nunta fără critica Evelinii e ca politica fără analiza lu’ Victor Ciorbea. Dacă n-a fost Evelina, înseamnă că Realitatea nici să transmită o nuntă nu-i în stare, nu mai zic la caz de uragan, doamne fereşte…

(Că nu-mi merge televizorul,  mă scuzaţi, şi m-am simţit foarte bine fără dânsul pân’ acu’, când m-apucară neliniştile.)

Glosar dialectal (B)

bălăscănii – râuri (la cămăşi) cusuţi cu fire nepotrivite la coloare (cusături cu flori mari şi fără “şic”). (Păuşeşti-Otăsău, Vâlcea)

bălătruc – sticlă (de băut) în formă triunghiulară; (între Ciubanca şi Ciubăncuţa, valea alcătueşte un sân în formă de semicerc numit “bălătruc”). (Ciubăncuţa, Someş)

bâlgui (a se) – a aiura, a vorbi în stare de maladie. (Răşinariu, Sibiu) [drept corespondent, ăla de-a semnalat cuvântul, e trecut Cioran E. ]

bălţat (om bălţat) – schimbător, capricios ca o femeie. (Talpa-Ogrăzile, Vlaşca)

bănac, bănăcuţ – locul de pe cuptorul caselor unde dorm copiii. (Nerău, Timiş-Torontal)

bàndor (uzual pentru femei) – partea posterioară (prea desvoltată). (Măţău-Chilii, Muscel)

banţ – supărare perpetuă. (Ciubăncuţa, Someş)

bărdăli (a se) – a se înţelege bine. (Ciubăncuţa, Someş)

bârlac – încălţăminte pentru femei (pentru iarnă) făcută din împletitură de tort gros de lână, cu talpă simplă şi vârf de piele. (Stroeşti, Suceava)

băsăragă – jumătate din desagi. (Coşbuc, Năsăud)

bâstâcâi – a face ceva nesigur, a lucra în nesiguranţă. (Chetreşti, Vaslui)

bătcăzi – a grăi şi a se înţelege bine laolaltă. (Ciubăncuţa, Someş)

bâtiţă – femeie (fată) groasă. (Sufixul dim. -iţă are aici sensul de a augmenta, iar nu de a diminutiva.) (băiţa, Huniedoara)

bâzgodii – a băga în bâzgodii, a-l înteţi pe cineva. (Măţău-Chilii, Muscel)

becciu- paznic de noapte. (Bârlad, Galaţi)

beilic – c0rvoadă. A sta de beilicul cuiva = a-i sta la discreţie. (Măţău-Chilii, Muscel; Iarova, Soroca)

beli – a beli stupul = acţiunea omorârii stupului (a albinelor). (Sibiu)

belnic – se zice de un copil deosebit de ceilalţi. (Răşinariu, Sibiu) [iarăşi Cioran E.]

beleuşig – întreg mobilierul casei. (Sâncraiu, Sălaj)

berbeleu – prost, văluros, nedestoinic. (Bonţ, Someş)

berea-mâţei – plâns. Copiii fac berea-mâţei. (Piatra-Neamţ)

beţişoare – chibrituri. (Năsăud)

bibiluri – un fel de “râuri” (cusături) la cămăşile ţărăneşti ale bărbaţilor. (Măţău-Chilii, Muscel; Iarova, Soroca)

bezeveni (a se) – a se domni, a se boieri, având bani. Bezevenit = îmbogăţit, obrăznicit. (Păuşeşti-Otăsău, Vâlcea)

biculi (a se) – a se împăca, devenind prieteni. (Firminiş, Sălaj)

bighilău (pl. bighil(e)auă) – fier de călcat rufe. (Blăjel, Târnava-Mică)

a bighili – a călca rufe cu maşina.

blăsnos – despre om: sensibil. (Coşbuc, Năsăud)

blendereu – holteiu afemeiat. (Păuşeşti-Otăsău, Vâlcea)

(Petre Coman, Academia Română, Memoriile secţiunii literare, seria III, tomul IX, mem. 5, Bucureşti 1939)

Glosar dialectal (A-B)

abageà ( ~gele) – borta de la acoperişul casei. (Tătăruşi, Fălticeni)

acelèzuri – mărfuri aduse din Ţarigrad la Galaţi. (Bârlad, Galaţi)

aizănban – tren de marfă (Nerău, Timiş-Torontal)

albàri (numai la plural) – ci0bani cu oi albe. (Măţău-Chilii, Muscel)

amărăciune – (fig.) fată mincinoasă. (Bonţ, Someş)

ambrăli – a se împăca cu cineva. (Ciubăncuţa, Someş)

anşlovări – a afuma buţile cu pucioasă (zisă anşlov). (Alba-Iulia, Alba)

apătos – (fig.) leneş, bolnăvicios. (Bonţ, Someş)

arâni – a (se) hrăni: nu-i e dat să arânească = să trăiască. (Talpa-Ogrăzile, Vlaşca)

arànie – tavă mare sau cazan de aramă. (Oltina, Constanţa)

ariciu – eczemă; umflătură la cap. (Bonţ, Someş)

arţchipică – fotografie (mică). (Sâncraiu, Sălaj)

artelnic – magazinerul regimentului. (Măţău-Chilii, Muscel)

astalâş -  măsar (cel care face mesele). (Zăluceni, Soroca)

astut – “belit”, răzgâiat (d.copil), isteţ, fată cimbră. (Bonţ, Someş)

aţos – supărăcios. (Piatra-Neamţ, Neamţ)

azâr (a sta azâr) – a pândi cu multă atenţie vânatul. (Talpa-Ogrăzile, Vlaşca)

babacioc – bărbat urât (s’a găsit babaciocul şi cu babacioaca şi au legat casă). (Măţău-Chilii, Muscel)

băbârcă – fire acră. (Măţău-Chilii, Muscel)

babaroiu – văduv care umblă să se căsătorească. (Păuşeşti-Otăsău, Vâlcea)

băbău – pat acoperit cu un cearşaf, care are un fel de stelaje dedesubt pentru rufe. (Blaj)

băcăraie – prăjitură. (Blăjel, Târnava-Mică).

badagherniţă – femeie bătrână, greoaie şi răutăcioasă, învrăjbitoare. (Piatra-Neamţ, Neamţ)

baeră – căldură mare în casă. (Păuşeşti-Otăsău, Vâlcea)

(Petre Coman, Academia Română, Memoriile secţiunii literare, seria III, tomul IX, mem. 5, Bucureşti 1939)

De-amor

De mult nu m-a mai iubit cineva aşa de verde-n faţă…

Despre mândria de a fi român

Rumâni verzi cari sunteţi voi, scriem mândri, cu un i, când la feminin ar fi mândre; scriem mândrii, cu doi i, când la feminin ar fi mândrele.

- românce mândre, deci români mândri

- mândrele românce, deci mândrii români

- suntem mândre de ei, deci suntem mândri de ei.

http://diacritica.wordpress.com/2009/08/10/limba-romana-terms-of-use/

Ziarişti, faceţi-vă că scrieţi corect româneşte!

Că până la urmă poate vă iese. Vorba românului: fake it till you make it.

http://www.zf.ro/analiza/e-criza-faceti-va-cumparaturile-de-la-executari-silite-8638262

Duduia Loredana Voiculescu, aflaţi matale că e voi faceţi (nu voi făceţi), deci faceţi!; vă faceţi (nu vă făceţi), deci faceţi-vă!.

Băteţi, bateţi. Făceţi, faceţi. Tăceţi, taceţi. Plăceţi, placeţi.
A cade, a cădea; cadem, cădem; cadeţi, cădeţi.

Nemira şi fiii ei

Cititorii noştri sunt mai vigilenţi decât ai lor!

 

Domnu’ Valentin Nicolau, trimite-o, bre, la şcoală pe doamna menegeriţă Simona Mateescu, că vă face dă râsu’ curcilor, bre!

Sau măcar ziceţi-i să cetească aici, poate pricepe totuşi cum e cu i-urile lui “a fi”.

Ce a vrut să spună poetul?

Poetesa, în fine.

Să vedem, dară…

Camera 1306 este un striptease al intimităţii.

Pân’ aici e limpede, da?

O transgresare a limitelor celulei de cuplu.

Şi asta e clar, da? Transgresare, ca în Sei trasgressiva?, cum mă întrebau pe mine cu ani în urmă pe chaturi.

O decapitare a sferei private, care transformă cadrul erotic în context vizibil.

Ei, copii? Ce-a vrut să zică poetesa, pardon, critica de show aici?

(Mihaela Michailov, “Complicitatea privirii”, Şapte seri, 19-25 august)

Helsinki

Fratele nostru Sam participă mâine la maratonul de la Helsinki. Pe această cale îi dorim să-l termine în 4:30, da’ şi 5:18 e bine şi nici 6:00 nu-i de lepădat.

Nuntă pe plajă

Sau despre feicu’ absolut. Sau poate despre chiciu’ absolut. Sau despre feicu’ chicios. Nuntă la Trei Papuci, în orice caz. În fine, în golfuleţul dintre Modernu’ cel mic şi Trei Papucii adevăraţi.

Ajung pe la patru, văd nişte oameni care se opintiseră să monteze un acoperiş d’ăla pe picioroange. O masă alăturea, cutii pe jos, deja mă apucase panica: băi, ăştia o pun de grătar aicea?!! Înaintez, mi-nşir ţoalele, m-aşez. Oamenii se duc s-aşeze acoperişu’ niţel mai încolo. Stând eu aşa şi holbându-mă (ce dracu’ fac ăştia aici?), văd că-n cutii îs flori. Ha? Oamenii iau masa, o pun sub acoperiş, iau florile, iau şi beţele cu ceva în vârf, se mută dincolo şi-ncep s-amenajeze. Falduri, floricele, beţe-nfipte în nisip marcând drumu’ spre mare. Ha?… Vreun şuting, ceva? Poze pentru vreo revistă de femei proaste? Film parcă totuşi nu, că ăia vin cu cârdu’ şi cu caravana, nu quattro poveri gatti, ca ăştia. Ia te uită, beţele alea par a fi torţe, vreo ceremonie la noapte, ceva. Pe la patru jumate-cinci arăta aşa:

Încep să bănuiesc că-i vorba de-o nuntă, da’ parcă totuşi orişicâtuşi de puţin, nu-mi vine-a crede… Nuntă aşa, printre gunoaie, ţâţele goale ale lu’ domnişoara de lângă mine (păi dacă-i zboară privirea lu’ mirele, ăăă? că domnişoara avea nişte ţâţe de numa’!), ochelarii mei, ţâţele de 50 de ani, goale şi ele, ale lu’ tanti de lângă (plus bucile ieşite de prin tanga), puţulica goală a lu’ ăla micu’ de dincolo?…

Pe la cinci jumate mă dumiresc – nuntă e. Încă credeam că pe seară, având în vedere torţele… Da’ nu: încep s-apară tanti în rochii vaporoase pe care şi le ţin ca pe crinolină, să nu le dea prin nisip, iar un flăcău din staff vorbeşte la telefon – nu-i nevoie să vă grăbiţi, părinţii voştri acuma vin. Apare şi o tanti office, fustă neagră, cămeşă albă, pantofi cu toc (!), pune nişte cărţi pe masă, tot etc-ul specific stării civile. Cineva aprinde torţele. Ora şase era, soarele sus pe cer, arzător şi bronzând oameni, printre care şi eu.

Mă bag cu nasu-n carte, niţel mai încolo rădic ochii: la mal, o şalupă care stătuse ancorată ceva mai încolo. Într-însa, mireasa şi, probabil, mirele. Şi un flăcău care se opintea pe lângă şalupă.

Dădeau să se-ndrepte către drumu’ presărat cu torţe, ăl de trebea să-i ducă cătră fericirea matrimonială. Numa’ că ghinion, la mal sunt stânci, aşa că şalupa face dreapta-mprejur cu mirii-ntr-însa. Pe mal nuntaşii rămân cu ochii-n soare. Mă rog, e-un fel de-a spune, că soarele era în spate:

Mizanplasu’ – mizanscena, mai degrabă – în deplinătatea plinătăţii, inclusiv umbreluţa de danteluţă. Numa’ mirii lipseau, că plecaseră, că nu se putură da jos din şalupă la scara drumului cu torţe. Cale de vreo 10 minute i-au tot aşteptat cu ochii-n zare. Şalupa s-a dus, i-a descărcat la Modern, de unde au venit pe jos, în picioarele goale, cu buchetu-ntr-o mână şi cu mirele-n cealaltă, de-a lungu’ Modernului (tre’ să fi fost acolo în plin sezon, ca să ai o idee…) şi p-ormă de-a lungu’ digului. Când ajunseră dincoace, normal că nu era s-o ia pe calea cea scurtă, pe nisip. Au mers prin apă şi au păşit pe calea fericirii eterne printre torţele aprinse (nu s-ar zice, ştiu, da’ credeţi-mă pe cuvânt, c-am fost acolo).

Casă de piatră, na!

(Mai am vreo 2 zile de plajă, da’ gata, nu mă mai duc, ce-am văzut azi a fost dincolo de orişice aşteptări, vreau să-mi rămâie această deosebită amintire de la vacanţa mea de anu’ ăsta de pe litoralul Mării Negre, la mama acasă.)

 

Mai mă mai iubeşti?

Bre copii, “mai”-ul ăla şade pe lângă verb, imediat lângă dânsul, dacă nu mă-nşel:

El o mai iubeşte pe ea. Ea mai iubeşte şi pe alţii. El nu a mai iubit pe nimeni înainte. Ea i-a mai iubit şi pe Costel şi pe Ionel. Mă mai iubeşte şi pe mine? Da, încă te mai iubeşte, e iubăreaţă foc.

Pătrăţel şi Alga

Pătrăţel lasă în urma lui pe plajă
chiştoace de ţigări
coji de seminţe
celofanul de la pachetul de ţigări
ba chiar pachetul cu totul
sâmburi de piersică
cotoare de ardei
pahare de plastic
sticle de plastic
sticle de sticlă
capace de sticle de bere
lopăţica de plastic cu care-a amestecat în cafea
coaja de la bănănuţa lu’ ăla micu’
şerveţelul de la plăcintă
serveţelul cu care l-a şters de caca pe ăla mic
caca lu’ ăla mic – mai înspre ierburi, aşa
probabil şi caca lui – mai înspre tufişuri
pipilicu’ lu’ ăla mic – că n-are decât un an, pipilicu’ lui e curat, deci poa’ să pipilicească pe nisip în lângă capu’ oamenilor.

Lu’ Pătrăţel i-e silă de alge.

O poveste de amor

Ea şi el se văd, se-adulmecă, îşi dau târcoale, se iau.
Ea, filosoafă până-n vârful unghiilor. El, exact genul care le-atrage pe intelectuale: puternic, (zice-se) potent, cam din topor, mai că-i vezi uleiul de motor pe sub unghii, aproape că poţi să-i pipăi muşchii pe sub gura slobodă. Excitant, mă-nţelegi. Numa’ bun să-l aduci pe calea cea bună.
Atâta doar că el nu se lasă adus, că nu-nveţi cal bătrân în buiestru.
Ea se sastiseşte şi-l lasă.
Povestea clasică:
Ils se sont vus
Ils se sont plu
Se sont aimés
Puis séparés.

Ani după, ea iese-n piaţă şi spune ceea ce a. ştia dinainte să-l ia; şi b. oricum ştie toată lumea: că-i din topor, făr’ de respect pentru cărturari şi că în general nu-şi îndeplinea bine îndatoririle de bărbat cu nevastă filosoafă. Asemănarea cu Geta din Drumu’ Taberei, care la 5 ani după divorţ îl acuză pe dobitoc că n-o aprecia suficient pe ea, o coafeză!, pentru că el ura tagma coafezelor, fiind chel, o fi întâmplătoare, da’ e.

El îi răspunde cum îi e felul – vezi că şi tu trăgeai pârţuri nedemne de o filosoafă, acuş aduc dovada.

Ea se urzică şi revine-n piaţa cu intelectuali – nu că eu aş fi perfectă, dar m-am gândit că unui ins puternic, unui bărbat adevărat îi sunt mai de folos arătându-i greşelile. Bine, că tocma’ ce dăduse de-nţeles că el nu-i bărbat adevărat, asta-i altă poveste. (Desigur, când e vorba de a-i fi omului de folos, mai bine 6 ans après decât niciodată, deci asta iese din discuţie.)

Ea acu’ îi transmite că dacă tăcea, filosof devenea, ratând astfel ocazia să rămâie filosoafă ea însăşi.

Ei i-ar cam plăcea ca el să-şi ceară scuze, deşi asta ar fi, nu-aşa, dovada că el e în fond un bărbat adevărat, ba chiar un domn, şi că ea s-a-nşelat. Ea însă ştie că asta-i o chestie utopică şi rămâne deci cum am stabilit de la-nceput – că ea are dreptate, iar el nu-i un bărbat adevărat, n-are umor şi nici inteligenţă, în afara “deşteptăciunii” native.

Aşa că-ntreb şi io: what’s the point? Geta zice ce ştie tot cartieru’, că Pătrăţel e naşpa, Pătrăţel dovedeşte că e naşpa, Geta revine şi demonstrează că Pătrăţel e naşpa. Ba p-a mă-tii filosofice, cam aşa. Numa’ că dacă mai văd multe răzbeluri de-astea personale prin Dilema, o să mi se acrească.

(Asta fiind, desigur, o parabolă, sexul adevărat al protagoniştilor e irelevant.)