Citesc adineauri în EVZ că
De curând s-a apucat de zugrăvit, iar cărţile au devenit instant o povară: “Nu ştiam pe unde să le mai pun şi unde să le mai mut. M-am hotărât să ţin doar o parte, cât încap în bibliotecă, pentru că nu renunţ la ea. Am chemat un anticar să ia câteva dintre ele. A analizat titlu cu titlu, iar din câteva sute a ales vreo 10 pe care mi-a dat 30 de lei. Restul n-am avut cui să le dau. A trebuit să le arunc”.
Alex a primit moştenire de la părinţi un apartament cu trei camere, o mobilă veche şi o bibliotecă cu câteva sute de cărţi. Din living au dispărut toate. “Am vrut cât mai simplu, fără multă mobilă”, spune tânărul. Cărţile le-a dat gratis la un anticariat:”Au rămas vreo 20, mai dragi mie. Le-am iubit, însă e vorba şi de spaţiu, iar acum îl citesc pe Kindle, pe laptop”.
Probabil că exemplele-s inventate, da’ orişicât.
Copii, noi cărţile nu le aruncăm şi nu le dăm moca la anticari. Or’ le vindem, or’ le donăm. Pot să-nţeleg c-ajungi să nu mai ai loc de ele, caz în care vorbeşti la şcoala din satu’ lu’ mamaia (sau la biblioteca comunală, în caz că există) şi cu primu’ drum acolo duci sacii cu cărţi. Sau vreo bibliotecă din oraş. Sau le faci cadou, măcar o parte dintre ele, puştiului ăluia isteţ de la doi, că abia au din ce trăi, darămite să-i cumpere careva cărţi!
(Cu nişte ani în urmă am moştenit de la un job calculatorul aici de faţă şi o ditai biblioteca, în special de istoria României. După vreun an a trebuit să mă mut – ce naiba fac? Cum le car şi, mai ales, unde le pun dincolo?! Am avut o discuţie cu conştiinţa mea – ‘Aide, recunoaşte, le ai de un an, ai deschis doar vreo două. N-o să deschizi mai multe în anul următor. Nu mai bine le trimiţi tu undeva unde chiar să le citească cineva? – şi am ajuns la concluzia că mai bine le donez. Am sunat la Biblioteca Centrală Universitară şi a doua zi erau la mine să ia cărţile. Mi-am păstrat doar vreo 2 enciclopedii de istoria României (nu, tot nu le-am deschis) plus: Tapis roumains, apărută la Paris prin 1930 – reproduceri de covoare româneşti expuse pe la Paris; Erdely reformatus templomok es tornyok, de prin 1929; Bucureştii în 1869, reproduceri după Preziosi; România, fotografii de Kurt Hielscher de prin anii 1920. Când o să mă fac eu mare, multe dintre ele o să-şi găsească locu’ pe pereţii casei mele. 
)
