Domnu’ DeNeA, mă scuzaţi că îndrăznesc, cred că am descoperit o pistă nouă în scandalul cu procurorii.
Domnu’ DeNeA, la o lectură atentă a stenogramelor veţi înţelege că de fapt il capo di tutti i capi e un domn (că nu-mi rezultă a fi doamnă) care are perspectiva de a fi numit preşedinte al lui Antonescu, iar în calitatea asta la pixul lui vor fi multe…
Domnu’ DeNeA, inculpaţii (sau urmăriţi sau ce-or fi ei, matale ştiţi mai bine jargonu’ ăsta) – din capul lor sau învăţaţi de reţeaua subterană de lingvişti de la “Iorgu Iordan” – s-au jucat suptil subtil cu acordul articolului posesiv-genitival ca să ascundă adevărul. Lo scopo di tutti gli scopi nu e Antonescu-preşedinte, ci preşedintele lu’ Antonescu-preşedinte. Pe ăsta tre’ să-l căutaţi. Scrie negru pe alb în stenogramă, dac-o citiţi cu atenţie şi v-aduceţi aminte de proba de română de la concursul de admitere la Drept:
din perspectiva numirii ca preşedinte al lui Antonescu
Deci cineva va fi (a fost deja?) numit ca preşedinte al lui Antonescu.
Că dacă era vorba de numirea lui Antonescu ca preşedinte ar fi zis, appunto, numire … a lui Antonescu.
Da’ nu: zice clar, negru pe alb: preşedinte al lui Antonescu. Numirea [lui X] ca preşedinte al lui Antonescu.
Domnu’ DeNeA, e limpede ca lumina zilei, dom’le!

Etichete: articolul posesiv genitival, Stâlcirea limbii
11/07/2012 la 8:46 pm
Acuma întrebarea e dacă nevasta lu’ Antonescu ştie de preşedintele lu’ bărbat-su!
11/07/2012 la 9:50 pm
exista si riscul transcrierii gresite, ca si riscul agramaticalitatii personajelor, adu-ti aminte ca au facut scoala pe vremea lui dej & co
11/07/2012 la 10:25 pm
Că ăştia de-au făcut şcoala de la Dej încoace ştiu bine rău a scrie.
(În articolul de mai sus nu era vorba despre cine-a greşit, ci despre greşeală pur şi simplu.)
12/07/2012 la 4:52 am
Da cum se scriie corect? Cu doi de ii?
12/07/2012 la 4:33 pm