Când scrii sântem în loc de suntem, nu-ţi rămâne decât să-ţi aperi ţara luptându-te cu ungurii. Că, nu-aşa?, ăştia nici româneşte nu vor să-nveţe.
11.284 de români verzi şi proşti. Numărătoarea continuă.
(Copii, nu scriem niciodată “sântem”. Scriem fie “suntem”, după ortografia actuală, fie “sîntem”, dacă refuzăm reforma ortografică din ’90+.)
Se pronunţă Dobrogea, cu accent tonic pe primul o, da? Nu Dobrogea, că mă exasperaţi.
…transcriind interceptările ca şi cum le-ar fi scris interlopii înşişi. (Asta-i a lu’ frate-meu.)
Dacă Sile şi Nuţu, în loc să-şi vorbească prin viu grai, şi-ar fi scris, aşa ar fi scris.
Aceeaşi planetă, poluată de aceiaşi agramaţi.
Într-un acces direct de sinceritate.
(Jurnalul Naţional / Antena Group)
Aşa. Da’ o chestie nu-nţeleg: dacă e vorba de “prejudiciile de imagine şi materiale produse companiei noastre prin acţiunile de defăimare ale postului de televiziune Antena 1″, de ce îl daţi, bre, în judecată pe Petrişor Obae?!
(Să explicăm şi pe-nţelesul piariştilor antenişti: în comunicatul de mai sus Antena Group susţine că prejudiciile de imagine şi materiale au fost produse companiei lor (Antena Group) prin acţiunile postului de televiziune Antena 1. Şi-ncă o dată, pe litere: acţiunile de defăimare [sunt] ale postului Antena 1. Spre deosebire de acţiunile de defăimare a postului Antena 1 – în care nu ştim ale cui sunt acţiunile, da’ ştim a cui e defăimarea.)
Fudulie, frate…
Dacă nu ştii să scrii, distribuie-l pe toate gardurile!
Copii, noi spunem şi scriem
primii prieteni
pentru că spunem şi scriem
primele prietene.
I-urile îngroşate din primii şi din prieteni ne arată că e vorba de masculin plural. Aşa cum e-urile îngroşate din primele şi din prietene ne arată că-i vorba de feminin plural.
I-ul roşu din primii e un articol hotărât pentru masculin plural. (Dacă scriem prietenii buni, se mută la prietenii. Mă rog, de fapt stă pe loc, săracu’: întotdeauna la coada primului cuvânt din expresie: bunii prieteni, prietenii buni.)
Aşa cum -le e articol hotărât pentru feminin: primele prietene; bunele prietene, prietenele bune.
Oarecum la fel pentru
prietenii tăi
prietenele tale.
(Violeta Fotache, Evenimentul Zilei)
O paranteză, doamna Fotache, da? O paranteză:
Noul preşedinte al CSM (procurorul Oana Hăineală) s-a întâlnit…
Noul preşedinte al CSM, procurorul Oana Hăineală, s-a întâlnit…
Şi fiind paranteză, dac-o deschidem o şi închidem, da? În cazul parantezei, cu, desigur, paranteze. În cazul apoziţiei, cu virgule. O virgulă la-nceput şi una la sfârşit. Aia de la sfârşit nu-i virgulă între subiect şi predicat, doamna Fotache. În cazul apoziţiei virgulele alea două se, cum să zic, se anulează. Adică dacă ai o apoziţie, între subiect şi predicat n-ai virgulă, deşi ai două virgule. Că subiectul e “preşedinte”, “procurorul Oana Hăineală” fiind apoziţia (un fel de atribut) – care stă întotdeauna între virgule.
Fraţilor, opriţi-vă un moment şi gândiţi:
Tu îţi trimiţi. Trimite-ţi! Trimite ţie. O să-mi trimit.
Voi trimiteţi. Trimiteţi! O să trimitem.
Cizme, copii. Cizme. Şi cizmuliţe, cizmar, cizmăreasă, cizmărie. Cu z.
DOOM2
Copii, noi scriem gi în Gicu. În gheaţă şi gheată scriem ghe.
NU ghiaţă şi nici giaţă.
Un om, străin, scrie pe FB ceva-n română – cu diacritice şi destul de corect (doar două chestii folosite impropriu, altminteri scrise corect).
Se declanşează răzbelu’ pro k & fct şi anti diacritice pe net:
La Freshu’ de la (fostul ?) ICIL puteţi face comandă de cozonaci calzi cu cacao, nucă, stafide şi ratat.
Mahalagioi, căci camionagioi cusurgioi.
(Ramona Ursu, Adevărul)
Copii, noi spunem şi scriem mahalagiu (şi camionagiu cusurgiu):
(DOOM2)
Te-apuci de fumat. În trei ani îl laşi impotent. Mai sigur decât cu vrăjile.
(Copii, noi spunem şi scriem impotent, da? Cu m, da? Impotent, impotenţă.)
(Sursa: buda de pe la km 120 de pe A2, spre Constanţa.)
