Posts Tagged ‘“afli” sau “aflii”?’

Regula zilei: afli, intri, speri; sperii, scrii

17/02/2011

a afla: afl + u > aflu (eu) –> afl + i > afli (tu)

a intra: intr + u > intru (eu) –> intr + u > intri (tu)

a spera: sper + Ø > sper (eu) — > sper + i > speri (tu)

a speria: speri +i > sperii (eu, tu)

a scrie: scri + u > scriu (eu) –> scri + i > scrii (tu)

Vezi şi:
Întârzii, înfurii, sperii, continui. Plus perii şi zgârii.

Şi nu, la forma negativă nu se pierde nici un i!

Intri, afli. Despre i-urile verbelor în a.

20/06/2010

Plecând de la nişte gogomănii, m-am gândit că trebuie să sistematizez chestia asta într-un fel. Adică am tot zis de afli şi intri, încui şi întârzii, da’ să vedem dacă putem să le punem cap la cap.

Car’ va să zică:
Terminaţia specifică de persoana II-a sg. e -i, pentru toate categoriile de verbe. Uneori -i şi atât (intri, mănânci), alteori în -ezi (creezi), -eşti (citeşti). La indicativ prezent, I mean, şi prin urmare şi la conjunctiv prezent (intri, să intri, afli, să afli).

Bun.
La verbele de conjugarea I (adică alea terminate în -a), după cum ziceam aici, avem două modele de conjugare: cel cu -ez/eaz- (lucrez, lucrezi, lucrează) şi cel fără.

La verbele astea fără -ez-, terminaţia -i se adaugă imediat lângă radical. Prin urmare:

1. Dacă radicalul se termină în consoană, forma pentru tu… are un singur i, cel din terminaţie: cânţi, aştepţi, umbli, speri, intri, afli. Intri şi afli, da? cu câte un singur i. De la intr+i, afl+i.

2. Dacă radicalul se termină în -i după vocală, forma pentru tu… are tot un singur i – cel din radical, de data asta: mângâi/mângâie (radical mângâi-), încui/încuie (radical încui-), închei/încheie (radical închei-) etc.

3. Dacă radicalul se termină în -i după consoană, forma pentru tu… (împreună cu forma pentru eu…, de altfel) are doi i – unul din radical, celălalt din terminaţie (vezi şi aici):
a întârzia: întârzi+i > eu/tu întârzii
a speria: speri+i > eu/tu sperii
a înfuria: înfuri+i > eu/tu înfurii
a peria: peri+i > eu/tu perii
a zgâria: zgâri+i > eu/tu zgârii.

Ca să recapitulăm:

Dintre verbele în -a, numai cele al căror radical se termină în -i după consoană au forma pentru tu… şi eu… în -ii, la indicativ şi conjunctiv prezent (întârzii, să întârzii, sperii, să sperii, înfurii, să înfurii, zgârii, să zgârii). Şi nu, la forma negativă NU cade nici un i (nu întârzii, nu sperii, nu înfurii, nu zgârii).

Aflu, afli.

25/02/2010

Măi copii, ce naiba, am mai explicat cum e cu afli, aici. E fix ca la intri, de l-am explicat aici.
Adică radical (afl, intr) plus terminaţii: u, i, ă, ăm, aţi, ă.
Aşa:
aflu – intru
afli – intri
află – intră
aflăm – intrăm
aflaţi – intraţi
află – intră.

Limpede?

Află-minte făr’ de minte

07/11/2009

Minunile gmailului, seria a III-a, că azi m-am distrat să le citesc:

09-11-07 aflii de la pampers

Domnu’ Pampers, dacă-mi daţi voie, s-a strecurat o greşeală în textul dumneavoastră, ăsta de mai sus.
Domnu’ Pampers, nu de 1 an e vorba, ci de 12. De şcoală. În timpul cărora mă gândesc c-aţi purtat scutecu’ pe creier, de nu s-a prins nimic de neuronul Dvs. Nu riscaţi nici măcar să udaţi canapeaua cu ortografia Dvs.

(Copii, noi spunem şi scriem “tu afli“, “tu să afli“, cu un singur i: eu aflu, tu afli, el află, noi aflăm, voi aflaţi, ei află.)


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,675 other followers