Posts Tagged ‘i sau ii?’

Aplicaţile, aplicaţiile. Despre i-uri

16/03/2012

aplicaţi+e, ca noţiun+e
aplicaţi+i, ca noţiun+i
aplicaţi+i+le, ca noţiun+i+le

Adică:
– primul i (aplicaţii, aplicaţiile): pentru că radicalul substantivului (aplicaţi-) se termină în i (e i-ul ăla care apare şi la singular: aplicaţie); i-ul ăsta lipseşte din noţiuni, noţiunile, pentru că radicalul noţiun- nu se termină în i.
– al doilea i (aplicaţii, aplicaţiile), pentru că marchează pluralul; i-ul ăsta de plural apare şi la noţiuni, noţiunile.

La fel:
– o mândrie – două mândrii – mândriile
– o instituţie – două instituţii – instituţiile
– o naţie – două naţii – naţiile
– o copilărie – două copilării – copilăriile
– o prostie – două prostii – prostiile
– o explicaţie – două explicaţii – explicaţiile

(De aici.)

Muncişi, bă? Nu muncii, mă. I-urile gândului

13/02/2011

I-urile scribului de la Gândul, în deplina lor frumuseţe încă nealterată de corectură.



(De la batmanu. Thanks!)

Copii (şi domnu’ scrib), doar 4 verbe au infinitivul în -ii: a înmii, a pustii, a se sfii, a(-i) prii. Tot astea 4 vor avea şi viitorul, şi condiţionalul în -ii: va înmii, ar înmii.

Restul verbelor care se termină în -i se termină într-un singur -i – atât la infinitiv, cât şi la timpurile/modurile care se formează de la infinitiv: viitor, condiţional prezent. Prin urmare, scriem: ar munci, vor dori, să poată oferi.

Doi i apar numai la perfectul simplu, persoana I:

- Muncişi? – Muncii.
– Dorişi? – Dorii.
– Oferişi? – Oferii.

(Vezi: i, ii sau iii – perfectul simplu.)

Intri, afli. Despre i-urile verbelor în a.

20/06/2010

Plecând de la nişte gogomănii, m-am gândit că trebuie să sistematizez chestia asta într-un fel. Adică am tot zis de afli şi intri, încui şi întârzii, da’ să vedem dacă putem să le punem cap la cap.

Car’ va să zică:
Terminaţia specifică de persoana II-a sg. e -i, pentru toate categoriile de verbe. Uneori -i şi atât (intri, mănânci), alteori în -ezi (creezi), -eşti (citeşti). La indicativ prezent, I mean, şi prin urmare şi la conjunctiv prezent (intri, să intri, afli, să afli).

Bun.
La verbele de conjugarea I (adică alea terminate în -a), după cum ziceam aici, avem două modele de conjugare: cel cu -ez/eaz- (lucrez, lucrezi, lucrează) şi cel fără.

La verbele astea fără -ez-, terminaţia -i se adaugă imediat lângă radical. Prin urmare:

1. Dacă radicalul se termină în consoană, forma pentru tu… are un singur i, cel din terminaţie: cânţi, aştepţi, umbli, speri, intri, afli. Intri şi afli, da? cu câte un singur i. De la intr+i, afl+i.

2. Dacă radicalul se termină în -i după vocală, forma pentru tu… are tot un singur i – cel din radical, de data asta: mângâi/mângâie (radical mângâi-), încui/încuie (radical încui-), închei/încheie (radical închei-) etc.

3. Dacă radicalul se termină în -i după consoană, forma pentru tu… (împreună cu forma pentru eu…, de altfel) are doi i – unul din radical, celălalt din terminaţie (vezi şi aici):
a întârzia: întârzi+i > eu/tu întârzii
a speria: speri+i > eu/tu sperii
a înfuria: înfuri+i > eu/tu înfurii
a peria: peri+i > eu/tu perii
a zgâria: zgâri+i > eu/tu zgârii.

Ca să recapitulăm:

Dintre verbele în -a, numai cele al căror radical se termină în -i după consoană au forma pentru tu… şi eu… în -ii, la indicativ şi conjunctiv prezent (întârzii, să întârzii, sperii, să sperii, înfurii, să înfurii, zgârii, să zgârii). Şi nu, la forma negativă NU cade nici un i (nu întârzii, nu sperii, nu înfurii, nu zgârii).

Când se scrie “zi” cu doi i?

05/01/2010

cand se scrie zi cu doi i?

NICIODATĂ!

Vezi aici.

Doi i. Despre cuvintele cu unu, doi sau trei i

03/01/2010

Uneori şi cu patru i.

Nu, n-am să fac un articol nou pe tema asta, că mi-aş prinde urechile. Dar văzând diversele căutări, m-am gândit să adun aici lista cu articolele despre chestiunea asta.

Roşu – roşii – roşiii
Propriu, proprii, propriii, propriii-i
Copil, copii, copiii. Geamgiu, geamgii, geamgiii. Camionagiu, camionagii, camionagii. Cafegiu, cafegii, cafegiii.
Mândru, mândri, mândrii (vezi în comentariile la articol).
Membru, membri, membrii. Ministru, miniştri, miniştrii. Maestru, maeştri, maeştrii. Celebru, celebri, celebrii. Kilometru, kilometri, kilometrii.

Fi, fii
Zi, zi-i
i sau ii? Verbele terminate în -i.
i, ii sau iii. Perfectul simplu.
Înmiesc, înmiii.
Venişi, mă? Venii, bă!
Citişi, mă? Citii, bă!
Murişi, mă? Murii, bă!
Ştii, şti
Scrii
Reuşi, reuşii
Devii

ii, i-i
Vi, Vii, Vi-i, Viii
Ţi, ţii, ţi-i
Mi, mi-i, mii

Mă-tii

Noştri, voştri

Bancheri făr’ de nelinişti

05/10/2009

După articolul despre neliniştile bancherilor, azi vă prezentăm bancherii cei făr’ de nelinişti ortografice. Categoria “bancher and proud of it!”:

Mail de la fina, care primise mail de la bancă (RBS, parcă; fosta ABN-AMRO):

09-10-05 sa profita-ti

Domnişoara bancheriţă, despre ţi şi a sa liniuţă aflaţi aici. Căci văz că nu v-au dat test de limbă română când v-aţi angajat, deşi tre’ să scrieţi mailuri la clienţi. Da’ bag mâna-n foc că v-au dat test de engleză! (După mine, la nivelul Dvs. de limbă română, puteţi îndeplini cu succes jobul de femeie de serviciu de sucursală de bancă, eventual şi la centrală.)
Cât despre i-urile din partenerii noştri, să mor, am ostenit să explic.
partener – parteneri: i, desinenţă de plural.
partenerul – partenerii: i, desinenţă de plural, plus i, articol hotărât plural
partenerul nostru – partenerii noştri: i, desinenţă de plural, plus i, articol hotărât plural
Ce-o fi aşa de greu, soro bancheriţo?!!

i, ii sau iii: perfectul simplu

03/10/2009

conjugarea verbului lamuri perfect simplu
a citi perfect simplu negativ
a scrie la perfect simplu

Car’ va să zică, noi în limba română avem patru categorii de verbe, numite conjugări, după cum urmează:

Conjugarea I: verbe terminate în -a (a cânta)
Conjugarea a II-a: verbe terminate în -ea (a plăcea)
Conjugarea a III-a: verbe terminate în -e (a face)
Conjugarea a IV-a: verbe terminate în -i (a citi) şi (a hotărî)

Acu':
Perfectul simplu se formează cam aşa:

Conjugarea I
verbe terminate în -a > -a-
intrai
intraşi
intră
intrarăm
intrarăţi
intra

Conjugarea a II-a
verbe terminate în -ea > -u-
tăcui
tăcuşi
tăcu
tăcurăm
tăcurăţi
tăcură

Conjugarea a III-a
verbe terminate în -e > -u- / -se-
cerui
ceruşi
ceru
cerurăm
cerurăţi
ceru

rămăsei
rămăseşi
rămase
rămaserăm
rămaserăţi
rămase

Conjugarea a IV-a
verbe terminate în> -â-/-î-
coborâi
coborâşi
coborî
coborârăm
coborârăţi
coborâ

verbe terminate în -i > -i-
dormii
dormişi
dormi
dormirăm
dormirăţi
dormi

Bon.
Acu’, problema cu i-urile se pune la conjugarea a IV-a, la persoana I singular şi (deşi, în fine, eu sper că nu) la persoana a III-a sg.

Car’ va să zică, când verbul se termină în -i, persoana I sg. e în -ii (la perfect simplu, normal!, că de el e vorba aici):

a citi – eu citii / a dormi – eu dormii / a reuşi – eu reuşii / a iubi – eu iubii / a veni – eu venii.

Caz în care persoana a III-a sg. se termină în -i:

a citi – el citi / a dormi – el dormi / a reuşi – el reuşi / a iubi – el iubi / a veni – el veni.

Numa’ că există câteva verbe care da, se termină în -i, că aia-i terminaţia verbelor de conjugarea a IV-a, numa’ că şi radicalul se termină în -i-, ceea ce face, după cum am învăţat noi la artmetică în clasa-ntâi, doi i, adică -ii: a pustii, a se sfii, a prii, a înmii.

Caz în care persoana I sg. se va termina în -i- (din radical) plus -i- (din terminaţia infinitivului) plus -i- (terminaţia de perfect simplu), adică în total fix trei i, adică -iii:

a pustii – eu pustiii / a se sfii – eu mă sfiii / a înmii – eu înmiii / a prii – eu priii.

(Bine, ok, trecem peste eventualele probleme de (non)sens.)

Iar persoana a III-a sg. rămâne cu -i- din radical plus -i- din terminaţia de infinitiv, adică doi i, adică -ii:

a pustii – el pustii / a se sfii – el se sfii / a înmii – el înmii / a prii – el prii.

Şi, pentru numele Ălui de Sus, la forma negativă nu facem decât s-adăugăm un nu în faţă! Forma negativă n-are treabă cu numărul de i-uri decât la imperativul negativ al lui a fi. I-urile perfectului simplu rămân aceleaşi, indiferent că-i formă afirmativă sau negativă!

Vezi şi:
Înmiesc, înmiii
Venişi, mă? Venii, bă!
Murişi, mă? Murii, bă.
Citişi, mă? Citii, bă!
Avui, avusei. Fui, fusei

Întări-i-ai, da’ n-ai ce!

25/09/2009

Nu, titlul nu se referă la Berlusconi.
Titlul se referă la ştiristu’ antenatreist care-a scris porcăria de mai jos.

09-09-25 a intarii

Că ‘geaba m-aş strădui eu să-i întăresc ştiristului ortografia, că n-am ce-i întări. N-am punct de plecare, mă-nţelegeţi.

Şi nu, pornografia nu-i la mine, pornografia e la ştiristu’ care-i în stare să scrie “a întării“, cu doi i.

Băi, sunteţi proşti!
Făcuţi grămadă.
Pornografic de proşti.
Nu’ş’ de un’ v-adună mogulii.

Băi, nu mai bine vă faceţi voi tinichigii, cum v-a zis prezidentu’?!

http://www.antena3.ro/stiri/externe/berlusconi-ii-face-ochi-dulci-lui-michelle-obama-la-summitul-g20_81104.html

Vezi şi:
i sau ii. Despre verbele care se termină în i.
Limba română: terms of use.
Înmiesc, înmiii.

Societatea de avocaţii Vlădoiu

22/07/2009

M-am râs.
M-am dus să caut “marea firmă bucureşteană de avocatură”, despre care ne zicea dna Munteanu şi iaca peste ce-am nimerit:

09-07-22 societatea de avocatii

Peste societatea civilă de avocaţii Vlădoiu & Asociaţii. Căci, nu-aşa, să se ştie că nu e societatea civilă de avocaţii Protopopescu & Asociaţii.

Deci da, marea firmă bucureşteană de avocatură, pe lângă că n-are pagină de contact (sau nu mi-o arată mie?), nici nu ştie când să scrie cu i şi când să scrie cu ii.

Aferim!

Înmiesc, înmiii

21/07/2009

eu inmiii

Hm. :)

Îmi pare mie c-aţi tras cu urechea la discuţia mea cu cititorul vigilent Codru.

Bon.
Car’ va să zică:
Da, există verbe care se scriu cu doi i. Câteva, dar există – oricât de tare aş vrea eu să nu existe, că se zăpăceşte mintea românului cea de pe urmă de la atâtea i-uri. (Adică: a înmii, a se sfii, a pustii, a prii.)
Ei, şi verbele astea care la infinitiv se scriu cu doi i la perfect simplu persoana I sg. se scriu cu – ei bine, da – trei i.

a înmii – voi înmii – aş înmii – pot înmii – eu înmiii
a se sfii – mă voi sfii – m-aş sfii – mă pot sfii – eu mă sfiii
a pustii – voi pustii – aş pustii – pot pustii- eu pustiii
a-i prii – îmi va prii – mi-ar prii – îmi poate prii / mi-ar putea prii – îmi prii.

(Cititorii mei olteni şi vigilenţi, dacă greşesc perfectul simplu, trageţi-mă de mânecă, că eu-s dobrogeancă şi p-astea le ştiu doar din cărţi.)

Vezi şi:
http://diacritica.wordpress.com/2009/06/14/i-sau-ii-despre-verbele-care-se-termina-in-i/
http://diacritica.wordpress.com/2009/08/10/limba-romana-terms-of-use/

Aţi căutat, vă răspundem. 67.

20/07/2009

blog+diacritica+simona

Yep, that’s me.

sa stii verbe

Da, e foarte bine să ştii verbe. Şi să le ştii scrie corect.

conjugare genitiv

Conjugarea genitivului, sau cum?!
Genitivul e caz, adică o categorie gramaticală proprie substantivului şi cuvintelor care-l însoţesc sau substituie (pronume, adjectiv, articol, chestii de-astea). Iar astea se declină.
Conjugarea ţine de verbe – şi-nseamnă trecerea unui verb pe la toate categoriile gramaticale specifice (mod, timp, persoană, număr, diateză etc.)
Despre cum se formează genitivul în română:
http://ro.wordpress.com/tag/genitiv/
Oi mai fi scris şi-n altă parte, nu mai ştiu. Căutaţi cu botonul din dreapta sus.

introduce-ti

Ba introdu-ţi tu în cap că se spune şi se scrie:
(Tu) introdu ! (Tu) introdu-ţi!
(Voi) introduceţi! (Voi) introduceţi-vă!

cand se scrie fi cu un singur i

De cele mai multe ori.
Vezi aici:
http://diacritica.wordpress.com/2009/01/02/fi-fii-cand-se-scrie-fi-cu-2-i/

a fii perfect simplu

A fii n-are perfect simplu, căci a fii nu există.
Există a fi, cu un singur i, al cărui perfect simplu e ceva de genul fui/fusei. Cititorii mei olteni, vă rog să-mi daţi o mână de ajutor! (Că eu n-am folosit în viaţa mea perfectul simplu.)

cand se scrie l-a la
cand se scrie la

L-a se scrie l-a când poate fi completat cu pe el:
L-a văzut pe el. L-a cunoscut pe el.

La se scrie la când e urmat de un substantiv sau un pronume:
la masă, la şcoală, la ora două, la tine, la acela.

ortografie sa ii fii aproape

E foarte ortografic, numa’ că lipsesc căciulile:
Să îi fii aproape.

nu zi imperativ singular negativ

După cum am învăţat noi în clasa a cincea, imperativul negativ (persoana a II-a sg.) se formează, de obicei, de la infinitiv. Şi anume: Nu zice!
Vezi ş-aici:
http://diacritica.wordpress.com/2008/12/30/zi-zii-zi-i-despre-imperativul-lui-a-zice/

conjugare verb a apare viitor

A apare nu există. Sau nu exista pe vremea mea.
Există a apărea, verb de conjugarea a treia (terminate în -ea), ca şi a plăcea, a părea.
Prin urmare, spunem şi scriem mi-ar plăcea, mi-ar părea, ar apărea, va apărea.

noul parc de distracţii de la snagov

Have no idea! Sorry.

simpte sau simte

Of! Simte, evident!
simt, simţi, simte, simţim, simţiţi, simt.

Aţi căutat, vă răspundem. 66.

17/07/2009

verbele articulate cu 2i lb. romana

Verbele nu se articulează în nici un fel. Numa’ substantivele se articulează.
Câte ceva despre verbele care se termină în -i, aici.

hrubaru

Cum vă ziceam aici, Eta Hrubaru era cea mai cool profă din facultate. (Salutări, doamna profesoară, mi-aţi fost model.)

cand se scrie

Când nu se poate vorbi?

acordul in gen numar si caz a substantiv

Eh, cred că ar fi cazul să vorbim în primul rând despre acordul articolului posesiv-genitival. Spre-un exemplu, se spune acordul …. al substantivului. Că al îl înlocuieşte pe acord. Care la singular e de masculin.
Detalii despre  al / a / ai / ale cărui / cărei / căror, aici.

conjugare a chinui

Chestiile de genul ăsta le aflaţi din DEX:
http://dexonline.ro/search.php?cuv=CHINUÍ

Îndreptarul dă drept singura conjugare acceptabilă cea cu “chinuiesc”, DEX-ul dă şi varianta cu “chinui”.

Update: DOOM acceptă şi chinuiesc şi chinui. Vezi şi aici.

miros de fata

Sau poate parfum de femeie?!

conjugare a crea perfect compus

Am creat.
a cre-a > cre-at
ca
a lucr-a > lucr-at
a agre-a > agre-at

ai nostri sau ai nostrii?

Ai noştri. Niciodată cu doi i.

Fi-ul meu a împlinit o mie.

16/07/2009

De vizualizări.
Am mâncat deja o îngheţată în cinstea lui.
Numa’ că nu ştiu ce cadou să-i iau. Tort nu, că-l mănânc eu şi nu e cazu’.

09-07-16 1000 de fi

Car’ va să zică, după 6 luni jumate de blog despre limba românească, câteva sute de români şi-au lămurit (sper) câteva dintre neliniştile ortografice fundamentale ale poporului român, şi anume:

1. Fi vs Fii. Cum naiba se scrie, Nu fi ! sau Nu fii ! ? Aş fi sau Aş fii ?!
2. Zi vs Zii. Adică ce, vrei să zici că zii nu există?!
3. Niveluri vs Nivele. Ce-i nivela, ce-i nivelul?
4. i sau ii. Câţi de i au verbele în coadă?!
5. Crează sau Creează? Cum adică se scrie creează, când Ikea scrie în ditamai catalogul, ajuns în milioane de case, Crează-ţi bucătăria de vis, cu un singur e?! Eh, s-o crează ei!
6. Dero cu lichior de lămâie. Nu, limoncelu’ nu-i o nelinişte ortografică fundamentală a poporului român. Dero cu limoncello e doar un advărtaizing românesc extrem de chinuit.  Premiu-ntâi la categoria worst copywriter ever.

Mândru, mândri, mândrii

13/07/2009

Pentru se ştie el cine :) :

flăcău mândru
doi flăcăi mândri
flăcăii mândri ai Babei Dochia (sau ai Vrâncioaiei, mă rog)
mândrii flăcăi ai Babei Dochia.
nişte mândri flăcăi

Deci: Fiţi mândri de mândrii flăcăi călare pe nişte armăsari mândri! :D

Aţi căutat, vă răspundem. 62.

13/07/2009

conjugare a face imperativ

Fă ! Nu face !
ca şi
Zi ! Nu zice !
Du ! Nu duce !
Fii ! Nu fi !

Forma de imperativ negativ pornind de la forma de infinitiv (face, zice, duce, fi – cu un singur i).

perfectul simplu ortografie cati i

Hm. Nu ştiu să existe vreo regulă. Dar dacă verbul e de conjugarea a 4-a (alea terminate în -i: a reuşi, a citi etc), atunci la persoana I sg. ar cam fi cu 2 i: unul din radical (reuşi), unul din terminaţie: eu reuşii, eu citii.

cum scri de sa fie prepozitie

De se scrie întotdeauna de, indiferent că-i conjuncţie, prepoziţie sau interjecţie. Vezi aici.
În orice caz, scri nu se scrie niciodată scri, căci scri nu există. Se spune şi se scrie scrii.

cum se zice fiţe pe engleza

Cum am mai zis, habar n-am. Cititorii mei mai anglofoni şi mai vigilenţi decât mine, ştiţi vreunul cum se zice?

va aparea va apare conjugare

Va apărea. Căci infinitivul este a apărea, în -ea, verb de conjugarea a II-a. Prin urmare, şi viitorul (voi apărea) şi condiţionalul prezent (aş apărea) se formează de la apărea. Cu -ea în coadă.
Ca şi a plăcea: mi-ar plăcea, va plăcea.

cacofonie academia romana

Nu ştiu ce zice Academia despre cacofonie, însă pe mine cacofoniile mă deranjează mult mai puţin decât greşelile de genul î-mi, noştrii sau crează.

decat doar gramatica

Decât apare pe lângă un verb la forma negativă (în structură de genul “nu + verb + decât”):
Nu vreau decât o sticlă de apă minerală.

Vezi şi Decât şi Decât, de cât.

Doar apare pe lângă un verb la forma afirmativă:
Vreau doar o sticlă de apă minerală.

Structurile de genul Vreau decât o sticlă… sunt greşite.

cunostiintele corect

Incorect. Se spune şi se scrie cunoştinţe, cu un singur i.

sa fii sa fi scrie i doi

Conjunctivul prezent al lui a fi se scrie, la persoana a II-a sg., cu doi i: Să fii acasă la ora zece! Vreau să fii frumos, deştept şi cu bani.

Conjunctivul perfect al oricărui verb se scrie cu fi, un singur i, la toate persoanele:
eu, tu, el, noi, voi, ei să fi fost / citit / spus.

divizionul 46

Să mor dacă-nţeleg cum aţi ajuns la mine căutând divizionul!

doom cum e corect? sa aibe ?

Alo, aici diacritica, nu doom. Da’ v-a lăsat doom vorbă că se spune şi se scrie să aibă, cu -ă în coadă.

cum,sescrie corect a-si sau asi

Se scrie corect “se scrie”, în două cuvinte.
Apoi, despre a-şi vs aşi, aici.

e bine sa fii traducator

E, pe naiba! Vă zic eu, că ştiu: e naşpa.

cand scriem verbul cu un i scrii

Niciodată. Tu scrii, tu să scrii. Cu doi i. Mereu.

a duce, a face, a fi-imperativ forma neg

Cum ziceam mai sus: nu duce!, nu face!, nu fi!. Căci imperativul negativ se formează de la infinitiv.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 5,330 other followers