Posts Tagged ‘“ultimile” sau “ultimele”?’

Regula zilei: ultimele

14/03/2011

Ultima – ultimeultimele, nu ultimile
ca la
Prima – primeprimele, nu primile

Cu i doar la masculin:
ultim – ultimi – ultimii
prim – primi - primii

Ultimele luni ale Gândului

18/10/2009

09-10-18 ultimele luni ale gandului

Domnu’ Gându’, îmi pare că n-aţi avut parte de şcoală multă, aşa că o să vă explic aici un pic de gramatică de clasa a V-a (că eu am avut noroc în viaţă), şi anume câte ceva din declinarea adjectivului. Simplu, pe-nţelesul Dvs.:

nearticulat, N-Ac:
ultim – ultimă
ultimi – ultime

articulat, N-Ac:
ultimul – ultima
ultimii – ultimele

articulat, G-D:
ultimului – ultimei
ultimilor – ultimelor

Deci, domnu’ Gândul, substantivul luni fiind feminin şi plural, şi adjectivul ultim va fi tot feminin, tot plural, tot forma de N-Ac. Adică: de la ultimă (sg. nearticulat) la ultime (pl. nearticulat) la ultimele (pl. articulat).
V-aţi dumirit, domnu’ Gândul?

http://www.gandul.info/news/cursul-va-fi-tinut-in-frau-de-alegeri-leul-e-ocolit-chiar-si-de-speculanti-4983247

PS:

Iar la G-D pl., domnu’ Gându’, zicem ultimilor, cu -ilor în coadă, numa’ la masculin, iar ultimelor, cu -elor în coadă, zicem, domnu’ Gându’, la feminin. Adică:

ultimilor băieţi – ultimelor fete.

Ultimile, probabil după primile

19/08/2009

09-08-19 ultimile 2

09-08-19 ultimile

Ultimile nu pot să vină decât după primile, nu?
Că după primele ar veni ultimele.

(Aloooo, ştiriştii Realităţii, ochiu’ şi neuronu’ la declinare, vă rog, când scrieţi altceva decât mailuri lu’ iubi. Ultimă – ultima, ultime – ultimele. Ce-i aşa de greu? Că doar ne-a-nvăţat tovarăşa într-a cincea cum e cu chestiile astea.)

http://www.realitatea.net/falimentele-din-ultimile-cinci-luni-reprezinta-70prc–din-totalul-celor-din-2007_304567_comentarii.html

http://www.realitatea.net/santierele-din-vaslui-sunt-pline-de-nereguli_585947.html


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 5,864 other followers