Nu prea ştie. Are câte-un i în fiecare mână şi, de fiecare dată când trebuie să scrie ”miniştri / miniştrii” şi ”noştri”, stă şi cântăreşte: Cât de greu atârnă? Ca pentru doi i sau ca pentru un singur i? Şi, cu generozitate, pune doi i: Las’ să fie, mai bine să fie mai mult decât să n-ajungă.
Domnu’ Mircea Marian, să vă explic:
Cu NOŞTRI e simplu.
Noştri se scrie întotdeauna cu un singur i. Adică, mă-nţelegeţi, n-aveţi ce cântări, că nu se scrie niciodată cu doi i. E noştri by default.
Cu MINIŞTRI / MINIŞTRII e niţel mai greu.
Deşi mecanismul e simplu: Guvernul are 2 miniştri. Cei 2 miniştri sunt geniali. Miniştrii noului Guvern sunt geniali.
Adică: la singular (nearticulat) avem ministru. Plural nearticulat: miniştri. (I-ul ăsta, unul singur, e desinenţa de plural.) Plural cu articol hotărât: miniştrii. (Primul i e desinenţa de plural, al doilea i e articolul hotărât.)
Acolo, în articolul dumneavoastră, corect e ”tot felul de miniştri-surpriză”. Cu un singur i, că e nearticulat. Dacă ziceaţi ”miniştrii-surpriză ai guvernului X”, atuncea da, aveaţi doi i, că era ş-un articol hotărât.
Domnu’ Mircea Marian, sper (ca eu) să vă fi fost de folos şi (ca dumneavoastră) să fi băgat la cap.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/830799/MIRCEA-MARIAN-Oare-Basescu-stie-ce-sa-faca/
diacritica 
Te-am prins : „să facă cu” ! Şi-i chiar în titlu. În text sunt şi prea multe paranteze. Apropo : ai dreptate, corect e zi-i. E ca şi-i din „Şi-i chiar în titlu”. Dar nu pricep de ce evit să-l scriu corect ! E cam din tarlaua lui nici un : nici acum nu-mi vine să-l scriu niciun. Priveşte la „nici acum”. Poate fi scris ca niciun : niciacum ! Te pup şi-ţi doresc din toată inima să fii fericită întru mulţi ani !
Eşti al treilea (sau al doilea? sau, de fapt, acelaşi?) care se leagă de-o presupusă cacofonie ca să-mi demonstreze că şi io greşesc.
Bon. Io greşesc. Am mai zis-o. Blogul ăsta nu va să zică că (na, altă cacofonie, ca s-aveţi cu ce-mi scoate ochii) io-s mai dăşteaptă decât ăilalţi, nici c-aş fi fo instanţă a limbii române. Şi-n nici un caz nu va să zică că (na, a dooa) io nu greşesc. Blogu’ ăsta şi cu mine vrem doar să ne luăm de ăia care trăiesc din scrisul cu greşeli. Care-s plătiţi să scrie „crează”, „tot felul de miniştrii”, „noştrii”. Ba chiar îs plătiţi bine (şi Mircea Marian, şi directorul de marketing de la Ikea).
Bon. Acu’ c-am stabilit că io greşesc, dacă-mi zici cum altfel se poate formula acel „să facă cu”, da’ fără să tragi de păr limba română ş-a sa fluenţă, s-ar putea să mă mai gândesc. Pentru că, pentru mine, conjugarea sintagmei „a face [ceva] cu [ceva]” nu e cacofonie, indiferent de mod, timp, persoană etc.
Apoi, că-ţi par ţie multe paranteze – e treaba ta. Io nu scriu articole de ziar, nici programe de guvernare, nici romane. Io scriu nişte explicaţii spre folosul lui Mircea Marian (în cazul ăsta), şi pun câte paranteze mi se pare mie că-mi trebe ca să-l fac pe om să priceapă. Plus că nu ştiu cine-a stabilit numărul acceptabil de paranteze şi nici care-i referinţa (paranteze pe centimetru pătrat de blog? la mia de caractere de text explicativ? la suta de cuvinte?).
Nici eu nu scriu „niciun”, „nicio”, că mă zgârie pe ochi. Dar dacă „niciun”/”nici un” poa’ să fie o opţiune (de viaţă 😀 ), „zii” e greşeală de-a dreptul. Nu e tocmai ca „şi-i”, că ăsta vine de la „şi e”, în timp ce „zi-i” vine de la „zi (î)i lui”, adică i-ul e pronume, nu e verb, ca la şi-i.