Ora doi, etajul două

Româna pentru ziarişti. Azi: lecţia despre numeral, spre folosul reporterilor din televiziuni.

Domnişoara reporteriţă, domnişoru’ reporter, azi vom învăţa că limba română are particularitatea asta că pentru 2 are formă şi de masculin (doi), şi de feminin (două). Adică numeralul se acordă în gen cu substantivul pe care-l determină.

Adică: se zice ora douăsprezece,doi/două se acordă cu ora. Că, donşoara reporteriţă şi donşoru’ reporter, nu zicem -nu-aşa?- ora doi, ci zicem ora două. Că dacă flăcăul vă dă întâlnire şi vă zice Ne vedem la doi, dumneavostră, donşoara reporteriţă, pricepeţi că vă vedeţi la cafeneaua de la etajul doi, iară nu că vă vedeţi la ora doi, nu? După cum, dacă flăcăul vă zice Ne vedem la două, dumneavoastră ştiţi că vă vedeţi la ora două, iară nu la etajul două.

De unde rezultă că miezul zilei şi miezul nopţii (chiar şi de Revelion) vin la ora douăsprezece, iară nu la ora doisprezece. Pentru simplul motiv că ora doi nu există.

Priceputărăţi? Bon, vedeţi că vă dau extemporal la revelionu’ viitor.

Anunțuri

Etichete: ,

29 Răspunsuri to “Ora doi, etajul două”

  1. duios corectura trecea Says:

    E simplu : „Oare Mircea Marian (EVZ) ştie ce să facă cu i-urile ?” poate fi „Oare Mircea Marian ştie ce-i de făcut cu i-urile ?”. A dispărut cacofonia, dar şi paranteza cu EVZ, o informaţie introdusă în text. Zi, zii, zi-i ? Zi lecţia sau zi-i lecţia ? La tine e şi aşa : O spusăi mai adinioarea… Majoritatea scriu zi, zii, deşi corect e zi-i. De ce ? Habar n-am. Cratima a dispărut natural, în timp, altfel decât artificialul „niciun” din tumba lui „nici un”. Apropo : ” aţi priceput” devine priceputărăţi sau priceputără-ţi ? Nostimă chestia cu îndreptarul „ortopedic”. Grav e că am citit referate aşa-zis ştiinţifice ale Academiei cu uimitoare greşeli de limbă. La mulţi ani şi mulţumesc. Ştii originea lui mulţumesc ? De Anul Nou mergem la mulţiănit ! Apoi mulţănit – mulţămit – mulţumit. Mulţumesc şi te mulţiănesc din toată inima !

  2. diacritica Says:

    nu, dragă. „ce-i de făcut cu” e, semantic vorbind, cu totul diferit de „ce să facă cu”. are nişte sememe în plus p-acolo.
    parantezele mi le ţin, chit că nu-ţi plac.
    ZI nu e tot una cu ZI-I. „Zi lecţia”, adică „spune lecţia”. „Zi-i lecţia”, adică „spune-i lui/ei lecţia”.
    greşeala cu îndreptarul orTopedic nu-i aparţine Academiei, ci site-ului librăriei virtuale. titlul de pe carte e corect.

  3. duios corectura trecea Says:

    Să chiorăsc dacă pricep de ce nu foloseşti majuscule la începutul propoziţiei. E o lene ce se manifestă exclusiv pe internet, de parcă acesta e o specie de maculator ori laborator cu stenograme strict personale. Ciudat, nu se făcea asta pe greoaiele maşini de scris mecanice, dar se face pe tastatura de calculator ! E o psihoză jenantă şi periculoasă mai ales pentru elevii ce învaţă la şcoală că majuscula e obligatorie, dar pe net găsesc o bălmăjeală mai rea decăt lupta lui î cu â, sunt cu sânt. La tine e ca-n „Şi tu, Brutus ?”.

  4. diacritica Says:

    de ce? păi ca să ai şi tu motiv să te legi de mine. 🙂

  5. duios corectura trecea Says:

    Corect e aşa : „De ce ? Păi, ca să ai şi tu motiv să te legi de mine !”. N-o să-mi mai dai motive abia peste doi-trei ani…

  6. lia Says:

    In schimb, daca don’sorul spune: „Ne intilnim la una”, don’soara intelege clar ca una nu este etajul, ci ora. A propos de acord in limba romana.

  7. diacritica Says:

    Sau poate înţelege că ne întâlnim „la una acasă”?
    În româna pe care-o vorbesc eu se spune „ne întâlnim la unu”, iar „ne întâlnim la una”, cu referire la oră, este incorect.

  8. lia Says:

    Ei, asa cum in romana pe care o vorbesc si eu se spune „la ora unu”, nu „la ora una”, nu cumva se spune si „la ora doisprezece”. Iar „ora douasprezece” n-o fi cumva o chestie de hipercorectitudine? Coseriu scria ca vorbitorul are intotdeauna dreptate. Iar indreptarele ortografice etc., dictionarele si gramaticile sint instrumente de lucru, nu litera de lege. (In ce priveste „la una acasa” ori ” la unu acasa”, asta e!)

  9. diacritica Says:

    „Ora doi” e, cel mult, regionalism – ceea ce n-o face (pe ea, sintagma) să fie corectă.
    Şi nu, vorbitorul n-are întotdeauna dreptate. De exemplu, vorbitorul spune „să aibe” şi „măsurile care le-am luat”. Sau poate tu, când faci corectura unei cărţi, chestiile de genul ăsta le laşi telles quelles, pe principiul că, nu-aşa, vorbitorul nativ are întotdeauna dreptate şi că „să aibă” e hipercorectitudine?

  10. lia Says:

    Cind facem corectura unei carti, corectam ceva scris. Vorbitorul are intotdeauna dreptate. El urmareste sa inteleaga si sa fie inteles de un alt vorbitor. Si, spre deosebire de multi scriitori, reuseste aceasta.

  11. diacritica Says:

    Eeeeee, car’ va să zică politicienii pot să zică liniştiţi „măsurile care le-am luat”, că Lia a decis că au dreptate şi singura chestie care contează e să se facă înţeleşi.

    Mişto chestia asta – putem să vorbim cum ne dă de gură, că e bine, e corect prin simplul fapt că-s vorbitor nativ, da’ când e vorba de scris nu mai e corect. Cre’ că tre să scoatem „Îndreptarul limbii române vorbite, cu un singur rând –orice spuneţi e corect, atâta vreme cât sunteţi vorbitori nativi– şi „Îndreptarul limbii române scrise, în care să explicăm cum că, deşi avem voie să spunem „să aibe” şi „măsurile care le-am luat”, n-avem voie să scriem aşa.

    Yupeee, ne-am scos, Vanghelie poa’ să vorbească cum vrea el. Data viitoare când o să scoată vreo prostie pe gură, o să-i sar în apărare – e vorbitor nativ şi deci are dreptate, oricum ar vorbi.

  12. lia Says:

    Vint la pupa!

  13. diacritica Says:

    Şi ţie.
    Aşteptăm un articol în care să-l aperi pe Vanghelie când zice „almanahe” – că doar e vorbitor nativ şi deci are dreptate.
    (Şi pe Elena Băsescu când zice „succesuri” – că era s-o uit.)

    Auguri.

    („Almanahuri” şi „succese” sunt, evident, hipercorectitudine.)

  14. Dani Says:

    Dar cum se spune corect: „Doua mai” sau „doi mai” referindu-se la data 2 mai?

  15. diacritica Says:

    Eu zic „doi mai”.

  16. Dani Says:

    De ce, nu se aplica acelaşi principiu? Exemplificare

  17. diacritica Says:

    De ce

    D’aia?

  18. ODA Says:

    Lipsa argumentului produce un raspuns specific copilariei: „D`aia”. Puteai zice „Ca asa vreau eu.”

    Daca e ora „doua” de ce nu e „doua mai”?

    PS. Esti cumva sudist?:D

  19. diacritica Says:

    PS. Esti cumva sudist?:D

    D’aia?

  20. Student amarat Says:

    „Ora doi” vine din orasul Sibiu, unde se afla Centrul de Instruire in Telecomunicatii „Decebal”… In trecut, cand transmiteau prin radio, operatorii foloseau „ora doi” in loc de „ora doua” ca sa nu se confunde cu „ora noua”. Cum multi sibieni lucrau in cadrul armatei, acest obicei s-a transmis si in familie, devenind, astfel, subiectul multor discutii precum cea avuta de dvs… Sper ca am fost de ajutor…

  21. Scorţişoară Says:

    Eu sunt studentă de vreo doi ani în Cluj şi nu mai suport „ora doi”. Eu am învăţat că se spune „ora două”, dar când vine vorba de a argumenta, pur şi simplu rămân fără cuvinte. E „ora două”, nu „ora doi”, pentru că se acordă numeralul cu substantivul. E „etajul doi”, nu „etajul două”, pentru că, la fel, numeralul se acordă cu substantivul. Dar, pe de cealaltă parte, e „doisprezece ianuarie”, nu „douăsprezece ianuarie”… (Am tot căutat pe internet informaţii despre asta, dar nu m-am prea lămurit. Am aflat că în trecut se spunea „douăsprezece”, dar că din 2005 DOOM a declarat şi forma de masculin corectă.) E „doi februarie”, nu „două februarie”, de ce? Ar trebui să se acorde si aici cu substantivul. Şi dacă într-adevăr se acordă cu substantivul, de ce e „nota doi” şi nu „nota două”? De ce e „trenul de la linia doi” şi nu „trenul de la linia două”?
    Mi-ar plăcea să mă lămuresc cu adevărat. La fel de mult cum mi-ar plăcea să am argumente când le voi spune ardelenilor că nu e corect „ora doi”.

  22. Doi sau două? « Blogu’ Omului cu Țuleapu’ Says:

    […] literară – aici – un post al d-rei/d-nei Simona, posesoare a blogului diacritica – aici – un ghid de exprimare de pe dexonline.ro – aici ▶ niciun răspuns /* 0) { […]

  23. jurnalist Says:

    Nu mai da lectii jurnasistilor atat timp cat nu te duce capul. Corect e ora DOI si asta ti-ar spune-o si Titu Maiorescu daca s-ar ridica din mormant. E o abatere de la spiritul limbii romne folosirea lui „doua” doar de dragul traditiei. Daca traditia ar spune ca trebuie sa ne dam cu capul de pereti de cate ori am spune cate o prostie, tu te-ai da?! Conform traditiei pe care o respecti, sigur ca DA.

  24. diacritica Says:

    Bre, altu’ care-ajunge aici căutând cu google confirmare pentru prostii. Şi dacă n-o găseşte vasăzică că problema-i la mine. O să m-apuc să scriu cum că da, e „ar fii” şi „zii” şi „nu fii”, ca să-şi găsească tot prostu’ confirmare aici şi să plece fericit.

  25. tavi Says:

    Si stresat fiind de doishpe/douashpe (mai ales de doispe), umblu pe google. Si de ce dau?
    Audio lectii germana 1-10 | Cursuri Germana
    Es ist elf Uhr. Este ora doisprezece. / Es ist zwölf Uhr. Un minut are saizeci de secunde. / Eine Minute hat sechzig Sekunden. O ora are saizeci de minute. …
    http://www.cursuri-germana.info/audio-lectii-germana-1-10
    Ce sa mai zici…
    Cum bine zice Doamna Zafiu: doi ore, doi fete…

  26. mihnea94 Says:

    OFF: Salut! Tocmai ţi-am descoperit blogul şi sunt foarte încântat (şi amuzat) de tot ce găsesc aici. Felicitări pentru tot ce ai creat şi succes în continuare! Eu unul nu aş avea răbdarea necesară pentru aşa ceva..

    ON: Nu sunt sigur, dar îmi amintesc că am citit pe undeva că douăsprezece nu se acordă cu ”ora”, pentru că altfel ”ora unu” ar fi greşit, ci cu ”ceasuri”, caz în care se explică şi ”ceasul unu”.

  27. diacritica Says:

    Am citit şi eu ceva de genul ăsta. Mie mi-a rămas în cap explicaţia dintr-o emisiune de la radio – de-acu’ vreo 25 de ani, ce-i drept 🙂 . Ideea e că, acord au ba, structura corectă e „ora două”. „Ora doi” e cel mult regionalism.

  28. Sorin Says:

    Scorţişoară spune:
    16/03/2010 la 1:28 am

    Eu sunt studentă de vreo doi ani în Cluj şi nu mai suport “ora doi”. Eu am învăţat că se spune “ora două”, dar când vine vorba de a argumenta, pur şi simplu rămân fără cuvinte. E “ora două”, nu “ora doi”, pentru că se acordă numeralul cu substantivul. E “etajul doi”, nu “etajul două”, pentru că, la fel, numeralul se acordă cu substantivul. Dar, pe de cealaltă parte, e “doisprezece ianuarie”, nu “douăsprezece ianuarie”… (Am tot căutat pe internet informaţii despre asta, dar nu m-am prea lămurit. Am aflat că în trecut se spunea “douăsprezece”, dar că din 2005 DOOM a declarat şi forma de masculin corectă.) E “doi februarie”, nu “două februarie”, de ce? Ar trebui să se acorde si aici cu substantivul. Şi dacă într-adevăr se acordă cu substantivul, de ce e “nota doi” şi nu “nota două”? De ce e “trenul de la linia doi” şi nu “trenul de la linia două”?
    Mi-ar plăcea să mă lămuresc cu adevărat. La fel de mult cum mi-ar plăcea să am argumente când le voi spune ardelenilor că nu e corect “ora doi”.

    Cu tot respectul, nu se face acord.
    Se zice „ora unu” „ora două”, dar nu datorită regulii acordului.

    Zici „pagina doi”, nu „pagina două” (chiar dacă substantivul pagină e feminin)

    Se face acord când zici „două pagini”, „două ore”, „doi copii” ş.a.m.d.

  29. diacritica Says:

    Dar, pe de cealaltă parte, e “doisprezece ianuarie”, nu “douăsprezece ianuarie”… (Am tot căutat pe internet informaţii despre asta, dar nu m-am prea lămurit. Am aflat că în trecut se spunea “douăsprezece”, dar că din 2005 DOOM a declarat şi forma de masculin corectă.) E “doi februarie”, nu “două februarie”, de ce?

    Nu e doisprezece ianuarie, doi februarie. E douăsprezece, două februarie. În prezent, nu „în trecut”. DOOM2 nu face decât să declare drept acceptabilă o abatere de la normă.

    Rodica Zafiu: Ora unu, ora două

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: