Nu-s feministă. Dacă e să predic pentru ceva, atunci predic pentru egalitatea de şanse şi de drepturi, iară nu pentru “egalitatea femeii cu bărbatul”, că n-am cărat în viaţa mea sacu’ de grâu de o sut’ de kile şi nici n-am de gând s-o fac vreodat’. Plus că-s all’antica şi nu ţin morţiş să-mi plătesc partea atunci când mă invită un bărbat în oraş.
Car’ va să zică, nu-s feministă. Cu toate astea, textul ăsta m-a uluit.
M-a uluit teza, m-a uluit subtextul, m-a uluit că apare într-un ziar financiar, m-a uluit că în anul 2009 un om dus pe la şcoli înalte mai poa’ să scrie aşa ceva. Plus că analiza de discurs e revelatorie, fascinantă de-a dreptul pentru psihologia autorului (scuzaţi vorbele mari).
Dl Chirvasiu, cale de două treimi din textul său, ne lasă să credem că va să vorbească despre Paşte şi despre rolul femeii în sărbătoare. Şi ne zice aşa, vorbind despre mama dumisale:
Imperturbabilă, înnoieşte aşternuturile, coace cozonacii în ţest, înroşeşte ouă, prepară cu o grijă chirurgicală drobul, trage ţuica din butoi. Ştie că trebuie să facă toate acestea, fără să se întrebe vreodată de ce anume trebuie. Privind-o cum roboteşte, am priceput […] că rostul decăzut azi al timpului sacru provine din abdicarea voluntară a femeii de la rangul înalt al propriei feminităţi.
Deducem deci că problema cu desacralizarea Paştelui nu vine de la abdicarea popii de la rolul de popă (vezi anunţurile de genul “cine aduce la biserică altceva decât ulei de măsline va fi afurisit” de pe uşile unor biserici), ci de la abdicarea femeii de la rangul înalt al propriei feminităţi. Care feminitate, în opinia dlui Chirvasiu, înseamnă că femeia tre’ să înnoiască aşternuturile (spălate la râu, presupun, cu săpun făcut în casă de ea însăşi – d’ăla care i-a nenorocit mâinile lu’ bunică-mea, Dumnezeu s-o hodinească), să coacă cozonaci (după ce i-a frământat ea însăşi, normal; caz în care nu mai are în veci nevoie de fitness, c-a făcut deja spate de înotător) şi diverse etc-uri, pur şi simplu pentru că trebuie şi, mai ales, fără să se întrebe vreodată de ce trebuie.
Deci da, ăsta e, în opinia dlui Chirvasiu, rangul înalt al feminităţii femeii – să robotească diverse, pentru că trebuie, fără să-şi pună vreodată întrebări. (Domnu’ Chirvasiu, după mine, rangul înalt al masculinităţii Domniei Voastre ţine de următoarele: să vă duceţi tălică un pic la răzbel, să vă luptaţi corp la corp cu inamicul, să omorâţi oameni, să araţi câmpul, să spargeţi lemne, să vânaţi ca s-aduceţi de mâncare nevestei şi copiilor, să aruncaţi mânuşa şi să vă duelaţi, iar când veniţi acasă să trântiţi femeia în aşternut -sau pe unde apucaţi, mă rog- şi să i-o puneţi nonstop, cât îi noaptea de lungă (caz în care putem presupune că femeia chiar că şi-ar atinge rangul cel mai înalt al propriei feminităţi). Iar a doua zi în zori să plecaţi la semănat câmpul. Cân’ colo, tălică scriţi la gazetă, dintr-un birou. Nţţţţ… cum rămâne cu rangul înalt al propriei Dvs. masculinităţi?…)
Bon, pân’aci pare că dl Chirvasiu are doar o problemă de, să-i zicem, maschilism – fimeea să şadă la locu’ ei şi să-şi vadă de trebile casei, să nu se facă manageriţă, directoare, infractoare. Numai că dl Chirvasiu adaugă, spre sfârşit, fraza magică:
Feminitatea aceea ancestrală, care funcţiona cu iubire, sexualitate şi maternitate, pare să se fi pierdut ireversibil.
Car’ va să zică, dl Chirvasiu are, de fapt, o problemă cu iubirea, sexualitatea şi maternitatea – şi anume cu lipsa lor. Care iubire, sexualitate şi maternitate , aşa cum rezultă din argumentul pe care ni-l dă însuşi dl Chirvasiu (citatul din Grigore Leşe), n-au nimic de-a face cu aşternuturile înnoite, cozonacii frământaţi, ouăle vopsite şi ţuica trasă din butoi de mâna femeii – alea de le proslăvea mai sus.
Dl Chirvasiu, la categoria “Scrierea degeaba”, scrie 470 de cuvinte – într-un ziar financiar! – ca să ne spună că-i lipsesc iubirea, sexualitatea şi maternitatea şi că din cauza asta el nu a simţit “sacralitatea acestei ritualice primeniri”.
Domnule Chirvasiu, noi, cititorii Dvs., putem înţelege că idealul Dvs. este o femeie care să vă iubească, să se lase footootă cu voioşie şi-ntr-un mod aţâţător, să fie mămoasă cu Dvs., să robotească pentru că trebuie şi fără să pună întrebări, toate întru “sacralitatea primenirii”. Înţelegem toate acestea. Numai că nu ne-nteresează.
Domnu’ Chirvasiu, Dvs. scriţi bine, da’ scriţi degeaba!
PeSe1: Dl Chirvasiu încheie apoteotic, cu o contrazicere. De unde la început era vorba de abdicarea voluntară a femeii de la propria feminitate, în ultima frază dl Chirvasiu admite că “am alungat femeia asta din sărbătoare”. (Cale lungă, semantic vorbind, de la “abdicarea voluntară” la “am alungat-o”.)
PeSe2: N-am înţeles totuşi de ce tre’ să tragă femeia ţuica din butoi şi de ce e ăsta semn de feminitate de rang înalt…
diacritica 
Văd că te-a enervat rău de tot…
Nu m-a enervat. M-a surprins teribil.
Plus că, citind textul mai cu atenţie, am remarcat incoerenţa discursului – alunecările de la „femeia în sărbătoarea Paştelui”, cu aşternuturi, cozonaci, ouă şi ţuică, la „iubire-sexualitate-maternitate” (cu argumentul din Grigore Leşe, care tratează cu totul altceva decât femeia cozonacilor) şi de la „abdicarea voluntară” la „am alungat femeia blabla”. Dl Chirvasiu va fi având o problemă, şi a găsit de cuviinţă s-o expună în „Săptămâna financiară”…
Am mai găsit texte d’astea scrise de-aiurea, doar ca să se afle-n treabă autorul. (De-asta am făcut categoria „Scrierea degeaba”.) Şi nu pot să nu fac mişto. Că textul meu de mai sus e un mişto – în primul rând la adresa incoerenţei discursului dlui Chirvasiu, şi-n al doilea rând la adresa concepţiunilor sale despre rangul înalt al feminităţii. Drept pentru care i-am expus concepţiunile mele despre rangul înalt al masculinităţii, care mă duc la concluzia că bărbatul a abdicat voluntar de la masculinitatea sa 😀 .
Eu zic să nu fii prea drastică cu individul, că uite ce recunoaşte (de bunăvoie şi nesilit de nimeni) într-un alt articol:
„După un sfert de veac de muncă jurnalistică, constat că nu mă pricep la asta.”
Ei, da, am făcut efortul de a mai citi încă două texte comise de individ şi, într-adevăr, incapacitatea de a urma un fir logic argumentativ este o caracteristică fundamentală a d-lui Chirvasiu. Cred c-o are în codul genetic.
( :))))))) sa mor, ce delir. )
gata, ma duc sa belesc doi caini din vecini, asta seara ii face nevasta pe vatra…
Bine, numa’ să nu uiţi p-ormă faza cu aruncatu’ nevestei în aşternuturi. 😀
iubire+sexualitate+ouă_vopsite=kinky 😀
Ute cum expresia „doggy styl” se încarcă de noi înţelesuri…
Daca ar sti dl. Chirvasiu ca la noi in familie eu gatesc si ea sofeaza…
Şi n-a decăzut rostul timpului sacru, la voi în familie, din cauza asta? 🙂
Ba, parcă un piculeţ s-a înclinat spre dreapta, dar n-au apărut încă fisuri.
ce bine ca mai apar si reactii ca a ta fata de asemenea texte
Hm, omul înalţă un imn Femeii şi voi vă bateţi joc de el. 🙂
De remarcat şi ”Ştie că trebuie să facă toate acestea, fără să se întrebe vreodată de ce anume trebuie.” Înţelegem că pe reflexivitate au pus monopol d-l Chirvasiu & congenerii.
”Nu-s feministă” e o glumă, nu? Întreb şi eu ca prostul. Pentru că feminism înseamnă, din cîte ştiu eu, să susţii ”egalitatea de şanse şi de drepturi” bărbaţi-femei. 🙂
Nu-i glumă, e pe bune. Că susţin egalitatea de şanse şi de drepturi a oricui cu oricine 🙂 , nu doar între bărbaţi şi femei.
Dar dacă faptul că mă enervează misognismul şi patriarhatul din România înseamnă feminism, atunci da, oi fi feministă.
Întîlnesc destul de des declaraţia ”Nu-s feministă”, urmată de trimiteri la un feminism caricatural, de-asta întrebam. Într-un context falocratic, nmi se pare o eroare politică. 🙂
Dar dacă tu susţii egalitatea de şanse & drepturi a oricui cu oricine, înseamnă că eşti mai mult decît feministă 🙂
Mă bucur că am dat de blogul tău. O să învăţ mult şi o să şi rîd mult pe aici.
Să fii feministă şi atât, într-o ţară în care copilu’ de ţigan e pus de doamna învăţătoare, din start, în ultima bancă, mi se pare un soi de ipocrizie. Sau, mă rog, o chestie d’asta şic, trendy, cool. Sau, mai bine zis, buricism. Adică învârtire în jurul buricului propriu.
Există discriminare de gen în România, de acord, dar există multe alte discriminări care îi afectează pe cei implicaţi la fel de mult cum o afectează pe o femeie faptul că nu obţine postul x pentru că na, o să facă copii şi n-o să-i mai stea mintea la job.
(Nu-s feministă în sensul ăla al lu’ „femeia e egală cu bărbatul”, că nu-s egală nici cu Tolea, nici cu Pleşu, aşa cum nu-s egală cu nici o altă femeie. Că şi io, şi Tolea, şi Pleşu, şi orice altă femeie avem aceleaşi drepturi şi dreptul la aceleaşi şanse, asta-i altceva şi nu cred că ţine de feminism. Sau nu doar de feminism.)
Să fii feministă într-o ţară în care violenţa domestică (fizică, psihologică, verbală) e un fenomen răspîndit în toate mediile şi, mai ales, privit cu destulă îngăduinţă, o ţară cu o limbă în care femeia e adesea redusă, metonimic, la o parte anatomică etc. etc. etc. NU mi se pare deloc un moft trendy. Poţi să fii feministă ŞI, în acelaşi timp, să faci ceva pentru copilul de ţigan pus în ultima bancă.
Nu cred că vreun feminism serios susţine că ”femeia e egală cu bărbatul” alfel decît în materie de drepturi şi şanse, nici că femeile sînt egale între ele, altfel decît din acelaşi pdv.
Şi există feministe care acceptă să le ”plăteşti partea” cînd le inviţi în oraş, că nu asta e miza : ))
Hehe, Alexandru, mai ceteşte o dată.
Am zis: să fii feministă şi atât. Nu contest feminismul, dar mi se pare un moft dacă e feminism şi atât. Feminism egocentric, care uită de celelalte discriminări.
E-adevărat, am uitat de acel ”şi-atît” : )