Lungirea infinitivului, de Tudor Octavian.

09-05-25 lungirea infinitivului
http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/cati-ani-mai-vrei-sa-mai-traiesti-508823.html

Oameni buni şi domnu’ Tudor Octavian, infinitivul limbii române n-are niciodată doi i în coadă. Când un verb la infinitiv se termină în i, se termină într-un singur i. A fi, a şti, a citi, a lungi, a dori, a iubi, a reuşi. Până şi a trăi, domnu’ Octavian, că l-aţi scris bine. Un lucru nu-nţeleg, domnu’ Octavian: dacă a lungii l-aţi scris cu doi i, pe a trăi de ce l-aţi scris cu unul singur? Sau, invers, dacă a trăi are un singur i, care-i logica celor 2 i din a lungii?
N-are logică, domnu’ Octavian, vă zic eu. Că e greşit. Se scrie a lungi. Un singur i. Priceput?

12 gânduri despre „Lungirea infinitivului, de Tudor Octavian.

  1. No, buuun… Azi m-am gandit sa tund oile fara suparare. M-am gandit sa va zic si dumneavoastra, poate nu veti tine obida asa tare pe mine. Numai ca am trecut pe aici sa va las un salut de voie buna. N-am palinca la mine, da nu-i bai…

  2. Azi m-am gandit sa tund oile fara suparare

    De ce, la supărare faci urât şi te răzbuni pe bietele oi, sau cum? 😀
    Cât despre pălincă, nu-i bai, că am io o jumate de ţuică, stă de juma’ de an p-aci, o s-o beau pe toată în seara asta, în cinstea oilor tale. 😀

  3. Omu’ e la o vârstă… Cred că a vrut să lungească anii ăia cât mai mult, aşa că mă mir că n-a mai pus încă vreo doi-trei de „i”.

  4. Il cunosc pe Tudor Octavian de peste 25 de ani si pot sa va asigur ca orice greseli de ortografie ar face sunt intamplatoare, aiar in acest caz se datoreaza grabei. Probabil ca deadline-ul era foarte scurt, sau poate greseala a aparut din alt motiv, dar este unul dintre ultimii care ar putea fi banuiti ca nu stie sa scrie romaneste.

  5. Şi mie îmi place Tudor Octavian, chiar foarte tare, numa’ că regulile de-aci se aplică tuturor. 🙂 Şi Mihaelei Rădulescu, şi lu’ Ion Cristoiu, şi lu’ Tudor Octavian.
    Dacă a comis-o, a comis-o – nu ne-nteresează cum. (De fapt, am folosit-o drept pretext să vorbesc despre i-urile infinitivului, care mă omoară cu zile.)
    Şi, vă rog (pe toţi), n-aş vrea să văd din nou povestea cu „e vina corecturii, corectura i-a pus un i în plus la a lungi, dar i-a lăsat un singur i la a trăi„. 🙂

  6. Mie nu-mi place Tudor Octavian. Da’ deloc! E voie să nu-ţi placă un tip care, dincolo de faptul că termină verbele la infinitiv cu doi de ,,i”, are o părere foarte bună despre el însuşi? Dacă da, îmi rezerv această antipatie! Plus că mi-o şi asum, altfel sentimentul n-ar avea substanţă, ce naiba!

    Bun! Îl văd deseori pe domnul Tudor Octavian pe micul ecran cum se înfoaie în penele-i de bibiloi veşnic burzuluit şi, chit că evit – în general – auto-flagelarea, îi mai şi ascult preţiozităţile şleampăte. Clevetelile dumisale sunt monstruoase! O dă-n zicători răsuflate, holbează ochii, chitind că astfel impresionează mai dihai, iar colţurile buzelor, lăsate dinadins în pleoştire savantă, sugerează c-ar fi deţinătorul unor adevăruri ne-mai-po-me-ni-te.

    Ziceţi că nu scrie cum s-ar cuveni, doamnă? Apăi, dacă scrie precum glăsuieşte, nu mă mir! Zău că nu mă mir! Chiar mă întrebam, nu demult: oare cine-i scrie ăstuia articolele – nu prea deştepte, ce-i drept – de prin ziare? Şi, oare, cei ce i le corectează primesc vreun amărât de bonus la salariu?

  7. E voie să nu-ţi placă un tip care, dincolo de faptul că termină verbele la infinitiv cu doi de ,,i”, are o părere foarte bună despre el însuşi?

    Din câte ştiu eu, e voie să nu-ţi placă de – şi să te-nsori cu – cine vrei. De obicei. 😀

  8. Cum „niciodată” doi i, Dia?

    Dar „a prii”, „a pustii”, „a se sfii”?

  9. Plus a înmii, care face eu înmiii.

    Articolul e vechi, e de pe vremea când voiam să ţin lucrurile simple. Că omul care scrie „vei reuşii” e puţin probabil să aibă de-a face cu „vei pustii, eu înmiii”. I mean, astea-s SF deja, atunci când nu ştii dacă-i „aş fi” sau „aş fii”. Adică prefer să elimin astea 4 excepţii pe care oricum nu le foloseşte mai nimeni (eu , una, n-am scris în viaţa mea „m-aş sfii, te-ai sfii”, deşi vorbesc o română destul de avansată), ca să fac o regulă simplă şi clară pentru tot omu’: că verbele se scriu cu un singur i. Şi dacă din cauza asta ajunge careva să scrie „voi pusti, voi înmi”, vina mea să fie. 🙂
    Asta era la vremea respectivă. Între timp lucrurile au luat altă întorsătură, blogul ăsta a început să facă gramatică niţel mai sofisticată decât aveam eu de gând la început, şi am ajuns să vorbesc inclusiv despre perfectul simplu în -iii.

    (Discuţie pe aceeaşi temă: https://diacritica.wordpress.com/2009/06/14/i-sau-ii-despre-verbele-care-se-termina-in-i/ .)

  10. Păi, tocmai că eu ştiam că tu scriseşi despre…, de-aia m-am mirat.

    Mai jos ai un „cu” lipsă. Asta ca să nu zici „Bă, de ce nu mi-a zis nimeni că?” 😀
    „verbele se scriu un singur i.”

  11. Aș spune că vârsta e de vină… Măi să fie… poate i se trage din vremea când lucra la revista Rebus… Sau de când a devenit Zmeul Zmeilor convertit peste noapte în analist politic şi dă lecţii naţiunii… poate de când a fost exmatriculat din Şcoala Militară de Aviaţie şi de-atunci urăşte armata… în nici un caz din cauza corectorului.

  12. Uitati-va domnule Tudor Octavian ce a-ti scos la iveala,asta este totusi un castig. Stima!

Comentariile nu închise.