Condiţionalul perfect e ăla cu fi. I mean, fi, cu un singur i, indiferent de persoana verbului:
aş fi făcut/fost/vrut
ai fi făcut/fost/vrut
ar fi făcut/fost/vrut
am fi făcut/fost/vrut
aţi fi făcut/fost/vrut
ar fi făcut/fost/vrut
„Spate”, cum bine ziceţi, e substantiv. Prin urmare nu se conjugă. Că numa’ verbele se conjugă. Substantivele se declină. Ca şi pronumele, adjectivele şi articolele.
Iar declinare înseamnă să plimbi cuvântul cu pricina prin toate categoriile gramaticale aplicabile (caz, număr, gen – de exemplu).
Nu, limba română n-are dialect napoletan. De altfel, dacă bine mi-aduc eu aminte, limba română are, oficial, graiuri şi subgraiuri, nu dialecte.
Dialectul napoletan ţine de limba de italiană. Deşi e destul de discutabil în ce măsură e dialect – dacă nu cumva o fi o limbă aparte. 🙂
Nah, ce să zic, cre’ că naşpa. Numa’ când mi-aduc aminte de caietul ăla de comentarii, care mi-a mâncat sufletu’ – că nu puteam cu nici un chip să-nvăţ pe de rost. Amintirea cea mai semnificativă din anul ăla e observaţia profei de română (când m-asculta, cred): „da, e corect, da’ cum am zis noi acolo în caiet?”. În traducere liberă: zici tu bine ce zici, da’ trebea să înveţi pe de rost. Ceea ce n-am reuşit niciodată. Nu-mi mai amintesc ce notă am luat. De altfel, nici numele profei nu mi-l mai amintesc – că nu intră în categoria profilor de română de la care să-mi fi rămas ceva.
Şi da, la treaptă am luat 9 la română – probabil din cauză că nu scrisesem „ca în caiet”, nu ştiu. Că la gramatică pare-mi-se că făcusem bine.
Nu comentez observaţiile rasiste. 😀
Păi, e corect: m-aţi.
m-am dus
m-ai dus
m-a dus
m-aţi dus
m-au dus
Eh, cred că simţirile şi simţămintele nu pot fi analizate în termeni de corect/incorect. 😀
Altminteri, simpte nu există. Căci nu există nici verbul a simpţi.
Există a simţi:
eu simt
tu simţi
el simte
noi simţim
voi simţiţi
ei simt.
După cum vedeţi, nu există nici un -p- în conjugare, pe nicăieri.
Poate doar atunci când simt nişte… simptome!
M-ai făcut să mă duc să caut filiera etimologică pentru a simţi şi pentru simptom. 🙂
Car’ va să zică, cf dexonline, a simţi vine din lat. sentire.
Pe simptom l-am luat din franceză, symptôme, pe care le trésor informatisé de la langue française ni-l povesteşte aşa:
Étymol. et Hist.
1. 1495 méd. sinthome (B. DE GORDON, […]);
2. fin XVIe-déb. XVIIe s. fig. symptome « signe » (D’AUBIGNÉ, Tragiques ds Œuvres [..]). Empr. au b. lat. des médecins symptoma, -atis (Ve s., v. SOUTER Later Latin), transcrivant le gr « événement fortuit, coïncidence » et en partic. « signe (des maladies) » (le gr. est également att. au sens de « syncope », qui a vécu en fr. sporadiquement aux XVIe-XVIIe s., […])
http://atilf.atilf.fr/dendien/scripts/tlfiv5/search.exe?26;s=1938617355;cat=0;m=sympt%93me;
😀
Cred că se foloseşte doar când simţi o simpatie…
O simpatie pentru un simptom anume?…
Mie la pers. 1 sg.. mi se pare ca sună mai bine „eu simnt”…. dar mă rog, aşa consider eu… poate este o excepţie:) sau sunt doar eu analfabet…
Ei, mai sunt şi alţii…