Îmi pare rău, e târziu, la ora asta nu mai luăm comenzi, s-a închis bucătăria. Da’ dacă vreţi o bere cu nişte alune, de la bar, se face.
Ca regulă generală, acolo unde nu e cazul. Şi, în special, între subiect şi predicat.
În general, la persoana a II-a singular, imperativul afirmativ se formează de la persoana a III-a singular a prezentului indicativ, iar imperativul negativ se formează de la infinitiv:
Mănâncă! (tu mănânci / el mănâncă) – Nu mânca! (a mânca)
Spune! (el spune) – Nu spune! (a spune)
Citeşte! (el citeşte) – Nu citi! (a citi)
Scrie! (el scrie) – Nu scrie! (a scrie).
Evident, cu excepţiile de rigoare:
Fă! (dar: el face) – Nu face! (a face)
Fii! (de la (tu) să fii; dar: el este) – Nu fi ! (de la a fi, infinitiv, cu un singur i)
Zi! (dar: el zice) – Nu zice! (a zice)
Du! (dar: el duce) – Nu duce! (a duce)
În general, forma de genitiv-dativ a substantivului feminin, singular, porneşte de la forma de nominativ-acuzativ plural, plus terminaţia -i:
fată – fete – fetei . De la fete (N-Ac, pl) + i
mamă – mame – mamei. De la mame (N-Ac, pl) + i
egalitate – egalităţi – egalităţii. De la egalităţi (N-Ac, pl) + i.
diacritica 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.