Ce este o ştire?

O ştire e asta:

Premierul italian, Silvio Berlusconi, nu foloseşte prezervative.

Căci, nu-aşa, pe tot poporul italian îl interesează dacă preşedintele consiliului de miniştri se expune riscului de a contacta boli transmisibile sexual. Normal, pen’că dacă se-mbolnăveşte, ţara intră în criză şi se duce de râpă.

Deci da, mi se pare normal ca asta să fie o ştire de importanţă majoră în Italia.
Numa’ că nu-nţeleg de ce Realitatea ne serveşte nouă, români ce suntem, această ştire. Mi s-ar părea normal să ne spună dacă preşedintele ţării, primul ministru, preşedintele Senatului şi judecătorii de la Curtea Constituţională (ai României, toţi) folosesc sau nu prezervative când şi-o pun (între ei sau pe de lături).

Şi-n caz că nu folosesc, socot că Realitatea ar trebui să înceapă campanie de presă pro prezervative pentru demnitarii statului român, după care tot ea, Realitatea, să fie observator de presă la căpătâiul demnitarilor şi să urmărească dacă folosesc prezervative, aşa cum le-a zis ţărişoara să facă. Şi să-i dea exemplu negativ la teve şi pe prima pagină a site-ului pe cei pe care i-a surprins fără. De exemplu:

Preşedintele Senatului României nu foloseşte prezervative.

Ei, asta da, ar fi o ştire de interes major pentru cetăţeanul român.

Nu?

http://www.realitatea.net/premierul-italian–silvio-berlusconi–nu-foloseste-prezervative–presa-continua-dezvaluirile-despre-escapadele-premierului-italian_568337.html

Publicitate

10 gânduri despre „Ce este o ştire?

  1. Ja, Ja, major interesu’, da’ cine-i presedintele senatului, scuze, da’ io n-am teve… 8) si nici radiou…

  2. Şi io care-mi făceam procese de cea conştienţă că trebuia a scrie senat cu sî mare… Ufff! p)

Comentariile nu închise.