Fir-ar sau fi-r-ar?

Eu nu l-am scris niciodată, da’ mă cam obsedează de ceva vreme încoace.
Cred că l-am văzut dintotdeauna scris numai fir-ar, mai ales la teve. Şi mă-ntreb: de ce? Ce, e o inversiune de la ar fir?!

Habar n-am ce zice gramatica oficială (că încă nu m-am dus să-mi iau gramatica Academiei, aia de care vă ziceam mai ieri), da’ mie logica îmi zice c-ar trebui să se scrie fi-r-ar. Că e inversiune de la ar fi, plus o consoană de sprijin, -r-.

Are careva referinţe oficiale, să mă lumineze şi pe mine?

___________________________________________

Vezi şi Fi-mi-ar, fi-ţi-ar, fi-i-ar.
___________________________________________

39 de gânduri despre „Fir-ar sau fi-r-ar?

  1. referinte oficiale n-am, dar ma gandesc ca articolul de legatura la substantive nu implica nici o cratima – ex. tren, trenUl. deci as vota cu litera R lipita de „fi”.

  2. Răspunsul corect e fir-ar (sau fire-ar). Arunc un ochi acasă pe gramatici (de la birou e mai greu) şi îţi zic în detaliu (e vorba de un infinitiv lung latinesc, sau ceva de felul ăsta).

  3. @dAImon
    Numa’ că aici nu-i vorba de substantiv şi de articolul hotărât, enclitic prin definiţia lui (adică lipit la coada substantivului), ci de un verb cu inversiune. Dac-ar fi să ne luăm după faptul că în română articolul hotărât e lipit de substantiv, atunci ar trebui să scriem firar, dămi, spuneţimi – ceea ce, admit, i-ar ferici pe unii. 😀

  4. @Andreea: aşa-i, m-am uitat în doom. Adică zice că-i fir-ar, da’ nu explică de ce.
    Mie-mi părea (adică îmi pare ş-acum) că vine de la condiţional.

    Pe de altă parte, e fir-ar, dar fi-mi-ar, fi-ţi-ar, fi-i-ar?! Adică într-o parte e infinitiv lung, iar dincolo condiţional?! Hehe, chiar că tre’ să-mi cumpăr gramatica aia. 🙂

  5. M-am lămurit:

    Pare-se că fir-ar / fire-ai e tot un condiţional-optativ, formă învechită.

    Tre’ să aprofundez. 🙂

  6. Ştiu eu, doamna Diacritica, ştiu eu! Haideţi, nu mă mai ţineţi cu mâna ridicată, vreau să răspuuund!! 🙂

    E vorba de infinitivul lung al verbelor, care nu se mai utilizează în limba română decât în câteva construcţii arhaice, în componenţa modului condiţional-optativ:
    Închinare-aş şi n-am cui/Închinare-aş murgului (Toma Alimoş)
    Dare-ar boala în ei!
    Fir(e)-ar să fie de proşti!

    Exemplele sunt din Gramatica Academiei (vol. I, p. 487), unde se şi explică tărăşenia. Aş fi copiat explicaţia de acolo, da’ n-am vrut să vă ameţesc cu sintagme de genu’ „valoare injonctiv-optativă” :))

    Cu totul off topic (sau nu), cred că n-am mai zis până acum cât de util mi se pare blogul ăsta. Ei, zic acuma! 🙂

  7. Chestia asta cu condiţionalul de la infinitivul lung mă foarte intrigă, tre’ s-o aprofundez. Am p-aci pe undeva Histoire de la langue roumaine a lu’ Densusianu, o să mă uit să văz dacă zice ceva despre.

    (PeSe: blogul ăsta e foarte util în special pentru mine, că, tot explicând una-alta, m-am luminat şi eu cu multe.)

  8. M-am apucat de căutat. Deşi Gramatica Academiei e aşaa de prost organizată, am găsit referinţa.
    Iată ce scrie aici:

    „În afară de realizarea „scurtă” a componentului continuu, care este şi realizarea curentă, există cu totul limitat (ca frecvenţă, ca utilizare discursivă, ca registru stilistic) şi o componentă „lungă”, constituind forma arhaică şi etimologică a infinitivului, deosebită de forma actuală prin întinderea sufixului de infinitiv: -are, -ere, -re, -âre. Componenta verbala „lungă” a infinitivului se limitează: (a) la apariţia în forma inversată de condiţional, construcţie arhaică şi populară, neuzitată în româna actuală (Închinare-aş şi n-am cui); (b) la apariţia în propoziţii principale cu valoare injonctiv-optativă, conservată în înjurături şi blesteme (Dare-ar boala în ei! Fir(e)-ar să fie de proşti!).” (pag. 487)

    Din păcate, explicaţiile Gramaticii Academiei sunt destul de stufoase. Recomand cu entuziasm gramatica Mioarei Avram, care e ceva mai relaxată, dar conţine o cantitate mare de informaţii.

    Andreea – the grammar freak

  9. @Mona: Acum am văzut că ai trecut exemplele din G.A. Am avut un moment bun şi am trecut eu şi explicaţia. 🙂

  10. Da’ ceva despre istoria condiţionalului ăstuia care conţine infinitivul lung? Că, nu’ş’ de ce, mă duce rapid cu gândul la condiţionalul din franceză sau din italiană. Iar Densusianu nu-mi zice mare lucru.

  11. ‘Fir-ar să fie’, ‘dar-ar să dea’, ‘iubir-ar să iubească’, ca la ‘iubire’, ‘fire’, ‘dare’… Chestiile astea vin şi cu verbu’ din care-s scoase. Cică ‘fire’ = ‘a fi’ substantivat… Părerea mea!… 😀

  12. E infinitivul lung.
    a fi – fire
    a iubi – iubire
    a mânca – mâncare
    şi aş mai continua, da-mi vin exemple tâmpite şi mai bine nu. 😀

  13. Exemple tâmpite de genul a fute – futere? :))
    Mie nu-mi venise niciun exemplu tâmpit până să nu-mi dai tu ideea 🙂

  14. fi-r-ar. cum spuneai si tu e inversiune de la ar fi, plus o consoana de sprijin, -r-. E ca in franceza, unul din putinele chiar singurul caz.

  15. NU e.
    E „fir-ar”.

    Ce naiba, e referinţa din Gramatica Academiei mai sus în comentarii, osteneşte-te s-o citeşti!!

  16. sa ii spuna cineva si lui dadatroll ca persoana 1 plural,timp prezent,de la verbul „a scrie” nu se scrie(scuzati-mi repetitia) cu 2 i.

  17. Iacătă ce zice Dex Online:

    fi (sunt, fost), vb. …. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Pușcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. ființă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecație fire-ai, fire-ar. …

    cf. http://dexonline.ro/definitie/fi

  18. nu pot sa cred ca acest subiect se dezbate din 2009! fir-ar sa fie 😛

  19. Ntz! Nu ie cum zice gramatica lui Academie. E cum a zis diacritica in deschiderea topicului. E foarte normal cum spune ea. „Fir- etc” nu are niciun sens. E „Fi-r-ar”! Poate gresi chiar si Gramatica Academiei! 🙂

  20. Adica e „fire-ar sa fie firea”? Nu iti dai seama ca pur si simplu e fara noima? 🙂 Logic si corect e cum ai spus tu in deschiderea topicului. -r- e de legatura, pentru „indulcirea” pronuntarii si pentru ca se cere, ca sa spun asa.
    Fi-r-ar a dracului de gramatica = ar fi a dracului de gramatica! Topica normala a verbului e „ar fi”; inversarea produce alaturarea a doua vocale, diferentierea intre cuvinte facandu-se dificil, deci interventia lui „r” e si aceea de delimitare a celor doua cuvinte.

  21. a: Eu mai sus nu zic, ci întreb.
    şi be: E „fir-ar”, din motive explicate pe-ndelete mai sus (inversiune de la un condiţional arhaic, format cu infinitivul lung: a fi – fire – fire-ai – fir-ai; a da – dare – dare-ar – dar-ar). Vrei să pricepi şi să bagi la cap, bine. Nu – sănătate şi virtute, da-n cazu’ ăsta du-te de colindă pe la alte uşi.

  22. Mi-a plăcut blogul şi nu am rezistat tentaţiei de a lăsa un semn. Sunt oltean (plecat la Bucureşti) şi cînd am dubii cu pronunţia şi scrierea prefer să mă gîndesc cum aş rezolva problema acasă, în Oltenia. Am depăşit faza cu consultarea opiniei Academiei de cînd, cu argumente ridicole, cei de acolo s-au dedat la „revoluţionarea” limbii române (parcă era în 1990). Nu am acceptat decît forma „sunt” pentru „sînt”.

    La subiectul „fir-ar” aş spune următoarele:
    1. Votez pentru forma „fir-ar” ca formă contractată de la „fire-ar” în care „fire” este un infinitiv lung care păstrează încă valoarea verbală (nu substantivală). Prin inversare, forma de condiţional-optativ îşi pierde tocmai valoarea… condiţional-optativă (v. mai jos).
    2. Nu este o formă arhaică (cum zice Mona), din moment ce o expresie ca „fir-ar să fie” este curent folosită şi greu de înlocuit. La fel „dar-ar boala”. Formele repetitive de genul „dar-ar boala să dea”, „cădeare-ar cerul să cadă” înlocuibile cu „dea/fie boala să dea”, „fie cerul să cadă” sugerează o valoare de imperativ pentru acest condiţional inversat.
    3. Deşi formal este un condiţional (dacă A, atunci B), dar inversat (B, pentru că non A) sau poate tocmai de aceea, valoarea construcţiei gramaticale se schimbă spre un imperativ sau, cum a găsit Andreea în textele academice, un „injonctiv” : rămîne doar B, pentru ca A (condiţia) a fost lămurită de interlocutori că fiind de nerealizat. Utilizarea este frecventă în exprimarea dorinţei, aşteptării neîmplinite, expectanţei (valoarea expectativă, v. exemplul cu Toma Alimoş) şi în blesteme şi înjurături (valoarea damnativ-injunctivă). Oficial nu există modul expectativ-damnativ.
    Dar nici injonctiv-optativ, cum a găsit Andreea, nu pot accepta. Unde mai este optativul? Şi de ce injonctiv, vine de la injurie sau de la injoncţiune?
    4. Forma este utilizabilă la toate persoanele, singular şi plural:
    fire-aş, fir-aş fire-am, fir-am
    fire-ai, fir-ai fire-aţi, fir-aţi
    fire-ar, fir-ar fire-ar, fir-ar
    Sunetul/litera e pot lipsi.
    5. Aparent construcţiile cu pronume par să nu aibă probleme de scriere:
    Fi-mi-ar, fi-ţi-ar, fi-i-ar, fi-ne-ar, fi-v-ar, fi-le-ar
    Dar toate suportă şi un e, de ex. fie-mi-ar …..fie-v-aş…. fie-ne-ai….fie-ţi-am
    6. Atunci devin interesante şi formele:
    Fie-aş, fie-ai, fie-ar, fie-am(!), fie-aţi, fie-ar
    De unde vine e? Claude are un link la DEX. Acolo e de văzut cum e cu infinitivele fire/fieri.

    Dacă Diacritica mă suportă, mai revin.

  23. 2. Nu este o formă arhaică (cum zice Mona), din moment ce o expresie ca „fir-ar să fie” este curent folosită

    Forma e arhaică, expresia nu.

  24. fir-ar (dacă mergi pe rădăcina cuvântului) este o topică schimbată şi se foloseşte în vorbirea curentă, fără prea multe pretenţii lingvistice…

  25. =)) mi-a placut cel care si-a dat cu parerea scriind „corect se scriie inpreuna”….=)) rasu’-plansu’….

  26. mona spune:

    10/08/2009 la 8:43 pm
    E vorba de infinitivul lung al verbelor, care nu se mai utilizează în limba română decât în câteva construcţii arhaice, în componenţa modului condiţional-optativ:
    Închinare-aş şi n-am cui/Închinare-aş murgului (Toma Alimoş)
    Dare-ar boala în ei!
    Fir(e)-ar să fie de proşti!

    Uite,tipa a gasit ea bine, si acum ca sa imi dau si eu cu parerea, desi nu sunt documentat pe tema, =fir-ar= se trage din =fire-ar=.În regula, asta e de la sine de inteles.Dar cum a exemplificat in citatul din Toma Alimoș colega se vede ca =Închinare-aș= se trage dintr-un substantiv transformat in conditional-optativ prin alaturarea verbului =a avea=.

    Eu sunt de parere ca asa e si in cazul problemei discutate, =fire= fiind substantivul corespondent verbului =a fi= si e folosit in formarea conditionalului, iar prin uzarea limbii sau cum îi spune s-a pierdut pe undeva =e= ăla .foarte simplu dupa mine

  27. sunt studenta la litere in anul I. Si eu am avut probleme cu scrierea acestui cuvant. Corect este: fire-ar/ fire-ai sa fie/fii

Comentariile nu închise.