Având în vedere nenumăratele căutări pe temă, generate, din câte înţeleg, de o dispută între Mircea Badea şi cititorii săi, m-am gândit să lămurim chestiunea. Care, pe scurt, sună aşa: „Mircea Badea are dreptate”. Adică e „să nu fii” – forma negativă a conjunctivului prezent.
Copii, să ne lămurim:
Doar la imperativ trecem de la Fii, cu doi i (forma afirmativă), la Nu fi, cu un singur i (forma negativă). Explicaţia, aici.
(Vezi şi Imperativul. Sau despre fii! / nu fi!, zi! / nu zice!, fă! / nu face!.)
În rest, indiferent că-i la afirmativ sau la negativ, forma verbului rămâne aceeaşi.
Adică:
Conjunctiv prezent:
eu să fiu – eu să nu fiu
tu să fii (deştept) – tu să nu fii (prost, pe cât posibil)
el să fie – el să nu fie
noi să fim – noi să nu fim
voi să fiţi – voi să nu fiţi
ei să fie – ei să nu fie
Conjunctiv perfect: e cu „fi” la toate persoanele, indiferent că-i afirmativ sau negativ.
Eu / tu / el / noi / voi / ei să fi învăţat la gramatică într-a cincea, acu’ n-ar mai fi fost atâtea discuţii
Eu / tu / el / noi / voi / ei să nu fi chiulit de la ora de gramatică într-a cincea, acu’ nu s-ar mai fi păruit lumea pe bloguri.
Şi nu, limba română NU are conjunctiv imperfect. Din fericire.
Vezi şi Forma negativă a verbelor.
diacritica 
Offtopic (mai mereu, dacă stau să mă gândesc): o reclamă pe yahoo mi-a zis acum două minute „Învaţă să faci bani din comfortul casei tale!” Uite aşa o să rămân eu sărac, că n-am comfort prin casă…
Poate ar trebui cândva publicată o colecţie de cuvinte din astea dubioase. Într-un oficiu al poştei române, dintr-un afiş, un domn tânăr, lucrător prin cele străinătăţuri, le trimitea copiilor de acasă „tot suportul lui”. Într-un articol de ziar citeam – pe atunci blogul ăsta încă nu exista, că mi-aş fi spus oful – cum România oferă „tot suportul ei” nu ştiu cărei cauze europene. O să rămânem fără suporturi.
Nu mai pomenesc de vechiul meu prieten, „locaţie”, că mai am puţin şi o sa încep să-l folosesc.
Asta cu comfortul cred că vine de la corectura din wordul setat în engleză. 😉
Iar suportul mă enervează şi pe mine. Pluralul presupun că-i „suporţi” – vă oferim toţi suporţii noştri ca să vă îndepliniţi visurile. 😀
Sunteţi, ca de obicei, foarte promptă, s-o fi făcut pace pe acolo.
Am stat niţel ş-am răsfoit comentariile de la articolele cu pricina de pe blogul lui MB.
OMG! L-au băgat în „să nu fi” până şi pe Pruteanu, săracul.
Şi după asta ajung pe jurnalul.ro şi cetesc ce scrie Radu Tudor despre o puştoaică ce se duce la Harvard. Şi cum că asta ar fi dovada că şcoala românească nu produce tâmpiţi.
Ba produce, cum bine văd eu în fiece zi. Şi nu-i vorba de comentariile de pe bloguri, ci chiar de produsul finit al onor jurnalistului român.
Că pentru un copil genial precum fata aia, şcoala produce mii de tâmpiţi care ajung chiar să termine o facultate şi să perpetueze tâmpenia scriind „ultimile” şi „ceilalţi miniştrii”.
(Am eu, aşa, nişte idei despre cum va să vină reforma aia de-o tot discută ăştia acu’, da’ , cum mi-a zis mie un prof de-al meu acu’ mai mulţi ani, „95% dintre profi ar fi împotriva ta”. Mai ţineţi minte, domnu’ Miculescu?)
Şi, oricum, tâmpiţii nu-i produce numa’ şcoala, ci şi familia. Că geaba explică doamna la şcoală, dacă tu nu vrei să-ţi intre-n cap. Şi faza cu „vreau să-mi intre-n cap” acasă se învaţă. Numa’ că lu’ mami şi lu’ tati de cele mai multe ori li se rupe. Şi partea proastă e că n-am auzit niciodată vreo discuţie despre responsabilitatea familiei când vine vorba de rezultatele odraslei. Cum ziceam, responsabilitatea nu-i niciodată a individului, e-ntotdeauna a autorităţilor. Drept care individul se spală mâini.
(Aşa, gata, m-am defulat. 😀 )
Fii versus fi
Oameni buni, sa fii super afon în cele ale suferindei gramatici românești și tot îți dai seama când e greșit!! Cum? „Dupa ureche!” Are și limba română melodicitatea ei. Cum să nu faci deosebire între un „i” și doi de „i”?
Nu mă disperă alte greșeli gramaticale cum mă disperă mai sus menționata.
Spor la distracție!
Având în vedere că primul meu articol pe temă are deja 1.450 de vizualizări, aş zice că poporul român are o (majoră) problemă de ureche muzicală. 😀
fii-ne-ar gramatica de râs.
Vai, dar poporul român e născut poet şi implicit lăutar. D’aia face toate alea după ureche.
de fapt, e fi-ne-ar. cu un singur i. 🙂
de la „ne-ar fi”, condiţional, care-i întotdeauna cu „fi”, infinitivul. adică un singur i.
„Cum să nu faci deosebire între un “i” și doi de “i”?”
Eu nu cred că e aşa de simplu. Dacă limba română s-ar scrie cu chirilice, cred că verbul „a fi” s-ar scrie uneori cu И (i), alteori cu Й (i scurt) sau Ь (semn moale). Aşa, cu un i sau doi, cu litere latine, cred că fonemul şi semnul nu se suprapun.
Bine, în cazul lui „să fii”/”să fi fost”, e destul de simplu, până şi pentru urechea mea afoană. Dar, ce-i drept, nu m-am bazat niciodată pe „cum auzim” ca să pun -i sau -ii în coada cuvintelor. Adică, cel puţin de prin clasa a V-a, când am învăţat ce-i aia desinenţă de plural şi ce-i ăla articol hotărât, cu logica asta am „operat” ca să mă prind ce şi cum.
Iar diferenţa de pronunţie dintre „miniştri” şi „miniştrii” e aproape insesizabilă, în context, şi dacă te bazezi numai pe ureche, rişti s-o dai în bară.
Până prin clasa a III-a ortografia (şi nu numai) se cam învaţă mecanic şi, oarecum, după ureche, din lipsa bazei teoretice suficiente. Apoi, începe să funcţioneze gândirea logică astfel că unii copii care au scris aproape fără greşeală încep să inventeze ortograme (s-e, ş-i etc.), de-ţi vine să-ţi iei câmpii. Psihologia spune că apele se limpezesc prin clasa a VI-a.
No, acuma ce se întâmplă? După cum vedem, e o perioadă de cca 3 ani (1 la primar+2 la gimnaziu) în care, dacă nu se acţionează, copiii o iau spre tâmpiţeală.
Ce înseamnă „a acţiona”? Adică a face ortografie zi de zi. Nu trebuie decât un moment în lecţie cu titlul „moment ortografic” (dictare, mai pe româneşte). La ciclul primar, se face (dacă toaşa nu-i restantă şi ea), dar dintr-a V-a nu mai găseşti o dictare în caietul copilului, nici să dai cu piatra. Profesorii se plâng de „greaua moştenire”, dar n-ar deschide o carte de psihologie să vadă că-i şi treaba lor! Nu zic că toţi, dar sunt destui. Părerea mea e că, până la ieşirea din şcoală, acest moment nu trebuie să lipsească din lecţia de l. română.
Bine, cum am mai zis io p-aici, socot că ortografia şi, în general, competenţa de producere de text în limba-mumă (că nu-i suficient să scrii corect ca să scrii bine) ar trebui să fie obiect de studiu şi de examen inclusiv la master. Adică din clasa I şi pân’ ce ieşi din şcoală, indiferent unde te opreşti. Şi să fie probă de examen inclusiv la licenţă. Că na, îmi pare că e obligatorie proba de limbă străină. Aia de limbă-mumă nu mai e, dintr-a opta. Că bacu’ la literatură nu se pune. Că nu cred că profii de română au dreptul să-l pice pe unu’ care a învăţat pe de rost comentariile diverse (deci atinge într-o oarece măsură toate punctele din barem), da’ face greşeli de scriere. Îi scazi ce-i scazi din punctaj, da’ dacă totalu’ iese pozitiv, aia e. Chit că bacalaureandu’ scrie „ar ştii”.
Acum duşmanii duşmanilor lui Mircea Badea vor deveni prietenii tăi. Şi invers 🙂 .
Ghinionu’ meu. 🙂
în or’ce caz, e funny. Disputa cu pricina îmi face trafic. Iaca numa’ pe ziua de azi (că p-alea de ieri nu le-am mai numărat):
sa nu fi 4
sa nu fi conjunctiv 1
conjunctiv „sa nu fii” 1
sa fi sa nu fi 1
*sa nu fi sa nu fii* 1
sa nu fi forma negativa 1
conjunctivul negativ doi i
cu 2 i 1
conjugare a fi negativ 1
sa nu fii prost 1
😀 😀 😀
Sper ca cei ce-au citit să fi şi băgat la cap – măcar acu’, în ceasu’ al 12-lea, dacă într-a cincea le stătea mintea la altceva. (Da, să fi băgat, cu un singur i, că-i conjunctiv perfect şi n-are legătură – da’ nici una! – cu forma afirmativă sau negativă.)
Păi în ritmul ăsta, în două luni introduci reclamă pe blog – şi ai găsit şi jobul perfect de care vorbeai mai sus 😀 . Pentru orice eventualitate, eu te-am trecut la rubrica Utilităţi.
Hehe, ritmul a crescut deja dinainte… 150-200 de vizitatori, 1.000 de pagini vizualizate (maxim), cam la 600 în medie. Nu-i rău, pentru un blog de nişă. În fine, e de nişă pentru că pe cei mai mulţi ortografia îi interesează numa’ în momentul în care ar vrea să-i dea peste nas unui MB că scrie prost. Numa’ că, deşi nu mi-i defel simpatic, MB nu scrie prost. 🙂
Că de-ar fi să treacă pe-aci toţi cei cu probleme de ortografie, l-aş depăşi şi pe Cabral. 😀 😀 😀
Mda, ăştia-s cei mai periculoşi 🙂 . Nici Dan Puric nu vorbeşte rău…
Dan Puric vorbeşte chiar mult prea bine. Dar câţi sunt capabili să-l înţeleagă, într-o ţară cu tot mai mulţi mâncători de Salam şi amatori de Copii Minunaţi?
Ce simpatic cum în cazul de faţă, ironiile onomastice pot merge în ambele sensuri. Nu?
Da, însă să nu uităm că distanţa de la Crăciun la Anul Nou nu e egală cu cea de la Anul Nou la Crăciun!!!
nono, greşit, se zice fiii-ne-ar gramatica de râs! 🙂
ba e fi-i-ne-ar.
Sau mai bine înpreună, vorba lu’ dadatroll. finear. uite-aşa. 😀
Pai stai putin, tu zici ca Badea avea dreptate ?
Tu zici ca este corect cu 2 de i
la explicatia are o dai pe site si ma refer la acel link extern afirmi ca niciodata nu se scrie cu 2 de i pentru ca ar deveni Fii si atunci nu ar mai fi „fi” deci lamureste-ne cum este corect ? 🙂
Linkul nu-i extern. E către fix blogul ăsta.
Iar explicaţia o ai acolo. Dacă binevoieşti să te osteneşti să mesteci singur posmagii (deja înmuiaţi) din articolul ăla, s-ar putea să pricepi.
Dacă nu, găseşti explicaţia în manualul de gramatică de clasa a V-a.
M-am ostenit si am ajuns la concluzia ca te contrazici singur, aici scrii ca este corect cu 2 de i acolo scrii ca nu este corect.
Trimiteam biletele in ora, imi pare rau.
Deci pina la urma te contrazici sau nu ?
Dragul meu, ăsta e blog de explicat ortografie. Blogul de explicat poante nu ştiu unde e, da’ sigur nu-i aici.
Ai o leapsa la mine pe blog 🙂 tema : Cărți pentru dușmani și prieteni .
Hm. Asta-mi mai lipsea, că doar ce-am zis că nu prea citesc în ultima vreme. 🙂
Deci m-am convins, apropo da-mi si un ban ca am sa te injur. ESTI O PR*A*TA te-am intrebat de ce mama dracului aici scrii o chestie si trimiti cititorii la la opusul explicatiei inteligenta s*lii care esti, vii cu citate filozofice dar puti a pr*a*ta de pe bancheta din spate a masinii lu badea. iti dedic melodia „De ziua ta” cantaa de parazitii necenzurata ca iti meriti refrenul.
Ps” Observi te rog ca m-am cenzurat :)) vezi sa banezi ip-ul de italia ca maine intru de pe unu de Grecia , ca m-ai enervat la dracu, v-ati culcat oameni normali si v-ati trezit bloggeri
Sănătate multă şi ţie. 🙂
Am citit cu mirare comentariile individului de mai sus şi m-am întrebat de unde-o fi apărut un asemenea specimen: incapabil să citească un text, dar convins că cineva îl persecută şi nu-i dă voie să se lumineze. După ce m-am mai gândit puţin (de fapt ceva mai mult timp, că eu procesez mai lent), am înţeles că de fapt este produsul standard al învăţământului românesc (ăla organizat prin multlăudata reformă a multlăudatului Marga): „analfabetul funcţional”. Este capabil să citească un text dar este incapabil să priceapă ce spune acel text. Nivelul lui de înţelegere nu poate depăşi limita de „subtilitate” a textelor (zice-se „cu mesaj” – după cum mi-a explicat cineva) repăite de Paraziţii. Cam ca în vechiul banc: „Ion – Tu, Mărie, hai să te fut. Măria – Hă, Hă, Hă! Am priceput aluzia.”
Totuşi, ce l-o fi afectat în halul ăsta de a ajuns să înjure ca la concert? Cred că l-a derutat primul paragraf din „linkul extern” în care spui că „fi” se scrie întotdeuna cu un „i” (şi, adaug eu, „fii” se scrie întotdeauna cu doi „i”) pe care n-a reuşit să-l perceapă ca pe un joc de cuvinte.
Partea proastă e că din statisticile PISA rezultă că mare parte din produşii şcolilor româneşti sunt astfel de analfabeţi şi, după cum se prevăd viitoarele reforme, recolta va fi din ce în ce mai bogată.
Dia, tată, ai un avocat on line. Îl plăteşti bine?
Nu. Mă reprezintă pro bono. 😀
(Numa’ că-i pierdere de vreme să te războieşti cu cititorii din categoria „cititorii noştri sunt mai inteligenţi decât ei înşişi”.)
Nu mă războiesc cu nimeni online, că războaiele astea nu pot fi câştigate, iar Sun Ţu m-a sfătuit să nu…
Pur şi simplu am remarcat apariţia în zonă a unui specimen dintr-o rasă în plină expansiune, ca expresie a unui fenomen social grav (după părerea mea) care afectează populaţia acestei ţări.
Bineînţeles că şi această remarcă e degeaba… specialitatea mea.
nu are legatura chiar asa de tare cred cu absentele de la cls 5, ora de gramatica, am fost o eleva buna la lb romana, cu note mari la gramatica, foarte mari, desi gramatica, spun unii, e un fel de matematica lingvistica:))) hi hi si la mate eram praf. dar, contrar aparentei de elev destept, (da….o aparenta) eu stiam gramatica instinctiv , vorbea cineva de melodicitate, mi se parea ca o concesiva e concesiva pt ca „desi” suna a compromis, si indulgenta. hai radeti, amendati ma:))) faceti haz. ei bine… „i” urile vb ului a fi, daca mi au fost clare vreodata, si mi au fost (mai putin la conjunctiv:P) au inceput sa se amestece in capul meu odata cu aparitia sfantului messenger, tot acolo am vazut ca s-a desfiintat cratima si am vazut o groaza de aberatii de genul „sh”, „tz”, „ji” in loc de si…etc si asa am inceput sa masacrez limba romana, mai ceva ca junii criminali de la Timisoara. ma straduiesc sa nu mai fac asta mai ales ca „live” vorbesc corect, asa pretind… insa nu de putine ori mi s-a intamplat sa vad enormitati debitate la tv care depasesc „nevinovatele” „i”-uri puse aiurea: acuzativul maltratat „care le am”, „am decat” samd…si alea ca si anacolutul involuntar au sa ma scoata din rabdari totdeauna… poate pentru ca tin de melodicitatea limbii, aceea lautareasca 🙂 pe care o blamam, dar care daca ar fi prezenta la toata lumea, va asigur ca ar mai epura limba romana de greseli. multumesc
i-urile puse aiurea numai nevinovate nu sunt.
Şi da, are legătură fix cu ortografiată învăţată în clasele mici.
Indiferent că-i vorba de Ionel care scrie pe mess sau de nenea ziaristul, nenea politicianul sau tanti analista care se exprimă la teve.
„nevinovate” cu ghilimele. imi cer scuze.
mircea badea nu are dreptate, postez un site care afiseaza conjugarea verbului a fi impreuna cu explicatiile eferente
http://www.viridium.ro/2008/conjugarea-verbului-a-fi/
Deci, OH MY GOD!!!
Drăguţă, mai ceteşte înc-o dată linkul ăla de l-ai postat şi poate ajungi să pricepi diferenţa dintre imperativ („Fii !” / „Nu fi !”) şi conjunctiv prezent („să fii” / „să nu fii”).
Deci, OH MY GOD!
Astea se fac în CLASA A CINCEA, pentru numele zeului ortografiei!!
Oh, Doamne, sunteţi varză, analfabeţi funcţionali, ştiţi să citiţi litere, ştiţi să citiţi şi cuvinte, da’ nimica nu pătrunde pân’ la neuronii voştri. Nu sunteţi în stare să pricepeţi nici măcar textul pe care îl aduceţi ca argument în sprijinul propriei teorii, da’ împânziţi netul. Şi mai aveţi şi bacu’, ba chiar şi vreo licenţă.
E mulţi, dom’le! Şi insistenţi!
Da, nu-ţi zic ce m-am ‘nervat. 😀
Dacă prinzi vreunu’ d’ăsta viu, să ne povesteşti pe urmă ce i-ai făcut.
Cre’ că fac eu apoplexie de la nervii capului înainte s-apuc să-i fac lui/ei ceva.
Mă enervează îngrozitor, pe bune.
Că omul nu ştie, asta pot s-o accept. Că ajunge aici căutând dacă se scrie „să poată fii” – e ok. Şi dacă se şi luminează citind aici, cu-atât mai bine, se cheamă că am făcut şi eu o faptă bună – că tot n-am plantat nici un copac.
Da’ chestiile ca asta de mai sus mă scot din minţi. Nu doar că n-a citit ce-am scris eu, da’ n-a citit nici măcar linkul ăla. Sau, mă rog, nici o fărâmă de sens n-a penetrat până la neuronul ei, da’ crede că deţine adevărul.
Nu stiam ca exista un blog care se mai ocupa si de astel de probleme ! Felicitarile mele…
Mda, se pare că unii (eu, adică) n-au altceva mai bun de făcut în viaţă şi se ocupă cu aşa ceva. 🙂
„nu aveai cum sa fi altfel” sau „nu aveai cum sa fii altfel”? Negativul asta mai are vreo putere de schimbare sau e desfiintat de „sa”?
Răspunsul se află în articolul de mai sus, pe care presupun că l-ai citit (că doar nu te-apuci să-ntrebi fără să fi citit mai întâi, nu?):
„Să” nu anulează nimic, iar „negativul” nu schimbă nimic.
Vezi şi Forma negativă a verbelor.
Mama da’ ce prompta esti! Multumesc mult!
nici „doi de -i” nu este corect
Păi n-a zis nimeni că ar fi.
Multumesc pentru lamurire. Muream prost… 😐
Să creşti mare. 🙂
Bun. Explicaţia este simplă. Aşa cum spun să fiu/să nu fiu, fără ca u să fi dispărut la forma negativă, aşa cum scriu să fie/să nu fie la a treia, aşa scriu şi să fii/să nu fii. De ce ar fi atât de greu de priceput? E bine că exişti, doamna Diacritica. Am putea avea multe de discutat.
Hehe, când confunzi conjunctivul cu imperativul şi singura chestie pe care ţi-o aduci aminte din şcoală (sau ai citit-o pe dexonline) e că „nu fi!” se scrie cu un singur i, e greu de priceput. Tare greu. Că nu fi! nu-i să nu fii, că imperativul nu-i conjunctiv, că… mă rog, multe chestii… Toate greu de priceput. 🙂
Că-l confundă cu imperativul nu-i nimic, ce te faci când confundă cu condiţional optativul (să fii/ar fii… de pildă) sau formele de perfect atât la conjunctiv, cât şi la condiţional… Dau frecvent, de pildă, de greşeala vei fii, voi fii… E greu de priceput că este vorba despre un auxiliar şi infinitivul scurt? la fel şi aş/ai/ar fi ( de la infinitivul scurt al lui a avea) unde particula fi este scrisă deseori (în subtitrări, uneori prin ziare iar pe bloguri, nu mai vorbesc). Probail că ar trebui scris ceva despre tratamentul auxiliarelor în limba română…
Pentru cei care ştiu ce-i ăla auxiliar şi ce-i ăla infinitiv scurt, nu-i greu. Ei au priceput deja dintr-a cincea.
Nu despre ei e vorba aici. Ci despre cei care nu ştiu ce-i ăla auxiliar şi ce-i ăla infinitiv, fie el lung sau scurt. Or, ei formează majoritatea – indifent câte clase au şi câte facultăţi şi câte mastere. Ei scriu „fii” nu pentru că ar socoti că acolo e vorba de un conjunctiv (că ei nu „socotesc” nimic când scriu), ci pentru că ei aşa aud – fii. Cu doi i. Indiferent că-i să fii sau ai fi.
Iar lor, celor care nu ştiu de auxiliare şi infinitive, metalimbajul ăsta nu le e de nici un folos ca să priceapă când e fi şi când e fii. Nu doar că nu-i ajută, ba chiar îi confuzionează.
Dac-ar fi scris despre „tratamentul auxiliarelor” nu l-ar pricepe decât tot cei care ştiu deja să scrie fi/fii. După cum ziceam mai sus.
Pentru majoritatea vorbitorilor nativi de limbă română, discuţia trebuie dusă la un nivel mult mai jos. Undeva sub nivelul clasei a opta, cum mă străduiesc eu să fac aici.
si tu esti putin ipocrit/ipocrita diacritica (nu am citit decat postul acesta .. nu stiu daca esti baiat sau fata ;p)… scuza-ma ca iti spun … dar de andrei asta care s-a simtit el jignit de celalalt individ nu ai zis nimic …cum ca inventeaza cuvinte gen ‘multlaudat’ ,iar eu stiam ca produs e substantiv de gen neutru … si a mai fost si ala cu ‘doi de -i’ de care ,de asemenea, nu ai spus nimic … taxeaza-i pe toti . Si referitor la treaba asta cu gramatica invatata in clasa a Va .. e uman sa gresesti ..sunt convins ca si eu gresesc , ca si tu ai gresit de multe ori .. exagerezi criticand atat de mult pe toata lumea .. si totusi deloc pe unii…
uite , chiar acum am observat cateva virgulite care lipsesc ;p
Altu’ venit cu pluta pe Siret…
Utila tema a-ti abordat. Vazand astfel de greseli peste tot, am ajuns sa cred ca eu nu mai stiu sa scriu corect; din acest motiv am si intrat sa caut pe net. Mai demult, credeam ca sunt doar mici greseli facute in graba ;)) Este dranjant si cu adevarat ingrijorator sa vezi asa ceva zi de zi.
Daca tot zici ca ai trafic mare, ai putea aborda si o tema despre folosirea corecta a diatezei reflexive… si „nu te râde” dar s-ar putea „sa se merite”. Poate macar 1% din cei care folosesc frecvent aceste expresii o sa intre aici sa se documenteze.
Multumesc.
Şi cea despre aţi / a-ţi e foarte utilă.
corect… graba 😛
Am citit tot ce ati scris mai sus si marturiresc ca este foarte util pentru vorbitorii de limba romana care au pretentia utilizarii unei gramatici decente. Scuzati-ma daca propun un offtopic, dar indraznesc sa intreb acest lucru pentru ca AICI sunt suficienti oameni capabili sa imi raspunda la aceasta intrebare, una nu foarte importanta dar, parerea mea, destul de interesanta: Dupa parerea voastra, folosirea diacriticelor in scrierea „la calculator” (chiar si in cadrul acestui blog) denota un inalt nivel ortografic sau are rolul de a face mai usoara intelegerea unor cuvinte? De exemplu, daca scriu PARI poate fi inteles atat ca forma de persoana a doua a verbului a parea, dar si ca verbul A PÂRÎ. Evident, pana la urma se deduce din context.
PS. Recunosc ca nu folosesc diacriticele din comoditate.
Dacă ne referim la tate vs ţâţe vs ţaţe sau puta vs puţă vs pută, e chestie de mesaj.
Altminteri, logica e simplă: limba română foloseşte diacritice, deci când scriem în română, scriem cu diacritice.
Discuţia e mai lungă şi destul de veche pe aici. Un punct de plecare e ăsta.
Există vreo justificare fonetică pentru a scrie „fii/fi” în două feluri diferite? Adică dacă citim cu voce tare: „a fi” „fii!” „nu fi” sună identic şi la fel. Mie chestia cu doi „i” mi se pare adesea o aberaţie. Doar pentru că e mai intens sunetul nu-l face dublu, doar pentru că, ahem, cade accentul pe silaba cu „i”, tot nu-l face dublu. Aşa am ajuns la aberaţia de a scrie „copiii” cu trei „i”, când e printre puţinele situaţii în care se aud doi i [ko’pii]. Mai avem „fiinţă”, „ştiinţă” şi probabil altele care-mi scapă.
Sigur, veţi spune că e nevoie de doi „i” ca să desluşim forma articulată de forma nearticulată „Carpaţi/Carpaţii”. Foarte bine, primesc, cumva trebuia rezolvată problema asta. Dar „copii” în loc de „copi”? „Fii” în loc de „fi”? Doar pentru a evita situaţii de genul „mizeri/mizerii”? Poate era mai simplu să folosim accente dacă tot suntem scriitori de diacritice. Sau să folosim litera „y”.
În fine, nu am studiat problema în amănunţime, însă consider că scrierea cu dublu „i” a creat mai multe probleme decât a rezolvat.
PS. Să nu încep discuţia cu „creez/creezi/creează”. Citiţi cu voce tare: [kre’ez]/[kre’ezi]/[kre’ʲazə]. În cazul „creează” nu avem de-a face cu un dublu „e”, ci cu un „a” palatalizat de un [j] scurt, ceea ce nu justifică scrierea cu doi „e”, aşa cum nici cuvântul „real” nu se scrie cu doi „e”, chiar dacă e în aceeaşi [a’ceʲeaʃʲ] (aici se justifică!) situaţie: [reˈʲal].
E păcat că o limbă atât de uşoară are reguli de scriere atât de inconsecvente. Poate greşesc.
Care limbă uşoară?!
Imi amintesc si acum, dupa foooarte multi ani, una din lectiile invatatoarei care ne-a bagat gramatica in cap la modul intensiv (Où sont les neiges d’antan? – cum ar zice Villon) si care spunea: regula verbului ‘a fi’ si scrierea corecta a formelor acestuia consta in substituirea din cadrul frazei a verbului ‘a fi’ cu verbul ‘a manca’. Daca rezulta forma lunga a verbului (mananc, mananci, etc) atunci ‘a fi’, din forma originala a frazei, se scrie cu doi de ‘i’. Daca, insa, rezulta forma scurta a aceluiasi verb de substitutie (mancat, manca, etc), atunci verbul ‘a fi’ se scrie cu un singur ‘i’. Ca exemplu: ‘as fi’ -> ‘as manca’, deci un singur ‘i’; ‘sa fii’ -> ‘sa mananci’, deci doi de ‘ii’. Din cate imi amintesc, regula asta se aplica si in cazul verbului ‘a sti’. Pe regula asta m-am bazat pana acum in scrierile mele si nu cred ca a dat gres….
Da, dar pentru fi din „să fi mâncat”, „aş fi mâncat”, cum aplici regula? 😀
Pentru primul caz, sincer, mi s-ar parea aiurea sa scrie cineva: ‘sa fii mancat’ ca si forma conditionala a verbului. Da, ‘sa fii mancat tu insuti/insati’ de lei sau lupi, de exemplu. (verbul ‘a fi’ substituit cu ‘a manca’, pentru a verifica regula mai sus mentionata) In cazul al doilea, ‘as fi -> as manca’, deci un singur ‘i’. Substituim strict verbul ‘fi’ sau ‘fii’, nu ne referim la semnatica frzei in ansamblul sau. Sper ca ma exprim suficient de inteligibil pentru a ma face inteles 🙂
Ţie.
După un an jumate de blog de ortografie, pot să-ţi zic că-s incredibil de mulţi cei care scriu să fii mâncat (nu de cineva, ci condiţional perfect) şi aş fii mâncat. Şi nu li se pare aiurea defel. 🙂
E bună regula aia pe care v-a dat-o învăţătoarea (mie acuma, citind-o, îmi pare cam îmbârligată, dar cred că funcţionează la nivelul respectiv de vârstă, că altcum nu prea ai cum să le explici).
Iar că să faci distincţie între să fii şi să fi fost, îţi trebuie niţel simţ al limbii, plus orele de română până-ntr-a opta, inclusiv.
Acuma pe bune, in cazul construirii conditionalului perfect (sper ca l-am definit bine), verbul ‘a fi’ este un verb auxiliar. Din cate cunosc eu, la nivel de novice in teoria stiintifica a gramaticii, nu am intalnit cazuri in care acest verb auxiliar sa fie scris cu doi de ‘i’. Sper ca nu ma insel….
Când e auxiliar pentru timpul perfect al diverselor moduri (condiţional, conjunctiv), e invariabil.
Da’ asta e evident pentru destul de puţini oameni.
1. Oare cum ar suna conjunctivul imperfect în română? Nu-mi sună pe limbă.
2. Pe când ceva despre locaţie, ofiţer de credit, ofiţer de presă?
3. E plină presa (plus broşurile, etc.) de despărţiri automate în silabe care nu ţin cont de regula „d” din articolu’ lu’ matale, recte despart doc-ument ş.a.m.d. Acest lucru ar trebui semnalat mai des, tovarăşi!
Pardon, nu de regula „d” este vorba.
Niciodata n-am suportat persoanele ce vor sa para „entelegente”, observ ca blogul tau nu duce lipsa de ele. (Spun asta deoarece am observat un comentariu ce suna astfel: „Cum sa nu isi dea seama cand trebuie folosit un „i” sau doi „i”, totusi limba romana are melodicitatea ei.”) Mie mi se pare ca suna la fel cand pronunti „fi” si „fii” sau poate stau eu foarte prost cu auzul. In orice caz, diacritica, iti multumesc ca mi-ai lamurit problemele pe care le aveam si ca dai niste explicatii pe intelesul prostilor ca mine. :))
Pronunţă „să fii” şi „să fi fost”, poate simţi diferenţa.
Să creşti mare.
„Nu trebuie sa fii asa” sau ” nu trebuie sa fi asa” ?
Am inebunit contrazicandu-ma ,eu zic ca-i cu doi i,si asta mic zice ca nu.
Ai tu putere ca sa fii…?
Osteneşte-te să citeşti şi să pricepi ce-am scris mai sus şi prin articolele linkate.
E conjunctiv prezent,deci se scrie cu doi i in ambele cazuri.
Fiindca la conjunctiv perfect e cu un i.
Sincer,am invatat astea acum multi ani si mereu am crezut despre mine ca stiu gramatica fiindca nu-mi amintesc sa ma mai fi gandit vreodata la chestii din astea.Sunt convinsa de exemplu ca „sa ma mai FI gandit” are un i.
Dar acum am nevoie de certitudine. Nu poti sa-mi certifici ca ceea ce ai scris am inteles bine? Te rog. Daca tot ai vrut sa ajuti cu acest articol.
Ai explicaţia şi implicit certificarea în articolul de mai sus, cu roşu. Şi mai ai un link către un articol cu explicaţii detaliate. Poftim din nou: https://diacritica.wordpress.com/2009/01/02/fi-fii-cand-se-scrie-fi-cu-2-i/
Multumesc 🙂
Greşela vine şi din faptul că lumea asociază „să”-ul cu „fi”-ul (să+fi…aaaa asta se scrie „să fii”!), când el se leagă, de fapt, cu verbul de conjugat.
Adică:
să mergi…. să (fi) mers
E conjunctivul trecut al lui „a merge”, nu al lui „a fi”.
Care e povestea cu „locatie”, va rog?