Despre silă

Deci, of.
De data asta, pe bune.

Am citit „manifestul” lu’ Tucă.
M-a cuprins tăvălugul silei nemărginite.

Jurnalul Naţional, „făcător de cultură”.
Jurnalul Naţional, „promotor de modele culturale”.
(Cultura cărţilor la pachet, presupun.)
Din gura lu’ Tucă.

Deci, of!

Sfinte Sisoe-al-culturii, cum poţi să şezi liniştit şi să te uiţi la ăsta cum scrie ce scrie?! Adică nu-ţi vine, aşa, să-l trăzneşti niţel?

„Recursul la România”.
Să mori tu?

„O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust.”
Precum, presupun, articolele dlui Adrian Păunescu.
De exemplu, ăsta.
Patriotism pur, fără urmă de naţionalism. Nici pic de -fobii diverse.
Sau ăstălalt, mai nou.
Numa’ cultură, de la făcătoru’ de cultură Păunescu. Nici pic de naţionalism. Nici pic de instigare.

Cultură pură.
„Lucruri bune şi de valoare”.
„Victorii muncite şi valoare confirmată în timp”.
Păunescu, adică.

Deci, silă.
Multă.
Nesfârşită.

PS1:
Că Sfântu’ Sisoe-al-culturii nu se sesizează, pot să-nţeleg.
Însă nu pot să-nţeleg cum de nu se sesizează cine trebuie să se sesizeze în cazuri d’astea precum articolele lu’ Păunescu.

PS2:
E evident că „manifestul” setează direcţia ziarului pentru campania ce va să vie.
Noi, pentru România aia mişto ce şi-o doreşte middleclassu’ sictirit de tăte cele.
Întâmplător, „noi” include şi PC-ul.
Doar întâmplător.
Şi doar pentru că şi-n PC sunt oameni doritori de cultură & valori.
Nu?

Un gând despre „Despre silă

Comentariile nu închise.