Realitatea şi-a luat seama şi a hotărât să se răzbune pe masonii care inflitrează greşeli în textele ei, şi anume denigrând masoneria română:
Francmasoneria română şi-a retras sprijinul acordat Guvernului şi Preşedinţiei
Prima uimire a mea, văzând titlul ăsta:
Da’ când a declarat Marea Lojă Naţională română că susţine guvernul şi preşedinţia?!
Şi dacă n-a declarat, cum de vine taman acuma să-şi retragă sprijinul nedeclarat?!
Şi uimirile următoare:
Păi, masoneria nu e societate discretă?!
Discretă, adică-şi văd de trebile lor acolo şi evită pe cât posibil să facă vâlvă în jurul lor.
Şi p-ormă:
Masoneria, oficial, nu se bagă în politică. Oficial, zic.
Car’ va să zică, masoneria română s-a trezit brusc să lase deoparte discreţia şi să anunţe taman ceea ce oficial nu recunoaşte: că-şi cam bagă nasu’ în cele politici.
Acu’, posibilităţile-s două:
1. Realitatea s-a gândit s-o facă de cacao pe masonerie, dându-i cu principiile peste ochi.
2. Masoneria, ca şi moguleria, e disperată şi renunţă la orice princpiu moştenit de la Oswald Wirth încoace.
Zic.
Da’ poate greşesc.
Nu am stiut niciodata ce face masoneria asta de fapt. E un alt nume pentru „cartel”? Ca eu asa inteleg, dat fiind faptul ca se baga si se scot la comun.
atât de discreţi îs francmasonii români de umbla cu insigna la rever!
Însemnele diverse sunt una. Să te baţi cu cărămida-n piept că eşti mason şi să discuţi în gura mare despre treburile masoneriei, e cu totul altceva. La asta se referă ideea de discreţie.
da’ Pitiş era discret? mă-ntreb şi eu aşa…de la un timp noţiunea de discreţie mi se pare ceva abstract.
Intenţionat nu pun T-ul al doilea de la Pitiş. Mi se pare o greşeală de tastare. 🙂
Da’ io nu vorbesc de masonu’ român X şi acţiunile sale individuale, vorbesc de noţiunea de masonerie. Care se defineşte drept societate discretă. (Discretă, iară nu funcţionând pe ascuns, în munţi, pivniţe şi mansarde.) Şi, drept dovadă, în mod obişnuit nu iese nimeni în numele MLNR ca să povestească despre ce mai fac ei pe acolo, ce acţiuni etc. S-a trezit acu’ nenea ăsta, în mod bizar, taman cu 3 luni înainte de alegeri. Şi d’asta zic că-i o contradicţie între principii şi acţiune, în cazul ăsta. (Bine, mie masoneria română îmi pare un moft, un soi de networking mai şic, da’ şi pe ea o raportăm tot la principiile generale.)
Plus că nu-nţeleg cine-i nenea ăsta, că Marele Maestru al MLNR e, de ani buni, Eugen-Ovidiu Chirovici. Aşa apare pe site-ul mlnr.ro (să fi uitat să facă modificarea pe site? mi s-ar părea bizar). Danacu, ne zice Realitatea, ar fi şi el Mare Maestru al MLNR, da’ nu ne zice-n care rit. C-o fi mare maestru al ritului daco-tracico-scoţian antic, ţinând de marele orient de la Sarmizegetusa. Şi, de fapt, masoneria românească e cea mai veche de pe faţa pământului şi Marea Lojă a Angliei de la noi se trage, şi ăia cu ritul lor scoţian antic au trecut mai întâi pe la Burebista ca să ia lecţii.
În fine.
(Am tradus, acu’ câţiva ani, o carte (şi jumătate dintr-a doua 🙂 ) despre masonerie. La vremea aia habar n-aveam ce şi cum, că nu mă preocupa subiectul, aşa că am adunat o groază de cărţi despre, ca să pot traduce. Că nu posedam vocabularul tematic respectiv, aşa că a trebuit să citesc ba pe Oswald Wirth, ba pe Jules Boucher, ba diversele dicţionare apărute la noi. Şi câte ceva din ce-am citit mi-a şi rămas în cap.)
Viorel Danacu este un impostor penibil, care de ani buni se da in stamba pe la tv si prin ziare si nu are, de fapt, nimic in comun cu Francmasoneria. Singura entitate masonica recunoscuta ca atare de formatiunile similare din strainatate este Marea Loja Nationala din Romania, condusa de E.O.Chirovici. Epoca diversiunilor si a confuziei…