Venişi, mă? Venii, bă!

nu mai venii corect gramatical

Of.
Dacă nu v-a lămurit articolul despre i-urile din perfectul simplu, nici articolul despre verbele care se termină în -i şi nici cel despre înmiesc, înmiii, vă mai zic o dată:

A veni are doi i în coadă numai la perfectul simplu, persoana I singular: eu venii. De la radicalul veni + terminaţia -i.
Altminteri, viitorul, condiţionalul prezent şi structura a putea + verb au un singur i în veni, indiferent de persoană. Pentru că pornesc de la infinitivul a veni, care are un singur i.
voi/vei/va/vom/veţi/vor veni
aş/ai/ar/am/aţi/ar veni
pot/poţi/poate/putem/puteţi/pot veni
.

Aşa.
Apoi: imperativul negativ, la persoana a II-a sg., e nu veni! , nu mai veni! , cu un singur i, pentru că se formează de la imperativul a veni.

Publicitate

13 gânduri despre „Venişi, mă? Venii, bă!

  1. Nu mai venii, că n-avusăi chef! Ia, să te văd; ce-mi faci?! 😀

  2. Te contrazic, „a veni” are 2 „i” in coada si la conjunctiv:

    Sa vii…

    😛

  3. Stiti cumva de ce, din toate formele la perfectul simplu ale verbului a veni, persoana a treia singular nu are sufix?

  4. Scuze, m-am lamurit. De fapt are sufixul -i care se adauga la radicalul ven-

  5. De fapt are sufixul -i

    Care nu-i terminaţie, că-mi pare că le confunzi. Ăla e un infix/sufix specific perfectului simplu, adăugat între radical şi terminaţie. La persoana a III-a sg. terminaţia de perfect simplu fiind -Ø. De aici ven/i/i (venii) la persoana I sg, ven/i/Ø (veni) la persoana a III-a sg.
    Sufixul ăla în cazul perfectului simplu diferă în funcţie de conjugare (categoria de verbe), dar la mai mult ca perfect, de exemplu, -se- e acelaşi (dar se daugă pe lângă un alt sufix, specific, şi ambele sunt completate cu terminaţia – care, la persoana a III-a sg, e tot -Ø).

  6. Multumesc. Am citit mai atent si articolul si linkul si cred ca mi-e clar acum. Dar cum se explica terminatia zero la persona a treia singular, in timp ce celelalte forme au sufixe proprii? E vorba de un sufix suprimat?

  7. terminatia zero la persona a treia singular, in timp ce celelalte forme au sufixe proprii?

    Tocmai ce-am zis că sufixul şi terminaţia nu-s acelaşi lucru.

    Sufixul e sufix (în cazul ăsta, -i-), identic pentru toate persoanele dintr-o categorie de verbe, stă după radical (vin-), iar după el vine terminaţia.
    Sufixele perfectului simplu sunt alea marcate în roşu în linkul de-l dădui mai sus.
    Terminaţiile perfectului simplu fiind -i, -şi, -Ø, -răm, -răţi, -ră, aceleaşi pentru toate verbele.

    ven/i/i
    ven/i/şi
    ven/i/-
    ven/i/răm
    ven/i/răţi
    ven/i/ră.

    Acu’, de ce persoana a III-a sg. are terminaţie zero (că aşa se zice, nu că n-are; ştii că-i persoana a III-a sg tocma’ pentru că acolo „terminaţia” e zero, ăsta-i semnul distinctiv), nu ştiu să-ţi zic, presupun că ţine de istoria limbii şi de evoluţia de la latină-ncoace (ar trebui să ştiu latină ca să-mi dau cu părerea, ceea ce nu ştiu). O să mă uit prin Gramatica Academiei să văd dacă pomeneşte ceva despre, deşi de obicei nu prea face referire la istoria formelor flexionare diverse – doar zice cum stă treaba la momentul publicării cărţii.

  8. Scuze, am fost in contratimp. De doua ori v-am vazut raspunsul numai dupa ce trimisesem intrebarea urmatoare. Din articolul pe care l-ati publicat azi am inteles ca exista mai multe cazuri de terminatii zero, ceea ce face problema originii lor inca si mai interesanta.

  9. Multe limbi au terminaţii zero – spre-un exemplu, engleza. 🙂 Care n-are terminaţie decât pentru persoana a III-a sg, dacă mi-aduc io bine-aminte.
    Franceza are terminaţii zero vreo 4, la prezentul grupei I. În pronunţare, I mean: mange, manges, mange, mangent – s-aude numa’ radicalul [manj] (scuzaţi transcrierea barbară).
    Italiana parcă să zic că n-are, sau nu-mi vin acum.
    Franceza şi engleza suplinesc cele 5-4 terminaţii zero cu tot atâtea pronume personale atone pe post de subiect, obligatorii pe lângă verb.
    Cum în ro la perfectul simplu, de exemplu, e o singură persoană cu terminaţie zero (el/ea), n-ai nevoie de pronume subiect, pentru că ştii (cântă nu poa’ să fie decât el/ea).
    În fine, mai e discuţia despre ind. prezent şi conjunctiv prezent, unde mai sunt forme comune (pers I sau a III-a sg cu a III-a pl; el/ei/ cântă, eu/ei ştiu), da’, în fine, nu-i cazu’ s-o discutăm aici.

    cazuri de terminatii zero, ceea ce face problema originii lor inca si mai interesanta.

    Io zic că chestiunea cu pricina ne depşeşte pe amândoi, chiar şi luaţi la un loc. 🙂

  10. Foarte interesant. Si terminatia zero la pers a III-a sg elimina necesitatea unui pronume subiect si la pers I. O gramada de lucruri bune (simplificari) cu o simpla terminatie zero.
    In engleza am vazut altfel de simplificari in citeva cazuri (toate forme de jargon deocamdata). De pilda verbe neregulate reduse la o forma regulata – I be, you be, he/she/it be in loc de I am, you are,…Blasfemie, striga unii, dar altii vad si ceva pozitiv in aceste forme: simplitate, fara a pierde claritate si o diversitate in unitate. Iar pentru populatia care foloseste aceste forme, bagajul lingvistic al formelor I am, you are,… este reductibil in mod cinstit la I be, you be,… Unii lingvisti, putini, se intreaba si ce e rau in asta.
    E un exemplu putin fortat, dar ma intreb daca terminatia zero nu a pornit de la aceeasi tendinta de a simplifica. Cu metodele limbii respective, fireste.

  11. ma intreb daca terminatia zero nu a pornit de la aceeasi tendinta de a simplifica.

    Cum ziceam, cred că chestiunea evoluţiei desinenţelor ne depăşeşte pe amândoi luaţi la un loc.

  12. [/quote]I be, you be, he/she/it be[/quote]

    As in: ,,bitches be crazy”, ,,women be shopping”, ,,haters be hating”! 😀

Comentariile nu închise.