nu mai venii corect gramatical
Of.
Dacă nu v-a lămurit articolul despre i-urile din perfectul simplu, nici articolul despre verbele care se termină în -i şi nici cel despre înmiesc, înmiii, vă mai zic o dată:
A veni are doi i în coadă numai la perfectul simplu, persoana I singular: eu venii. De la radicalul veni + terminaţia -i.
Altminteri, viitorul, condiţionalul prezent şi structura a putea + verb au un singur i în veni, indiferent de persoană. Pentru că pornesc de la infinitivul a veni, care are un singur i.
voi/vei/va/vom/veţi/vor veni
aş/ai/ar/am/aţi/ar veni
pot/poţi/poate/putem/puteţi/pot veni.
Aşa.
Apoi: imperativul negativ, la persoana a II-a sg., e nu veni! , nu mai veni! , cu un singur i, pentru că se formează de la imperativul a veni.
diacritica 
Nu mai venii, că n-avusăi chef! Ia, să te văd; ce-mi faci?! 😀
Te contrazic, „a veni” are 2 „i” in coada si la conjunctiv:
Sa vii…
😛
Stiti cumva de ce, din toate formele la perfectul simplu ale verbului a veni, persoana a treia singular nu are sufix?
Nu doar la „a veni”.
Dacă citeşti articolul cu atenţie, o să vezi nişte linkuri.
Unul dintre ele ţi-l pun înc-o dată, mură-n gură pentru leneşi:
https://diacritica.wordpress.com/2009/10/03/i-ii-sau-iii-perfectul-simplu/ .
Se cheamă că are terminaţie zero (simbolizată prin -Ø).
Scuze, m-am lamurit. De fapt are sufixul -i care se adauga la radicalul ven-
Care nu-i terminaţie, că-mi pare că le confunzi. Ăla e un infix/sufix specific perfectului simplu, adăugat între radical şi terminaţie. La persoana a III-a sg. terminaţia de perfect simplu fiind -Ø. De aici ven/i/i (venii) la persoana I sg, ven/i/Ø (veni) la persoana a III-a sg.
Sufixul ăla în cazul perfectului simplu diferă în funcţie de conjugare (categoria de verbe), dar la mai mult ca perfect, de exemplu, -se- e acelaşi (dar se daugă pe lângă un alt sufix, specific, şi ambele sunt completate cu terminaţia – care, la persoana a III-a sg, e tot -Ø).
Multumesc. Am citit mai atent si articolul si linkul si cred ca mi-e clar acum. Dar cum se explica terminatia zero la persona a treia singular, in timp ce celelalte forme au sufixe proprii? E vorba de un sufix suprimat?
Tocmai ce-am zis că sufixul şi terminaţia nu-s acelaşi lucru.
Sufixul e sufix (în cazul ăsta, -i-), identic pentru toate persoanele dintr-o categorie de verbe, stă după radical (vin-), iar după el vine terminaţia.
Sufixele perfectului simplu sunt alea marcate în roşu în linkul de-l dădui mai sus.
Terminaţiile perfectului simplu fiind -i, -şi, -Ø, -răm, -răţi, -ră, aceleaşi pentru toate verbele.
ven/i/i
ven/i/şi
ven/i/-
ven/i/răm
ven/i/răţi
ven/i/ră.
Acu’, de ce persoana a III-a sg. are terminaţie zero (că aşa se zice, nu că n-are; ştii că-i persoana a III-a sg tocma’ pentru că acolo „terminaţia” e zero, ăsta-i semnul distinctiv), nu ştiu să-ţi zic, presupun că ţine de istoria limbii şi de evoluţia de la latină-ncoace (ar trebui să ştiu latină ca să-mi dau cu părerea, ceea ce nu ştiu). O să mă uit prin Gramatica Academiei să văd dacă pomeneşte ceva despre, deşi de obicei nu prea face referire la istoria formelor flexionare diverse – doar zice cum stă treaba la momentul publicării cărţii.
Scuze, am fost in contratimp. De doua ori v-am vazut raspunsul numai dupa ce trimisesem intrebarea urmatoare. Din articolul pe care l-ati publicat azi am inteles ca exista mai multe cazuri de terminatii zero, ceea ce face problema originii lor inca si mai interesanta.
Multe limbi au terminaţii zero – spre-un exemplu, engleza. 🙂 Care n-are terminaţie decât pentru persoana a III-a sg, dacă mi-aduc io bine-aminte.
Franceza are terminaţii zero vreo 4, la prezentul grupei I. În pronunţare, I mean: mange, manges, mange, mangent – s-aude numa’ radicalul [manj] (scuzaţi transcrierea barbară).
Italiana parcă să zic că n-are, sau nu-mi vin acum.
Franceza şi engleza suplinesc cele 5-4 terminaţii zero cu tot atâtea pronume personale atone pe post de subiect, obligatorii pe lângă verb.
Cum în ro la perfectul simplu, de exemplu, e o singură persoană cu terminaţie zero (el/ea), n-ai nevoie de pronume subiect, pentru că ştii (cântă nu poa’ să fie decât el/ea).
În fine, mai e discuţia despre ind. prezent şi conjunctiv prezent, unde mai sunt forme comune (pers I sau a III-a sg cu a III-a pl; el/ei/ cântă, eu/ei ştiu), da’, în fine, nu-i cazu’ s-o discutăm aici.
Io zic că chestiunea cu pricina ne depşeşte pe amândoi, chiar şi luaţi la un loc. 🙂
Foarte interesant. Si terminatia zero la pers a III-a sg elimina necesitatea unui pronume subiect si la pers I. O gramada de lucruri bune (simplificari) cu o simpla terminatie zero.
In engleza am vazut altfel de simplificari in citeva cazuri (toate forme de jargon deocamdata). De pilda verbe neregulate reduse la o forma regulata – I be, you be, he/she/it be in loc de I am, you are,…Blasfemie, striga unii, dar altii vad si ceva pozitiv in aceste forme: simplitate, fara a pierde claritate si o diversitate in unitate. Iar pentru populatia care foloseste aceste forme, bagajul lingvistic al formelor I am, you are,… este reductibil in mod cinstit la I be, you be,… Unii lingvisti, putini, se intreaba si ce e rau in asta.
E un exemplu putin fortat, dar ma intreb daca terminatia zero nu a pornit de la aceeasi tendinta de a simplifica. Cu metodele limbii respective, fireste.
Cum ziceam, cred că chestiunea evoluţiei desinenţelor ne depăşeşte pe amândoi luaţi la un loc.
[/quote]I be, you be, he/she/it be[/quote]
As in: ,,bitches be crazy”, ,,women be shopping”, ,,haters be hating”! 😀