Iese, iasă. Coase, coasă. Sau despre conjunctiv.

Că orice ne-nvaţă programa analitică la limba română, mai puţin regulile după care formăm timpurile verbale. Că, na, suntem nativi, chipurile, şi ştim – nativ! – cum să vorbim corect. Nu?

forma corecta sa imi coasa coase
iese iasa

Să vă explic câteva reguli de bază ale conjunctivului în limba română, aşa cum sunt ele explicate străinilor:

Persoanele I şi a II-a sg. şi pl. sunt indentice identice cu cele ale indicativului prezent (numa’ că puneţi un în faţă, normal):
eu lucrez – eu vreau să lucrez
tu lucrezi – tu vrei să lucrezi
noi lucrăm – noi vrem să lucrăm
voi lucraţi – voi vreţi să lucraţi

Persoana a III-a tot de la indicativ prezent pleacă, da-i niţel diferită.
Prima regulă: dacă indicativul prezent se termină în, conjunctivul se va termina în -e; dacă indicativul prezent se termină în -e, conjunctivul se va termina în.
ă > eel cântă – el vrea să cânte
e > ă: el coase – el vrea să coasă; el iese – el vrea să iasă; el vine – el vrea să vină

A doua regulă: persoana a III-a sg. e întotdeauna identică cu persoana a III-a pl.: el să coasă, ei să coasă; el să iasă, ei să iasă.

Aşa. Acu’ să vedem:
verbele terminate în -a (conjugarea I):
a cânta – cântă – să cânte
a intra – intră – să intre
a lucra – lucrează – să lucreze
a copia – copiază – să copieze

dar:
a întârzia – întârzie – să întârzie

verbele în -ea (conjugarea a II-a):
a vedea – vede – să vadă
a putea – poate – să poată

verbele în -e (conjugarea a III-a):
a merge – merge – să meargă
dar
a umple – umple – să umple
a scrie – scrie – să scrie

verbele în -i (conjugarea a IV-a):
a fugi – fuge – să fugă
a veni – vine – să vină
a opri – opreşte – să oprească
a locui – locuieşte – să locuiască
a contribui – contribuie – să contribuie

verbele în -î (conjugarea a IV-a):
a coborî – coboară – să coboare
a hotărî – hotărăşte – să hotărască

Regulă la regulă:
Toate verbele care la pers. a III-a sg., indicativ prezent, se termină în -ie (verbe de conjugarea I, a III-a, a IV-a, ca: a se apropia, a întârzia, a se speria, a încuia, a scrie, a descrie, a şti, a contribui) au aceeaşi formă la conjunctiv prezent: el ştie – el să ştie etc.

A doua regulă la regulă:
Infixele Grupurile de litere -eaz- şi -eşt-/ -ăşt- devin la conjunctiv -ez– şi -asc-:
-eaz- > -ez-: el lucrează – el/ei să lucreze
-eşt- > -asc-: el construieşte – el/ei să construiască
-ăşt- > -asc-: el hotărăşte – el/ei să hotărască.

La astea se mai adaugă şi verbele neregulate:

a fi: el/ei să fie
a avea: el/ei să aibă. Repet, că poate nu s-aude până-n fundu’ clasei: să aibĂ. Cu , nu cu -e. S-a auzit şi-n colţul ziariştilor? Da?… Bine, las’ că vedem noi la lucrare ce s-a auzit.
a da: el/ei să dea
a lua: el/ei să ia
a sta: el/ei să stea
a bea: el/ei să bea.

Şi gata.
A fost după Dana Cojocaru, Romanian Grammar, SEELRC, 2003. Mulţumesc, că tare de folos îmi e!

Reclame

Etichete: , , , , ,

48 răspunsuri to “Iese, iasă. Coase, coasă. Sau despre conjunctiv.”

  1. lorin Says:

    Te citez: „Persoanele I şi a II-a sg. şi pl. sunt INDENTICE cu cele ale indicativului?”.

    Eşti sigură că aşa ai vrut să scri-i, diacritic-o?

  2. diacritica Says:

    Eu, după cum am aflat noi de la tine, sunt un câine râios cu coada pe sus, o urechistă care nici măcar profă de română nu e. Prin urmare, îţi mulţumesc sincer că îţi pierzi vremea citindu-mă, aşa urechistă cum sunt, şi că-mi faci şi favoarea să mă corectezi.
    Thanks.

  3. lorin Says:

    Frecvenţa formelor: „el vrea să iese” şi „el iasă”, adică taman pe dos, se înregistrează în româna nepermis de deficitar vorbită şi scrisă de mulţi, aş zice prea mulţi, ardeleni/transilvăneni din zonele populate cu maghiari, deşi şcoliţi, cică, şi prin universităţi. Curios e că românii se lasă influenţaţi de româna vorbită destul de chinuit de maghiari, adică plină de calcuri/traduceri mot à mot din limba maternă, în loc să-i influenţeze ei pe maghiari, în sensul dobîndirii unei exprimări cît mai curate în limba română.

  4. lorin Says:

    Păi ce concluzie puteam să trag după răspunsurile pe care mi le-ai dat, diacritico? Eu chiar n-am studiat româna decît în gimnaziu, or, tu lăsai să se înţeleagă (sau poate că eu m-am grăbit să trag concluzii pripite) că le ai cu româna la nivel academic. Să nu ştii (eu, între timp, m-am lămurit) că doar copiii pot spune, cu nonşalanţă, „îl vreau pe tot”, în loc de „îl vreau tot”, aşa cum vor învăţa la timpul potrivit, m-a cam făcut să mă îndoiesc că eşti „bazată” :), că, adică, mă poţi lămuri ca la carte. De aceea m-am lăsat pradă izbucnirii de care aminteşti, atît de discret :), cu linkul pe care l-ai plasat în răspunsul tău spre a mă expune oprobriului blogosferic. Dezamăgirea me a fost cu atît mai mare, cu cît explicaţiile pe care le dai, de regulă, sînt nu doar pertinente, ci de-a dreptul încîntătoare. Ăsta şi este motivul pentru care am revenit pe blogul tău.

  5. diacritica Says:

    tu lăsai să se înţeleagă (sau poate că eu m-am grăbit să trag concluzii pripite) că le ai cu româna la nivel academic.

    Chéri, nu scrie nicăieri chestia asta în blogul ăsta şi nici nu „las să se înţeleagă” pe nicăieri. Dimpotrivă, am specificat de ţî ori că mă străduiesc să nu trec cu explicaţiile dincolo de nivelul clasei a VIII-a. Şi că scopul blogului ăstuia e să lămurească nelinişti simple, de genul „poţi fi sau poţi fii”. Atât.
    Scrie clar în pagina diacritica care mi-i backgroundu’.

    De aceea m-am lăsat pradă izbucnirii de care aminteşti, atît de discret 🙂 , cu linkul pe care l-ai plasat în răspunsul tău spre a mă expune oprobriului blogosferic.

    Scumpul mieu, dacă oprobriu va să genereze „izbucnirea” ta, te-ai expus la el singur, fix în momentul în care ai „izbucnit” în scris.

  6. lorin Says:

    OPROBRIU, atenţie, diacritico! Eu l-am scris corect, vine din franceză.

  7. lorin Says:

    Or, cu franceza le am la nivel de diplomă universitară. Doar cu româna nu :).

  8. diacritica Says:

    Sănătate şi virtute!

  9. Oana Says:

    @lorin: am şi eu o întrebare, şi te rog pe domnia ta să mă ierţi de vorba proastă… Ce-i cu „scri-i” ăla, că mă epustuflează? Să fiu mizericordioasă şi să crez că ţi-a alunecat degeţelul pe tastatură…? Sau, ferească sfântul…?

  10. Oana Says:

    Aoleuuu, şi n-o băgai de seama p-aia cu „diacritic-o”! Nooo, că nu se poa’ două cratime eronate una după alta…

  11. lorin Says:

    Ba se poate cînd vrei să le pui taman aiurea :), altfel, sigur că nu se poate. Or, eu asta am făcut, le-am pus aiurea în mod voit.

  12. diacritica Says:

    Aoleuuu, şi n-o băgai de seama p-aia cu “diacritic-o”! Nooo, că nu se poa’ două cratime eronate una după alta…

    Acela era un mişto. 🙂

  13. jademan Says:

    ‘Bunăă, ce faaci?…’ ‘Ui’, ce să fac… diacritic şi eu p-aci…’… 😀

  14. jademan Says:

    Fata mea, fă-mi o favoare! Când te mai referi la cuvinte – ex: ‘pui un să în faţă’ – pune cuvintele la care te referi, în ghilimele! Ex: ‘pui un ”să” în faţă’. 🙂

  15. jademan Says:

    Mulţumesc! 😀

  16. diacritica Says:

    Să creşti mare. 🙂

  17. marcuzzzo Says:

    nelinistile mele gramaticale: cand traduc din Romana in Italiana conjunctivul nu stiu la ce sfant din calendar pot sa ma apelez.
    Pesemne ca ati mai putine timpuri verbale,dar am inteles ca timpul la conjunctiv poate fi folosit ca:

    conjunctiv prezent (in Italiana).

    nu cred ca socrul meu sa vina la timp

    non credo che mio marito venga in tempo.

    conjunctiv imperfect (in italiana)

    voiam sa cresti bine

    volevo che tu crescessi bene

    conjunctiv trapassato (in italiana)

    sa fi putut alege,nu m-as fi maritat 🙂

    se avessi potuto scegliere,non mi sarei sposato

    infinitiv trecut

    inainte sa fi putut citi cartea acea,m-am chinuit foarte mult.

    prima di aver potuto leggere quel libro,mi sono sbattuto molto 🙂

    prezumtiv

    sa fi putut ajunge la timp sau nu?

    sarei potuto arrivare in tempo oppure no?

    cineva ma ajuta si pe mine sa ies din balamucul asta?
    mai este ceva de adaugat dincolo de greselile pe care sigur le-am facut scriind postarea mea?

  18. diacritica Says:

    marcuzzule, o să-ţi fac o schemă zilele astea. fammici pensare un po’… 🙂

  19. diacritica Says:

    Deocamdată nişte observaţii pe text 🙂 :

    > pot sa ma apelez – pot să apelez

    1. conjunctiv prezent (in Italiana).
    >nu cred ca socrul meu soţul sa vina la timp
    >non credo che mio marito venga in tempo.

    De fapt, aş zice:
    > nu cred că o să vină la timp (viitor) – non credo che venga in tempo.
    > nu cred să aibă dreptate / nu cred că are dreptate – non credo che abbia ragione
    (În ro ai o nuanţă între „nu cred să aibă dreptate” şi „nu cred că are dreptate”. Conjunctivul implică mai mult dubiu.)

    2. conjunctiv imperfect (in italiana)
    > voiam sa cresti bine
    > volevo che tu crescessi bene

    Ai conjunctiv imperfect în it. dacă în ro ai verb regent la trecut (voiam) urmat de conjunctiv prezent (să creşti).

    3. conjunctiv trapassato (in italiana)
    > sa fi putut alege,nu m-as fi maritat 🙂 (măritat sau însurat, decide-te. că măritat e cu „mi sarei sposata” 🙂 )
    > se avessi potuto scegliere,non mi sarei sposato
    Nu spunem „să fi putut alege” (deşi nu-i neapărat incorect), spunem „dacă aş fi putut alege”, ceea ce te duce la regulile despre periodo ipotetico. Dar da, în italiană e congiuntivo trapassato (ce naiba v-or fi trebuind atâtea timpuri la conjunctiv, zău că nu ştiu!).

    4. infinitiv trecut
    > inainte sa fi putut citi cartea acea aceea,m-am chinuit foarte mult.
    > prima di aver potuto leggere quel libro,mi sono sbattuto molto 🙂
    (Cartea aceea – Acea carte).

    Nu prea-nţeleg ce vrei să zici cu „înainte să fi putut citi”, că şi-n italiană „prima di aver potuto leggere” îmi sună cam chinuit, oarecum.
    Dar, oricum, eu aş zice „înainte să pot citi cartea, m-am chinuit”. Da’ tot aiurea sună.)

    5. prezumtiv
    > sa fi putut ajunge la timp sau nu?
    > sarei potuto arrivare in tempo oppure no?
    Fraza aia în ro nu există. Poţi spune „aş fi putut (oare) ajunge la timp?”.

    > cineva ma ajuta si pe mine sa ies din balamucul asta? – mă ajută şi pe mine cineva să….?

    Înţeleg că tu vrei o listă cu valorile conjunctivului în limba română şi traducerea lor în italiană. Right? O să mă gândesc.

    ________

    PS:
    Remarcaţi, vă rog, că marcuzzo, italian neaoş cum e, scrie „greselile pe care sigur le-am facut”. „Pe care”, nu „care”, precum politicianul român.

  20. marcuzzzo Says:

    unele le-am chiar facut din neatentie (socrul/maritat),intrucat scriam in timp ce vorbeam cu cineva. Munca asta o sa ma omoare intr-o zi! 😦

  21. diacritica Says:

    Munca asta o sa ma omoare intr-o zi! 😦

    Pe mine se pare că nu!!! 😀 😀 😀

  22. Dardan Says:

    mersi.
    in numele unui grup de ingineri care fac pariuri despre „exista vreo regula?”

  23. marcuzzzo Says:

    boh.. eu am remarcat ca reguli nu exista sau daca exista, nu-s atat de stricte ca in limba italiana.

    Spre exemplu ca sa formam perioada ipotetica trebuie sa punem verbul la conditional urmat de altul la conjunctiv.

    deci: conditional+conjunctiv si invers

    in limba romana nu.
    Se poate folosi exclusiv verbul la conditional,fie la propozitie subordonata,fie la propozitie principala.

    Cu verbele care exprima o banuiala,o ipoteza, ceva presupus, limba italiana foloseste timpul la conjunctiv in timp ce in limba romana poti scrie cum iti sare la cap.

    ma tem ca nu e asa–>temo non sia così

    credevo che avessi la macchina–->credeam ca ai masina

    nu cred sa fi zis el ceva–->non credo che lui abbia detto qualcosa

    chiar si cind e vorba de un viitor in trecut,in limba italiana se foloseste timpul la conditional trecut,de vreme ce in limba romana se foloseste viitorul.

    sapevo che non saresti venuto–>stiam ca n-o sa vii.

    In sensul asta „consecutio temporum” la voi mi se pare la fel de intortocheata ca strazile din periferia Bucurestiului. 🙂

  24. diacritica Says:

    marcuzzule, Dardan se referea la regulile de formare a timpului verbal – care există, numai că, din păcate, noi nu le facem la şcoală. Programa românească consideră că regulile astea îs numa’ pentru străini, nu şi pentru nativi.

    În ceea ce priveşte regulile de utilizare a modurilor/timpurilor, evident că dacă aveţi ţî conjunctive, aveţi nevoie şi de reguli pentru ele! 😀
    Scherzi a parte, româna nu are „periodo ipotetico” / „si conditionnel” / „if clauses”. Nu ştiu ce zice gramatica, dar cred că poţi folosi orice mod/timp are logică în context. La fel şi cu concordanţa timpurilor.

    Şi dacă ţie ţi se pare greu să treci de la 4 timpuri de conjunctiv din italiană la numai 2 în română, gândeşte-te un pic cum e să treci de la 2 timpuri de conjunctiv în româna maternă la 4 în italiană! 🙂 Că şi francezii tot 4 au, da’ nu folosesc decât 2, ca oamenii. Or voi le folosiţi bine-mersi pe toate 4, ca să-nnebunească de cap românul cu abbia, abbia avuto, avessi, avessi avuto. (Parc-aşa erau, nu? 😀 )

  25. Dardan Says:

    Intr-adevar, ma refeream la regulile de formare a timpului verbal.
    Exista, se pare, formule de-a dreptul interesante a–>e si vitza-vercea si probabil si altele, facil de retinut.
    La orele de matematici aceste short-cut-uri erau la mare cinste, ba chiar elemente de cult…
    Posibil e o limitare a pedagogiei in domeniu, nu a sistemului in sine.

    *Exemplu fatal in acest sens (pedagogie) este chimia, ucigasul de speranta a majoritatii adolescentilor. O ratare a pedagogiei la romani

  26. diacritica Says:

    Mie mi-a plăcut chimia. 😀 Era să fac bio-chimie. După care am făcut franceză. 😀

    Problema vine de la cei care stabilesc programa (curriculum, mă rog). Şi nu cred că regulile astea o să intre prea curând în manuale, deşi-s de mare folos.

  27. Dardan Says:

    Brrrr.. Daca ti-a placut chimia si stii germana renunt.

    Metodele astea mnemotehnice sunt, sau ar trebui sa fie, la baza pedagogiei scolare

  28. diacritica Says:

    Germana mi-a plăcut şi ea, dar n-o ştiu, deşi am făcut-o la şcoală cale de opt ani. Căci profu’ – zis şi Schultz – avea un talent special să te facă să nu-nveţi germană, chiar şi atunci când îţi plăcea. 🙂

    (Astea nu-s neapărat metode mnemotehnice. Sunt pur şi simplu regulile de formare a conjunctivului prezent în limba română, aşa cum sunt ele prezentate străinilor care vor să-nveţe româna. Un fel de tabla-nmulţirii.)

  29. Dardan Says:

    Oare cum or fi gandit strabunii regula?
    🙂
    ma amuza ideea ca romanii, care au facut din turcescul hazna (vistierie) buda or fi gandit regula si procesul constient a fost de simplificare a limbajului, pe paradox.
    Sa nu imi spui ca e proces natural al formarii limbii fara o scurta expunere cum..

  30. diacritica Says:

    Păi mă gândesc că pe vreme aia banii şi comorile se ţineau în pământ. Într-o hazna, adică. 😀 Şi d-aci s-a extins. Plus că ce vistierie mai bună decât fix aia din hazna, nu? 😀

    În privinţa regulilor, normal că nu şi-a propus nimeni să le creeze, dar ele sunt necesare ca să poţi comunica, altminteri e babilonie.

    Regulile, cu numele lor de reguli, nu străbunii le-au inventat. Regulile, cu numele lor de reguli 🙂 , le-au „descoperit” lingviştii, aşa cum chimiştii au descoperit hidrogenul. Atât regulile, cât şi hidrogenul existau de când lumea, dar străbunii noştri când vorbeau nu ştiau că respectă reguli (ştiau doar că se pricep între ei), după cum nu ştiau că în aerul pe care-l respiră există hidrogen.
    Regulile despre, de exemplu, formarea conjunctivului, ca şi tabelul lui Mendeleev, sunt teoretizări ulterioare ale unei situaţii existente deja.

    Lingvistic vorbind, regulile (chiar neconştientizate) există din nevoia de a te-nţelege cu restul membrilor tribului, ca să zic aşa. 🙂
    Iar simplificarea – slavă Domnului că există! Altminteri am fi vorbit ş-acu’ latină şi ne-am fi bătut capu’ aici cu ablativul. Ceea ce nu vă doresc nici vouă. 🙂

  31. Dardan Says:

    sunt de acord cu nici noua 😀

    nevoia de reguli era, numai ca ce ziceam eu e cum de au ajuns la taman regula asta cross-connect :))
    si din contra, sunt convins ca stiau de reguli, altfel am fi avut babilonia de care zici. probabil ca metodele tehnice de transmitere si confirmare or fi fost poezia populara, basmul, cantecul si bancurile (sic!), evident fara critici consacrati :D:D:D
    evident ca se aplica principiul ca nu exista conjunctivul pana la cuvant, dar nu in aceeasi masura ca: nu exista stresul pana la aparitia conceptului
    e „de la ei” siiguur
    si faza cu haznaua io zic ca e facuta la misto

  32. diacritica Says:

    Nu ştiu cum a fost faza cu haznaua, că n-am texte la dispoziţie ca să văd evoluţia, dar mie mi se pare evidentă trăstura „groapă”, comună celor două concepte. So, trecerea de la unul la celălalt n-ar fi fost dificilă – şi nici de mirare în zilele noastre.

    si din contra, sunt convins ca stiau de reguli, altfel am fi avut babilonia de care zici.

    Am încercat să explic mai sus despre regulile conştientizate şi aplicarea lor conştientă. N-am reuşit, pare-mi-se.
    După mine, „străbunii” ştiau doar că dacă deviază prea mult de la limba grupului, nu se mai înţeleg cu vecinul de peste drum. E constrângerea de a vorbi ca restul grupului, ca să înţelegi, să te faci înţeles şi să fii acceptat.
    Străbunii nu „ştiau” nici că vorbesc aşa cum vorbesc, nici de ce vorbesc aşa cum vorbesc. După cum nici românii de azi, majoritatea, nu prea ştiu. Deşi azi există, nu-aşa, conceptul de „conjunctiv”.

    Dacă ar fi existat „reguli” transmise, fie şi prin cimilituri, am fi vorbit şi azi latina, după cum ziceam.
    Or, ceea ce azi numim română a devenit română tocmai prin devierea de la norma/regulile latinei.

    Regulile, inclusiv astea de le zic eu mai sus, se referă numai la stadiul limbii la un moment dat.
    Că, pe termen lung, singura regulă e devierea de la regulă. Asta e singura chestie despre care ştim sigur că o să se-ntâmple şi peste 200 de ani. Regula conjunctivului, aşa cum am zis-o mai sus, nu se ştie.

  33. marcuzzzo Says:

    draga diactrica mintea omului tinde sa simplifice lucrurile asa ca italienii de-ai mei s-au gandit sa recurga la un singur timp verbal,precum se intampla (mi se pare) si in limba romana: adica la indicativ imperfect.

    daca ploua nu veneam–>se pioveva,non venivo 😉

    Cum a scris Severgnini al nostru,conjunctiv este pe cale de disparitie,inlocuit treptat de imperfect.Ar trebui infiintata o asociatie pentru protectia timpurilor verbale disparute.

    Daca l-ai intreba pe orice licean din Milano sa-ti zica care este conjunctivul imperfect al verbului „a manca”, te-ar privi cu gura casca ca si cum s-ar uita la o madonna de correggio.

  34. Dardan Says:

    comoara aveau bogatii, nu amaratii; averea se tine sub cheie
    apoi sigur nu m-am facut eu pe mine inteles, dar comunicarea e proces cognitiv, cu reguli de invatare, simetrie si se exploreaza pe sine.
    chestia merge si fara experti, si nu e volatila, ca exista formulele culturale de stabilizare (io ziceam de formulele alea literare, altele nu imi trec prin cap)
    acuma iarasi, ce zici tu e perfect rational, nestiind stiinta, nu faceau reguli despre; dar asta din perspectiva cunoasterii stiintifice si atat.
    industrie a existat si inainte de industrializare, reguli informale si cunoastere si inainte de stiinta.
    parerea mea.
    si asa e cum zici: nu stim
    *intelesai cum e cu regulile din prima
    sarumana

  35. marcuzzzo Says:

    Uite eu citisem pe undeva o chestie foarte interesanta: orcine strain mergea in Romania sau prin principatele romanesti odinioara infiintate,remarcase cum ca limba era foarte placuta la auz,intrucat taranii vorbeau atat de curat ca boierii. De aia zic eu, limba romana n-a apucat precum au facut franceza si italiana sa creeze un stil, o limba literara care sa se desparte de graiul oamenilor obisnuiti. Deci regulile au venit de la sine,din devierea limbii latine si din curgea naturala a povestirii.

  36. diacritica Says:

    averea se tine sub cheie

    Ce spui, Franţ? 😀 În unele sate româneşti oamenii şi azi lasă uşile deschise.
    Săracii n-aveau comori, dar vorbeau despre comorile bogaţilor, îngropate în nişte chestii numite, poate, hazna. Şi poţi să bagi mâna-n foc că nu-şi îngropau comorile chiar în bude?
    Plus că eu n-am citit în nici un basm cum că şi-ar fi ţinut careva comorile sub cheie. În basmele mele, toţi le îngropau. 🙂
    (Poa’ să fie şi un mişto acolo, o chestie à rebours, dar trăsătura semantică comună, „groapă”, e evidentă. Pentru mine. Adică mişto-mişto, dar nu din senin, din iarbă verde. Un punct comun există.)

    dar comunicarea e proces cognitiv, cu reguli de invatare,

    Ca orice învăţare, desigur.
    Dar vorbeam despre regulile limbii (vezi Oare cum or fi gandit strabunii regula?, că de-acolo a pornit discuţia), nu despre procesul prin care se învaţă limba.
    (Că aia e altceva şi merge prin încercare şi eroare. Dacă am 2 ani şi zic „mâine” despre ieri, vine mama repede şi-mi zice că ieri era ieri, mâine o să fie mâine. Şi din încercarea&eroarea asta fiecare vorbitor îşi dezvoltă un set de reguli personale care-i permit să comunice cu ceilalţi. O gramatică personală. Acea gramatică care le permite unora să spună „ei este” şi „filmul care l-am văzut”. Limba română din mintea mea nu e aceeaşi cu limba română din mintea celui care spune „ultimile” şi „ei este”. Dar atâta vreme cât gramaticile/regulile astea personale se suprapun pe o arie suficient de mare, putem comunica.)

    Desigur că o limbă are anumite reguli la un anumit moment dat.
    Şi desigur că nativul o vorbeşte, de cele mai multe ori, fără să fie conştient de regulile ei. Şi de multe ori nu e conştient nici de regulile din gramatica personală. Le foloseşte şi gata.

    nu e volatila, ca exista formulele culturale de stabilizare (io ziceam de formulele alea literare, altele nu imi trec prin cap)

    Ba e foarte volatilă, după mine, iar formulele alea culturale de „stabilizare” după 100-200 de ani nu mai folosesc decât tocmai pentru a dovedi instabilitatea şi volatilitatea limbii.
    Că, de exemplu, deşi francezii au literatură (adică formele culturale de stabilizare de care zici) scrisă de pe la anu’ 1000 toamna, chestia asta nu le-a folosit defel la stabilizarea limbii. E suficient să iei câte un text din fiecare secol, de la Chanson de Roland încoace, ca să vezi cam cât de stabilizatoare sunt formele culturale literare.

  37. marcuzzzo Says:

    vezi tu? o sa ma inebunesti!
    Sa luam fragmentul din propozitia ta: desi francezii au literatura scrisa..

    desi (benché,sebbene) in italiana trebuie urmate de conjunctivul prezent.

    benché i francesi abbiano una letteratura scritta.

    la voi se foloseste indicativul.

    e corect asa?!?

  38. diacritica Says:

    Păi e corect. În română se foloseşte (corect) indicativul, în italiană se foloseşte (tot corect!) conjunctivul. 😀

    Ce să-ţi zic, mistere. 🙂

    Te plângi tu, te plângi, da’ ai idee cât de greu mi-a fost mie să-nvăţ când folosesc conjunctivul în fr şi it?! Mai ales că nu-l folosiţi la fel, deci nu prea poţi să te bazezi pe analogii. Că voi spuneţi spergo che venga domani, dar francezii zic j’espère qu’il viendra. Dar pe benché şi bien que se folosesc ambele cu conjunctivul.

    Aşa că nu te mai plânge şi pune mâna pe cartea de gramatică! Că şi mie mi-a scos peri albi! 😀

  39. Dardan Says:

    oukeeeii!!!

    tetrapiloctomie care este ea!

    ca acum se rotunjeste ca e vie (ea, limba) e una, dar sa spui ca se shimba total, sau semnificativ incat sa nu mai fie ea inssasi si in sine, ca nu se autocorecteaza permanent…
    stabilizare inseamna echilibru, si echilibru inseamna dinamism, nu statica, ca deci ziceam ca e ceva viu. adeca se schimba pe ici pe colo, nu se intepeneste, dar nici volatila nu e.
    ca sunt ele mutatii sau alte procese intime (:D sau intimiste), ca are actori sociali si reguli ale schimbarii e corect, dar ii spunem lb franceza nu formal, ci „la concret”, desi e de veac vechi.
    moama ce ma mai combati, Zitzo
    *io sunt balanta, ma inteleg, dar matale?

  40. diacritica Says:

    (Vărsător. E de rău? 😀 )

    Şi da, franceza de acu’ 600 de ani nu-i franceză, e altă limbă. Chit că oficial o cheamă tot franceză. După cum limba lui Petrarca nu-i italiană. Dar tre’ să citeşti textele alea ca să înţelegi ce vreau să zic.

    Franceza de la anu’ ţî avea declinare cu cas sujet şi cas régime, acum nu le mai are nici pe alea – foloseşte prepoziţii. Asta à propos de echilibru şi stabilizare.

  41. Dardan Says:

    *nu e, ca e cu independenta de vointa, dar poate fi, cand fuge peste dealuri, lasand totul in urma… ei bine fuge 😀

    si sunt aceste schimbari (cu declinarile) asa de adanci si importante incat sa schimbe limba?
    cred ca sujetul asta e f delicat totusi, intrebarea e cam huge (de unde incepe si se termina o limba-beats me)
    am ajuns intr-o zona de competenta care pe mine unul, ei bine…
    sunt onorat ca am dus discutia cu tine pana aici.

    pe mine ma fascineaza argumentele lingvistice in istorie 😀
    sunt lingvisti care ii bat la fund pe istorici pentru unele perioade sau fenomene istorice

    *ti-ai gasit job?

  42. diacritica Says:

    si sunt aceste schimbari (cu declinarile) asa de adanci si importante incat sa schimbe limba?

    Aş zice că dacă un vorbitor nativ de franceză din ziua de azi nu înţelege un text de la 1400, atunci da, schimbările sunt importante. Şi de fapt nu-s schimbări, sunt diferenţe. Că nu-i vorba de o franceză care s-a schimbat, e vorba de o limbă în continuă evoluţie, de la latină la franceza de azi şi spre cine ştie ce peste alţi 1000 de ani.

    *ti-ai gasit job?

    Nu.
    Nu mă trimite şi tu să fac corectură la ziare, te rog! 🙂

  43. Dardan Says:

    ceva cu office manager ai incercat?
    te-ai certat cu sefii precedenti?

  44. diacritica Says:

    (Oare de ce vrea lumea să mă vadă secretară?! 😀 )

    Nu m-am certat cu nimeni, dar aş prefera să nu intru în detalii dintr-astea aici, mulţumesc.

  45. Dardan Says:

    :))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  46. Dardan Says:

    noapte buna, stimata diacritica
    s-auzim de bine!

    si multumesc respectuos

  47. diacritica Says:

    Să creşti mare! 🙂

  48. Dardan Says:

    sunt 😀

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: