Marin Mincu

Nu i-am fost studentă.
Am dat cu el doar un examen – şi anume restanţa de la Teoria Literaturii, în anul I. În vară, la Monica Spiridon, refuzasem să răspund – aş fi trecut, cred, cu un 5 sau 6. Aşa că i-am zis c-abandonez. S-a uitat lung la mine ş-a zis „bine”. Mi-a dat 4. Nervoasă.

În toamnă am dat restanţa cu Mincu.
M-a-ntrebat de metaroman.
Nu mai ştiu ce-am bâiguit.
Ştiu doar că m-a-ntrebat: „Amintiri din copilărie” e roman sau metaroman?
Într-o fracţiune de secundă am evaluat situaţiunea, la modu’ „băi, dacă era roman, nu mă-ntreba ăsta de el”. Ş-am zis răspicat: Metaroman!
Bravo!, mi-a zis. Eşti deşteaptă, să vii să-ţi dau bibliografie.
Şi mi-a dat 9.

Dom’ profesor, mă scuzaţi. De fapt, dacă m-aţi fi întrebat de ce e metaroman, cred că n-aş mai fi luat 9. Da’ acu’, 16 ans après, ştiu. Pe-onoarea mea!

Şi nu m-am mai dus să-mi dea bibliografie. Cre’ că mi-era frică de el.
Fraieră.

Acum aflu c-a murit.
Şi m-am întors brusc în timp. 92-97, studenţia mea la Constanţa.
Şi Marin Mincu, cu coama lui albă omniprezentă pe culoarele facultăţii.

Sunt un produs al lui Marin Mincu. Al facultăţii sale de litere.
Al încăpăţânării sale.
Al profesorilor pe care el i-a convins să facă naveta la Constanţa. Teodora Cristea, Dan-Ioan Nasta, Alexandra Emilian, Haritina Gherman. Monica Spiridon.

E impresionant să faci literatură medievală cu profu’ după al cărui manual ai învăţat franceză într-a opta. Nasta, adică.

E impresionant să faci lingvistică cu Teodora Cristea.

Sunt ceea ce sunt şi datorită lui Marin Mincu.

Mulţumesc.

Publicitate