M-a invitat amicul John la Romanian Stakeholder Engagement Day.
M-am dus. Că se ţinea la Palatul Creţulescu, şi nu-l văzusem niciodată pe dinăuntru.
Nu c-acu’ l-aş fi văzut prea tare.
Da’ am văzut sera (sau cum s-o fi chemând), aia în care acu’ ceva vreme Hurezeanu şi CTP făceau nu ştiu ce emisiune.
Ş-am mai văzut buda. Cam de mauvais goût, după mine, cu gresie lucioasă maro şi faianţă stil late 90’s. Cam ca nuca-n perete mi s-a părut, da’ na, nu mă pricep, şi nici nu ştiu ce-ar fi trebuit să fie acolo ca să fie bine.
Bon…
Vă ziceam de Romanian Stakeholder Engagement Day.
Ceva cu AccountAbility şi standarde AA1000SES şi alte trebi mai mult sau mai puţin siesaristice.
Acu’ vreo săptămână a fost. M-am tot ţinut să scriu, da’ m-am luat cu altele. Sau, în unele cazuri, m-au luat altele – şi anume pe sus.
Ce mi-a plăcut:
Cafeaua.
Merele.
(Şi – pot să zic?… – tarta cu spanac.)
Discuţia despre ce-i aia obligaţie morală şi-n ce măsură firmele au obligaţii morale. Cu Cristian Ducu de la Smart Solutions&Support. O bucată de discuţie în public, o bucată în aparte, sprijinind o uşă. Publică. (Am aflat, astfel, că există ceva de genul ethics management şi că se fac cursuri de etică în companii. Şi că în unele există ofiţer de etică. Şi mă tot întreb, de-atunci încoace: când naiba se învaţă etica, de fapt?! Şi unde?! Şi de la cine? Şi-n ce măsură unu’ care n-a deprins etica până la 25 de ani are şanse s-o deprindă într-un training oferit de firmă?)
Începutul de discuţie despre obligaţia companiilor de a educa. Fază la care m-am zbârlit toată – că responsabilitatea de a mă educa îmi revine strict mie, nu-i treaba nimănui altcuiva, atâta vreme cât am ieşit din sistemul învăţământului obligatoriu. Plus că o companie va fi suspectată/acuzată întotdeauna de manipulare atunci când încearcă să facă educaţie pe un domeniu în care e implicată. Caz în care nu că nu câştigă – că nu aia şi-a propus -, dar chiar pierde – şi anume imagine. Şi nu, în cazul firmelor nu se aplică principiul ăla cu „educaţi, educaţi, că ceva tot rămâne (în capul vreunuia)”. Asta e valabil doar pentru guvern.
Oamenii care au vorbit.
Şi, în mod sigur, alte diverse chestii pe care le-am uitat de-atunci şi pân’ acu’.
Ce nu mi-a plăcut:
Espressorul – care-a dispărut după ora două, cred.
Oamenii care vin, se pupă cu toată lumea, fac piar personal şi networking şi după prima oră se cară – au trebi importante, nu ca ăilalţi.
Oamenii care nu vorbesc.
Bine, io-s părtinitoare. Că eu vorbesc.
După faza iniţială „maaamăă ce somn îmi e” intru în faza în care visez cu ochii deschişi la ale mele, apoi încep să ciulesc urechea, mă străduiesc să-mi ţin gura (pe princpiul şezi în banca ta, ce-ţi trebe polemică?!), da’ până la urmă tot vine momentu’ când nu mă mai pot abţine şi încep să mormăi. Apoi izbucnesc cu un „n-are, frate, firma nici o obligaţie să-mi facă mie, stakeholder, educaţie!”. Şi, invariabil, ajung să polemizez măcar o tură. De data asta un nene mi-a aruncat o serie de priviri ucigaşe – dar, după cum am învăţat noi din moşi strămoşi, iarba rea nu piere. Deci nici eu.
Aşa…
Dacă vă-nteresează cestiunea, vedeţi la CCCRo sau la AstonEco.
diacritica 
Educaţia de la… să zicem… 3 la 7 ani. Maxim! …Um… 😀 Şi dup-aia, după bunul plac al doritorului… 😀
WTF?? M-a mincat in dosul coorului sa fac click pe linkul ala mic, CCCRo, ca e mai estetic si m-am umplut de draci instantaneu. Eu cind vad buzz-word-uri ma umplu de draci pentru ca am impresia ca cineva isi bate joc de mine, vrea sa-mi demonstreze cit de prost sint. Unele cuvinte nu le inteleg deloc fie ca sint in engleza veche, fie in romana noua (susteinabil, stakeholder – prima data am citit skateholder si ma gindeam ca o fi vreo chestie pe care o folosesc aia de se dau cu patine –, corporatist); in alte parti inteleg si stiu toate cuvintele dar nu reusesc sa aflu sensul propozitiei. Ce e aia „CCCRo cristalizeaza solutii de CSR”?? Ce e aia CSR, la urma urmei?? Cum se traduce „Centre for Corporate Citizenship, Romania”? Cred ca nici eu n-au stiut, d-aia au lasat-o in engleza, ca suna mai bine. Centrul de cetatenie corporatista? Holly mother f*cking shit, nu zau??
La un moment dat lucram la o firma de software unde departamentul HR era bine dezvoltat (stiti departamentul HR? Eu ii ziceam Lumea Salciilor iar fetele se bucurau, nu citisera Shogunul). Si la un moment dat sint ales, impreuna cu inca vreo 2-3, sa mergem la o prezentare tinuta de alte hasheritze d-astea despre „Six hats” o tehnica de a tine sedinte (va zic eu altadata) pusa la punct de unu’ Bono, care-si tocmai isi cumparase o insula.
Si la final ne intreaba una din Salciile alea plutitoare daca vedem vreo utilitate a acestei tehnici. Toti au fost rezervati, numai eu am fost extrem de hotarit: DA, este foarte utila!.
Uiiii, ce s-au mai bucurat pupezele! Desigur ca nu s-au putut abtine si au dorit sa detaliez. Ca asa fac fufele astea, pe linga ca sint proaste mai sint si fudule. Si le-am explicat ca tehnica asta e foarte utila din moment ce i-a permis domnului Bono sa-si cumpere o insula. Si ca sa nu-si faca iluzii, nu e Bono destept ca a nascocit dracaria cu „Six hats” ci noi sintem prosti ca am dat banii pe ea.
Ţi-am mai zis că io cu engleza… mai greu. Da’ mă străduiesc!
Am pus mâna pe dicţionar şi am ajuns la concluzia că stakeholder-ul e unu’ care a înhăţat ţăruşu’. Am nimerit?
„Grupuri interesate” le zice.
sandwalk, nici io nu-s vreun fan csr – care-n momentul ăsta, în România, mi se pare că-i 99% snobism de dudui piariste care se fâţâie pe la seminarii dintr-ăstea. Ideea de responsabilitate socială a companiilor e ok, dar atâta vreme cât există cel puţin un angajat plătit la negru/gri, e vorbă goală.
Cât despre cele 6 pălării, tehnica e funny. Şi io n-am dat nici un ban, n-am contribuit la insula lu’ Bono.
Oricum, nu Bono a inventat-o, ci poporul român, din moşi strămoşi – vezi „e aceeaşi Marie, cu altă pălărie”. 😀
Ştiam io că dicţionarele nu e bune dă nimic. Mai bine citesc nişte almanahe.
Incercati sa gustati un pic din „corporate life-style” de care altii se straduiesc sa scape ca dracul de tamaie. Unii angajati, parca la France-Telecom, au facut chiar marea trecere ca sa scape de responsabilitatea sociala a firmei. Succes amatorilor!
Da, bine, nu-i de mirare în Franţa, care-i întruparea responsabilităţii sociale nu a corporaţiilor, ci a statului-tătuc dătător de bani şi ajutoare multe care-ndeamnă la orice, mai puţin la muncă. Adică de ce să-ţi baţi capul încercând să generezi venit pentru – ptiu, drace! – urâtul de capitalist, când poţi foarte bine să şezi pe-o slujbă călduţă la stat, unde salariul nu-i prea mare, da’ nici n-ai targete şi, mai ales, nu te dă nici dracu’ afară.
(Citeam cu ceva vreme în urmă că Franţa e printre puţinele ţări în care idealul tinerilor e un job la stat imediat ce şi-au terminat studiile. Ştiu ei de ce…)
Un lucru doar sa punctez, te admir diacritico, cu liniute sau fara, esti de nota 20.
Mulţumesc, da’ dacă tot postezi cu acelaşi IP, măcar foloseşte şi acelaşi nickname. 🙂
Etica si corporatia. Simpla alaturare a acestor doi termeni ma face sa rad cu lacrimi. Cristi Ducu seamana cu Bono din comentariul precedent.
O sa vorbim de etica in corporatie atunci cand:
a) vom descoperi ca exista un singur „suflator in fluier” (sic!) care a fost premiat – sau macar a ramas in slujba mai mult de un an – dupa ce a dat pe goarna rahatul din firma;
b) va fi macar la fel de „ne-etic” sa bagi o spaga groasa la o privatizare/licitatie mare pe cat de „ne-etic” e sa iti suni copilul pe telefonul firmei in timpul programului;
c) arhibonificatii presedinti de banci „salvate” pe banii cetateanului vor avea oaresce sughituri morale ii dea sanctiuni unei functionare care a fugit o ora din timpul programului sa isi ia copilul de la scoala;
d) nokia va da inapoi caruta de bani bagati de guvern si de primaria Clujului in curul lor ca sa deschida fabrica de la Jucu.
e) etc.
BULLSHIT. Asta e cuvantul, in corporateza. Nu exista nici un fel de etica in lumea corporatiilor. O corporatie va respecta legea (!) – nu mai vorbim de normele eticii in afaceri, ca asta e deja de domeniul fantasticului – atunci cand este mai profitabil sa o faca decat sa o incalce. Ori asta se intimpla rar si in relativ putine domenii, acolo unde statele au mecanisme puternice de control SI impactul economicului asupra politicului este relativ mic. Adica nicaieri.
Etica este pentru popor. Pentru clasa muncitoare. Pentru micul intreprinzator. Pentru pulime.
Corporatiile isi acopera actiunile profund imorale ( sa vorbim doar despre giganti din industria tutununului sau cea chimica ) VORBIND despre morala. PREDICAND etica. Tinind cursuri de ETICA. Avand „proceduri” si „norme”.
Diacritico, esti un om inteligent.. ce dracu.. 🙂
Cu toata stima,
Razvan