Întâmplări în Gara de Nord

Mi se-ntâmplă chestii în Gara de Nord ultimamente, deşi n-am mai mers cu trenul de nu mai ştiu când. Cea mai recentă întâmplare, ieri. Şi cea mai ciudată.

M-am dus să mă-ntâlnesc cu amicul R., în trecere prin Bucureşti, în drumul lui spre Iaşi. Pe la nouă seara. Mergem la KFC, amicul R. îşi ia de mâncare, eu – un ceai, pe principiul învăţat de la Scarlett O’Hara, cum că te îndopi acasă, ca atunci când ieşi în lume să mănânci cât o vrăbiuţă şi să pari o domnişoară finuţă, rafinată şi stilată.
După vreo 20 de minute, lângă noi se aşază un domn în vârstă, c-o bere. Noi continuăm să vorbim. Domnu’ ridică paharul şi ne urează diverse. Amicu’ R., care stătea în diagonală faţă de el, ocheşte o hârtie. Ia uite ce scrie acolo, îmi zice. Mă uit cu coada ochiului: nu e nimeni vinovat pentru acest gest. Sau ceva de genu’. Amicu’ R. mai citeşte o dată. Crezi că are gânduri d’alea? întreb. Cre’ că, zice amicu’ R. Domnu’ era ocupat cu telefonul, butona de zor. Amicu’ R. îşi ia inima-n dinţi şi-l întreabă de vorbă: sunteţi bine? Da, zice domnu’. Aaa, aţi văzut biletul. Da, aia e, la ce vă gândiţi. A doua oară, că am mai încercat o dată. Şi bagă biletul în buzunar.
Eu şi amicu’ R. încercăm să-i explicăm că nu-i bine, că una-alta, că nu-i dracu’ chiar aşa de negru. În fine, psihoterapie de cafenea. De KFC, mai exact.
Domnu’ (Grigore) începe să ne povestească. 71 de ani şi o nevastă cicălitoare care îl aduce la disperare.
Amicu’ R., jenat de prezenţa mea (da’ na, scopu’ scuză mijloacele) îi explică priceput că femeile-s nebune şi că să nu mai pună la suflet.
Domnu’ dă să plângă – că uite ce tineri sunteţi (eh, îmi vine să-i zic, eu, una, mă îndrept vertiginos spre a doua tinereţe), ar trebui să vă dau eu vouă lecţii de viaţă, şi cân’ colo mă-nvăţaţi voi pe mine.
Ei, domnu’ Grigore, avem de învăţat chiar şi de la cei mai mici, zicem, înţelepţi, io şi amicu’ R.
Domnu’ Grigore ne povesteşte viaţa lui, i le povestim şi noi pe ale noastre.
Domnu’ Grigore găseşte că e foarte ciudat ce se întâmplă şi vrea neapărat să ne vadă luaţi unul cu celălalt – eu cu amicul R., adică. Ne face o poză cu telefonul şi se oferă să ne fie naş. Încercăm să-i explicăm că suntem împreună la aceeaşi masă, dar că nu suntem un cuplu. Domnu’ Grigore tot speră.
La un moment dat îmi iau zâmbetul drăgălaş şi-i cer domnului Grigore biletul de-l băgase în buzunar. Mi-l dă. Încă nu l-am citit, n-am avut curajul.
Pe la unşpe fără ceva îl ducem pe amicul R. la tren.
Eu plec la metrou cu domnu’ Grigore, să-l duc până la Iancului.
În metrou, domnu’ Grigore mă-ntreabă câţi ani am. 35. Şi de ce nu te-ai măritat pân’ acu’?! D’aia – e răspunsul standard în situaţii dintr-astea. Tocma’ d’asta, îmi vine să-i zic, ca să n-aduc la disperare un biet bărbat, după patruij de ani de căsnicie. Dar zâmbesc frumos şi-i zic că mi-a stat capul la altele. Mă-ntreabă iar cum mă cheamă. Simona.
Ajungem la Iancului, mă pupă pe amândoi obrajii, ne luăm la revedere.

Ajung acasă, reflectez. Bizar, îmi zic.

Azi îmi scrie amicul R. M-a sunat Grigore. A pomenit de tine, dar ţi-a zis Monica.

Ce?!!
Sunt Monica de când m-am născut, dar numai pentru ai mei.

This is weird.
I mean, weird de-a binelea.

Reclame

11 răspunsuri to “Întâmplări în Gara de Nord”

  1. holicica Says:

    🙂 Monica o fi nevastă-sa?

  2. fina Says:

    Orice naş îşi are naşul, deci orice naşă, la rândul ei…

  3. sorin dinco Says:

    dap
    Gara de Nord pare să fie o zonă crepusculară. acu o săptămână am trecut şi eu cu Mugur printr-o experienţă de genul celei de mai sus. tipul venea de la închisoarea pe pontoane din Chilia. după şapte ani. dar cea mai „crepusculară” a fost coada imensă la cabinele de vot:)
    roman du gare…

  4. domnişoaraT Says:

    Hehe, eu i-aş zice un fel de serendipity 😀

  5. diacritica Says:

    Monica o fi nevastă-sa?

    Nţ. Elisabeta. 🙂

  6. Cerculeţ Says:

    Monica poate fi de la Simonica, te-a alintat.
    Nu vreau sâ tâ laud, dar Helmut spus, Nohat, faină poveste la el, la Fraulein Kritika.

  7. diacritica Says:

    Zi-i lui Helmut că-i mulţumesc.

    Monica poate fi de la Simonica, te-a alintat.

    Nu-i vorbă, nu-i greu să treci de la Simona la Monica, dar e prima oară când mi se-ntâmplă. A fost ciudat. Mai ales după istoria din seara de dinainte.

  8. Cerculeţ Says:

    Zisu-i-am acu’. Mă bucur că ai viaţă-n tine.

  9. diacritica Says:

    De ce? Nu păream să?

  10. Cerculeţ Says:

    Ba da. E vorba de viaţa aceea. Viaţă pur şi simplu. De unde şi bucuria. 😛

  11. dAImon Says:

    de azi esti Monica si pentru interneţi.

    cum era aia, ca ti-ai facut-o cu mana ta? .. 😀

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: