Ungurii de la Cultură

Mi-a trecut azi pe la ureche, la Realitatea, o replică despre cum am dat maghiarilor Cultura României sau cum au ajuns maghiarii şefi peste Cultura română sau ceva de genu’.
Am trecut repede peste, că mi s-a făcut silă instant.

Desigur, nasol, cultura română pe mâna ungurului.

Dar când nemţoaica Herta Müller primeşte Nobelul pentru cărţile scrise în germană, la propunerea Germaniei, toată cultura română se bate cu cărămida-n piept.

Mă lăsaţi?…

(Eu nu cu faptul că-i ungur am o problemă, ci cu faptul că-i doftor. De cai şi vaci şi porcuşori de Guineea. Vorba lui aciddu: ce naiba, s-au terminat inginerii în ţara asta?!)

9 gânduri despre „Ungurii de la Cultură

  1. Pai inginerii s-au facut jurnalisti, medicii analisti (nici un fel de apropo), economistii sint juristi si juristii sint oameni de afaceri. :)) Adica asta e societatea multilateral dezvoltata.:P

  2. Ştiu că-l ştiţi, da’ vi-l mai zic:

    Vine Ion acasă şi-i zice lu’ ta’su:
    – Tată, mă însor!
    – Cu cine, mă Ioane?
    – Cu Gyuri.
    – Bine, mă, da’ Gyuri îi ungur.

    Eu am remarcat la K Hunor că vorbeşte fără greş „pe româneşte” şi am auzit că e şi scriitor.

  3. Ei, a făcut şi facultatea de filosofie, din câte ştiu.

    Şi, din experienţa mea, ne-românii care învaţă româna ca limbă străină ajung s-o vorbească şi s-o scrie mai bine decât mulţi români. Ziceam p-aci de Mauro Barindi, traducător. Sau cititorul nostru marcuzzo, italian, care nu scrie niciodată î-mi. 🙂

  4. Fiică-mea, draga de ea, a votat. La primul tur. Cu cine?, întreb. Vai, zice, cum poate să-l cheme aşa? Huuunor. Nici măcar nu rimează cu lapte.

  5. @diacritica: ne-românii care învaţă româna ca limbă străină ajung s-o vorbească şi s-o scrie mai bine decât mulţi români.

    Nu-i acelaşi lucru. Ăia-s străini-străini, KH e de-al nost’. Eu îl comparam cu ungurii de la noi, cu Marko Bela, de pildă, care, în ciuda intelectului, atâta se ăăie până spune două vorbe româneşti… G Frunda i-ar putea da nişte lecţii, că şi el vorbeşte corect şi fluent.
    Vecina mea e cea mai bună dovadă că am dreptate. Ea ţi-ar spune „Atâta am bătut-o, şi tot mai iese praf.” E vorba despre covor, iar vecina e „ovoneni” (nu de la ouă, ci de la grădiniţă), adică educatoare, deci cu oarece potenţial.
    Ei au o singură formă pentru articol, indiferent de gen, şi de-asta vorbesc pe dos. De-aici şi bancul cu „soţia meu”.

  6. Nu-i acelaşi lucru. Ăia-s străini-străini, KH e de-al nost’.

    Ba-i cam acelaşi lucru. Româna, dacă nu o vorbesc acasă, o învaţă tot ca pe o limbă străină, mecanismul e cam acelaşi. Iar faptul de-a vorbi corect sau nu ţine mai puţin de structura limbii materne, ţine în special de dorinţa de a vorbi corect. Sau nu.
    Că şi eu am neutru în limba română, dar asta nu-nseamnă că în italiană declin il quadro – le quadre, pe modelul tabloul – tablourile. După cum nu zic nici la mia problema, doar pentru că-n română problema e de feminin. Zic il mio problema şi il quadro – i quadri, cum e-n limba lor. Dacă vreau, evident. Că s-ar putea să nu vreau. Sau să nu consider suficient de important.

    Precum vecina ta, care a rămas în stadiul de interlangue – adică faza în care ştii ceva din limba-ţintă, dar încă o amesteci cu limba maternă. Şi-ţi iese am bătut-o (pe ea, covoara, că dacă pluralul e covoare, singularul tre’ să fie covoară, nu? 😀 ). Unii vor să treacă de faza asta şi să vorbească corect limba-ţintă. Alţii nu.

  7. Şi eu m-am gândit la faza cu vrutul şi cred că aşa-i.
    Ziceam că e de-al nost’, în sensul că cei de aici au crescut auzind-o şi învăţând-o, chiar dacă, în cele mai multe cazuri, doar de pe la grădi încolo, în timp ce Mauro a învăţat-o în alte condiţii.
    Dar, dacă mă gândesc că am auzit români vorbind curat după 20 de ani de stat în America, în vreme ce fotbalistul Răducioiu îşi căuta cuvintele după nici un an de Italia, îţi dau perfectă dreptate. Vouloir c’est pouvoir.
    Gata, fug la prăjituri, că n-am ce da mâine la colindători! (colindătorilor!) 😀

Comentariile nu închise.