Cum am profitat de Crin Antonescu

Și profit chiar în acest moment.

Din când în când, diacritica merge împreună cu frate-su la mama diacriticii, la Constanța.
E bine să ai un frate. Mai mare, dacă se poate.
Pen’ că:
– mergi moca. Benzina o plătește frac-su diacriticii, întotdeauna. (Mulțumesc!)
– mergi comod. Că, na, mașină mică!
– frac-su diacriticii se oprește de câte ori vrea diacritica. Bine, diacritica nu vrea decât o dată în cele 3 ore de drum.
– până face diacritica pipi, frac-su a și cumpărat diverse – apă, una-alta, și dacă diacritica vrea cafea la pachet, de obicei i-o plătește și p-aia.
– la schimb, diacritica nu treb’e decât să se execute când frac-su zice, pe drum, desfă-mi și mie sticla de apă, te rog. Sau: dă-mi ochelarii ăilalți din torpedou. Sau: ia vezi pe hartă, dac-o luăm pe dincolo, câți km sunt? Sau: schimbă și tu cd-ul ăla. Chestii de copilot, în fine.
(Având în vedere nenumăratele bătăi (reciproce și cu învingător nu întotdeauna definit) din copilărie, diacritica și frac-su se înțeleg bine la drum.)

Ei, dar frac-su diacriticii n-are doar mașină, are și un laptop (un Mac, în care diacritica își prinde întotdeauna urechile până se dumirește unde-i ș-ul, de exemplu. Și oricum îi merg degetele de-aiurea pe taste și scrie cu-ncetinitorul.) Și diacritica începe, ca pe vremuri, când se ruga de el să-i dea și ei să se joace cu indienii lui de plastic (domnilor, ați avut colecție de indieni d’ăia?) sau cu mașinuțele lui (că diacritica a descoperit târzior păpușile; tractoarele și camioanele lu’ frac-su erau muuult mai interesante – pentru simplul motiv că erau ale lu’ frac-su, cred). Acuma lucrurile se întâmplă cam la fel, numa’ că cu mai multă diplomație din partea diacriticii, care nu mai bate din picior și nu mai țipă (maaaaamaaaaaa, da’ Cristi nu mă lasă să mă joc cu mașinuța lui!!!!!).

Acuma lucrurile se întâmplă astfel: Când termini cu calculatorul ăla, să mi-l dai și mie, te rog. Da, acușica.
Și p-ormă apare frac-su cu calculatorul în brațe. Vezi că tre’ să-l pui la încărcat. Aha. Da’ ce conexiune ai? Vodafone sau wireless-ul ăla de data trecută. Wireless-ul. Da’ data trecută mergea prost. Nuuu, merge bine, m-am dat și pe youtube. Aha.

Wireless-ul e conexiunea wireless de la biroul peneliștilor de peste drum. O cheamă Crin Antonescu. Pe ea, pe conexiune. Și-i moca.
Numa’ că, la fel ca data trecută, în camera mea conexiunea asta cu care frate-meu se dă pe youtube nu merge. Și am o străfulgerare: mă plimb cu calculatorul prin casă: la frate-meu merge, în bucătărie merge, la mine nu. În mod sigur, pedeapsă pentru că am scris de rău despre Crin. Da’ l-am tras în piept: mă folosesc de el cu succes, numa’ că din bucătărie.

😀

Publicitate

18 gânduri despre „Cum am profitat de Crin Antonescu

  1. Măi, fii ‘antenă’: fina poa’ să scrie cu diacritice! Da’ de ce n-o face?… 😀

  2. si, mai ales, nu merge ş si ţ, nu se vad.

    Nu știu, la mine se văd. Și am mai scris de-a lungul timpului diverse chestii de pe calculatorul ăsta. O să mă dumiresc când mă-ntorc la calculatorul meu.

    Și, da, sărbători fericite și vouă!

  3. Da’ chestiile pe care le-am mai scris de pe calculatorul ăsta, prin primăvară, cred, le vedeam și pe calculatorul meu antic, cu windows. Parc-așa să zic. Tre’ să verific luni.

  4. Fina, accepţi să ţi se adreseze lumea (inclusiv în scris) cu „FÎNA”? Normal că accepţi, doar îţi place mult de tot să scrii fără diacritice, deci pseudonimul tău poate fi interpretat după bunul plac al fiecăruia.

    Aşa că „Fîno”, vezi că treaba asta cu diacriticele e cu dus-întors iar limbii române nu-i place să fie scrisă fără diacritice, pentru că îşi pierde claritatea. De fapt tu şi alţii scrieţi în „romana”, nu în „română”, pentru că vă credeţi italieni sau mai ştii, americani, iar limba română e sub standardele voastre deci nu merită să o scrieţi corect. Este ridicol interesul pentru limba română mimat de aceste persoane „fine” cu numele, dar cu un comportament grosolan faţă de limba română, care în mintea lor ar trebui să le facă pe plac şi să le suporte lenea.

  5. Grobi, dragă, te susţin, dar numai 99%.
    -1% vine de la faptul că nu poţi scrie FÎNA pentru că în interiorul cuvântului se scrie  din a nu Î din i (nu mai intru-n detalii privind excepţiile). Deci, vrei nu vrei, e FINA.

  6. Se pare ca generatia care te prinde din urma e apta sa te inlocuiasca, mei diacritico :))

    Win @F.F.

  7. e „fina” deoarece e in opozitie cu „nasa”, anume diacritica.

    grobianul – admir ca tu nu esti grobian numai cu numele. mult va mai dura pana cand vom ajunge sa argumentam fara sa ne injuram, sa emitem judecati de valoare, sa „va credeti italieni” – mie mi se pare normal sa il lasi pe altul sa se creada si OZN, daca asta ii place, si sa nu comentezi deloc aceasta decizie a lui, cata vreme n-are a te afecta. dar tu nu esti numai cu numele, asa ca….

  8. Măi dragilor, numa’ nu vă păruiți.

    Pe mine, una, mă deranjează „crează”-urile, „î-mi”-urile, „noștrii” și „voi trimite-ți”, chiar și atunci când sunt scrise cu diacritice.

    Între „imi” și „î-mi”, o să-l prefer întotdeauna pe „imi”. Așa, fără căciuliță, cum e el.

    I mean, deși mie-mi place să scriu cu diacritice, bătălia mea personală, pe blogul ăsta, e cu „crează”/”creaza”, nu cu „creeaza”.

    @dAImon, încă n-am ajuns să mă cred de neînlocuit – și sper nici să n-ajung vreodată să. Nici într-ale gramaticii, nici într-altele.

    De fapt, cu atât mai puțin într-ale gramaticii – c-am tot zis p-aci că-s amatoare în domeniu și că știința mea se oprește la nivelul clasei a opta, maxim a dooșpcea (și aia de fizică-chimie, nici măcar filo). Sunt oameni mult mai știutori decât mine, inclusiv din generația „care mă prinde din urmă”. Și, da, m-aș bucura să mă prindă din urmă cât mai mulți și să-și facă bloguri/saituri de limbă română. Poate așa s-ar forma acea masă critică capabilă să-l schimbe pe „noștrii” în „noștri” în mintea românului.

  9. Oh shit. Cum sat- esplic, chiar de n-am mai comentat p-aici tot te urmaresc, si-ti zic ca ma ieu cu mainile de par cand vad unele reguli d-alea intortocheate si pe care nu le-ar retine nici dracu daca n-ar fi scrise in niste carti dragute pe care sa le consultam din cand in cand. Cam ca hatisul legislativ, gen.

    Pai imi moare entuziasmul in fasa cand imi spui ca alea chestii de clasa a 8a. Se pleosteste tot.

  10. Păi uneori copiez și eu din cărți – sau fac rezumat. Caz în care scriu și din ce carte le-am luat.

    Dar știința mea proprie de limbă română, aia din capul meu singur și fără cărți, e știință de absolvent mediu de liceu. Adică eu, până la Gramatica Academiei de mi-am cumpărat-o acu’ câteva zile (și pe care încă n-am răsfoit-o), pe Gramatica Ștefaniei Popescu m-am bazat – după care am învățat și într-a opta. Și îndreptarul și DOOM-ul. I mean, nimic special, nimic sofisticat. Cursuri de limbă română, după ce-am terminat liceul, n-am mai făcut. Și până să încep blogul ăsta, mai ușor mi-era să explic gramatica franceză sau gramatica italiană – că-mi erau mai clare-n cap.

  11. (De fapt, la început numa’ din capul meu scriam. P-ormă a cam început să se-ngroașe gluma și blogul meu, pe care-l voiam despre ortografie simplă, la nivelul lui m-ai/mai și noștri, a început s-o ia înaintea intențiilor mele inițiale, așa că prin august m-am căpătat cu un DOOM 2005 de la frate-meu și cu Gramatica Ștefaniei Popescu, după o răscolire prin biblioteca mamei. Și cam atât. Cam ăsta era nivelul la care aș fi vrut eu să mă opresc. Da’ acu’ mă pomenesc cu tot soiul de întrebări la care n-am răspuns (cum ziceam, blogul mi-a luat-o înainte), așa c-am început să-mi adun materiale. Gen Gramatica Academiei și Romanian Grammar, aia pentru străini – neprețuită pentru descâlcirea unor reguli aparent făr’ de regulă din română.)

  12. Până la reguli, e vorba despre un simţ al limbii pe care îl ai sau nu. Ţine şi de urechea muzicală, dar şi de alţi factori. Eu am observat şi la propriii mei copii: n-a trebuit să le spun prea multe. Amândoi introduc ortograme chiar şi în problemele de matematică şi sunt mândri să explice că „a căzut î”.
    Nu înseamnă că simţul limbii nu poate fi cultivat. Aici e problema!!! Că nu se prea cultivă. Cei mai mulţi profesori au pretenţia ca până-ntr-a patra copiii trebuie să ştie tot (deşi învaţă ortografia mai mult empiric), drept pentru care ei nu se mai ocupă suficient de ortografie. Am tot zis că, dacă zilnic s-ar face „momentul ortografic” de 5 minute, cât ţine şcoala, n-ar trebui să tocim regulile întortocheate de care vorbeşte dAImon, pentru că scrierea ar curge firesc.

  13. Hehe, mi-aduc aminte ce-mi povestea mama, mai demult, cum într-un consiliu profesoral sau ceva de genu’ profa de română se plângea că la începutul clasei a V-a copiii nu știu nu-știu-ce și că învățătoarele nu-și fac treaba. (Clasic.) Și mama, care era deja spre pensie, cred, a luat-o la rost: da’ în programa de I-IV v-ați uitat, doamnă? Că ce vreți dumneavoastră acolo nu-i în programă. Io-nțeleg că-i vreți deja deștepți într-a cincea, da’ nu-s toți. Și că mai bine ori vă duceți la programa de-a IV-a, ca să știți de unde plecați cu ei, ori ne-aședem aicea frumos profii de română cu învățătoarele ca să ne lămurim ce trebuie să știe un copil când termină a IV-a.

    (Cât despre reguli, da, în forma asta „teoretizată” eu le descopăr acum, pe multe dintr ele.)

  14. si, mai ales, nu merge ş si ţ, nu se vad.

    Nu se văd diacriticele (la unii) pentru că sunt cele „academice”, cu virgulă, nu cu sedilă. Recte ș şi ț, nu ş şi ţ. Că Mac-ul ştie, da’ Windows-ul XP nu prea.

    Copii, nu ştiu, da’, uite, pe calculatorul meu cel antic ş-ul şi ţ-ul de pe Mac-ul lu’ frate-meu se văd.

Comentariile nu închise.