Neaoşismul pe stil nou

La 45 de ani după Parlez-vous franglais?, neaoşistul român descoperă şi el romgleza şi porneşte la răzbel împotrivă-i, cu un avânt căruia-i lipseşte numai Sancho Panza. Dulcineea fiind, desigur, sireacă limba română, ameninţată de căpcăunul englezesc şi pe care neaoşistul şi-a pus în cap să o salveze. Cu orice preţ. Chiar şi împotriva voinţei ei.

Neaoşistul propovăduieşte întru puritatea limbei române, deşi Dulcineea sa nu mai e de mult fată mare, căci şi-a mai tras-o, de-a lungul vremii, şi cu slavona, şi cu turca, şi cu franceza. Şi cu alte popoare pe care nu le mai menţionăm aici, din jenă faţă de jena Dulcineei, degrabă iubăreaţă de limbi străine.(*) Plus că oricum căpcăunul englez nu-i defel vreun violator, căci Dulcineei române îi fug ochii după el de vreo 20 de ani şi deja s-a lăsat pipăită pe ici pe colo, prin mailuri, pe chaturi şi pe site-uri, ba chiar şi prin talk- şi alte show-uri.

Neaoşistul îşi ia în serios misiunea şi evanghelizează pe orişiunde-apucă, blamând din toţi rărunchii nu atât engleza din softuri, cât pe cei care folosesc softuri în engleză – neaoşistul fiind gata să moară de grija altuia.

Neaoşistul, evident, nu are o problemă cu englezismele proprii. Căci softurile şi mailurile şi chaturile sale sunt acceptabile; copy-paste-ul altuia – nu.

De altfel, neaoşistul nici cu limba română proprie n-are nici o treabă. O stâlceşte cum îi vine şi-i inventează reguli la purtător, de genul „am hotărât să simplific limba română eliminând femininul din însuţi-însăţi„.
Căci el, neaoşistul român, nu apără pur şi simplu. El apără împotrivă.

Din gură apără.
Pentru că el, neaoşistul, în afară de evanghelizare nu face nimic. Dacă softurile nu-s traduse, sau dacă-s traduse prost, e-ntotdeauna vina cuiva. A altcuiva. Căci el, neaoşistul, n-are vreme de pierdut bătându-şi capul cu localizări. El are de dus la bun sfârşit misiunea-i sacră de evanghelizare pe bloguri.

Vezi şi Pentru neaoşişti, de la Academia Franceză şi Franţuzisme.
____________

(*) Honni soit qui mal y pense…

Reclame

Etichete: ,

11 răspunsuri to “Neaoşismul pe stil nou”

  1. jademan Says:

    Ştiu franceză. Da’ cam slab cu practica… Ce va să zică citatu’? ‘Mulţi sunt ăia care se gândesc la prostii’?

  2. Epigonul Says:

    Eu nu ştiu, dar ştiu expresia. Ruşine celui care s-a gândit la prostii.

  3. Adrian Says:

    Eu zic că jademan a nimerit-o destul de bine…

  4. diacritica Says:

    Adică nu vă gândiţi la prostii, cum zice Epigonul.

  5. Apolodor Says:

    Să mă ierţi, diacritică dragă, ştiu că în franceza modernă jartiera se scrie cu doi de „n”, dar parcă-mi unge ochii mai bine varianta heraldică… E de gustibus, desigur.

  6. diacritica Says:

    Da, bine, unii-l scriau chiar „hony”. 🙂

  7. dAImon Says:

    io’l stiam ca honny, dar daca mai modificam mult la el o iasa fie horny fie honey. no pun intended 😀

    Si revenind, io voiam sa te provoc inocent la dezbatere cand te-am intrebat acu’ multe insemnari despre parerea in legatura cu litera „î” parca. Mic copil, de-acu te rostogolesc si eu prin argumente Arthur-style, vaz ca altfel nu merje 😀

  8. diacritica Says:

    de-acu te rostogolesc si eu

    Bine că nu vrei să mă tăvăleşti. 😛

    Cât desre î/â, dezbaterea între mine şi tine şi alţi câţiva p-aci e inutilă. Academia a decis deja, şi a decis demult. O dezbatere ar avea sens, dar între lingviştii ăia care fac regulile – ca să aibă, eventual, şi un efect.

  9. Blegoo Says:

    Așa… deci, la câte comentarii la subiect am citit… parcă mi-e teamă să deschid gura…

    (În afara subiectului: bre… da’ capacitatea mioritică de a crește buruieni – a se citi – spam… depășește productia de petrol din Venezuela, zic)

    Ahem… deci, unde eram?

    Aaa, da!

    Neaoșismul; ăla care este el, cum zicea un clasic în viață.

    Înainte de a începe să latru… ar trebui să bag o disculpare, ceva: eu sunt dușman declarat al „romglezei”, chestie pe care o definesc ca fiind talentul mioritic de a băga cuvinte englezești acolo unde există deja termeni echivalenți în românește. Deasemenea, măcelul cuvintelor englezesti în românește… gen… „…șeruială…blureală…” etc.

    Problema… așadar, cred eu, provine din necesara dihotomie între limbajul SCRIS și cel VORBIT. Cum bine zicea unchiu’ Șopănhauer – fie-i țărâna ușoară.

    (muoamăăă… încep să vorbesc în neologisme, ca alde Andrei Roșca)

    Serios: La cârciumă, la fel ca noi toți, zic: „… las’că-ți dau un imeil” , nu?
    Că așa vorbim.

    Cred că problema existențială… diacritică aș îndrăzni să spun… constă în incertitudinea unei ortografii corecte a unor termeni deja intrați în limbajul popular, ca să nu zic „aitist”, „softist” ori „compiuterist”.

    De-a lungul timpului… m-am certat cu diferiți (și diferite – eu țin la chestia feminin/masculin în limba româna, ca și sub plapumă, dealtfel) pe tema termenului „advertising”.
    Eu susținând că se traduce perfect prin „publicitate”.
    „Arta Publicității”.
    „Teoria si Practica Publicității așa cum e aplicată de compania Google”
    etc…
    Normal… mi-am luat-o peste bot… cu spume… de la diferiți specialiști în „advărtaizin”. 🙂

    Am dat un exemplu, nu vă speriați.

    Continui, deci.
    Limbajul VORBIT este… prin definiția lui (care o fi aia) ceva fluid, în continuă transformare – total făra control ori reguli clare.
    Dacă am luat ceva ulei la bord… șansele sunt că o să VORBESC oarecum diferit față de cum aș vorbi în mod normal – nu mă refer aici că l-aș înjura pe zoso mai abitir decât în mod normal.

    E doar un exemplu, zic.

    La ce moment apare ÎN SCRIS formularea obișnuită în discutie : „… bagă-i un blur mic, cam de 2 pixei” ?
    Întreb, nu dau cu paru’.
    Fiindcă, e important.

    E absurd, cred eu, să insistăm să înlocuim „blurează-l” prin „încețoșează-l”.

    Dar.

    Momentul în care adoptăm termenul, verbul „a blura”… apăi, taică… apar probleme de declinație, de conjugare, alea-alea.
    Cotoios, deci.

    Să nu mă fac geșit înțeles: am să latru la maxim pe oricine o să zică „fotoșopează-l” în loc de „editează-l” – cu referință la un grafic de hedăr, sa zic. (a se observa ironia subtilă a blegului – a se zâmbi).

    Deci.

    Atunci când un termen a devenit deja monedă curentă… de ani buni… în limbaj curent/vorbit… e absurd, cred eu, să încerci să bagi un „chebecoaism” întru apărarea limbii.

    Plus că, așa cum s-a remarcat și prin alte articole similare, francezii au sărit la bătaie IMEDIAT. Nu dupa 20 de ani, indiferent ce zice Sandu Dumas – vecinu’ meu de la 3.

    În general, gălăgia e bazată pe termeni proveniți din internet, din software și harware de computere. Ordinatoare, cum le zic francezii, ‘tu-le muma lor de francezi, care ne-a bombardat la Ploiești.

    Vrem, nu vrem, realitatea este că englezoii americani au inventat treaba. N-are sens să țipăm: „…Da’ Arel Vlaicu?…”

    Să ne adaptăm, zic eu. Nimeni… vreodată… o să zică:
    „…mamăăă… ce-aș făcuio pă blonda aia…”
    M-am făcut înțeles?

    Pozitia mea este să examinezi fiecare termen, în funcție de gradul de permeațiune în limbajul vorbit, să gândești cum funcționează în schema gramaticală românească – conjugări, plurale, vocative, etc, ÎNAINTE de a te comite să îl scrii, sub orice forma.
    Excepții or să existe, normal. Toată lumea zice: „cserocsează-l”… nimeni nu întreabă dacă un document e „cserocsabil”.

    D-aia e importantă Diacritica (Domnișoara, nu ortografia).

    În lipsa unei autorități competente… „dă sus”, în prezența vacuumului, zic, rămâne să ne bazăm pe ce zice https://diacritica.wordpress.com.
    (să ne trăiești, să te vedem la Academie, alea-alea)

    Nu-i vorba de „apărarea limbii române” aici… las’ că se descurcă limba și singură (fără aluzii măgărețe, vă rog).

    Știu, e o treabă grea, anevoioasă, prost plătită… da’ cineva trebuie s-o facă!
    Io zic s-o facă Diacritica.
    🙂

    Peseu: mai aveam foo’… 2-3 pagini… da’ am zis să nu vă plictisesc. 🙂

  10. Vlad Says:

    O să-mi dau şi eu cu părerea, nu de altceva, dar am fost plecat mai mulţi ani prin străinătate, mai exact în state, şi pot spune că am realizat în felul ăsta cât de mult ţin la limba mea. Din acest motiv am şi ajuns pe acest blog, în încercarea perpetuă de a-mi îmbunătăţi limbajul care constat că este departe de a fi perfect. În mod sigur voi avea nenumărate ore de lectură în încercarea de a-mi aduce aminte unde se pun cratimele, sau a învăţa acolo unde n-am ştiu niciodată, la fel şi cu virgulele, şi nenumărate forme ale verbului etc. Ce mi se pare însă ciudat e că o persoană care evident cunoaşte atât de bine limba română, deci e clar pasionată, să accepte aşa uşor invazia de cuvinte şi expresii din limba engleză. E drept că a spune speech în defavoarea cuvântului discurs nu pare o mare problemă dacă ne uităm la originea cuvântului discurs, dacă ar fi fost cuvântul „cuvântare” la origine parcă avea sens.. Dar uneori aud nişte expresii care mă irită groaznic, şi acolo pot spune că sunt neaoşist cum spui tu. Când aud „oh my god” sau „hello” sau „see” sau diverse expresii din limba curentă sunt efectiv iritat. Mi se pare inutil pe lângă faptul că mi se pare a fi şi puţin snob. Uneori e normal, la fel cum în engleză se utilizează expresia să xeroxezi ceva, care evident provine de la numele aparatului, mi se pare ok să facem la fel. Dar mi se pare inutil să luăm cuvinte care sună natural în limba noastră şi să le înlocuim forţat doar de dragul de a fi mai moderni, chiar dacă uneori aceste cuvinte sunt şi ele neologisme la rândul lor ca în exemplul de mai sus cu publicitatea vs. advertaising. O altă problemă din pc meu de vedere este faptul că nu adaptăm scrierea într-un mod adecvat, şi nici măcar nu încercăm să găsim un înlocuitor autohton, preferăm să copiem, e mai simplu aşa. Poate e şi chestiune de lene, nu-mi dau seama, în America apreciam la americani faptul că dădeau un nume fiecărui obiect, uneori numeroase nume, şi uneori aceste nume erau simple asocieri de cuvinte deja existente. Nu-mi vin în minte exemple chiar acum, dar am văzut o grămadă de exemple de genul ăsta unde puteam face asta în română dar preferăm să copiem. Sunt conştient că aici e şi vorba de mentalitatea noastră, dar parcă puţin „patriotism lingvistic,” dacă există aşa ceva, n-ar strica, dar cum spuneam mai devreme, am realizat cât îmi lipsea limba româna abia când n-o mai aveam. Aşa am început să fiu atent la cum scriu, să scriu cu diacritice ş.a.m.d. Ştiu că sunt departe de perfecţiune, dar primul pas e să încerci măcar… şi asta parcă nu se vede nicăieri… Dar repet, în încheiere, nu e nevoie nici să fim absurzi, genul poveştii cu „gâtlegăul”, dar nici să-i spunem acum „tie” (care apropos, înseamnă practic legătură) doar pt. că aşa se spune în engleză şi e „cool” .

  11. Marina Says:

    Tare Apolodor – Jartiera se scrie cu doi „n”.
    Poate cu doi „r” Jarretière

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: