„Doamna avocat” sau „Doamnă avocat”?

Mi-a scris Alexandru acum câteva zile şi n-am avut vreme nici să mă gândesc, nici să caut răspuns. (Scuze.)

Car’ va să zică, cum zicem?

Vocativul e doamnă. Cu ă. Ok.
Da’ când îl determinăm în vreun fel, cum zicem?

Doamna Popescu e doamna, cu a. Că n-o s-o strig doamnă Popescu.Îmi pare cam evident că e nevoie de un articol hotărât acolo, pentru unicizare, doamna Popescu fiind singura doamnă Popescu din familia Popescu, adică singura nevastă a domnului Popescu. Că dacă aş striga după ea doamnă Popescu, ar rezulta că-i vorba de una (oarecare) dintre doamnele Popescu. Right? Sau mă-nşel?

Când scriu cererea către doamna directoare, încep cu doamnă directoare, îmi pare. Corect? Adică eu nu m-aş aventura să scriu doamna directoare, vă rog să-mi aprobaţi. Ci doamnă directoare, vă rog să…
Da’ când mă adresez în face to face, îi zic doamna directoare, hai, vă rog frumos, nu mă lăsaţi şi pe mine să plec azi cu două ore mai devreme?…

Car’ va să zică, din experienţa mea şi fără să mă fi uitat în cele cărţi, că mi-e lene, trag concluzia că se forma corectă ar fi doamnă avocat. (Una dintre mai multe doamne avocat.) Iar forma cu -a, doamna avocat, ar fi un fel de-a ne trage de şireturi în adresarea face to face.

Acestea fiind doar nişte presupuneri fără nici un fundament ştiinţific, aştept lămuriri – de la cine ştie sau e mai puţin leneş decât mine şi a căutat în cărţi.

Thanks!

________

Vezi şi Vocativul.

Publicitate

17 gânduri despre „„Doamna avocat” sau „Doamnă avocat”?

  1. Fac prinsoare ca sint mai lenes decit tine! 😀 Deci, daca le comparam cu forma masculina, adica folosim doamna pentru situatii in care am folosi domnul si doamna(n-am diacritice, sorry!) pentru domnule, rezulta ca atunci cind vrei mai devreme i-ai spune: Doamna ( cu diacritica) directoare, lasi pa mini ‘cas?
    Vorbind despre lene, mi-am facut faima de bun la pat. Pot sa dorm trei zile neintors! 😉

  2. Deci, daca le comparam cu forma masculina, adica folosim doamna pentru situatii in care am folosi domnul si doamna(n-am diacritice, sorry!) pentru domnule

    Dacă e să comparăm cu masculinul, ar trebui să comparăm „doamna” cu „domnul” şi „doamnă” cu „domn”. Or nu zice nimeni la vocativ „domn!”.
    Eh, tre’ să mă uit în vreo carte, ceva, da’ mi-e frig şi mi-e somn şi mi-aş face o cană de vin fiert. 🙂

  3. Aaaaa şi-ncă ceva: de ce copiii când strigau după tovarăşa strigau „tovarăsa!”, da’ şeful de la partid zicea „tovarăşă!”?
    Parcă-mi sună cam la fel cu doamna/doamnă.
    Adică forma în -a e un fel de unicizare. Să zic.

  4. Bea o cana si pentru mine! 🙂 La vocativ ma gindeam si eu cind ziceam de doamna(cu diacritica), echivalentul pentru „domnule”. Doar nu zici doamno, nu?
    Apropo de partid, in „slang-ul” de atunci se vorbea cu „to’a’rsu”-vorbim de adresarea de jos in sus- „tovarase” era folosit cind voiai sa sfidezi sau cind erai pe pozitia de sus si voiai sa mimezi respectul pentru cel „mic”.

  5. Câtă vreme spui „domnule director !” si nu „domnul director !” pare că problema s-o fo’ rezolvatără simplu şi ne putem culca liniştiţi. Încurcătura vine abia când te prinzi că alţii spun „doctor”, „officer”, „father” sau „padre”, iar noi…(vezi semnatura). Nu mi s-a întâmplat să se uite un popă urât că i-am spus simplu „părinte”, dar sunt convins că mulţi alţi muritori au sancţionat-o ca lipsă de respect. Asocierea „titulei” cu ocupaţia sau meseria, deseori dublate de o a doua sau a treia titulă, au probabil o strânsă legătură cu poziţia spatelui şi buzelor la români. Cred că-i poţi arăta respect unui om fără a-i recita toată biografia, în timp ce el se fâstâceşte sau se umflă în pene: „prea-stimate domnule profesor doctor (docent?) rector Andrei Marga…” (oare ăsta se fâstâceşte sau se umflă în pene ??…iar Andrei Marga e un titlu sau o meserie ??)
    Pe de altă parte ia încercaţi fără pre-titulă la titula de doctor sau meseria de poliţist… Ne limităm însă la zona asta, metalurgistului neputându-i spune „domnule turnător”…mamăă, ce ne mai putem încurca dacă nu ştim cui să-i lustruim păpucii şi cui să-i arătăm bombeul. Italienii au rezolvat-o simplu, la noi problema-i din proţap şi cere iscusinţă. Noroc că ne putem răzbuna când nu ne-aude nimeni, adăugând câte-un semn de punctuaţie: „doamnă?… popescu?”

  6. Câtă vreme spui “domnule director !” si nu “domnul director !” pare că problema s-o fo’ rezolvatără simplu şi ne putem culca liniştiţi.

    Analogia cu masculinul nu funcţionează. Vocativul fiind, cred, cel mai neregulat caz.
    Da’ dacă tot vrei analogie, oricum nu funcţionează, pentru că:
    1. spunem şi „domnule director!” şi „domnu’ director!”
    2. în „domnule director” (şi în „domnu’ director”, de altfel) e inclus articolul hotărât. Ceea ce duce, dacă e să ne jucăm de-a analogia, la „doamna avocat”, cu articolul hotărât -a. Ceea ce, cum ziceam, nu-mi pare a funcţiona pentru contextele oficiale. „Doamna avocat”, ca şi „domnu’ director”, funcţionează pentru contexte oarecum mai familiare. Pentru scrisori oficiale, e „domnule director” (cu articolul hotărât inclus în terminaţia de vocativ) şi „doamnă avocat” (fără articol hotărât, căci fără nici un fel de terminaţie pentru vocativ).

  7. Iar restul comentariului tău e fără rost. Problema fiind aici despre „doamnă avocat” vs „doamna avocat”, nu despre formulele de politeţe în română.

    Cât despre

    Italienii au rezolvat-o simplu

    să fim serioşi.
    Italienii au inventat formulele de adresare cu egregio, gentile, gentilissimo.
    Egregio Avvocato fiind mult mai mult decât un simplu „domnule avocat”.
    Şi tot italienii ăştia care „au rezolvat-o simplu” îşi spun Dottore / Dottoressa, Egregio Dottore pentru simplul motiv de-a fi terminat o facultate. Şi-şi pun titlul, dott., inclusiv pe cartea de vizită.
    Şi tot italienii au inventat inclusiv prescurtarea pentru Gentilissimo: Gent.mo.
    În italiană nu-i poţi scrie unui avocat cu formula de adresare „Avvocato”. În română îi poţi scrie „Domnule avocat”, fără să-i adaugi şi „mult prea stimabile” – echivalentul lui „egregio”

    agg. [pl. f. -gie] non comune, straordinario, eccellente: uno spettacolo egregio; A egregie cose il forte animo accendono / l’urne de’ forti (FOSCOLO Sepolcri 151-152) | egregio signore, egregio dottore e sim., formule di cortesia in apertura di lettere di tipo commerciale o burocratico
    § egregiamente avv.

    Deci da, italienii au rezolvat-o simplu.

    A se scuti.
    Şi, mai ales, nu te băga dacă eşti chiar complet pe dinafară.

  8. Spunem „domnu’ director!” numai daca urmează un chicotit:D şi „dom’ director” numai dacă urmează o invitaţie la bere:D ; corect, ambele forme conţin (la vocativ) articolul hotărât.
    Analogia nu se referea la articolul hotărât ‘au ba, ci la adresarea cu funcţie ‘au ba: „domnule !” şi domnule director! deci „doamnă!” şi” doamnă directoare!”. Nu-i albă – ba-i albă 😀 , e greşeala mea că nu am fost suficient de explicit.

  9. Analogia nu se referea la articolul hotărât ‘au ba, ci la adresarea cu funcţie

    Exact. Deci pe lângă subiect. Care, în cazul de faţă, este vocativul (doamnă vs doamna).
    Vrei să revoluţionezi formulele de adresare în română? Foarte bine. Fă-o pe blogul tău sau fă-ţi un doctorat pe temă şi p-ormă publică-ţi teza.

  10. A se scuti ce? Adresarea simplă cu formula „Dottore” ? Că doar nu vrei să spui că şi ei folosesc google şi copy/paste în vorbirea curentă.

    Şi, mai ales, pentru problema medicală ai nevoie de o persoană, chiar dacă nu cu titulă; google nu te va ajuta. Ţâfnoşenia asta denotă, dacă nu frustrare, măcar nevoie. Tu trebuie sa ştii mai bine.
    Poţi să ştergi acest comentariu, dar sper să-ţi fie de folos.

  11. A se scuti ce?

    Fix cu măgăriile de mai sus.
    (Frate, ce stil aveţi să daţi cu mucii chiar şi-n fasolea propriului mişto. Vrei să fii sarcastic şi să-mi dai peste nas? Fă-o. Da măcar fii suficient de inteligent încât să nu-ţi anulezi singur argumentaţia, cu măgării precum cele pe care elegant le-ai exprimat.)

    Adresarea simplă cu formula “Dottore” ?

    Când îţi zic că vorbeşti pe lângă subiect, în loc să admiţi evidenţa, te-nţâfnoşeşti şi mă trimiţi pe mine la doftor, că-i mai simplu.
    Dacă chiar nu faci diferenţa între formula de adresare oficială, în scrisori (doamnă avocat, domnule avocat, egregio avvocato, gentilissimo avvocato), şi tragerea de şireturi face-to-face (domnu’ director, dottore), nu te duce la doftor, că pe tine chiar nu te-ajută. Numa’ mai pune mâna pe-o carte, s-ar putea să-ţi prindă mai bine decât crezi.

    Şi nu, ăla nu era google, era Garzanti online. Da’ ca să te prinzi de asta, tre’ să ştii niţică italiană. Care, de altfel, ţi-i de folos şi ca să-ţi poţi da cu părerea despre cât de simplu au rezolvat italienii cestiunea formulelor de adresare.

  12. era mai bine dacă ştergeai comentariul dupa cum îţi sugerasem,

  13. era mai bine dacă ştergeai comentariul dupa cum îţi sugerasem,

    Cred şi eu că îţi era mai bine. Nivelul discursului tău n-ar mai fi fost aşa de evident.
    Ghinionul tău: eu n-am o problemă cu trimiterile la doftor (sau, mă rog, la orice altă persoană, cu ţidulă au ba), aşa că ţi-am publicat argumentaţia în toată splendoarea ei. Ceea ce nu se va mai întâmpla, de acum intri la spam.

  14. Probabil ca n-ai prea multă şcoală, deşi pari a dori să se-nţeleaga contrariul, (asta ar explica multe,) probabil că eşti de meserie scriitor de tot felul de prostiuţe pe net, (pari a avea mâna formată şi creierul potrivit,) dar nu mă fă să cred că eşti mai proastă ca Ioan T. Morar, te creditam totuşi cu o intelighenţie medie. Oricum îmi pare rău că am pierdut vremea pe aici, dar asta ar fi prea mult.
    (daca am greşit şi eşti de fapt bărbat îmi cer scuze, încearcă să citeşti cele de mai sus cu alterările de rigoare)

  15. Dom’ Părinte, insişti să-ţi expui inteligenţa în toată splendoarea ei. Iar eu insist să te public. Greşeala mea, da’ mi-o asum. 😀

  16. Dom’parinte, pacat de ultimul comentariu pe care l-ai postat pana acum la acest articol.
    Autoarea blogului ‘ti-a dat peste nas’ de la primul comentariu, intrucat dansa intentiona sa clarifice O ANUMITA idee, si dumneata deviai discutia spre ALTA idee – si (pe langa indreptatirea de autor al blogului) mai avea – pt a face asta – SI indreptatirea celui care insista sa se termine dezbaterea subiectului deja deschis, urmand ca un alt subiect sa fie deschis ulterior.
    Spre deosebire de dansa, PE MINE primul dumitale comentariu m-a incantat prin finetea exprimarii (mai rar cineva care sa stie sa trimita pe cineva… ‘undeva’ in mod atat de elegant, de rafinat (nu afirmat, doar sugerat, dar – pt o persoana contemporana educata si cu intelectul normal dezvoltat – fara a ridica dubii asupra semnificatiei sugerate) si chiar ma pregateam sa solicit un link spre blogul unui autor cu o asemenea subtilitate in formulare (sperand ca EXISTA un asemenea blog). Bine – eu nu aveam de aparat nimic, nici macar o idee, asa ca ma puteam desfata cu ‘fineturi’ care pt mine erau fara miza. Din pacate pt parerea mea referitoare la dumneata, in comentariul urmator, pastrand inca finetea exprimarii, dar cu o sporita – exagerata – causticitate la adresa autoarei (care caracteristica este CEL PUTIN nelalocul ei atunci cand inca esti ‘proaspat’ pe un blog si inca nu esti convins de calitatea persoanei autorului) ti-ai permis sa faci la adresa dansei aprecieri care nu prea sunt vrednice de un domn (cu atat mai mult daca acesta isi aroga SI ‘calitatea’ de „parinte” – in indiferent CARE dintre sensurile cuvantului, parental, ‘de autor’ sau hieratic).
    Din pacate, nu m-am multumit sa citesc pana aicea ci – sperand intr-un reviriment al bunului-simt – m-au impins pacatele sa citesc SI ultimul comentariu. Multumesc – nu mai sunt curios de blogul unei persoane care – dupa ce face dovada ca ESTE capabila de un mare rafinament – alege sa se lepede de aceasta caracteristica si sa dovedeasca faptul ca este maestra in folosirea unui limbaj ‘domnos’ pt a exprima SI mojicie.
    Sa fii sanatos – si sper sa nu ‘te’ mai citesc pe-aici.

Comentariile nu închise.