A înota, înot, înotător

desparte in silabe inotator 3
despartire in silabe a cuvantului „inota 2
desparte in silabe inot 2
cum despartim in silabe cuvantul inotato 3
cate silabe are cuvantul inot 3
desparte in silabe cuvintul inotator 2
desparte in silabe inotator 2
cum se desparte in silabe inot 2
despartirea in silabe a cuvantului inota 2

Nu mai pot, m-aţi exasperat de-o săptămână-ncoace!
Ce naiba se-ntâmplă, a ajuns clasa a V-a la capitolul despre despărţirea în silabe?!

Conform regulii „dacă vocala e urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare”, e î-not, î-no-ta, î-no-tă-tor.

(Aşa e, nu? Sper că nu m-am ţâcnit. Că de când cu diacritica, am ajuns să-mi număr e-urile din creează şi m-am pomenit că mă gândesc de două ori înainte să scriu ia-ţi-l. 😀 )

Reclame

Etichete: ,

5 răspunsuri to “A înota, înot, înotător”

  1. Codru Vrabie Says:

    vezi, eu am învățat de la învățătoarea mea, dna Iurchevici, care mi-a dat primul 4 din cariera mea de elev cu coroniță, că „înot” s-a scris, cândva, „înnot,” fiind, aparent, un cuvânt compus dintr-o rădăcină și-un prefix, la fel ca „înnec”… astfel, mi-a devenit clar că, dacă așa a fost cândva, atunci, la despărțirea în silabe, N-ul lipsă n-ar fi putut rămâne decât în rădăcina cuvântului, așa cum spui și tu 🙂 era bătrână și-nțeleaptă dna Iurchevici… pfui, ce trece timpul!!!

  2. diacritica Says:

    Citeam în DEX că vine dintr-un innotare, din latină.

    Pentru ce ai luat 4? 😀

  3. Codru Vrabie Says:

    4 am luat pentru „în-ot” și „în-ec” 😦 după care am rămas cu obsesia rădăcinilor 🙂 dar tot n-am aflat în ce alte cuvinte mai pot găsi rădăcina „not” sau rădăcina „nec”… și-uite-așa am rămas, neostoit, neogoit, până ce m-o lumina cineva 🙂

  4. diacritica Says:

    Na, uite ostoire&ogoire parțială:

    (înv.) nota. – Mr. (a)not, (a)notare. Lat. *notāre în loc de natare (Diez, I, 291; Densusianu, Hlr., 89; Pușcariu 868; Candrea-Dens., 1263; REW 4443; DAR; Rosetti, I, 159), cf. alb. notoń (Meyer 311; Philippide, II, 648), it. nuotare, prov. nodar, v. fr. noer (it. natare, prov., cat., sp., port. nadar provin direct din clasicul natare). Pentru schimbarea a › o din latină și justificarea ei indoeurop., cf. Skok, Arch. Rom., III, 130. Ultimul sens este înv. Der. înot, adv. (înotînd), postverbal de la var. înv.; înot, s.n. (natație); înotător, adj. (care înoată); înotătoare, s.f. (aripioară a peștilor; colac de înotat); notăriță, s.f. (pasăre acvatică, Phalaropus hiperboreus); notătoare, s.f. (plantă acvatică, Potamogeton natans).
    http://dexonline.ro/definitie/%C3%AEnot

    Var. neca. – Mr. nec, necare; megl. nec, nicari „a omorî”. Lat. nĕcāre „a ucide fără vărsare de sînge” (Pușcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9), cf. it. annegare, prov. negar, fr. noyer, cat., sp., port. anegar. În rom., ca și în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de „a omorî prin scufundare”, cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluție se explică poate datorită obiceiului curent de a omorî puii de cîine și pisică prin înecare, și, de asemenea, datorită vechiului obicei de a-i omorî pe condamnați prin același procedeu (cf. numeroasele ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Dacă acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazul să explicăm prin rom. dublul sens de „a omorî” și „a îneca” ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e, cf. inel. Der. înecător, adj. (care îneacă); înecăcios, adj. (asfixiant, sufocant; care stă în gît, greu de înghițit, tare; varietate de pere și de prune); înecătură, s.f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundație); înecăciune, s.f. (înv., asfixie; înv., inundație); înec, s.n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundație; diluviu).

    http://dexonline.ro/definitie/%C3%AEneca

  5. alexandra Says:

    eu am zs depre silaba lui doi

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: