Discutând noi p-aici despre înşală & aşază, a apărut de vreo câteva ori prin comentarii observaţia că „nouă profu’ ne-a zis că după ş şi j vine a, nu ea„, chestie care m-a descumpănit, că dacă după j şi ş nu vine ea, atunci de ce scriem deranjează & aranjează, îngrijească, păşească, ieşea?!
Acu’ m-am dumirit.
Regula aia e adevărată, da’ numa’ pe jumătate. Adică e nevoie de o completare: după j şi ş scriem a, nu ea, în interiorul rădăcinii cuvintelor.
Pentru că dacă, de exemplu, e un verb de conjugarea I al cărui radical se termină în j sau ş, o să capete -ea, dacă terminaţia are -ea-.
Adică:
a. înşală, aşază, pentru că radicalul e înşal-, aşaz-, şi, cum ziceam mai sus, punem a, nu ea.
b. aranjează, deranjează, furişează, menajează, trişează, înfăţişează, pentru că radicalul (aranj-, deranj-, furiş-, menaj-, triş-, înfăţiş-) se termină în j- sau ş-, după care vine terminaţia de indicativ prezent –ează. Sau: îngrijească, veştejească, oblojească (îngrij-, veştej-, obloj- + –ească); ieşea, păşea (ieş-, păş– + -ea) Tot aici intră şi greşeală, pentru că -eală e sufix. Adică radical în ş + -eală.
Cf. Mioara Avram – Ortografie pentru toţi. 30 de dificultăţi, ediţia a doua, ed. Litera Internaţional, Bucureşti – Chişinău, pp.10, 12.
1. j, ş + a, în interiorul radicalului
2. radical terminat în j, ş + ea din afix (sufix, desinenţă)
diacritica 
Side note – Google:
Results 1 – 10 of about 1,070,000 for greşeală.
Results 1 – 10 of about 559,000 for greşală.
Cred că taman am descoperit cel mai greşit spelling românesc 🙂
BONUS: http://en.wiktionary.org/wiki/gre%C5%9Feal%C4%83
Caută şi cu creează / crează, înşală / înşeală. S-ar putea să nu fie greşeală cel mai cel. 🙂
Na că m-ai făcut curioasă:
Rezultatele 1 – 10 din aproximativ 1.130.000 pentru creaza.
Rezultatele 1 – 10 din aproximativ 9.380.000 pentru creeaza.
Ha: http://www.cinziadraghici.de/2009/asaza-sau-aseaza-gresala-sau-greseala/
Rezultatele 1 – 10 din aproximativ 280.000 pentru insala.
Rezultatele 1 – 10 din aproximativ 165.000 pentru inseala.
Car’ va să zică, cuvântul cel mai des scris prost e „creează”.
🙂
Oameni care ştiu despre ce vorbesc. 🙂
Că faza aia cu „după ş/j nu se pune -ea-, se pune -a-„, e pe jumătate prostie.
Nu, că se ia procentual.
Din 445.000 de apariţii înşală/înşeală, greşite sunt 165.000, deci 37%.
Din 10.510.000.000 de apariţii creează/crează, greşite sunt 1.130.000, deci mai puţin de 11%.
Din 1.629.000 de apariţii greşeală/greşală, greşite sunt 559.000, deci 34%.
Cel mai des greşit termen este «înşală», la mică distanţă de «greşeală».
Bine, matematicule, cum zici tu. 🙂
Păi trăbă ţinut cont şi de incidenţa în limbă, nu? La câte utilizări se greşeşte, nu la câte cuvinte emanate pe deschizătura maxilo-facială apare bâlba.
Bine, mă, Béranger, lingvisticule, cum zici tu. 🙂
(Ai dreptate.)
Bună ziua,
Am și eu o nedumerire. Care este forma corectă de imperativ pers. a II-a sg. a verbuui a se așeza? Așează-te sau așază-te ?
Sper să nu fi sărit peste informația asta când am citit articolul. Multumesc
Citeşte despre imperativ, pe urmă reciteşte articolul de mai sus, pe urmă vino şi spune-mi ce concluzie ai tras: aşază-te sau aşează-te şi de ce. Şi eu o să-ţi zic dacă-i concluzia corectă. 🙂
🙂 din:
„Regula 1.
Pentru verbele în -a, -î, -i (cele cu -esc- în timpul conjugării, ca a citi – citesc), ca şi pentru verbele tranzitive în -e, -ea şi -i, persona a II-a sg. a imperativului e identică cu persoana a III-a sg. a prezentului indicativ.
Regula 1.a:
-a: a cânta – el cântă – (tu) cântă!“
și din:
„Pentru că dacă, de exemplu, e un verb de conjugarea I al cărui radical se termină în j sau ş, o să capete -ea, dacă terminaţia are -ea-.
Adică:
a. înşală, aşază, pentru că radicalul e înşal-, aşaz-, şi, cum ziceam mai sus, punem a, nu ea.“
rezultă:
așază-te ! 🙂 corect?
Corect! 🙂
Mulțumesc!! 🙂
La ‘a crea’/’a agrea’ va zic eu cum sta treaba: il conjugi in paralel cu vb ‘a lucra’ si unde a lucra are 1e,a crea are 2;daca a lucra n-are niciunul,a crea are 1e. de ex: noi lucram , niciun e -> noi cream; el lucreaza->el creeaza. In speranta ca v-am fost de ajutor ,Andreea
Lol.
Mulţumim.
Toate bune și frumoase, regula e clară: se ține cont dacă alternanța se produce în radical sau în desinență. Întrebarea naturală este, totuși, de ce. De ce contează unde se produce alternanța? Și, dacă există totuși o rațiune pentru asta, rămîne celălalt de ce: de ce regula li se aplică numai consoanelor ș și j și nu tuturor?
Spunem așa: întreb – întreabă, leg – leagă, retez – retează, îndes – îndeasă, înțep – înțeapă, chem – cheamă și așa mai departe (toate alternanțele se produc în radical). Dar ni se spune că trebuie așez – așază, deși perechea se înscrie în aceeași serie. Au consoanele ș și j un statut aparte în fonotactica limbii? Sau, mai exact, dacă au avut cîndva un statut aparte, mai au și în limba de azi?
Detest explicațiile care se limitează la a enunța o regulă și se sustrag de la a o justifica, ca și cînd ar fi o sentință ineluctabilă. În ultimă instanță accept bucuros și justificarea că așa vorbesc locutorii (fără să ne putem deocamdată explica de ce). Dar în cazul de față ar fi fals: mulți vorbitori, inclusiv din cei mai culți, pronunță așează și înșeală, iar unii chiar scriu așa, cu bună știință că astfel încalcă o regulă. Numărul lor pare să crească. Atunci în mod inevitabil aceia care încă mai susțin regula cu așază și înșală trebuie să aducă o justificare de altă natură, suficient de solidă încît să compenseze faptul că se opun tendinței limbii reale.
Blogul ăsta, ca şi lucrarea cu pricina a Mioarei Avram, se limitează la enunţarea de reguli de nivel de (cel mult) clasa a VIII-a. (Cel mai adesea, clasa a IV-a. Blogu’, zic.)
Pentru explicaţiuni şi, eventual, polemici avansate, adresaţi-vă cu încredere mai sus, la „Iorgu Iordan”.
Încercam să vă sugerez că nu e tocmai bine cum procedați (în cazul de față, pentru că în rest am văzut că mai puneți și explicații mulțumitoare). Întregul învățămînt românesc procedează la fel, bazîndu-se prea mult pe memorare, și prea puțin pe înțelegere, iar rezultatele sînt pe măsură.
Explicațiile trebuie să meargă pînă la miez, altfel și efectele rămîn și ele tot la suprafață. Azi îi spui omului că se scrie „să fi mers” și ține minte cinci minute, dar mîine îți scrie „să fii mers”. Memoria omului funcționează prost cînd nu e dublată de înțelegere, de capacitatea de a reface argumentația. Pentru că, să fim serioși, nimeni nu poate ține minte mecanic toate situațiile cu „fi” și „fii” plus sutele sau miile de alte situații în care pot exista ezitări. Regulile ortografice au o logică, nu sînt arbitrare, deci explicațiile trebuie să lămurească acea logică.
Așadar, cred eu, dacă vreți să faceți ceva mai util decît ceea ce faceți deja – un efort foarte lăudabil de altfel –, ar trebui ca explicațiile pe care le dați să poată fi înțelese și ținute minte ușor, iar asta înseamnă că ar trebui să fie construite logic.
Toate astea nu le spun ca o critică, ci ca o invitație spre și mai bine.
Desigur, Pătrăţel ştie mai bine decât mine ce ar trebui să fac eu pe blogul meu.
Ai foarte mare dreptate, aşa ar trebui făcut un blog despre ortografie. Fă-l tu.
Eu vă mulțumesc pentru ceea ce faceți pe blogul dvs.
Chiar dacă am și eu nelămuririle pe care le-a expus mai sus AdiJapan, vă cred că rezolvarea lor nu vă aparține.
În limba vorbită se pronunță mereu iei si iele (pt ei și ele). La fel și greșală se pronunță greșeală. Deci :D, încă una din situațiile limbii romane în care una scriem si alta vorbim.
„Greşală” e o greşeală. Se scrie şi se pronunţă „greşeală”, conform regulilor de mai sus.