Interdicţia de a nu

Adică obligaţia de a.

Adică cum ar fi, Andreea Bărăgan ar trebui să aibă interdicţie de a nu-şi folosi neuronu’.

(De la aciddu. Thanks.)

Reclame

Etichete: , ,

27 răspunsuri to “Interdicţia de a nu”

  1. Bogdan Mocanu Says:

    Hmm, eu aici inteleg ca ar fi dubla negatie (deci afirmatie), dar cand spui „el a primit recomandarea de a completa ambele documente” eu vad asta asa: „el a primit recomandarea urmatoare: [a completa ambele documente]”.

    Prin urmare are sens si „el a primit interdictia urmatoare: [a nu parasi domiciliul….]”.

  2. diacritica Says:

    Era vorba de sensul frazei respective, aşa cum a scris-o ziarista, nu de alte posibile fraze. 🙂

  3. Bogdan Mocanu Says:

    De acord diacritico draga, exact asta ziceam si eu. Asa cum a scris ziarista mi se pare corect. Uite:

    – Un barbat are interdictia.
    – Care interdictie?
    – De a nu parasi domiciliul…

    Ei? Are sens?

  4. diacritica Says:

    Asa cum a scris ziarista mi se pare corect.

    Really? Iar în cazul ăsta care-i diferenţa dintre „are interdicţia de a nu părăsi domiciliul” şi „are interdicţia de a părăsi domiciliul”? Pe care dintre interdicţiile astea două o are nenea cu pricina? 😀

    eu aici inteleg ca ar fi dubla negatie (deci afirmatie)

    Exact.
    Interdicţia de a nu face = obligaţia de a face.
    Interdicţia de a face = obligaţia de a nu face.

  5. martin Says:

    🙂 Dacă faci analiza aşa orice e corect. Şi interdicţia de a nu părăsi domiciliul nepărăsit când nu e părăsit. Ş.a.m.d. Din păcate, la dublă negaţie (involuntară şi răsturnătoare de sens) stăm bine, ziariştii şi politicienii fiind cei dintâi. Cred că vine de la formarea negaţiei în anumite cazuri.

  6. Tubibu Says:

    Nici eu nu simt nevoia să-l adaug pe „nu” după „interdicţia de a”. Pe de altă parte însă, fiind vorba de interdicţie, s-ar putea argumenta că avem de-a face cu o negaţie expletivă (a se vedea pag. 724 din gramatica Academiei, vol. II).

  7. diacritica Says:

    OMG! Sunteţi duşi cu capu’, oameni buni?!! 😀

    Io nu ş’ de un’ vă vin justificările astea jucăuşe, da’ dacă „interdicţia de a nu părăsi domiciliul” e corect, îmi explică şi mie cineva „interdicţia de a părăsi domiciliul”, dacă structura e corectă şi care-i diferenţa faţă de interdicţia de a nu…? 😀

  8. F.M. Says:

    E interzis să vorbeşti. Adică e obligatoriu să taci.
    E interzis să nu vorbeşti. Adică e obligatoriu să … urli.

    PS. Dacă-l văd pe tip pe stradă (că e de la mine), vă anunţ. Veţi şti atunci că a primit interdicţie de a NU părăsi domiciliul. No, şi dacă e interzis să nu-l părăsească, umblă omul pe afară, că doar e musai.
    😀 😀 😀

  9. NoIQ Says:

    Puţină logică deontică…

    În logica modală (de sistem T, de pildă, pentru cârcotaşi!) există următoarea tautologie: Mp =(df) -L-p. În traducere: Posibil p înseamnă prin definiţie că nu este necesar non-p! Avem de-a face cu o tautologie (propoziţie adevărată în orice instanţă!),…

  10. martin Says:

    Distracţie mare. Eu credeam că negaţia expletivă este un soi de figură retorică. Atunci când vrei să comunici o informaţie nu mi se pare că ar fi cazul să bagi receptorul în ceaţă. Logica modală are într-adevăr o modalitate curioasă (pentru simţul naturel) de a muta operatorii în jurul modalităţii. În fine, am compus o mică explicaţie pe http://www.noiq.ro/index.php?/archives/806-Puin-logic-deontic.html, dar ideea e că ce zice Diacritica mai sus (Interdicţia de a nu face = obligaţia de a face. Interdicţia de a face = obligaţia de a nu face.) NU ESTE discutabil, negociabil, interpretabil etc. Nici cu ordinul Academiei!

  11. diacritica Says:

    Thanks, Martin. 🙂

  12. Tubibu Says:

    Negaţia expletivă este tocmai negaţia aceea care face pipi în capul logicii.
    „Negaţia expletivă constă în apariţia unei mărci negative într-o propoziţie al cărei sens logic este pozitiv.” (GA)

    Ia analizaţi logic „Abia m-am abţinut să nu-i dau una” şi vedeţi ce vă iese. I-am dat sau nu i-am dat una? 🙂

  13. diacritica Says:

    Unu: Nu-ul din fraza de care discutăm nu-i defel negaţie expletivă.
    Şi doi: negaţia expletivă este, după cum zice mai sus, o marcă. Un cuvânt, adică. Şi atât. Nu are înţeles, sens, semnificaţie de negaţie, de non-P. D’aia-i zice expletiv. Adică de umplutură (expletivum, de la explire/explere, a umple). Nu adaugă nimic din punctul de vedere al sensului.

  14. Liviu Says:

    Nu toti jurnalistii sunt academicieni, pentru ca daca toti jurnalistii ar fi academicieni, rezulta ca toti academicienii ar fi si ziaristi. Cum putini jurnalisti au ajuns academicieni, rezultatul logicii e unul subinteles.

    Off topic: blogul tau e ca o ţuică tare – daca-ti place o bei, dacă nu, o beau numa ăia care pot.

  15. diacritica Says:

    Las’ că logica lu’ „interdicţia de a nu părăsi domiciliul” n-are-a face cu Academia.

    Cât despre blogu’ meu, na, mi-au zis destui că-s naşpa şi acră şi că, prin urmare, n-o să mă mai citească. Drum bun şi cale bătută! Ce nu-nţelege Gigelul ofuscat e că mie mi se cam rupe de trafic, prin urmare de vizitele lui. N-am publicitate şi n-o să am curând, pentru că nu vreau, deci unu, doi, zece Gigei în plus sau în minus nu mă afectează defel.
    A mai fost şi Gigelul care se credea consumator de blog (al meu) şi că eu, prin urmare, tre’ să fiu cu săru-mâna la cetitor. Ei bine, nu! Scriu despre ce-mi vine mie, când îmi vine mie, cum îmi vine mie. Place – bine. Nu place – la revedere şi-un praz verde, îs milioane de alte bloguri care merită citite.

  16. Martin Says:

    Na, e drept că uneori eşti cam acră, da’ la tărie mere! 🙂

    Pt. Liviu. Din „Toţi jurnaliştii sunt academicieni” nu rezultă „Toţi academicienii sunt jurnalişti”, ci „Unii academicieni sunt jurnalişti”. 🙂 Universala afirmativă nu se converteşte simplu. Sau, pe româneşte, dacă toate animalele negre din bătătură sunt oi, nu înseamnă că toate oile din bătătură sunt negre.

  17. diacritica Says:

    Na, e drept că uneori eşti cam acră, da’ la tărie mere! 🙂

    Păi n-am zis niciodată că n-aş fi. 🙂
    Am zis numa’ că nu-i nimeni obligat să mă citească. That’s all.

  18. Tubibu Says:

    Răspunsul primit de la dna profesoară Rădulescu în urma unui e-mail trimis Institutului Iorgu Iordan confirmă varianta ta. Nu-ul nu-i negaţie expletivă şi nu-i corect „interdicţia de a nu părăsi” în contextul de mai sus.

  19. diacritica Says:

    Mă bucur, da’ în cazu’ de faţă e evident că nu-i expletiv. Adică nu-i nimic controversat acolo care să necesite părere arbitraj de la „Iorgu Iordan”. Expletiv, cum ziceam, e de umplutură, adică nu schimbă sensul. Or, în cazul de faţă, tocmai nu-ul face diferenţa de sens. Şi de logică.

  20. Tubibu Says:

    OK, negaţia expletivă a fost o pistă falsă. M-am gândit să adaug nota de mai sus în special pentru cei cărora, ca şi mie, le-a trecut prin minte că „interdicţia de a nu” ar putea fi o construcţie acceptabilă. Era important să am un răspuns „oficial” nu fiindcă m-aş fi gândit să folosesc sau să recomand cuiva construcţia cu „nu”, ci pentru cazul în care voi avea vreodată de revizuit aşa ceva.

    Este totuşi interesant de observat că un număr foarte mare de utilizatori nu îl percep pe „nu” ca schimbând sensul propoziţiei. De exemplu, pe Google există de peste două ori mai multe rezultate pentru „interdicţia de a nu” decât pentru „interdicţia de a”. „Interdicţia de a nu” apare inclusiv în acte din Monitorul Oficial! Un ex. http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_18273/Hotararea-CEDO-in-Cauza-Rosengren.html În niciunul dintre cazuri nu pare să fie vorba de „interzicerea neplecării/nepărăsirii/etc.”.

    Încurcate mai sunt uneori căile cuvintelor …

  21. diacritica Says:

    Da, bine, cre’ că şi pentru î-mi, crează, da-ţi există de două ori mai multe rezultate decât pentru îmi, creează şi daţi. Ceea ce nu înseamnă că formele corecte sunt î-mi, crează şi da-ţi. 🙂

    Nu căile cuvintelor sunt încurcate, ci minţile oamenilor.

  22. Tubibu Says:

    Aici cred că te înşeli. Din experienţa mea (m-a preocupat subiectul), există foarte puţine cazuri în care pe Google apar mai multe rezultate pentru varianta greşită decât pentru varianta corectă. Explicaţia este, probabil, că majoritatea textelor publicate pe net sunt scrise de persoane cu o anumită educaţie.

    Totuşi, nu aş recomanda nimănui să ia numărul de rezultate de pe Google ca criteriu de selecţie. Mult mai importantă mi se pare credibilitatea sursei. De exemplu, dacă o vezi pe Diacritica folosind o anumită formă, poţi presupune că este forma corectă, chiar dacă în toate ziarele româneşti găseşti o altă formă. În unele cazuri, chiar dacă ceea ce spune Diacritica diferă de ce scrie în Gramatica Academiei (vezi forma de perfect simplu, pers. a III-a sg. a lui „a citi”).

    Zici că n-ar fi încurcate căile cuvintelor? Atunci, de ce, de exemplu, pluralul lui bunică este bunici, al lui furnică este furnici, dar al lui căpşunică nu este căpşunici, ci căpşunele? De ce au luat-o căpşunelele pe altă cărare? 🙂

  23. diacritica Says:

    Aici cred că te înşeli. Din experienţa mea (m-a preocupat subiectul), există foarte puţine cazuri în care pe Google apar mai multe rezultate pentru varianta greşită decât pentru varianta corectă.

    Ia mai vezi. Încercase şi Béranger, cu „greşeală” şi „greşală”. Era discuţia p-aci pe undeva.

    majoritatea textelor publicate pe net sunt scrise de persoane cu o anumită educaţie

    Riăli? 😆 De genu’ ălora care ajung la mine căutând dacă se scrie „imi sau i-mi”? Şi „când se scrie cunoştinţe cu doi de i”? 😀 Netu’ e democratic, ca şi neştiinţa.
    Iar în privinţa calităţii românei de pe net, chiar mă pricep. Mă ocup cu asta de un an şi aproape jumate.

    Zici că n-ar fi încurcate căile cuvintelor? Atunci, de ce, de exemplu, pluralul lui bunică este bunici, al lui furnică este furnici, dar al lui căpşunică nu este căpşunici, ci căpşunele? De ce au luat-o căpşunelele pe altă cărare

    Dacă tu nu cunoşti regulile de formare a pluralului, asta nu înseamnă că ele nu există. După cum dacă nu ştii regula care face să zici „înşală”, da’ „greşeală”, asta nu înseamnă că dedesubt nu-i o regulă. La fel şi pentru toate alternanţele fonetice din declinare/conjugare.
    Româna are reguli. Multe. Numai că nu ne-nvaţă nimeni. Eu le-am învăţat (la bătrâneţe) predând română unor străini.

    În unele cazuri, chiar dacă ceea ce spune Diacritica diferă de ce scrie în Gramatica Academiei (vezi forma de perfect simplu, pers. a III-a sg. a lui „a citi”).

    Ce zic io şi ce zice Academia?
    Că io ultima oară cre’ că scrisăi „el citi”. Zice Academia altcum?!

  24. Tubibu Says:

    Trebuie să fi fost vorba despre un alt cuvânt, nu despre „greşeală”. La ăsta, forma corectă are majoritate zdrobitoare. 🙂

    Gramatica Academiei zice „el citii”. Probabil, scăparea vreunui tehnoredactor.

  25. diacritica Says:

    „Citii” e, da’ la persoana I sg.

  26. Tubibu Says:

    În ediţia din 2005 (nu ştiu dacă s-o fi retipărit între timp, aşa cum s-a întâmplat cu DOOM-ul), la persoana a III-a sg. apare „citii”, ca la persoana I sg.

  27. diacritica Says:

    Ie proşti.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: