Trainer şi facilitator

Cum vă ziceam aici. Şi tot acolo vă ziceam că domnu’ Pleşu a descoperit şi el fenomenul. Am citit articolul şi am râs. Domnu’ Pleşu n-a citit decât programul. Cursul în sine e mult mai fascinant.

Acu’ un an şi ceva, ce-şi zice ea, diacritica? Ia să mă duc eu la un curs d’ăsta de formare de formatori, că, na, mai cresc şansele pe piaţa muncii (au crescut pe dracu’). Mă duc, mă-nscriu, mă prezint la curs.

Mantra primei zile: traineru’ nu e prof. Profu’ e naşpa, traineru’ e mişto şi cool. Profu’ le împuiază capu’ copiilor cu teoreme de-nvăţat pe de rost, traineru’ e funny, el creează competenţe, sau mai exact el facilitează dobândirea de competenţe (că d’aia e traineru’ un facilitator).

Să mori de râs, dacă n-ar fi enervant.

Spălare de creier, pe bune. Erau acolo câteva doamne şi domnişoare care, traineriţe fiind şi fără să fi avut vreo pregătire pedagogică anterioară, chiar credeau cu tot sufletul în treaba asta.

Băi, zic, sunteţi duşi?! Pe voi v-au traumatizat profii în copilărie, sau cum?! Traineru’ e un prof, ce dracu’!
I mean, numa’ uitaţi-vă ce ne-nvaţă domnişoara aici, stiluri de-nvăţare, tipuri de cursanţi, etc-uri dintr-astea. Pentru oricine a citit un pic de pedagogie „clasică” e mai mult decât evident: şi profu’ şi traineru’ au aceleaşi cunoştinţe şi competenţe şi acelaşi obiectiv: să transfere cunoştinţe şi să creeze competenţe. Ce dracu’!…

Nu, vai! Nu-i acelaşi lucru. Profu’ e naşpa, te pune să-nveţi pe de rost, traineru’ e cool şi face joculeţe şi înveţi jucându-te.

Şi tot aşa.

Că, vezi Doamne, eu, având în spate 5 ani de experienţă ca profă, îmi apăram breasla (din care nu mai făceam parte de 7 ani deja).
Ei (nici unu’ prof, nici unu’ cu experienţă didactică în urmă; doar cu experienţa – traumatizantă, îmi pare – de elev), absolut convinşi că traineru’ nu-i prof. Şi, din nou, că traineru’ e cool (normal, altfel de ce-aş face meseria asta, nu?! 😀 ), profu’ e câh.

Băi, le-am zis, am o veste neplăcută pentru voi: traineri, sunteţi nişte profi! Aveţi alt public (adulţi), alt context (nu mai e şcoală, nu e facultate, nu te trimite mama – te trimite firma sau te duci singur), formaţi competenţe diferite (că nu-i mai învăţaţi tabla înmulţirii), prin urmare e evident că aveţi metode diferite, dar, fundamental, sunteţi nişte profi.
Acu’ ce-aţi vrea?! Ca la ora de mate, când predă integrale, profu’ să facă exerciţii de timbilding?!! Să-i pună să se-arunce de pe catedră, pe spate, în braţele colegilor, ca să le sporească încrederea în echipă?!!

Mi-am ridicat audienţa-n cap. După care m-am potolit. Am tăcut, dracului, că am aşa un stil de-a fi studintele-problemă, ce nu s-a pomenit, şi tre’ să strâng din dinţi ca să tac şi să şed locului, ca un elev cuminte şi silitor. M-am străduit să mă integrez, ceea ce cred că am şi făcut cu succes.

Aşa, tutto sommato, experienţa a fost mişto, traineriţe mişto, colegi asemenea, am râs, am fost la bere, am rămas prieteni. Da’ eu cu ideile mele, ei cu ideile lor.

😀

(Şi, da, mai am şi alte păreri în domeniu, da’ mă opresc aci. Un lucru e sigur: n-o s-ajung niciodată traineriţă de succes, că nu mă potrivesc profilului. 😀 )

Publicitate

2 gânduri despre „Trainer şi facilitator

  1. Doamne-ajută să N-AI dreptate! 😀 Nu de alta, da’ nu strică nişte bănuţi la buzunar(e)… 😀

Comentariile nu închise.