Româna naţională a Ministerului Educaţiei

Mă dau bătută.
Îmi picară azi ochii pe subiectele de la examenul naţional de română, clasa a VIII-a.

Na, să vă delectaţi:

A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:

Iaca, cum ar fi, sursa puitorilor de virgule

Ce pana mea caută virgulele alea acolo, oameni buni?!
Îmi explică şi mie cineva de ce „scrie [,] pe foaia de examen [,] răspunsul” (un fel de „scrie – pe foaia de examen, nu pe ciornă! – răspunsul”, nu?!), şi nu „scrie pe foaia de examen răspunsul”, fără virgule?!

1. Numeşte trei termeni care fac parte din familia lexicală a cuvântului lumină.

Cum e aia „scrie răspunsul la cerinţa numeşte„?!
În mintea mea, „a numi” e verb performativ şi legat de „cu glas tare”. Arăt cu deştu’ şi zic „ăsta e alabalaportolcala”. Or’cum, numeşte-le ăsta d’aci nu prea se găseşte printre numeştii din DEX.

2. Explică rolul utilizării cratimei în structurile: cu-amurg si m-aplec.

Copii, ia să vedem noi aici ce-a vrut să zică doamna prin „rolul utilizării cratimei”! Ăăă? Aud? Nu ştiţi? Nu-i nimic, nici doamna nu ştie!

Alooo, doamna, poate ne ziceţi dumneavoastră care-i diferenţa dintre „explicaţi rolul cratimei în structurile” şi „explicaţi motivul utilizării cratimei în structurile”.  (Utilizarea n-are rol, cocoană! Cratima are un rol. Iar utilizarea (cratimei) are, să zicem, motiv. Raţiune. Cauză. Da’ nu rol. )

3. Explică, pe scurt, semnificaţia imaginii artistice Murmurul apei […] moale s-a stins împrejur.

Să mori de râs la „imagine artistică”, da’ mă rog… Şi, din nou, de ce „explică [,] pe scurt [,]„, şi nu „explică pe scurt semnificaţia”?!

4. Selectează din text două cuvinte/ structuri care formează figuri de stil diferite.

Ca să recapitulăm, cerinţa sună aşa: „scrie răspunsul la cerinţa selectează„.
Io, în locu’ copchilului, aş înnegri un pătrăţel în jurul structurilor cu pricina. Pe bune.

5. Rescrie versurile care ilustrează o imagine vizuală si o imagine auditivă, din textul dat.

Rescrie acele versuri din textul dat care ilustrează… ce-avea?!

Plus că n-am înţeles: copilu’ tre’ să caute versurile care ilustrează |o imagine vizuală şi o imagine auditivă|, sau (acele) versuri care ilustrează o imagine vizuală şi (acele) versuri care ilustrează o imagine vizuală? Ăăă?

2. Precizează trei dintre structurile care conţin în text observaţiile despre locul care s-ar putea descrie unui prieten.

Căci, nu-aşa, ar putea fi vorba, eventual, de structuri care conţin observaţiile într-altă parte decât în text.

Plus că mă deranjează reflexivul pasiv. Autorul citat zice „gândiţi-vă cum aţi descrie unui prieten locul în care vă găsiţi”. De ce devine asta „locul care s-ar putea descrie unui prieten” şi nu „locul care ar putea fi descris unui prieten”, nu pricep.

Redactează un text de 10 – 15 rânduri, în care, valorificând textul dat, să-ţi exprimi opinia despre utilizarea aparatului de fotografiat ca mijloc de a înfăţisa peisajul preferat.

De ce redactează un text de 10-15 rânduri [,] în care, valorificând… , şi nu un text de 10-15 rânduri în care, valorificând… ?!

Mda.
Mă dau bătută.
N-ai de la cine, domn’e, n-ai de la cine…

(Boale vechi. Mi-aduc aminte că-n ’88, când am dat io treapta (prima)-ntâi, a fost gogomănia cu “faceţi propoziţii în care pronumele relativ care să treacă pe la toate cazurile”. Şi mi-aduc aminte că – fără să fi făcut măcar vreo oră de meditaţie, decât numa’ doar în tetatet cu Ştefania Popescu, io cu ea – le-am scris ceva de genu’ “În propoziţia ţî, pronumele relativ “care” e-n nominativ”. Drept care am luat 9. Cea mai mare notă din liceu – da’ nu singura cea mai mare. :D Deşi nici acu’ nu ştiu dacă era bine. :D )

Anunțuri

Etichete: ,

13 răspunsuri to “Româna naţională a Ministerului Educaţiei”

  1. diacritica Says:

    Şi (amicu’ Martin, eşti pe recepţie?) am o nelinişte profund filosofică (& de limbaj) legată de „numeşte trei termeni”. Înţeleg „numeşte trei animale”, adică dă-mi numele a trei animale. Da’ „numeşte trei termeni”?! Adică zi-mi numele a trei termeni?! Adică zi-mi numele a trei cuvinte?! Adică cuvântul / termenul nu-i el însuşi un nume?! Cum să-l numesc, pe el, termenul/cuvântul?! Pot să zic „numeşte animalul din imagine”, da’ nu „numeşte termenul/cuvântul”.
    Adică animalul e animal, şi-n plus are un nume, deci pot să-l numesc, să-l chem pe nume.
    Da’ numele cuvântului e însuşi cuvântul, cum naiba să numesc cuvântul şi să-l chem pe nume?!

  2. martin Says:

    Hihi, doar nu vrei să te bag în nominalism! 🙂 [http://plato.stanford.edu/entries/nominalism-metaphysics/]

    Aşa, pe fugă, aş zice că dacă accepţi cuvântul drept formă lingvistică, iar acţiunea de a numi ca acţiune prin care se desemnează o formă, da, poţi să numeşti cuvântul, atunci când e vorba de referinţă (şi se pun ghilimele sau se marchează într-un alt fel; ex. În propoziţia de mai sus „numeşte” este folosit greşit.), nu de uz! Caz în care exprimarea la care te referi este în continuare greşită. Referinţa este un uz special, care în vorbirea curentă este angajată în general pentru a oferi conotaţii. Mă rog, partea asta din filosofie este cumplit de vastă, iar modele critice sunt relativ numeroase. În română cred că s-a tradus nişte Kripke – s-ar putea să-ţi placă. Şi mai fain e Frege, da’ nu s-a tradus decât partea „algebrică”.

    De fapt, critica ta e prea pretenţioasă pentru ministerişti, jurnalişti şi alţi -işti. E o eroare comună, care putea fi evitată simplu: „Daţi trei exemple de termen care…”

  3. diacritica Says:

    E o eroare comună, care putea fi evitată simplu: “Daţi trei exemple de termen care…”

    Exact asta era ideea.

    Şi, ca să filosofăm mai în detaliu 😀 :

    Aşa, pe fugă, aş zice că dacă accepţi cuvântul drept formă lingvistică, iar acţiunea de a numi ca acţiune prin care se desemnează o formă,

    Io aş zice că cuvântu’ nu e formă decât dacă are nume. 😀 Fără nume, nu-i decât un concept. 😀
    Adică animalu’ poa’ să aibă formă fără să aibă nume, el există independent de nume. Cuvântu’ nu. Forma cuvântului e numele lui. Altminteri e concept. Na! 😀
    (Ok, ştiu la ce te referi tu acolo, şi ştii şi tu că io la uz mă refeream.)

  4. martin Says:

    apropo, a zis careva de curând că „găureşte spărturi în gardul parlamentului”… asta e genialoidă şi profund filosofică! 🙂 Varianta nec plus ultra la problema ta.

  5. martin Says:

    Păi faptul că are nume îl face să fie formă. Care formă… e şi ea un concept! 🙂 În principiu e corect ce spui despre nume, concept etc., deşi te contrazic – pe ici, pe colo… – cam 49,5% dintre marii filoscofi ai limbajului. Pe care îi contrazic 50% şi tot aşa… 🙂 Şi tot nu reuşesc să scoată lucruri aşa haioase ca ministeriştii noştri!

  6. Traquilitas Says:

    Eu am renunţat la orice aşteptări de când l-am auzit pe un mare profesor universitar (şi doctor pe deasupra) spunându-i unei studente că e patetică (şi n-avea fata neam de patos în dotare)

  7. diacritica Says:

    Pot să-nţeleg contaminarea cu engleza, în conversaţii. Ce nu pot să-nţeleg (sau să accept, mă rog) e că subiectele de examen naţional la română sunt redactate aşa. Virgulele ca virgulele (eu zic că-s în plus, da’ nu-i greşeală că le-au pus), dar „rolul utilizării” şi „structurile care conţin în text observaţiile” sunt greşeli pures et dures, de logică şi topică.

    Io, până, să m-apuc de blogu’ ăsta, n-aveam nici o treabă cu româna „oficială” (manuale, minister, programe etc-uri), de aproape 20 de ani. Da’ de un an încoace o tot descopăr. Cu stupoare. Încă nu mi-a trecut. 😀

  8. martin Says:

    Păi eşti pregătită. Acum poţi să te-apuci de scris! 🙂

  9. Traquilitas Says:

    Iata si ce-a iesit (la BAC, nu la capacitate…ceea ce e si mai trist):

    http://amalgammax.wordpress.com/2010/05/12/perle-de-la-bac-2010/

  10. diacritica Says:

    Ei… perle la bac au fost dintotdeauna, numa’ că nu era netu’, să aflăm de ele.

  11. catalin Says:

    nu te opri din postat tine-o tot asa

  12. Kirk_Hammett Says:

    misot websiteul , am raz cu pofta

  13. Jiminy Says:

    Aş mai fi protestat şi la „versurile care ilustrează o imagine vizuală”. Adică cum (cacofonisind cu intenţie!) ilustrează imaginea? Ilustrează eventual noţiunea de imagine vizuală/auditivă, dar mult mai simplu ar fi fost „conţin o imagine”, maxim „redau o imagine”. Româna manualelor e oricum, de când mă ştiu, una care vorbeşte cu cuvinte preţioase care nu spun nimic, aşa încât elevii nici n-o resimt ca pe limba pe care ai putea-o folosi ca să vorbeşti corect şi elegant, ci ca pe un construct aiuritor şi inutil. Baftă la cruciadă în continuare!

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: