Că l-a căutat careva…
A spera – radical sper- + terminaţii: Ø (adică zero, adică nu s-adaugă nimic), -i, -ă, -ăm, -aţi, -ă. Ca la a cânta.
Adică: sper, speri, speră etc.
Adică speri, cu un i, cel din terminaţie. Că radicalul (sper-) n-are i.
A speria – radical speri– + terminaţii: -i, -i, -e, -em, -aţi, -e. Ca la a întârzia, a înfuria.
Adică: eu sperii, tu sperii, el sperie etc.
Adică eu/tu sperii, cu doi i: unul din radical (speri–), unul din terminaţie.
______________________
Întârzii, înfurii, sperii, continui. Plus perii şi zgârii.
______________________
diacritica 
Oai, ce mă speriii! 😀 Crezui că greşi cineva scriind şi cuvântu’ ăsta! În curând vom ajunge să avem o limbă română care se scrie altfel de cum se vorbeşte… Vom intra în rând cu lumea! Ura! 😀
ok. cu speriatul am si eu o problema- eu sperii pe toata lumea, dar daca o fac cu tine nu te speriu?????? mie asa imi „suna bine”. nu va mai spun cat de aiurea imi suna tot felul de reclame_ sosetele- de la tide–„shoshetzele”–– sau cuvinte „traduse” din engleza- la o vopsea de par- nu-mi mai amintesc exact, da’ terminatia e clar engleza, nu romana. lamuriti-ma va rog cu „speriatul”.
va multumesc 😀
Ai lămurirea în articolul de mai sus.
Plus link suplimentar la sfârşit.
Posmagi mai muiaţi de-atât n-avem.