Fascinaţiuni

Vă ziceam aici că Gramatica Academiei e aşa, ca o femeie.
Vă mai zic: e o femeie dintr-aia prea deşteaptă, pe care-o cam ţii la distanţă, deşi o ai sub nas, că ba te-nervează, ba nu pricepi, ba n-ai chef să-ţi baţi capu’ cu ea, ba e interesantă, da’ efortu’ e prea mare, iar dna Ştefania Popescu mult mai la-ndemână, din toate punctele de vedere.
Well, dna Ştefania Popescu, cu tot respectul meu faţă de dânsa, e, aşa, un fel gospodină jovială, faţă de Gramatica Academiei, femeia fascinantă prin excelenţă, de care te-apropii greu, da’ odată ce ai – mă scuzaţi – pătruns-o, nu conteneşte să te uimească. Când nu te scoate din minţi, desigur.

Să vă zic ce-am descoperit eu azi în Gramatica Academiei. După ce-am pătruns-o, şi anume la de la pagina 471 la pagina 472 din volumul I, Cuvântul.

După discuţia de azi cu GeorgeB despre terminaţiile perfectului simplu şi după o discuţie niţel mai veche despre perfectul simplu al verbului a suge (supsei, cam ca supt; rupsei, cam ca rupt; fripsei, cam ca fript; o fi vreo legătură între participiul trecut şi perfectul simplu al verbelor ăstora?…), am purces să mă informez în Gramatica Academiei despre perfectul simplu. Şi de la capitolul cu pricina m-a trimis la capitolul „Numărul şi persoana”, unde-am descoperit că perfectul simplu şi mai mult ca perfectul au nu una, ci două desinenţe. Terminaţii, cum ar fi.

Adică:
Perfectul simplu: cântarămcânt/a/ră/m
radical cânt- + sufix -a- + terminaţie -ră+ terminaţie -m
Mai mult ca perfectul: cântaserămcânt/a/se/ră/m
radical cânt + sufix -a- + sufix -se- + terminaţie -ră- + terminaţie -m

Şi, după cum vedem, terminaţiile sunt cam aceleaşi, ba chiar şi primul sufix, mai puţin la persoana I sg:

cântai, cânt/a/Ø/i – cânt/a/se/Ø/m, cântasem

cântaşi, cânt/a/Ø/şi – cânt/a/se/Ø/şi, cântaseşi

cântă, cânt/ă/Ø/Ø – cânt/a/se/Ø/Ø, cântase

cântarăm, cânt/a//m – cânt/a/se//m, cântaserăm

cântarăţi, cânt/a//ţi – cânt/a/se//ţi, cântaserăţi

cântară, cânt/a//Ø cânt/a/se//Ø, cântaseră

venii, ven/i/Ø/i – ven/i/se/Ø/m, venisem

venişi, ven/i/Ø/şi – ven/i/se/Ø/şi, veniseşi

veni, ven/i/Ø/Ø – ven/i/se/Ø/Ø, venise

venirăm, ven/i//m – ven/i/se//m, veniserăm

venirăţi, ven/i//ţi – ven/i/se//ţi, veniserăţi

veniră, ven/i//Ø – ven/i/se//Ø, veniseră

Muream şi habar n-aveam, parol!!

Anunțuri

Etichete: , ,

17 răspunsuri to “Fascinaţiuni”

  1. Corina Says:

    Eu sunt olteancă din născare şi cu toate astea, niciodată nu am ştiut cum sună la perfectul simplu „a preda”, mai ales la persoana a III a singular. Ah, şi mai am probleme şi cu verbul „a rage”. 🙂

  2. diacritica Says:

    Am mai avut p-aci discuţii şi despre „a preda”, şi despre „a rage”. Caut linkurile.

  3. diacritica Says:

    Despre „a preda”, de la locu’ de-ntrebat II (la-ntrebarea cum se conjugă „a preda” şi dacă e ca la „a da”):

    N-am găsit în DOOM şi nici în îndreptar, da’ am luat-o băbeşte şi-am tras concluzia că “a preda” nu se conjugă neapărat pe modelul lui “a da”, că, de exemplu, la imperfect zici eu predam (nu eu predădeam), tu predai (nu tu predădeai), el preda (nu el predădea).
    Da’ perfectul simplu tot nu ştiu cum face. 🙂

    (Şi nu se conjugă neapărat ca “a da”, pentru că nu vine de la “a da”, cu prefixul pre-, ci vine, pare-se, din slavă, prĕdati.)

    Da’ tind să cred că dexonline are dreptate când conjugă perfectul simplu pe modelul verbelor de grupa I, ca a lucra, a cânta:

    predai – lucrai – cântai
    predaşi – lucraşi – cântaşi
    predă – lucră – cântă
    predarăm – lucrarăm – cântarăm
    predarăţi – lucrarăţi – cântarăţi
    predară – lucrară – cântară.

  4. armyuser Says:

    Dacă mă bazez pe trecutele mele cunoştinţe de limba rusă – conform DEX – „a preda” ar proveni din aceeaşi sursă ca şi rusul „передать”, care este construit din infinitivul verbului „a da”, adică „дать”, la care se antepune prefixul „пере-” (cu sensul de înainte, în rusă „în faţă”=”вперед”, unde „в-” este „în”, desigur).

    Cum s-ar zice, „передать” înseamnă „a da (ceva) (către) înainte” (în faţă) = „a transmite”! Comunicaţii/transmisii de date ar fi „передачи данных”…

    În rusă conjugarea verbului „передать” respectă cu obedienţă tiparul lui „дать”, de aceea – pornind de la faptul că „a preda” este format după „передать” – şi conjugarea ar trebui să copieze regula din limba rusă!

    Dacă nu, care ar fi raţiunea de a nu fi aşa?

  5. diacritica Says:

    rusul “передать”, care este construit din infinitivul verbului “a da”, adică “дать”, la care se antepune prefixul “пере-” (cu sensul de înainte, în rusă “în faţă”=”вперед”, unde “в-” este “în”, desigur).

    Nu ştiu de unde vine “дать” (latină? posibil?), da-n română „a da” e latinesc.
    Tu zici că „a preda” (slav) ar trebui să se conjuge ca „a da” (latinesc), pentru că etimonul lui slav se conjugă – în rusă – ca “дать”, care înseamnă „a da”.
    Adică ceri ca un verb românesc de origine slavă să se conjuge ca un verb românesc de origine latină, anume ca să respecte regula din rusă. 🙂
    Deşi verbul românesc „a preda” nu vine de la „a da”.
    (Bine, trecând peste povestea despre „după ce reguli se conjugă verbele româneşti” – vezi mai jos.)

    pornind de la faptul că “a preda” este format după “передать” – şi conjugarea ar trebui să copieze regula din limba rusă!

    Conjugarea din rusă ar trebui să copieze regula din rusă. 🙂
    Conjugarea din română respectă regulile din română.

    Dacă nu, care ar fi raţiunea de a nu fi aşa?

    1. Verbul e împrumutat ca „a preda”, cu totul, nu ca prefix x + radical y. Nu e pre + a da, ca să copieze toată flexiunea lui „a da”.
    2. E împrumutat verbul, lexemul, nu conjugarea lui. Flexiunea e latinească sau cam p-acolo – cred.
    3. După logica „ar trebui să copieze regula din rusă”, atunci ar trebui ca toată conjugarea verbului respectiv să copieze regulile din rusă, inclusiv flexiunea. În aceeaşi logică, orice verb luat din turcă ar trebui să se conjuge-n ca-n turcă, orice verb din franceză ar trebui să se conjuge ca-n franceză. La fel, orice substantiv luat din rusă ar trebui să se decline ruseşte, etc.

    Exemplu mai p-aproape: „a printa” e de la „to print”, dar de conjugat se conjugă „printez, printezi”, ceea ce n-are-a face cu conjugările englezeşti.
    La fel substantivele – capătă declinare românească (site/sait, site-ului/saitului).

    Dacă nu, care ar fi raţiunea de a nu fi aşa?

    Povestea asta cu împrumuturile are prea puţin de-a face cu regulile şi cu raţiunile.
    Raţiunea e uzul şi cum i s-a sculat vorbitorului să-l conjuge la-nceputuri.

    În orice caz, discuţia e complicată. Şi depăşeşte cunoştinţele pe care le am eu în domeniul ăsta. (Da’, uite, o să caut să-mi cumpăr carte de istoria limbii.)

  6. armyuser Says:

    Nu am vrut să spun că limba română ar trebui, pentru un moment, să mimeze limba rusă! :). Dar îmi place ideea, pentru că în rusă până şi excepţiile au reguli.

    Întrebarea era: dacă în rusă, un verb derivat prin prefixare de la alt verb se conjugă similar cu verbul-tată; de ce în română, care a pre-luat verbul pre-fixat, nu s-a păstrat similaritatea cu verbul-tată „a da”, care deja exista în română. Mă gândeam, de exemplu, şi la „a veni” – „a preveni” – „a deveni” – „a surveni” etc. Întrebarea mea a fost mai curând un amuzament personal, pentru că e puţin probabil să poată fi construit un argument raţional.

    Mulţumesc pentru timp şi răspuns! Spor maxim la articole!

  7. martin Says:

    Păi stai niţel… pe lângă faptul că nu pricep de ce ar trebui să luăm cuvintele cu tot cu bagajele flexionare de prin alte limbi, chiar nu mi-ar fi trecut prin cap că trebuie să spun „predădui” 🙂

    Totuşi, armyuseru’ zice chestii interesante (dacă o excludem pe aia cu „raţiunea de a nu fi aşa”, taxată prompt de Diacritica).

    пере dă în general sensuri de prea mult, din nou (re-), etc. передатъ, ca şi передела, передума, au exact sensuri de genul ăsta. (Şi cred că mai sunt vreo 100, da’ n-am io cunoştinţe aşa lungi.)
    предатъ, предателъ – la fel, că şi пре trimite tot ca пере, la peste, prea… (Descopăr acum că şi „prea” vine tot din slavonă! Culmea, la „a da” DEX-ul şi sursele lui zic că vine din latină, deşi seamănă leit cu slavonicele…) Na, şi dacă fac „prea da” („şi-ncă i-a prea dat”) ajung oareşcum la „prea dădui”… sau nu?! 🙂

    Ar rezulta că avem „pre-„-uri şi „prea”-uri şi de la latini/francezi (prae, pre), şi de la slavi. Sau cum?! Că io am intrat deja în ceaţa ceţilor. 🙂 Şi mă împinge Aghiuţă să zic şi de „răs-„, „răz-„, da’ nu mă ţin puterile.

    Complicate căile slovelor… Există cartea aia de care zici? Să ne spui ce şi cum (şi de unde/pe care s-o luăm).

  8. diacritica Says:

    care a pre-luat verbul pre-fixat, nu s-a păstrat similaritatea cu verbul-tată “a da”, care deja exista în română. .

    Tocmai asta încercam să zic: că deşi pare că a preda vine de la pre + da (caz în care ai putea zice că tre’ să se conjuge ca a da), nu de-acolo vine, deci n-are de ce să urmeze flexiunea lui a da, că nu-i ăla verbu’ părintesc.

    Deşi, probabil, şi vorbitorului român i s-a părut că seamănă – da’ numa’ până la un punct. Că flexiunea e ca la a da, da’ nu toată.

    în rusă până şi excepţiile au reguli.

    Şi-n română, da’ nu ne-nvaţă nimeni. Unele le-am mai pus eu pe aici, pe măsură ce le aflu.
    În mod sigur există explicaţie pentru conjugarea lui a preda, dar eu n-o cunosc. Încă. 😀

  9. diacritica Says:

    la “a da” DEX-ul şi sursele lui zic că vine din latină, deşi seamănă leit cu slavonicele

    În mod sigur din latină vine. A da – dare (din dare de seamă, dări etc), care dare e fix a da în italiană. Dat (ro), dato (it); dând (ro), dando (it); dai (ro/it); dă (ro), dà (it). Etc. D’aia întrebam dacă verbul slav nu vine şi el de prin latină. Sau o fi vreun indo-europenism primordial. 😀

    Există cartea aia de care zici? Să ne spui ce şi cum (şi de unde/pe care s-o luăm).

    Tre’ să existe. Că există curs de istoria limbii române la facultatea de gen.

  10. armyuser Says:

    „Raţiunea e uzul şi cum i s-a sculat vorbitorului să-l conjuge la-nceputuri.”

    Asta e o chestie tare greu de aflat, aş zice… Însă există cu siguranţă o explicaţie raţională, cu sens şi logică, la care se poate ajunge prin cunoaştere. Aşa insist să cred eu, chiar dacă greşesc şi sunt taxat. Sau tarifat. 🙂

  11. diacritica Says:

    Ba fix aşa e: raţiunea e uzul şi cum i s-a sculat vorbitorului la-nceputuri. Dup-aia lingviştii pot să găsească explicaţiuni. Da’ numa’ dup-aia. După ce cuvântul a intrat în limbă, în dicţionare etc.

    Vezi toate importurile englezeşti din prezent. Intră în limbă din cauza uzului şi pentru că vorbitorului i s-a sculat să zică maus, nu şoarece. Dup-aia, explicaţiuni, dacă-i cazu’ de, le găsesc lingviştii. Da’ la momentu’ când intră în limbă, e fix după cum i se scoală iuzărului. Care decide forma şi flexiunea şi etc. (De exemplu, de ce zici printez, ca lucrez, şi nu print, prinţi, printă, ca în cânt, cânţi, cântă? Ăăă? Pen’că unor vorbitori de la-nceputuri le-a sunat mai bine flexiunea printez.)

  12. diacritica Says:

    (ha, nu m-aşteptam să stârnească atâtea discuţii articolu’ ăsta.)

  13. armyuser Says:

    Poate pentru că sunt multe verbe din domeniul tehnologiei informaţiei care „sună” la fel de bine: copiez, listez, scanez, formatez, ordonez, tastez, faxez, conectez, asamblez, compilez, programez, depanez, precum şi multe altele.

  14. diacritica Says:

    Nu. Ci pentru că importurile astea mai recente se conjugă mai toate pe modelul „a lucra”. Da’ asta e o regulă pe care lingvistu’ a extras-o abia după ce iuzăru’ de limbă a instaurat chestia asta – fără alt motiv decât c-aşa i s-a sculat şi aşa i s-a părut că sună bine.
    Non so se mi spiego…
    Reguli şi explicaţiuni există, da’ ele apar după uz.
    Categoria ou’ sau găina, mă-nţelegi. 🙂
    A mai fost p-aci o discuţie mai demult, ceva de genu’ dacă iuzăru’ de limbă e conştient de reguli şi în ce măsură etc. Adică dacă regula pre-există. În fine, filosofii.

  15. Limba Says:

    Istoria limbii:

    http://www.librarie.net/carti/128390/Istoria-limbii-romane-Ivanescu

  16. martin Says:

    спасиба!

  17. VictorCh Says:

    Referitor la „…mă împinge Aghiuţă să zic şi de “răs-”, “răz-”…” din comentariul lui martin din 01.07.2010 la 12:31 pm, cred ca este un subiect care ar merita tratat intr-un articol. („Atata m-am gandit si m-am rasgandit – sau „m-am ras-gandit” – pana m-am razgandit.”)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: