Cunoştinţă. Conştiinţă. Conştienţă.

Cunoştinţa, cu un i, e un soi de ştiinţă, cu doi i. O cunoştinţă de engleză cu înc-o cunoştinţă de engleză va să zică că ai cunoştinţe de limba engleză. Amicu’ tot o cunoştinţă e.
Cunoştinţă cu doi i nu există.

Conştiinţa e aia de-ţi zice – sau ar trebui să – că ai făcut ceva rău. Şi de n-o ai împăcată, nu poţi dormi. Spre-un exemplu. Că unii pot.

Conştienţa e va să zică atunci când nu-i leşin. Când ştii pe ce lume te afli.

Publicitate

5 gânduri despre „Cunoştinţă. Conştiinţă. Conştienţă.

  1. cin’ le stie, le cunoaste. pot chiar spune, cu mana pe constiinta (sa mor eu!) ca toti suntem constienti de asta 🙂

  2. Dragă doamnă Diacritică,
    vin şi eu în cu o explicaţie alternativă, una tehnică, da’ sănătoasă:

    – „cunoştinţă” vine de la „a cunoaşte” + sufixul „-inţă”, că toţi am învăţat cuvintele derivate într-a şasea (cel puţin ăia dintre noi care au trecut într-a şaptea), deci, copii, cum spune doamna Diacritica, avem Radicalul „cunoşt-” + suf. „-inţă”
    – „conştiinţă” vine de la „a şti”, plus prefixu’ „con-„, plus acelaşi sufix, copii, „-inţă”, deci P. „con-” + radical „-şti-” + S. „-inţă”, de unde şi ăia doi „i” unu lângă altu pe care îi tot greşiti voi, copii;
    – „Conştienţa” e cam ca şi conştiinţa, doar ca sufixu’ e „-enţă”.

    PS, pentru dornicii de arheologie lingvistică: a şti şi a cunoaşte n-au treabă unu cu altu, privenind primul din „scio, scire”, iar alalaltu, din „cognosco, cognoscere”. Am zis bine, doamna de latină?

  3. Hehe, frumos ce zici tu aici, da’ crezi tu că ăla care nu ştie să se uite-n DEX după „cunoştinţă” pricepe explicaţia? 🙂
    (Io, din experienţa mea, zic că nu. Da’ cum nu se ştie niciodată, e bine să fie. Ea, explicaţia.)

Comentariile nu închise.