Dl Mădălin Voicu, mai puţin deştept ca dl Mădălin Voicu

Zice dl Mădălin Voicu la Antena 3, cf Cotidianul:

„Domnul Traian Băsescu este analfabet. Este din punct de vedere gramatical. Şi atunci sigur că nu înţelege ce vor medicii, ce vor profesorii, nici de ce cultura este la pământ, nici de ce arta este batjocorită. Dumnealui spune că s-a angajat prima oară şi avea salariul mai mic «ca» femeia de serviciu. Se spune avea salariul mai mic «decât» femeia de serviciu. […] Dumnealui spune în loc de «să aibă» «să aibe»”.

Zice Gramatica Academiei, ediţia 2005, vol. I, p.156:

„Marcarea superiorităţii se face prin mai, a inferiorităţii prin mai puţin, ambele antepuse adjectivului. Termenul de comparaţie este introdus prin decât, în variaţie liberă cu ca, pentru cele două specii de comparativ de inegalitate, când reperul este nonpropoziţional.”

Domnule Voicu, dl Băsescu zice el multe prostii, inclusiv aia cu să aibe, da’ dacă vreţi să dovediţi că e prost, asiguraţi-vă mai întâi că dumneavoastră sunteţi deştept. Că s-ar putea să rezulte taman invers, cum e cazu’ de mai sus.

Şi, altminteri, domnu’ Voicu, dac-ar fi să judecăm preşedinţii / candidaţii la preşedinţie (nu mai zic de berbecul politic de rând) după cum vorbesc limba română, va să zică că rămânem fără. Preşedinte.

Iar tălică, domnu’ Cristian Anghelache, dac-aţi vrut să dovediţi că dl Mădălin Voicu e mai puţin deştept ca dl Mădălin Voicu, aţi reuşit. Dac-aţi vrut să dovediţi că nici dvs nu sunteţi mai deştept ca dl Mădălin Voicu, iarăşi aţi reuşit.

http://www.cotidianul.ro/121477-Madalin_Voicu_Basescu_este_analfabet

Reclame

Etichete: , , ,

2 răspunsuri to “Dl Mădălin Voicu, mai puţin deştept ca dl Mădălin Voicu”

  1. The Fan Says:

    … faptul ca in limba romana nu se incepe propozitia cu „si” nu se mai pune? 😀

  2. diacritica Says:

    Asta cin’ ți-a zis-o? Tovarășa de română?!
    („Și” nu-i „deci”. Deci poți să-l folosești la începutul frazei. Ca și pe „deci”, de altminteri, când introduce într-adevăr o concluzie.)

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: