Aseară, cum mergeam eu agale pe Calea Vitan înspre casă, îmi sare-n ochi o reclamă în geamu’ unei farmacii:
Tuse seacă sau productivă? Grintuss.
Şi am avut brusc o revelaţie diacritică: băi, ăsta-i cazu’ cel mai clar de sau cu virgulă şi sau fără virgulă. Ia de vezi:
A sau B?
Tuse seacă sau productivă? În oricare dintre cele două cazuri (A, seacă, sau B, productivă), iei bulina X, bună la toate, calcă, spală şi găteşte. A şi B nu se exclud reciproc.
A, sau B?
Tuse seacă, sau productivă? Dacă-i A, seacă, iei bulina de tuse seacă, iar dacă-i B, productivă, iei bulina de tuse productivă. A şi B se exclud reciproc.
Vezi şi:
Virgulă sau
Sau virgulă sau
diacritica 
Grindtuss-ul e bun pentru orice fel de tuse. Moderat bun pentru tuse, dar ajuta vindecarea cailor respiratorii. Eu zic ca e fara virgula.
Păi da, că nu contest chestia asta. Numa’ că văzând reclama mi-am adus aminte de „sau” şi virgula lui. Că umblă vorba prin sat că înainte de „sau” nu se pune virgulă. Or, după cum rezultă mai sus, mie îmi pare că se poate pune virgulă, numa’ că e chestie de sens.
Eu votez cu virgula inainte de „sau”, cand o cere sensul. Si inainte de „si”, tot cand se cere. Nu ca ar conta votul meu pentru Academii! 🙂
A sau B
sau A, sau B
Când avem o conjuncţie disjunctivă nepereche, nu se pune virgulă.
alb sau negru
sau alb, sau negru
Yeah, right. Categoria „înainte de şi nu se pune virgulă”, c-aşa ne-a zis nouă tovarăşa. La fel şi cu sau-ul. Când ai certitudini despre neperechile disjunctive, n-ai nevoie să bagi de seamă că aici e vorba despre interogaţie. Certitudinea, ca orice certitudine, ţi-ajunge. De fapt şi-ajunge sieşi.
Nu văd de ce nu e valabil şi în cazul interogaţiei… De unde ai scos-o pe asta că “înainte de şi nu se pune virgulă”? N-am spus aşa ceva. Iar acum scuză-mă, dar trebuie sa-mi iau mâncarea de pe foc.
De unde-ai scos c-am scos c-ai zis aşa ceva?
Nu e valabil, pentru nişte motive pe care poate le-ai înţelege dacă nu ţi s-ar arde mâncarea pe foc. Că au mare legătură cu ce zâsăşi mai sus.
Mie mi se pare că avem aici un caz (puțin ascuns, esoteric, hehe) de „sau A, sau B”. Și dacă n-ar fi, eu n-aș avea mustrări de conștiință să încalc regula de dragul sensului.
În altă ordine de idei, ceea ce mă deranjează cel mai tare la greșelile de genul ăsteia este că autorul ei nu pare să fi stat să cujete.
Exact. „A, sau B?” e de la „sau A, sau B”. Am povestit despre asta în articolul „Virgulă sau”, de l-am linkat mai sus. Dar reclama cu pricina e din categoria „A sau B?”.
Adică:
A sau B? > dacă A, atunci X; dacă B, atunci (tot) X
A, sau B? > dacă A, atunci X; dacă B, atunci Y
Şi mai adică:
Este A sau B? (Da, este A sau B.) /vs/ Este A, sau este B? (Este sau A, sau B.)
„A, sau B” nu este acelaşi lucru cu „sau A sau B”!
Cel mai simplu caz de virgulă înainte de „sau” este „Dumnezeu, sau Natura”. Se recunoaşte uşor, pentru că „sau” se poate înlocui aici cu „adică”.
Da-n cazu’ cu tusea cum e, amice martin?
(Şi vezi că mai sus nu de „A, sau B” ziceam, ci de „A, sau B?”. Pe care-l discutarăm deja în articolul „Virgulă sau”, ăla cu vârsta de pensionare a femeilor – ar trebui să se pensioneze la 63 [,] sau la 65?.)
Dacă stau să mă gîndesc și mai bine, cazul „sau A, sau B” este o stare de lucruri, indiferent de forma în care o exprimăm și de contextul logic. Atunci putem să o punem sau în formă afirmativă, sau, la fel de bine, în formă interogativă. Forma afirmativă am tot văzut-o. Și care ar fi forma interogativă, mm? 🙂
Dragul mieu, totu-n jur e o stare de lucruri. 😀
Cum ie… păi e cam cum ai zis tu, numai că niţel mai complicat. 🙂