D’ale şcoalei: un părinte

„Acum mulṭi ani, nu spun câṭi, să nu-mi afle lumea vârsta, mă aflam la mare cu soṭia. Fiind zi ploioasă, beneficiind ṣi de o piele arsă, m-apuc ṣi citesc din biblioteca gazdei John Gray – Bărbaṭii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus. Citesc primele pagini, am o senzaṭie de déjà vu în partea de creier cu care gândeam atunci, ṣi, ca să mă conving, îi trec ṣi soṭiei cartea. Citeṣte ṣi ea primele pagini ṣi dă glas la ceea ce mă bulversase pe mine: Ăsta a fost la noi acasă!

Am citit cele două articole despre putirinṭă ṣi progresul odraslei. Ṣi m-am enervat. Când a fost Diacritica asta la noi acasă ṣi eu am ratat plăcerea conṣtiinṭei cunoṣtinṭei?
Avem, eu ṣi soṭia, în dotare un băiat de 17 ani. Mi-e ruṣine să spun, dar reprezentăm niṣte cazuri atipice. Să împărṭim:

a) Normal:
– Îi creăm toate condiṭiile pe care le putem oferi (ṣi nu sunt rele!) ca să înveṭe;
– Suntem părinṭi ocupaṭi;
– Când a fost cazul, e drept, o singură dată, l-am dat la meditaṭii. Am repeta dacă am simṭi că e bine.
– Copilului i se rupe, ca să citez din clasicii încă în viaṭă;

b) Anormal:
– Ne ducem regulat la ṣcoală să discutăm cu profii ṣi diriga;
– Personal, m-am dus ṣi la câteva ore, din curiozitate, deṣi am 52 de ani (na, c-am zis-o!). Portretul orei făcut de tine, de când erai un pic mai tânără, mă face să bănuiesc că ai trecut ṣi pe acolo.
– Copilu’ (17 ani, reamintesc!), învaṭă de gura noastră, pen’ că are încredere în noi ṣi ne iubeṣte, cam 20%; că aṣa crede el, tot cam 20%; ṣi restul se străduieṣte să depăṣească momentul de i se rupe.
– ṣi toată clasa este trasă la xerox, la un liceu bun, care de obicei producea capete luminate de facultate, nu-ṣi aranja imaginea doar cu olimpici;

… ṭi-am scris pentru că, paradoxal, postarea afirmaṭiei cu progresul arată că îṭi pasă. Vreau să ṣtii că există cel puṭin o persoană căreia îi pasă, care te citeṣte, chiar dacă nu-ṭi scrie des. Trăiesc cu speranṭa că ṣi acesta este un mod de îndrepta lucrurile, chiar dacă încet ṣi greu. Parafrazez proverbul acela cu calomnia “Postează, postează, pentru că în mod sigur ne va rămâne ceva”.

… ṣi să ṣtii că rămâne, chiar dacă nu dai mesajul acesta la 10 prieteni 🙂 „