Sunt o groază de informaţii în blogul ăsta, unele vechi de doi ani, majoritatea ascunse prin maţele blogului, deşi am încercat să le ordonez în index şi în cuprins. Aşa că m-am gândit că n-ar strica o recapitulare. 🙂
De azi înainte: Regula zilei (în categoria cu-acelaşi nume), în special pentru cei care au descoperit blogul mai de curând şi n-au chef să frunzărească.
Astăzi: i-urile din conjugarea lui a fi.
Se scrie FII, cu doi i, numai la:
– imperativ afirmativ: Fii cuminte!
– conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic.
– viitorul format de la conjunctiv: o să fii, nu o să fii.
În rest e FI, cu un singur i:
– infinitiv: a fi
– imperativ negativ: Nu fi obraznic!
– condiţional prezent: aş fi, ai fi
– condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut
– conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut
– viitor: voi fi, vei fi
– verb + FI: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi.
Vezi şi:
Fi? Fii? Când se scrie “fi” cu 2 i
“Să nu fii” sau “să nu fi”?
Imperativul. Sau despre fii! / nu fi!, zi! / nu zice!, fă! / nu face!. Again.
Forma negativă a verbelor
Poţi fi. Poţi să fii.
diacritica 
Multumim dna profesoara. 🙂
Mulţumim virgulă, te rog. 🙂
*Multumim, dna profesoara. 🙂 🙂
Ieri am descoperit blogul tau si constientizez faptul ca exista si lucruri educative pe internet. Ce-ar fi daca am muta orele de romana din licee pe diacritica.wordpress.com? 🙂
Diacritica se iubeşte (pe net!) cu oricine o iubeşte, deci inclusiv cu liceeni cu tuleie nemijite. V-aştept deci cât mai mulţi – ba chiar pe toţi deodat’! :))
Waw. Gramatica in grup. Si cu liceeeni. La ora asta vin si eu. Pardon, vin virgula si, eu.
:rofl:
am zis ! 🙂
Hai, coană mare, chiar trebuia să iesplici asta așa de pertinent? Chiar crezi că mai ieste români care nu știe cum să scriie corect cu doi sau trei de-alde „i”? Mă îndoiiesc!
Nu, da’ mă bag şi io în seamă să mă dau deşteaptă. 🙂
Ok, multumesc, foarte concis. Dar daca am ajuns aici, inseamna ca, eufemistic vorbind, am nedumeriri, p-a dreapta, sunt un idiot! Dar nu ma pot abtine sa nu observ natura adesea convoluta a limbajului natural! Cu alte cuvinte, mai, frate, dar cine sta sa calculeze forma corecta a lui phi avand ca input conjugarea? Nimeni! Astea trebuie cunoscute cu aceeasi precizie ca si tabla inmultirii! Spre deosebire de tabla inmultirii, despre care am auzit ca este familiara pana si extraterestrilor, accesul instantaneu la forma corecta este permis numai vorbitorului nativ de limba romana si strainilor lingvisti de profesie. Parerea mea, una intemeiata numai din observarea limbajelor de programare si a paradigmelor din spatele lor, este ca succesul limbii engleze este dat, partial, si de simplitatea gramaticii acesteia si mai putin de cultura care sprijina limba. Exista, spre exemplu, limbaj de programare dezvoltat in Japonia initial pentru japonezi, dar care foloseste paradigme „occidentale”, ce folosesc la randul lor cuvinte englezesti. Nu era pentru ei mai simplu sa „gandeasca in japoneza”? Prin urmare, intrebarea mea, retorica, desigur, este daca nu ar trebui ca Academia Romana sa se aplece un pic asupra formalismului limbii romane in sensul simplificarii lui? Adica daca tot ne mutam cu tara cu tot in secolul 21, de ce sa n-o facem si cu limbajul si, automat, cu limba si regulile ei? Si importul anual de neologisme este cumva normat, iar eu nu stiu? In spatele unui cuvant sta o definitie, in spatele unei definitii, un concept. Cum se poate traduce corect cuvantul feedback altfel decat prin cel putin doua cuvinte? Acum pune si limba umarul (?!) la mentinerea birocratiei prin stufosenia ori ambiguitatea frazelor? In fine, inca o data, multe multumiri pentru formele lui phi (fi sau fii) si deosebita apreciere pentru cei carora li se datoreaza existenta blog-ului. (Iata un alt cuvant care ma nedumereste, „blogul” sau „blog-ul”? Nevermind)
Blogul.