„hai ba, c-am facut si-un 42, ca sa nu ziceti ca m-ati trimis degeaba acilea. mai am maine 18 si se termina gom jabbarul meu, da’ p-astia ii fac si taras, asa ca io zic ca-l cam termin. a fost divin ma, nici nu stiu ce cuvinte sa iau la mine. plang ca prostu’ de cate 10… ori pe zi, bine ca am ochelari si nu se vede. in seara asta cica ne pune muzica de opera, sa ne revenim.
ba, azi e ultima zi in care mai pot da e-mail, asa ca ne vedem cand ne vedem, in tara. nici nu stiti cum va multumesc eu si cat de groaznic va iubesc pentru toata asta.”
(Am scos ce nu-i frumos de zis în public. 🙂 )
42,2 km la 50 de grade.
diacritica 
Eu la patru’j’ de grade simt ca-mi dau duhul stand linistit si facand baltoaca transpirand apa multa pe care o beau, asta cauta 50 ca sa se simta bine facand – insetat – o „plimbarica”…
Nici macar nu-mi mai dau seama CE predomina in mine – admiratia, SAU „invidia cordiala”?
Pai acei 18 km de maine (de azi, ma rog – oricum, din ultima zi) – comparativ cu ceea ce a trecut, cu ce a facut deja – cred ca (daca nu-l mai duc picioarele) ii face mergand in maini, ca la circ, sau rostogolindu-se…
I-a făcut deja, Victor. A terminat.
Am citit ulterior. Am palpitatii (la propriu!)…
Media de azi de peste 6 km/oră, s-ar putea ca ăştia 17 km de azi să fi fost cei mai grei… Cred că are picioarele ferfeniţă…
diacritica, nu ne cunoastem personal, asa ca-i posibil ca intrebarea mea „sa nimereasca in gol”: CAND ai parcurs dumneata ultima data, „pe jos” (in pas grabit, fara sa alergi dar nu in plimbare) 2,3 km? Nu am intrebat de 23 km, cu atat mai putin de 230 (aia de PANA azi, fara astia ultimii), si nu prin nisip, si nu „in panta”, si nu cu un „box” de apa (echivalentul (12kg) celor 10-15 kg, rucsacul lui) in spinare? Eu personal, atunci cand merg alert (fara povara) o juma’ de kilometru (o statie de tramvai) continuativ, tre’ sa ma asez (sau macar sa ma sprijin), nu-i suficient sa ma opresc…
Omu’ asta a facut ceva ce pt mine e inimaginabil. CUM (Biiip!) sa nu-i „fie ferfenita” picioarele? (Atat „pe dinafara” – doar A SCRIS ce basici facuse deja de mult, si totusi a continuat sa umble, TOT incaltat si TOT prin nisip – cat si „pe dinauntru” – iti poti imagina CE CRAMPE tre’ sa aiba dupa un repaus ceva mai lung, atunci cand incearca sa se re-puna in miscare? Cred ca-si „tipa” protestul muschii picioarelor la cea mai slaba miscare, pana ajung sa se incalzeasca putin…)
Nici nu vreau sa ma gandesc – numai la „senzatiile placute” pe care le va incerca doar oblojindu-si ranile exterioare (ale pielii) de la picioare, in zilele urmatoare…
Sa-l deplangi, SAU sa-l invidiezi?
Victor, nu-nţeleg ce-ai înţeles din răspunsul meu de mai sus, da’ să-ţ’ explic niţel:
Îl ştiu pe Paul. Personal, I mean. Am scris aici despre el încă din septembrie, când încerca să-şi strângă banii de participare. Duminică, acu’ 2 săptămâni, am făcut împreună prima bucată (Constanţa-Bucureşti) a drumului lui spre Maroc. Marţi, cu o zi înainte să plece la Paris, a trecut pe la mine la birou şi l-am strâns în braţe (şi mi s-a strâns inima şi era să-mi dea lacrimile). L-am visat în dimineaţa când frate-meu îl ducea la aeroport.
Zilele astea mi-a fost frică şi m-am bucurat ca pentru fratele meu. Azi mi se părea că nu mai ajunge la CP1 şi mi-a fost mai teamă decât la etapa de 82 de km. Am stat cu ochii-n calculator la finishul lui cum am stat la maratonul lu’ frate-meu.
Când văd ăia 6,24 km/oră şi mă gândesc ce-nseamnă ei pentru picioarele lui mi se strânge inima. Mi-e greu să-ţi explic.
Iarta-ma, „fata”! Inca-‘s tot infiorat de imaginatiile mele ocazionate de realizarile lui si bagsama nu m-am exprimat „inteligibil”. Nu te banuiam de nimic rau, doar eram revoltat de neputinta MEA de a ma simti… macar (cumva) „in aceeasi camera” cu el, in aceeasi „specie” (ca in aceeasi liga – nici nu se poate pune problema).
STIU ca este prieten cu fratele dumitale, STIU ca l-ai sustinut si l-ai promovat, nu te banuiam de ganduri urate, doar modalitatea de exprimare a fost… deficitara, necorespunzatoare; eu ma „legasem” (prosteste, aiurea) doar de expresia aia din final – „cred ca”. (EU deja incepeam sa-mi simt picioarele suferind dupa cat si le-a „chinuit” EL – PE ALE LUI: am un deosebit de puternic „simt de empatie” – mie imi este greu sa NU ma pun in postura preopinentului, cu atat mai mult in imprejurari de genul acesta, unde MI-AS DORI sa pot fi in stare SA SI FIU (practic) – sau sa ma pot macar IMAGINA – in locul si in postura acestuia…)
LOL.
Stai c-acu’ m-am prins. Când am văzut 6,2 mi s-a părut că cea mai mică viteză, mai mică decât la etapa de 82 de km şi m-am gândit cum s-o fi chinuit cu cei 17 km de azi. Da’ nu. Aia-i viteza cea mai mare. Că noi aicea ştim ortografie, nu fizică. 😆
(Stăpâne, dac-ajungi să citeşti p-aci, să mă ierţi. 😀 )
Valoarea mai mare a mediei de azi a vitezei pate fi explicata pe de o parte prin faptul ca azi „a dat tot”, nu mai avea PT CE „sa tina rezerve” – singura grija a fost sa nu se „stinga” inainte de final, si pe de alta parte prin distanta de azi – cea mai mica dintre toate etapele din competitie.
Iar valoarea de „numai” 6,24 km/h poate fi explicata pe de o parte prin neluarea in considerare (la evaluarea distantei parcurse in timpul dat, si deci a vitezei) de lungirea acesteia datorita inaintarii pe pante (a fost luata in considerare doar componenta orizontala a deplasarii) si pe de alta parte prin oboseala resimtita si prin „ranile” suferite in urma parcurgerii distantelor anterioare (aviz lu’ „domnu’ ” – Hm! „domn”… – matematicianu’).
Am remarcat aproximativa constanta a mediei orare din diferitele zile ale competitiei (abaterile fiind invers proportionale cu lungimea etapei – la etape mai lungi a avut media vitezei mai mica si invers), precum si faptul ca media orara (4,39 km/h) din prima zi (cand era cel mai… putin obosit – era sa scriu „odihnit”) este aproape exact egala cu media generala (pe tot parcursul) a vitezei (4,52 km/h) – dovada a unei EXCELENTE aprecieri a resurselor proprii si a unei exemplare mobilizari a acestora in buna corelare cu lungimea (si deci dificultatea) etapelor. (Am tinut cont de escalada din finalul etapei a treia – care i-a crescut timpul fara sa-i fi crescut distanta, deci i-a redus media vitezei – si de „criminala” etapa a patra, si am remarcat ca in etapa a doua a fost putin mai „entuziast”, inainte de a se „potoli” ca sa nu-si epuizeze fortele inaintea terminarii competitiei. Etapa 5 arata o EXCELENT de rapida recuperare a puterilor dupa etapa dubla, iar in etapa a sasea „a dat tot”.)
La etapa de 82 de km au avut voie să se oprească pentru odihnă după CP4. După CP4 a avut vreo 3 km/oră. Nu ştiu dacă din cauză că s-a oprit sau pentru că era terminat.
De ce neaparat „sau”? Eu cred ca SI: intr-o etapa atat de lunga nu poti sa pastrezi pana la sfarsit ritmul de la inceput (nici macar media vitezelor REALE din cele doua jumatati ale etapei nu are valori tocmai apropiate), si este probabil sa fi SI poposit (probabil vreo doua-trei ore), macar sa i se mai re-oxigeneze tesuturile si sa i se mai detensioneze muschii (si sa-si mai revina nitel vederea, nemaifortand ochii, si sa i se mai potoleasca putin nu numai respiratia, ci si tumultul psihic, si sa aiba timp organismul sa mai produca niste adrenalina, si sa mai recupereze ceva din energia consumata, mancand, si (probabil) sa-si spele si sa-si oblojeasca picioarele, si… si…)
Da, da’ timpul ala stat nu se scade din timpul total – atunci cand ii este calculata viteza medie – ci pur-si-simplu se imparte distanta parcursa de la punctul a la punctul b (distanta intre cele doua puncte) la timpul scurs de la plecarea din puntul a pana la sosirea in punctul b, fara sa-i pese nimanui de durata eventualei opriri si de lungimea eventualelor ocoluri.